ACUM, AICI ESTI DOAR TU

In procesul transformarii, cunoasterea corecta a propriei fiinte ne va ajuta sa ne orientam eficient spre acele modalitati care, pe de o parte, sa ne ajute in directia dorita, pe de alta parte, sa ne ajute la dislocarea din propriul mod de a ne vedea pe noi si lumea exterioara, a acelui sablon de gandire si de atitudine auto-conditionanta. Dar, sa nu uitam ca decizia si responsabilitatea noilor optiuni ne apartine in totalitate.

Aici este un mic extras ideatic care sustine acest lucru.

CUM NE FUNDAMENTAM SUCCESUL ? – Ep.3

Cum ne reprezentam viata?

Atât timp cât ne structurăm viaţa într-un mod de reprezentare în care fericirea noastră este dependentă de ceva pe care nu îl putem controla, vom trece din nou prin experienţe dureroase. De exemplu, secretul unei vieți trăite în bucurie poate fi găsit într-o astfel de idee simplă: „Eu decid ca regula vieţii mele să fie că pot trăi cu bucurie și entuziasm fiecare zi, întrucât de mine depinde.” Dacă veţi adopta şi veţi aplica în mod consecvent această idee forță în propria viaţă, veţi vedea că virtual totul se va transforma în modul în care veţi experimenta viaţa. Avem cu toţii diverse reguli şi standarde care ne guvernează nu numai modul în care ne raportăm la lucrurile care „se întâmplă” în viaţa noastră, ci şi la modul în care ne vom simţi şi vom răspunde într-o situaţie dată. Totuşi, ceea ce ne determină în mod efectiv emoţiile şi comportamentele sunt credinţele si convingerile noastre cu privire la ceea ce este bun şi la ceea ce este rău, la ceea ce trebuie să facem şi la ceea ce nu trebuie să facem. Toate aceste idei, reguli, credințe, convingeri, standarde sau valori personale structurează pentru fiecare dintre noi sistemul de reprezentare interioară a vieții.

Aceste reguli de viață sau moduri de reprezentare pe care le-am adoptat sunt ca un fel de scurtcircuit pentru mentalul nostru. Ele ne ajută să avem un sentiment al siguranţei cu privire la consecinţele acţiunilor noastre; astfel, ele ne fac capabili să luăm decizii rapide cu privire la ceea ce înseamnă lucrurile şi la ce trebuie să facem în consecinţă. Regulile noastre ne controlează răspunsurile în fiecare moment al vieţii. Bineînţeles, deşi nu ne dăm seama de aceasta, multe dintre ele sunt stabilite în mod total arbitrar. De exemplu, atunci când cineva ne zâmbeşte, dacă ne-am angaja într-un lung şir de calcule pentru a descoperi cam ce înseamnă aceasta, viaţa noastră ar deveni cu siguranţă frustrantă. Dar în loc de aceasta, în general noi avem o regulă care spune că: dacă o persoană ne zâmbeşte, atunci aceasta înseamnă că este fericită sau că este prietenoasă sau că ne place. Dacă cineva se încruntă la noi, atunci intră în acţiune un alt set de reguli cu privire la semnificaţia acestui lucru şi la ceea ce trebuie să facem. Pentru unii oameni, dacă cineva se încruntă, regula lor este că acea persoană este într-o stare proastă şi trebuie evitată. Pentru o altă persoană totuşi, va exista o altă regulă care spune: „dacă cineva este într-o stare proastă, atunci este necesar să îl ajut să îşi modifice această stare.”

Din nefericire, mulţi dintre noi creează numeroase moduri de a se simţi rău şi doar foarte puţine moduri în care se simt cu adevărat bine. Şi aceasta tocmai prin regulile pe care le creează. Se poate ajunge chiar la situaţia paradoxală în care deşi sunteţi cu adevărat un învingător, totuşi să vă simţiţi ca şi cum aţi fi pierdut, şi aceasta deoarece modul de reprezentare în care vă analizaţi este nedrept.

Următorul pas ar fi să vă daţi seama dacă regulile pe care vi le-aţi stabilit vă avantajează sau nu. Întotdeauna o regulă vă va dezavantaja dacă vă oferiţi doar câteva moduri de a vă simţi bine şi foarte multe moduri de a vă simţi rău. Să nu uităm că propriile noastre reguli ne stabilesc propriile noastre limitări. Şi aceasta chiar şi în cazul trăirii unor emoţii și sentimente pozitive, cum ar fi, de exemplu, în iubire. Astfel, putem considera că pentru a ne simţi iubiţi şi a putea manifesta iubire trebuie să simţim că o merităm sau trebuie să simţim că iubirea noastră este acceptată. Alţii nu simt că sunt iubiţi cu adevărat decât dacă sunt trataţi ca nişte fiinţe perfecte. Dar o dată ce vom accepta toate aceste condiţii, vom fi nevoiţi, de fapt, să acceptăm ca măsură propriul nostru egoism. Putem însă recurge la cu totul alte reguli care ne spun cu privire la iubire că putem trăi iubirea oricând, necondiţionat, că putem dărui oricât de multă iubire celorlalţi, fără a aştepta să primim în schimb la fel de multă iubire, căci iubirea nu este un târg, ci un dar de la Dumnezeu pentru noi toţi.

Deci pentru a ne îmbunătăţi considerabil viaţa, tot ceea ce avem de făcut este să acceptăm provocarea de a ne schimba regulile și modurile de reprezentare interioară cu privire la viață. Să fim capabili chiar de a renunţa total la ele, atunci când le simțim condiționarea negativă. Trebuie să ne întrebăm cu sinceritate ce este mai important pentru noi: modul în care simţim şi relaţiile noastre cu ceilalţi sau regulile noastre rigide? Nu trebuie să vă aşteptaţi niciodată ca ceilalţi să se conformeze regulilor dumneavoastră dacă nu le-aţi comunicat în mod clar, şi nici chiar atunci. Totuşi, nu trebuie niciodată să uităm că există reguli divine pe care nu le putem încălca.

Şi în privinţa transformării, totul este posibil, dar nu orice este permis. Nu uitaţi că întotdeauna trebuie să învăţaţi din trecut şi nu să trăiţi în el, focalizându-vă asupra lucrurilor care vă împovărează.

De aceea, pentru a vă putea expansiona viaţa, va trebui să vă lărgiţi sfera criteriilor de referinţă şi chiar să acceptaţi altele noi. Nu uitaţi aceasta idee importantă: că întotdeauna în viaţă totul „se întâmplă” dintr-un anumit motiv şi cu un scop care serveşte unor cauze. Uneori ne sunt necesari ani sau chiar decenii pentru a-i descoperi valoarea şi învăţătura. Dar există întotdeauna o valoare ascunsă în fiecare experienţă umană. Întotdeauna stă în puterea noastră să creăm acele momente care să ne înalţe sau care să ne coboare. Depinde de noi să ne eliberăm de încorsetările unor reguli sau standarde personale rigide şi să permitem imaginaţiei să ne ilustreze întreaga paletă de posibilităţi de care ne-am putea bucura în viaţă, pentru ca apoi să începem imediat să acţionăm pentru a le pune în practică.

Identitatea noastră nu este limitată de experienţele noastre, ci de interpretarea pe care noi o dăm experienţelor. Identitatea noastră nu este nimic altceva decât deciziile pe care noi le adoptăm cu privire la cine suntem, la modul în care noi hotărâm ceea ce putem să facem. Vom realiza întotdeauna ceea ce considerăm că putem să realizăm, şi nu mai mult. Dar nu depinde decât de noi înşine să acceptăm că putem face mai mult, modificând propriul sistem de reprezentare.

Dacă identitatea dumneavoastră nu reprezintă tot ceea ce v-aţi fi dorit vreodată să fie, atunci cu siguranţă următorii patru paşi vă vor ajuta să vă transformaţi:

1) Faceţi chiar acum o listă a tuturor elementelor identităţii dumneavoastră pe care doriţi să le aveţi. Gândiţi-vă la câteva persoane care au deja aceste caracteristici şi luaţi-le ca model. Imaginaţi-vă fuzionând total cu noua dumneavoastră identitate, proces prin care vă bucuraţi deplin de manifestarea plenară a acelor caracteristici. Imaginaţi-vă cum aţi arăta, cum aţi merge, cum aţi gândi, cum v-aţi simţi.

2)  Dacă doriţi cu adevărat să vă expansionaţi identitatea şi să vă îmbogăţiţi viaţa, atunci decideţi conştient să deveniţi cel care doriţi să fiţi, chiar acum. Fiţi entuziasmat ca un copil şi descrieţi în detaliu ceea ce aţi decis să fiţi astăzi. Acum este momentul să completaţi lista anterioară.

3)  Dezvoltaţi acum un plan de acţiune pe care să-l urmaţi, care vă poate ajuta să acţionaţi în virtutea noii identităţi, manifestând cu adevărat calităţile pe care doriţi să le aveţi. Este momentul să acordaţi o atenţie specială prietenilor pe care îi alegeţi pentru a vă petrece timpul. Vă vor ajuta ei să conferiţi forţă acelor noi calităţi ale identităţii dumneavoastră sau din contră, le vor distruge?

4) Pasul final este de a vă manifesta noua identitate, noile calităţi în prezenţa celorlalţi, menţinând interior permanent credinţa acelei transformări. Şi nu uitaţi ce spunea Thomas Edison, „Dacă cu toţii am face lucrurile pe care suntem capabili să le facem, am fi efectiv uimiţi de noi înşine.”. La rândul său, Walt Whitman scria „Fiecare dintre noi serveşte unui scop etern pe pământ.”

Prea nobil pentru a te înfuria, prea puternic pentru a te teme

Pentru transformarea dumneavoastră este important să vă promiteţi interior că veţi fi atât de puternic încât nimic nu vă va putea perturba pacea şi hotărârea minţii pentru a reuşi:

Să vorbiţi despre sănătate, fericire, prosperitate, fiecărei persoane pe care o întâlniţi

Să faceţi astfel încât toţi prietenii dumneavoastră să simtă că există ceva de valoare în ei.

Să priviţi partea luminoasă a evenimentelor şi să faceţi ca optimismul dumneavoastră să devină o realitate.

Să gândiţi tot ceea ce este mai bun, să lucraţi doar pentru ceea ce este mai bun şi să vă aşteptaţi la tot ce este mai bun.

Să fiţi la fel de entuziast cu privire la succesul celorlalţi ca şi în privinţa propriului succes.

Să vă eliberaţi de greşelile trecutului şi să vă orientaţi către şansele viitorului, ramanand mereu constient de prezent.

Să fiţi întotdeauna mulţumit şi să oferiţi fiecărei fiinţe pe care o întâlniţi un zâmbet.

Să acordaţi atât de mult timp îmbunătăţirii şi transformării propriei dumneavoastră vieţi, încât să nu vă rămână nici o clipă pentru a-i critica pe ceilalţi.

Să fiţi prea expansionat pentru a vă îngrijora, prea nobil pentru a vă înfuria, prea puternic pentru a vă teme, prea fericit pentru a permite absenţa fericirii.

Antonio Porchya spunea: „Într-o inimă plină există spaţiu pentru orice, pe când într-o inimă goală nu există spaţiu pentru nimic”.

Concluzionând, să nu uităm că fiecare dintre problemele care apar în viaţa noastră este pusă în mişcare de comportamentul nostru. Și comportamentul nostru se bazează pe modul de reprezentare interioară a acelor probleme. De aceea soluţia pentru fiecare dintre aceste probleme este o schimbare a modului de reprezentare prin care am ales să ne comportăm într-un anume fel. Toate aceste probleme sunt rezultatul acţiunilor pe care noi am ales să le facem. Ceea ce am urmărit să prezint este că singurul lucru asupra căruia avem un control absolut este lumea noastră interioară – noi suntem cei care decidem ce înseamnă lucrurile pentru noi şi ce să facem în legătură cu aceasta. Ca rezultat al acestor decizii, ne asumăm anumite acţiuni. Acţiunile sunt cele prin intermediul cărora noi comunicăm cele mai profunde valori şi credinţe ale noastre. Astfel, depinde doar de noi să creăm o lume de lumină acolo unde până atunci a fost doar întuneric.

Ralph Waldo Emerson spunea în stilul său caracteristic: „Fiecare om este o imposibilitate până când se naşte.”

CUM NE FUNDAMENTAM SUCCESUL? – Ep.2

Psihologia succesului

Paşi în atingerea ţelului

Orice ţel stabilit trebuie să fie urmat imediat de dezvoltarea unui plan şi de o acţiune perseverentă şi constantă în vederea realizării sale. Să nu uităm că uneori a eşua în atingerea unui ţel poate însenina orientarea către atingerea ţelului nostru real. Întrebaţi-vă întotdeauna: Ce acţiune specifică pot realiza astăzi, astfel încât ea să mă conducă pe drumul către destinul ales de mine? Întrebaţi-vă: Ce doresc de la viaţa mea, ştiind că există întotdeauna o cale prin care pot să obţin acest lucru? Cum voi merge către acel ţel, ştiind că este imposibil să nu reuşesc? Este important să nu uităm că nu atingerea ţelului în sine ne va oferi o fericire durabilă. Ceea ce noi devenim atunci când depăşim toate obstacolele necesare pentru atingerea ţelurilor noastre este ceea ce ne conferă cel mai profund sentiment de împlinire, acesta fiind cu adevărat un sentiment de durată.

Transformarea

„Nimic măreţ nu a fost niciodată dobândit de altcineva decât de aceia care au îndrăznit să creadă că ceva din interiorul lor era superior circumstanţelor.”Bruce Barton

Trebuie să fim conştienţi că acelaşi model de gândire care ne-a adus acolo unde suntem acum, nu ne va duce acolo unde dorim să fim. Un nou nivel de gândire este însă necesar pentru a experimenta cu adevărat succesul. Reamintiţi-vă că ţelul nostru nu este de a ignora problemele vieţii, ci de a ne menţine în stări mentale şi emoţionale superioare, care ne pot oferi exact soluţia şi capacitatea de acţiune de care avem nevoie. Tot ce aveţi de făcut este ca în viaţă să nu cheltuiţi niciodată mai mult de 10% din timpul dumneavoastră concentrându-vă asupra problemei, petrecând restul de 90% din timp centrându-vă asupra soluţiei şi a mijloacelor prin care se poate atinge scopul.

Primul pas în transformarea noastră interioară trebuie să fie întotdeauna refuzul de a menţine orice gânduri sau stări emoţionale negative. Îndepărtaţi aceste stări chiar eliminând din vocabularul dumneavoastră cuvintele care le descriu. Să nu uităm ce spunea marele yoghin Shivananda: „Mai întâi ne construim obiceiurile, şi apoi obiceiurile ne construiesc pe noi.”

1.Pentru a vă putea transforma cu adevărat trebuie să deveniţi mai întâi conştient de „obiceiurile” mentale negative şi să le ţineţi la distanţă.

2. Apoi trebuie să căutaţi o modalitate superioară de a le aborda.

3. În al treilea rând, trebuie să fiţi pe deplin încrezător în capacitatea de a vă transforma viaţa.

4. În al patrulea rând, vă veţi crea noi obiceiuri, noi standarde şi noi aşteptări, care vă vor ajuta să dobândiţi mai mult decât v-aţi aşteptat vreodată. Dacă cineva realizează mai bine ceva într-o anumită zonă a vieţii, aceasta este pur şi simplu deoarece el realizează o mai bună evaluare a semnificaţiei lucrurilor, ştiind atunci mai precis ce ar trebui să facă.

Dacă cineva doreşte să facă o modificare esenţială în viaţa sa, aceasta va fi în mod invariabil orientată către aceste două lucruri:

1) modul în care el însuşi se simte şi 2) comportamentele şi atitudinile sale. În vederea unei modificării globale, credinţa cheie pe care trebuie să o adoptaţi este următoarea:

“Eu sunt sursa tuturor emoţiilor mele; nimic şi nimeni, cu excepţia mea, nu poate modifica modul în care eu simt. Dacă sunt conştient de reacţia mea cu privire la orice acţiune, pot modifica această reacţie într-o clipă.”

Dacă veţi adopta cu adevărat această convingere nu numai intelectual, ci şi emoţional, veţi observa modul în care aceasta elimină cu promptitudine nu numai teama de a fi respins sau teama de nereuşită, chiar şi sentimentele de mânie, frustrare sau disconfort pe care le-aţi putea resimţi în diverse conjuncturi. Întotdeauna lucrul asupra căruia trebuie să vă centraţi este cauza, deoarece, daca indepărtaţi cauza şi efectele vor înceta.

Cele 10 chei ale succesului

Există, de asemenea, zece chei ale succesului care vor determina ca o persoană să aibă mai mult succes. Totuşi, definiţia succesului nu este absolută. Succesul este exact ceea ce individul îl determină să fie.

Astfel, o persoană plină de încredere şi optimism care are succes

1.         Se eliberează de toate temerile negative.

2.         Crede în imposibil.

3.         E capabilă să râdă de sine însăşi, renunţând cu uşurinţă la greşeli şi inhibiţii pentru a-şi crea o perspectivă cât mai înaltă asupra vieţii.

4.         Întâmpină obstacolele cu încredere, fără teamă de eşec, privindu-le ca pe nişte provocări care îi amplifică dorinţa de a-şi rezolva problemele.

5.         Este lucidă, persistentă şi consecventă.

6.         Are răbdare, diplomaţie, tact şi nu abandonează uşor.

7.         Învaţă să fie flexibilă.

8.         Învaţă cum şi unde să găsească resurse.

9.         Nu se simte stânjenită să admită lipsa sa de cunoştinţe într-un anumit domeniu sau să pună întrebări.

10.       Are încredere în abilitatea ei de a duce la bun sfârşit ceea ce a început.

CUM NE FUNDAMENTAM SUCCESUL? – Ep.1

Cele mai importante condiţii şi convingeri care ne fundamentează succesul

„Mintea, în felul său propriu şi prin ea însăşi, poate face

din paradis un infern şi din infern un paradis.” John Milton

Lumea în care trăim este lumea în care alegem să trăim, indiferent  că facem aceasta conştient sau inconştient. Dacă alegem bucuria, fericirea, aceasta este ceea ce obţinem. Dacă, dimpotrivă, alegem suferinţa şi mizeria, pe acestea le vom obţine. Convingerea noastră este întotdeauna fundamentul oricăror performanţe, al oricăror transformări care vizează perfecţiunea. Convingerile noastre sunt, de fapt, concretizări ale percepţiei noastre, organizate în mod specific conştient. Ele sunt alegerile fundamentale pe care noi le facem cu privire la modul în care ne structurăm viaţa noastră şi, În consecinţă, la modul în care trăim. Prin aceasta noi ne închidem sau ne deschidem faţă de anumite realităţi. Aşadar, rezultă în mod logic faptul că primul pas către succes, în orice domeniu, este de a găsi acele convingeri sau credinţe care să ne ghideze către ceea ce dorim.

„Formula succesului”

Calea către succes constă în primul rând în cunoaşterea anticipată a rezultatelor acţiunilor şi în asumarea conştientă a tuturor acţiunilor, în condiţiile în care noi ştim care sunt rezultatele pe care le vom obţine pe parcurs, în diferite etape intermediare, şi avem flexibilitatea de a le schimba până când vom fi încununaţi de un deplin succes. Acelaşi lucru este adevărat şi pentru credinţele noastre. Va trebui să descoperim acele credinţe sau convingeri ferme care ne susţin cel mai bine, conducându-ne la sigur către rezultatele dorite. În cazul în care convingerile noastre nu fac aceasta, va trebui să le abandonăm fără regret şi să ne orientăm către alte concepţii mentale mai bune.

Oamenii de excepţie care s-au impus prin rezultate de excepţie, urmează întotdeauna o cale sigură către succes. Am putea-o numi „formula ultimă a succesului”.

1)         Primul pas către această formulă este de a vă cunoaşte scopul. Aceasta presupune să definiţi precis ceea ce doriţi.

2)         Al doilea pas este de a acţiona, căci altfel dorinţele dumneavoastră vor fi mereu doar vise. Este necesar să luaţi în consideraţie trei tipuri de acţiuni care credeţi că vor crea cea mai mare probabilitate de a produce rezultatul pe care îl doriţi.

3)         Acţiunile pe care le facem nu produc întotdeauna rezultatele pe care le dorim. Din această cauză acest al treilea pas este de a ne dezvolta acuitatea senzorială, de a recunoaşte modurile de răspuns şi rezultatele pe care le obţinem prin acţiunile noastre şi de a observa cât mai repede posibil dacă ele ne apropie sau ne îndepărtează de ţelurile noastre. Trebuie să ştiţi ceea ce obţineţi în urma acţiunilor dumneavoastră fie dintr-o conversaţie, fie din obiceiurile vieţii de zi cu zi. Dacă ceea ce obţineţi nu este ceea ce doriţi, trebuie să notaţi rezultatele pe care le-au generat acţiunile dumneavoastră, în aşa fel încât să învăţaţi din fiecare experienţă umană în parte.

4)         Şi astfel ajungeţi la cel de-al patrulea pas, care este dezvoltarea flexibilităţii de a vă schimba comportamentul până când obţineţi ceea ce doriţi. Observaţi cu atenţie oamenii de succes şi veţi vedea că ei au urmat aceşti paşi. Ei încep prin a avea o ţintă, deoarece nu poţi atinge o ţintă dacă nu o ai. Apoi recurg la acţiune, deoarece, singură, cunoaşterea nu este suficientă. Ei au abilitatea de a-i cunoaşte pe ceilalţi, de a şti ce răspuns vor obţine. Şi ei continuă să se adapteze, să îşi ajusteze comportamentul până când vor obţine ceea ce au dorit.

De ce o sticlă e pe jumătate plină, şi nu pe jumătate goală?

Adesea noi nu cunoaştem exact modul în care lumea este în realitate, ci mai curând fiecare dintre noi trăim într-o lume personală, aceea care corespunde propriei noastre viziuni şi înţelegeri. Optimistul va spune că sticla este pe jumătate plină, iar pesimistul că e pe jumătate goală. De aceea noi nu ştim dacă, în mod real, convingerile noastre sunt adevărate sau false, şi mai ales, nu ştim sau cel mai adesea nici nu ne gândim, dacă ele funcţionează eficient – dacă ne susţin şi dacă ne vor îmbogăţi viaţa, dacă vor face din noi oameni mai buni, dacă ne vor ajuta şi îi vor ajuta şi pe alţii.

O dată ce noi acceptăm că sticla este goală, de exemplu, nu mai suntem liberi să o privim ca fiind plină. De aceea este util să atragem atenţia că indiferent cât de mult credem noi înşine în concept, trebuie să fim deschişi mereu să acceptăm şi alte posibilităţi, să învăţăm continuu. Pentru a atinge succesul şi chiar perfecţiunea, în tot ceea ce facem, trebuie să începem cu un sistem de convingeri şi credinţe aducătoare de perfecţiune în viaţa noastră.

De-a lungul timpului au fost testate diferite concepţii mentale şi s-a dovedit că următoarele şapte convingeri au permis oamenilor să facă mai eficient ceea ce aveau de făcut, să acţioneze mai mult şi să obţină rezultate mai bune. Nu afirmăm nicidecum că acestea sunt singurele convingeri utile pentru a dobândi succesul, ele constituie însă o deschidere către o cale a cărei eficienţă a fost dovedită în cazul a mii şi mii de oameni.

1. Nimic nu este întâmplător, totul are un scop bine definit, a cărui utilitate, dacă suntem atenţi, va fi în final înţeleasă.

Cel mai înţelept lucru pe care îl putem face, oricare ar fi situaţiile cu care viaţa ne confruntă, este acela de a ne decide să acceptăm senini ceea ce ni se petrece în viaţă şi să facem astfel încât lucrurile care ni „se întâmplă” să ne servească totuşi în cel mai bun mod posibil. Toţi oamenii de succes au o abilitate neegalată de a se focaliza asupra a ceea ce este posibil într-o situaţie, asupra rezultatelor pozitive care pot fi obţinute din acea problemă sau chiar dintr-un aparent eşec. Indiferent de cât de puternică ar fi pentru ei reacţia negativă a mediului, ei se gândesc totuşi întotdeauna în termenii posibilităţilor favorabile, ai ocaziilor nou create. Ei ştiu că totul „se întâmplă” nu întâmplător, ci dintr-un anumit motiv şi că, indiferent de aparenţe, aceasta le este cu siguranţă util. Convingerea lor este că orice adversitate sau blocaj conţine în sine însuşi sămânţa unui beneficiu echivalent sau chiar mai mare, în virtutea înţelepciunii populare, care ne învaţă că întotdeauna „tot răul este spre mai bine”.

Putem fi siguri că acei oameni care obţin mai mereu rezultate spectaculoase gândesc în acest mod. De aceea urmăriţi să gândiţi astfel şi în privinţa propriei dumneavoastră vieţi. Există un număr infinit de moduri de a reacţiona în orice situaţie, fie ea cât de banală. Acest lucru este foarte clar. Să presupunem că am eşuat în obţinerea unui contract de muncă avantajos, pe care am cântat, unul pe care cu siguranţă că l-am fi meritat. Unii dintre noi s-ar putea simţi răniţi şi frustraţi. Am putea să stăm pasivi acasă, în pat, şi să fim descurajaţi sau chiar disperaţi sau am putea să ieşim şi să căutăm uitarea într-un bar. Sau am putea fi furioşi, i-am putea blama pe ceilalţi pentru că au fost nedrepţi cu noi sau am putea acuza societatea de atâta corupţie, favoritisme şi nedreptate.

Toate acestea ar putea să ne permită să eliberăm o anumită parte din tensiunea psihică negativă acumulată, dar nu să ne ajute în mod concret. Asemenea reacţii nu ne vor aduce mai aproape de scopul dorit. Dimpotrivă, este necesară o foarte bună disciplină şi o voinţă fermă pentru a fi capabili să ne redirecţionăm către acel ţel, să învăţăm cât – mai mult din aceste lecţii dureroase, să ne corectăm atitudinea şi să ne orientăm către noi posibilităţi. Acesta este singurul mod de a obţine un rezultat pozitiv din ceea ce pare să fie un rezultat negativ.

În această perspectivă, analizaţi-vă din nou convingerile dumneavoastră profunde. În general, vă aşteptaţi ca în viaţă lucrurile să vă meargă bine sau, dimpotrivă, rău? Vă aşteptaţi ca eforturile dumneavoastră să fie încununate de un succes strălucitor sau să nu conducă la nici un rezultat? Atunci când analizaţi o situaţie, observaţi potenţialităţile şi oportunităţile pe care vi le oferă sau, dimpotrivă, blocajele? Din păcate, foarte mulţi oameni au tendinţa să se focalizeze aproape exclusiv asupra părţilor negative ale lucrurilor. Încrederea în limitări creează oameni limitaţi. Cheia constă în a renunţa la aceste limitări, oricât de obişnuiţi am fi cu ele, şi în a spera întotdeauna că vom izbuti cu ajutorul unui nivel mai înalt de resurse, cu valenţe infinit mai cuprinzătoare.

Dacă veţi crede cu tărie în posibilitate, ea va deveni, de fapt, o potenţialitate pe care o veţi putea utiliza.

2. În nici o acţiune nu există eşec, ci numai rezultate.

Foarte mulţi oameni, atunci când încep o acţiune, acceptă din start un „însoţitor” nedorit: teama de eşec. Ne putem aminti cu siguranţă cu toţii de situaţii în care am dorit un anumit lucru, dar am obţinut un altul. Într-o astfel de situaţie ne putem simţi frustraţi gândind că am eşuat, dar putem să recurgem, de asemenea, şi la altă viziune, înlocuind pur şi simplu cuvântul „eşec” cu sinonimul său exorcizat de pesimism, „rezultat”.

Aceasta este ceea ce realizează, de altfel, întotdeauna oamenii de succes. Ei nu vor vedea niciodată în nimic un eşec, pentru că ei, pur şi simplu, nu cred în acesta. Toţi acei oameni care se bucură de un succes extraordinar în viaţă nu putem spune că sunt oameni care nu eşuează niciodată, dar calitatea care îi deosebeşte de ceilalţi este că atunci când urmăresc ceva şi nu obţin rezultatul dorit, ei afirmă interior că au fost puşi în faţa unei lecţii din care au avut ceva de învăţat. Ei vor folosi ceea ce au învăţat şi vor urmări realizarea scopului propus aplicând o nouă tactică, sau altfel spus vor recurge la acţiuni diferite care vor produce rezultate diferite. Gândiţi-vă, de altfel, care este beneficiul zilei de astăzi faţă de cea de ieri. Bineînţeles, experienţa.

În general, oamenii care se tem de eşec vor construi nenumărate reprezentări interioare despre ceea ce s-ar putea să nu meargă în viitor şi exact acest lucru este cel care îi opreşte să recurgă la acţiunea care le-ar putea aduce succesul.

Este posibil să vă temeţi de eşec, dar vă temeţi oare să învăţaţi? Cu siguranţă că nu, şi tocmai aceasta este ceea ce aveţi de făcut: să învăţaţi din fiecare experienţă umană, şi astfel veţi avea succes în tot ceea ce faceţi.

Oamenii care cred în eşec vor atrage aproape invariabil o existenţă mediocră.

„Îndoielile noastre sunt exact ca nişte trădători, care prin teama de a încerca, ne fac să pierdem binele pe care l-am fi putut câştiga” spunea William Shakespeare

Învingătorii, liderii, maeştrii – oameni cu o puternică forţă şi personalitate – ştiu cu toţii că atunci când încerci ceva şi nu obţii rezultatul pe care l-ai fi dorit, ceea ce trebuie activat este un simplu feedback, cu alte cuvinte este necesar să ne dezvoltăm puterea de a ne adapta într-un mod optim noilor condiţii exterioare create. Tot ceea ce avem de făcut este să utilizăm informaţia pe care mediul exterior ne-o dă prin toate situaţiile cu care ne confruntăm, pentru a face mai apoi distincţii şi demersuri mai rafinate, mai clare, cu privire la ceea ce ne este necesar pentru a genera rezultatele pe care le dorim. Buckminster Fuller scria odată, „tot ceea ce fiinţele umane au învăţat vreodată, a trebuit să fie învăţat drept consecinţă a experienţelor eronate şi a încercărilor dureroase. Oamenii învaţă doar din greşeli.” Uneori învăţăm din greşelile noastre, alteori din greşelile altora. Reflectaţi câteva minute asupra celor mai mari cinci aşa numite „eşecuri” din viaţa dumneavoastră. Puneţi chiar acum cartea deoparte şi gândiţi-vă la ele. Ce aţi învăţat din aceste experienţe? Sunt şanse foarte mari ca acestea să fi fost lecţiile cele mai autentice pe care le-aţi învăţat sau le-aţi fi putut învăţa în viaţa dumneavoastră. Fuller obişnuia să compare capacitatea sau îndemânarea noastră de a naviga prin oceanul vieţii, cu aceea a cârmaciului unui vapor. Atunci când cârma vaporului este rotită într-un unghi sau într-altul, vasul însuşi are tendinţa de a se roti conform intenţiei cârmaciului. El trebuie să corecteze imediat rotaţia vasului atunci când apare o deviere de la direcţia originară, un întreg proces de acţiune şi reacţiune, ajustare şi corecţie fiind necesar pentru a păstra mereu direcţia dorită. Imaginaţi-vă aceasta mental – un cârmaci pe o mare liniştită, ghidându-şi uşor vasul către destinaţia sa, făcând faţă la miile de deviaţii inevitabile ale cursului, apoi ale vântului, etc. Este o imagine foarte plastică şi un model minunat pentru procesul unei vieţi pline de succes. Din păcate însă majoritatea dintre noi nu gândesc în acest mod. În cazul fiecărei erori, a fiecărei greşeli, există o tendinţă autodistructivă de a o adăuga la bagajul nostru emoţional. Este un eşec, căci ea ne va reflecta în mod negativ. De exemplu, mulţi oameni sunt supăraţi pe ei înşişi deoarece sunt supraponderali. Atitudinea lor în faţa acestui fapt nu îi va schimba totuşi cu nimic. În loc de aceasta, ei ar putea accepta faptul că au fost până acum încununaţi de succes în producerea unui rezultat numit „grăsime în exces”, pe care unii oameni, subponderali, chiar îl doresc, dar că acum vor produce un nou rezultat, numit „a fi suplu”. Vor genera acest nou rezultat realizând evident noi acţiuni. Oricât ar părea de paradoxal, acest mod de a gândi este mult mai util şi eficient.

Dacă nu ştiţi cu certitudine care acţiuni vă vor conduce la obţinerea acestui rezultat, luaţi-vă ca model o altă fiinţă care a reuşit deja în acest sens. Aflaţi care au fost acţiunile specifice pe care acea persoană le-a realizat, mental sau fizic, pentru a rămâne slab. Realizaţi acele acţiuni, păstrând permanent în minte modelul ales, şi veţi obţine aceleaşi rezultate. Atât timp cât veţi privi excesul dumneavoastră de greutate drept un eşec, aceasta vă va imobiliza. Totuşi, momentul în care vă veţi modifica în mod radical viziunea asupra acestui fapt, marchează deja un rezultat pe care l-aţi obţinut, şi o dată ce aţi reuşit să realizaţi această transformare acum, deşi deocamdată doar în plan mental, succesul vă este asigurat.

A crede în eşec este un mod de a ne otrăvi mintea. Atunci când noi înmagazinăm emoţii negative, acestea ne afectează atât fiziologia, cât şi procesul nostru de gândire şi starea noastră globală. Una dintre cele mai mari limitări pentru majoritatea oamenilor este teama de eşec. Dr. Robert Schuller, cel care a lansat conceptul „gândirii posibile”, pune o întrebare foarte bună:

„Ce aţi avea de gând să faceţi dacă aţi şti că nu puteţi eşua?” Gândiţi-vă la aceasta. Lăsaţi din nou, pentru un minut, cartea şi reflectaţi. Cum veţi răspunde la această întrebare? Dacă v-aţi figurat un scop clar şi credeţi cu adevărat în ceea ce vă propuneţi, nu puteţi eşua. În orice situaţie dificilă vă veţi putea orienta către un nou set de acţiuni şi veţi genera astfel rezultate dorite. Nu ar fi mai bine să urmăriţi aceasta mereu? Nu este aceasta oare singura modalitate de a ne dezvolta armonios? Aşadar începeţi chiar de acum să realizaţi că nu există un lucru numit eşec. Există doar rezultate. Şi noi suntem întotdeauna cei care producem rezultatele. Dacă acestea nu sunt cele pe care le doriţi, vă puteţi modifica acţiunile şi veţi genera în mod sigur noi rezultate. Eliminaţi cuvântul „eşec” din limbajul şi din mintea dumneavoastră; înlocuiţi-l cu cuvântul „rezultat” şi urmăriţi să învăţaţi din fiecare experienţă.

3. Forţa noastră consta în forţa colaborării cu ceilalţi.

Persoanele de excepţie, altfel spus, acei oameni capabili să genereze rezultate uimitoare, au aproape întotdeauna un remarcabil simţ de respect şi apreciere pentru ceilalţi oameni. Ei au un dezvoltat simţ de echipă, un sentiment al scopului comun şi al unităţii. Intuim cu toţii că nu pot exista succese de durată fără o puternică raportare la oameni, calea reuşitei fiind aceea de a forma o echipă de succes care să lucreze împreună. Companiile de succes au fost întotdeauna doar cele care au tratat oamenii cu respect şi demnitate, care şi-au tratat angajaţii ca parteneri, şi nu ca pe nişte instrumente.

Chiar şi în această direcţie, trebuie să rămânem permanent alerţi, să ne reajustăm comportamentul, întocmai cum cârmaciul ajustează drumul vasului său. A spune că tratezi oamenii cu respect şi a face cu adevărat aceasta, nu este deloc acelaşi lucru. Cei care sunt încununaţi de succes sunt cei care îi implică şi pe ceilalţi în munca lor, spunând adesea altora „Cum putem face aceasta în cel mai bun mod?”, „Cum putem realiza aceasta?”, „Cum putem obţine rezultate mai bune?”. Ei ştiu că unui singur om, oricât de strălucitor ar fi, îi va fi foarte dificil să câştige în lupta cu talentul unei echipe eficiente.

4.  Munca este o joacă.

Cunoaşteţi vreo persoană care a avut succes făcând ceea ce îi producea repulsie sau ceva faţă de care simţea ură? Este foarte puţin probabil. Una dintre cheile succesului este de a realiza o asociere armonioasă între ceea ce faceţi şi ceea ce iubiţi. Pablo Picasso afirma, „Atunci când lucrez, mă relaxez; a nu face nimic sau a-mi lăsa viziunile să se deruleze la nesfârşit mă oboseşte.”

Poate că nu pictăm la fel de bine ca Picasso, dar putem face tot ce ne stă în putinţă pentru a descoperi munca potrivită care ne înviorează şi ne incită. Putem, de asemenea, să aducem în munca noastră multe dintre aspectele prezente în jocurile şi bucuriile noastre. Mark Twain spunea: „Secretul succesului este de a face din vocaţia ta, vacanţa ta.” Aceasta este ceea ce oamenii de succes par să facă.

Există oameni pentru care munca a devenit asemănătoare unei obsesii nesănătoase. Ei nu par să găsească vreo plăcere în a munci şi adesea ating acel punct în care ar face orice altceva decât ceea ce fac.

Cercetările psihologilor americani au evidenţiat lucruri surprinzătoare cu privire la acele persoane care lucrează întotdeauna cu pasiune. Există oameni care par să fie total fascinaţi şi focalizaţi asupra muncii lor, deoarece, ei pur şi simplu, o iubesc. Ea îi transformă, îi incită, îi transpune, îi potenţează, îmbogăţindu-le viaţa. Aceste persoane au tendinţa să arate la muncă aşa cum majoritatea dintre noi arătăm atunci când ne jucăm, atunci când ne destindem. Ei privesc ceea ce fac ca pe un mod de a se expansiona, de a învăţa lucruri noi, de a trăi noi aventuri.

Bineînţeles că unele slujbe favorizează mai mult acest lucru decât altele. Cheia este de a-ţi construi drumul către aceste slujbe. Una dintre porţile acestei spirale ascendente a reuşitei sociale şi chiar a fericirii este chiar aici. Dacă vom putea descoperi modalităţi cât mai creative de a ne realiza munca, aceasta ne va ajuta să ne deplasăm chiar către o muncă mai bună. Dacă, în schimb, vom decide că munca este o simplă roboteală, care ne va aduce doar nişte bani, nimic nu se va transforma niciodată în aceasta direcţie.

Ani vorbit înainte despre natura sinergetică a sistemului de convingeri coerente, despre modul în care convingerile noastre pozitive ne susţin credinţele pozitive. Felul în care abordăm munca este un alt exemplu. De fapt, nu există slujbe limitatoare, există doar oameni care şi-au pierdut sensul posibilităţilor, oameni care au decis să nu îşi asume responsabilitatea, oameni care au decis să se lase pradă eşecului. Aceasta nu înseamnă să orientaţi lumea doar în jurul muncii dumneavoastră, ci să urmăriţi să vă îmbogăţiţi munca şi pe dumneavoastră înşivă, acordând aceeaşi curiozitate şi vitalitate plină de fericire pe care o acordaţi momentelor de destindere.

5. Nu există nici un succes statornic, fără o dăruire plenară.

Dacă există o singură credinţă pe care să o considerăm inseparabilă de succes, atunci aceasta este dăruirea; căci nu există nici un mare succes fără o mare dăruire. Dacă veţi analiza oamenii de succes din orice domeniu, veţi vedea că ei nu sunt în mod necesar cei mai buni, cei mai strălucitori sau geniali, cei mai rapizi sau cei mai puternici. Veţi vedea că ei sunt, în schimb, cei care au cea mai mare implicare şi dăruire în ceea ce fac. Marea balerină rusă Anna Pavlova spunea odată „A urma fără oprire un singur ţel: acesta este secretul succesului.” Este un alt mod de a exprima acea atitudine care conduce către succes – cunoaşteţi rezultatele, modelele de gândire care operează eficient, acţionaţi şi continuaţi să vă reformulaţi principiile şi atitudinile. Redefiniţi-le până veţi obţine ceea ce doriţi. Aceasta este valabil pentru orice domeniu, chiar şi acelea în care abilităţile naturale păreau să aibă cel mai puternic impact. O abordare plină de dăruire este o importantă componentă a succesului în orice domeniu. Oamenii de succes îşi doresc succesul oricât ar însemna aceasta, oricâtă muncă, oricâtă credinţă. Acest oricât de mult, mai mult decât orice, este ceea ce îi separă de restul.

6. Indiferent ce se petrece, asumaţi-vă responsabilitatea.

Un alt atribut pe care marii lideri şi oamenii de succes îl au în comun este acela că ei operează conform convingerii că în ultimă instanţă, ei sunt cei care îşi creează propria lor lume. Auziţi mereu şi mereu cuvintele „Eu sunt responsabil; mă voi îngriji eu de aceasta”.

Nu este o coincidenţă faptul că auziţi acelaşi punct de vedere exprimat din nou şi din nou. Oamenii de succes au tendinţa să creadă că rezultatul, indiferent dacă este bun sau rău, este creat de ei. Chiar dacă ei nu generează aceasta prin acţiunile lor fizice, o fac totuşi prin fermitatea şi forţa gândurilor. lor. Noi suntem cei care ne atragem experienţele în viaţă – indiferent că facem aceasta prin comportament sau prin gândire. Avem întotdeauna exact ceea ce merităm, şi tocmai de aceea noi putem învăţa din tot.

Dacă nu sunteţi convins că sunteţi cel care îşi creează propria sa lume, indiferent că aceasta va însemna pentru dumneavoastră succes sau eşec, atunci veţi fi mereu la discreţia circumstanţelor. Gândiţi-vă ce lăsaţi să se petreacă cu dumneavoastră. Sunteţi doar un obiect purtat de soartă sau un subiect ce este autorul propriului destin? De ce am mai exista aici şi ce sens ar mai avea viaţa, dacă am fi doar produsul unor forţe exterioare aleatoare?

Gradul de asumare a diferitelor responsabilităţi este cel mai bun instrument de măsură a puterii şi maturităţii unei persoane. Este, de asemenea, o dovadă a existenţei unei convingeri ferme, pline de forţă, care susţine anumite credinţe, un exemplu al capacităţii sinergetice a unui sistem coerent de convingeri. Dacă nu credeţi în eşec, dacă sunteţi convins că în final veţi obţine rezultatele dorite, nu aveţi nimic de pierdut, ci totul de câştigat, asumându-vă responsabilitatea. Dacă veţi avea un control deplin asupra proceselor şi circumstanţelor, veţi fi cu siguranţă încununat de succes.

Mulţi dintre noi am trecut, cu siguranţă, prin experienţa de a încerca să exprimăm o emoţie pozitivă faţă de altcineva. Urmărim să spunem cuiva că îl iubim sau să înţelegem o problemă cu care se confruntă. Şi în loc de a obţine acest rezultat pozitiv, suntem înţeleşi greşit, şi atunci celălalt se supără şi devine ostil. Adesea, tendinţa noastră este de a ne supăra la rândul nostru, de a-l învinui pe celălalt, de a-l considera nerecunoscător sau responsabil pentru răul generat. Aceasta este cea mai uşoară şi banală modalitate de a acţiona, nu însă şi cea mai înţeleaptă. De fapt, modul nostru de a-i comunica celuilalt sentimentele noastre a fost probabil foarte sărăcăcios. Putem să generăm totuşi chiar şi în această fază rezultatul dorit al comunicării, reamintindu-ne scopul iniţial şi urmărind să îl realizăm ajustându-ne comportamentul. Depinde de noi să ne modificăm comportamentul, tonul vocii, expresia  feţei ş.a.m.d.. Modul de a comunica este oglindit de răspunsul pe care îl primim. Schimbându-vă atitudinile şi acţiunile, vă puteţi schimba modul de a comunica. Retrăgându-vă însă responsabilitatea, anulaţi în acelaşi timp şi puterea de a modifica rezultatul pe care doriţi să îl generaţi.

7. Nu este necesar să înţelegeţi totul pentru a fi capabil să utilizaţi totul.

Mulţi oameni de succes nu consideră că ei trebuie să ştie absolut totul despre ceva pentru a-l putea utiliza. Ei ştiu cum să utilizeze – ceea ce este esenţial, fără a simţi necesitatea de a fi implicaţi în cel mai mic detaliu al acelui lucru. Timpul este unul din lucrurile pe care nimeni nu îl poate crea pentru noi, şi oamenii de succes se dovedesc în mod invariabil a fi avari cu timpul. Ei extrag esenţa din flecare situaţie, dobândesc ceea ce au nevoie şi nu se preocupă de restul. Bineînţeles, dacă sunt intrigaţi de ceva, dacă doresc să ştie modul în care un calculator funcţionează sau cum este fabricat un produs, ei îşi găsesc întotdeauna timpul de a învăţa. Dar ei ştiu întotdeauna să facă distincţia între ceea ce este esenţial şi ceea ce nu.

Cu siguranţă că dacă vi se va cere acum să explicaţi modul în care funcţionează reţeaua electrică a oraşului, veţi oferi răspunsuri nu foarte exacte. Dar veţi fi, în schimb, foarte fericit să apăsaţi pe butonul comutatorului şi să aprindeţi lumina. Oamenii de succes fac cu foarte multă uşurinţă distincţie între ceea ce este necesar pentru ei să ştie şi ceea ce nu. Pentru a putea utiliza efectiv informaţiile prezentate în această carte şi pentru a le putea transpune în practică, va trebui să descoperiţi că există un echilibru între utilitate şi cunoaştere. Vă puteţi petrece tot timpul studiind provenienţa unei plante, detaliile biologice, sau puteţi învăţa să-i culegeţi fructul. Oamenii de succes nu sunt în mod necesar cei care cunosc cea mai mare cantitate de informaţie, ci cei care pot pune în practică cunoaşterea pe care o au.

Aceste convingeri cheie expuse aici au tăcut minuni pentru alţii şi pot face şi pentru noi, dacă le vom aborda cu multă încredere şi dăruire. Aţi putea fi tentat să vă întrebaţi: Ce se întâmplă dacă avem convingeri care nu ne susţin? Ce se întâmplă dacă convingerile noastre sunt negative, şi nu pozitive? Cum ni le modificăm? Ei bine, deja aţi realizat primul pas: sunteţi conştient de propriile convingeri. Ştiţi ceea ce doriţi. Al doilea pas este acţiunea, învăţaţi să vă controlaţi reprezentările interioare şi convingerile proprii. Mai departe vom începe să parcurgem împreună acele strategii care vă vor conduce către performanţă. Să nu uităm că orice cunoştinţe au valoare doar în măsura în care sunt utilizate. De aceea se spune că, de altfel, comorile aparţin celor care le utilizează, nu celor care le păstrează. Acţionaţi in mod efectiv, ajustându-vă comportamentul până când veţi obţine rezultatele dorite. Am învăţat deja că drumul către perfecţiune trece prin modelare.

Am învăţat astfel despre natura convingerilor, despre eficacitatea cu care anumite convingeri ne deschid uşile către perfecţiune. In episodul 2 vom prezenta aspecte legate de „Psihologia succesului”.

C. Despre centrii de for?? (chakra)  

„Am s? încerc s? v? fac s? în?elege?i ce se petrece, dar aceasta este atât de complex ?i de sublim încât cuvintele sunt insuficiente. Insist deci s? v? scufunda?i voi în?iv? în oceanul de extaz al unei asemenea experien?e, c?ci nu exist? alt? modalitate de a-i sonda profunzimile. Oricât de agere ar fi mintea ?i intelectul, nu pot totu?i s? rivalizeze cu fulger?toarea str?lucire a Prezen?ei Absolute. Dac? ceea ce contempl? sufletul este imposibil de descris, c?ile care duc pân? la aceast? stare pot f?r? îndoial? s? fie definite prin cuvinte. Chiar dac? ?elul este unic, modalit??ile de a-l atinge sunt diferite. Din toate timpurile, marii în?elep?i (rishi-i) au enumerat cel pu?in cinci moduri prin care fiin?a uman? poate ajunge la Supremul Absolut. rishi spun, de exemplu, c? omul înainteaz? adesea prin s?rituri neîndemânatice, ca broasca. Alteori el merge cu repeziciunea unei reptile urcând o pant?. Astfel el ac?ioneaz? prin alunec?ri bru?te. Dar mai exist? ?i alte moduri. Adesea fiecare pulsa?ie a inimii, fiecare celul? a corpului fream?t? cu încetineal?, iar ritmul regulat dup? care se trezesc energiile este lent ?i ineluctabil ca mersul unei colonii de furnici de la un loc de aprovizionare la altul. Al patrulea mod este al p?s?rilor. ?ti?i voi oare cum zboar? p?s?rile de la un arbore la altul, ducându-se ?i venind prin aer aparent f?r? nici un scop? Cu toate acestea, ele sfâr?esc prin a se duce s? se a?eze pe un arbore mai îndep?rtat pe care ele îl urm?riser? de fapt tot timpul. În acest fel stau lucrurile ?i cu energiile fiin?ei umane, atunci când ele au fost suficient stimulate printr-o constant? abnega?ie sau d?ruire. Astfel, ele se înal?? pentru a ajunge s?-?i g?seasc? odihna lâng? Cel Suprem. Fiecare p?rticic? din voi în?iv? î?i ia atunci avântul pe aripile luminii care str?punge orice obscuritate. Sufletul poate s? r?t?ceasc? mai întâi f?r? nici un scop, dar dac? persevera?i în a medita intens ?i a v? ruga, aceste aripi v? vor duce pân? la Împ?r??ia Unit??ii Perfecte.
Al cincilea mod este în întregime diferit de celelalte. Rishi-i l-au numit calea maimu?elor. Se întâmpl? adeseori s? vedem ni?te maimu?e stând la fel de nemi?cate ca ?i pietrele ?i, deodat?, ele încep s? ?op?ie ?i s? sar? f?r? s? se mai opreasc? pân? când nu ?i-au atins punctul de destina?ie: gr?dina cu banane. Tot a?a stau lucrurile ?i cu evolu?ia voastr? spiritual?. Zi de zi voi r?mâne?i nemi?ca?i, meditând profund, în aparen?? nu se întâmpl? nimic nou. Continua?i neobosi?i s? v? gândi?i la Divin cu toat? energia inimii voastre, a corpului vostru, a sufletului ?i a spiritului vostru. Veghea?i deci ca nici cea mai neînsemnat? p?rticic? din voi în?iv? s? nu r?mân? inert?; concentra?i-v? cu o extrem? ardoare pân? când, la cap?tul a doi sau trei ani, sufletul vostru s?rind dintr-o dat? de la un plan la altul, zburând pe deasupra celor mai abrub?i mun?i, va ajunge s? se scufunde în advaita – unirea perfect? cu Con?tiin?a Infinit?. Al?turi de modurile infinite prin care un suflet poate s? se înal?e pân? la Realizarea Suprem?, trebuie s? se ia în considera?ie diferitele planuri de con?tiin?? pe care sufletul trebuie s? le traverseze. Indiferent cine ar fi acea fiin?? care mediteaz?, fie c? este vorba de un Buddha, fie despre un om cât se poate de obi?nuit, medita?ia sa intens? îl va conduce prin ?ase v?i succesive, corespunzând celor ?ase centri de for??, sau cum s-ar spune prin ?ase planuri diferite de con?tiin?? pân? la al ?aptelea, Sahashrara, considerat ca ultima etap?. Iat? deci c?, chiar dac? omul progreseaz? prin s?rituri tot a?a de încete ca acelea ale broa?tei, sau fie c? el zboar? u?or ca o pas?re, va trebui ca el s? contemple cele ?ase v?i. Experien?a dobândit? în fiecare vale sau la nivelul fiec?rei chakra de omul obi?nuit sau de Buddha, este în mod identic aceea?i pentru amândoi, indiferent de ritmul pe care îl are fiin?a în drumul s?u spiritual. Este deci bine s? ?ti?i c? ?i eu, chiar dac? m? admira?i acum, ac?ionam exact la fel ca ?i voi ?i r?mâneam în întregime lini?tit dup? cum m? înv??ase guru-l meu. Apoi îmi purificam gândurile ?i sentimentele de orice ata?ament fa?? de lucrurile umane. Dup? aceea, prin spiritul meu, prin inima mea, prin sufletul meu, prin fiecare celul? a corpului meu aspiram frenetic dup? Prezen?a Divin? Suprem?. Eu ?tiam la fel de bine c? nimic nu m? separ? de El. El era în Mine. Astfel eu dinamizam intens fiecare p?rticic? din mine însumi ca s? aduc? la lumin? Sinele Suprem ascuns. Astfel eu rosteam: „Ie?i, o, tu, sabie a nemuririi, din acest corp care este teaca ta.” Astfel m-am rugat eu neobosit zile, s?pt?mâni ?i luni de-a rândul.

D. Trezirea lui Kundalini ?i ascensiunea sa se realizeaz? din chakra în chakra

Muladhara chakra
În sfâr?it, energia mea s-a pus în mi?care ?i s-a avântat pe deasupra ??rmului acestei lumi, în apele primei v?i dintre cele ?ase. O lumin? care îmi era complet necunoscut?, asem?n?toare cu aceea a unui soare, umplea din acel moment tot ceea ce vedeam. Toate lucrurile p?mântului, asupra c?rora se opreau ochii mei, erau acoperite sau îmbr?cate de frumuse?e. Pretutindeni unde priveam, gra?ia ?i spiritualitatea ?â?neau din materie ca ni?te tigri ce sar din ascunz?tori întunecate. Eu am în?eles atunci c? sunt în l?ca?ul sim?urilor. Vederea atâtor minun??ii m-a umplut de o poft? nem?surat?, teribil?. „Posed?!” aproape c? îmi strigau ele; eu am fost atunci cuprins de o dorin?? irezistibil? de a apuca, a ascunde, a strânge în mine întreaga frumuse?e acumulat? în jurul meu. Dar în acela?i timp un alt strig?t s-a în?l?at în mine: „Opre?te-te, p?ze?te-te de sinistra tenta?ie a acestei v?i!” Atunci, reînsufle?indu-mi ardoarea, m-am scufundat ?i mai profund în medita?ie, dorind s? dep??esc aceast? vale, s? m? ridic deasupra ei. M-am rugat deci cu înfl?c?rare pentru a fi eliberat de tenta?iile acestei v?i. La cap?tul a câteva luni de zile, rugile mele au fost auzite. Lumea sim?urilor nu m? mai tenta deloc. Astfel, încetul cu încetul, prima vale aluneca în afara con?tiin?ei, întocmai ca scheletul unei victime pe care îl las? s? cad? ghearele vulturului.

Swadhishtana chakra
Astfel, eu am intrat în a doua vale. Aici nu mai eram deloc asediat de obsedanta frumuse?e material? a ceea ce vedeam. Lumina, ca ?i energia care înv?luia lumea aici era mai rafinat?, mai subtil? ?i mai calm?. Forme frumoase, dar neterminate, culori ?i sunete armonioase dominau orele petrecute în aceast? lume. Trebuie s? m?rturisesc c? m? sim?eam fericit ?i aveam de gând s? m? opresc definitiv din medita?ie pentru a r?mâne aici. Da, trebuie s? m?rturisesc, c? aici, în acele momente, am avut tenta?ia de a crea via?a; aici am ascultat pregnant chemarea sexului, c?ci în sublima lume a celei de-a doua v?i sexualitatea îmbrac? o aparen?? stranie, de beatitudine ?i de putere. Dar oricât de mare ar fi aceast? putere de seduc?ie, sufletul trebuie s? reziste pân? la cap?t ?i aici. De aceea m-am str?duit s? m? eliberez de obsedanta atrac?ie a sexualit??ii. Pe altarul abnega?iei, al c?ut?rii neobosite a Absolutului, am aprins fl?c?rile devo?iunii. Focul ilumin?rii ardea încet la început, când m? aflam înc? pe cel de-al doilea plan. Apoi, în mod gradat, el s-a f?cut mai str?lucitor. Câteva zile mai târziu, fl?c?rile sale au ?â?nit ca ni?te s?bii de lumin?. Sub mu?c?tura arz?toare a fl?c?rilor, cea de-a doua vale s-a pr?bu?it în cenu??. Dup? aceea, de atunci, ea ?i tenta?iile ei nu m-au mai tulburat niciodat?.

Manipura chakra
Astfel am atins cea de a treia vale. Aici am constatat c? impresia sau senza?ia de putere ascuns?, resim?it? în cea de a doua vale, se m?rea ?i cre?tea însutit. Aici m? sim?eam capabil s? cuprind Soarele între cele dou? palme ale mele ?i s?-l transform în praf incandescent, pe care s?-l presar în podul palmei. Dar ?i acest instinct sau foame de putere trebuie de asemenea s? fie dominat. Aceasta nu este decât o încercare de verificare a caracterului, a înclina?iei c?tre putere. De îndat? ce mi-am dat seama de pericol mi-am intensificat medita?iile extrem de mult, c?ci era absolut necesar ca medita?ia s? dep??easc? în putere for?a advers?. Astfel, m-am rugat, ah, cât de mult m-am rugat, pentru a fi eliberat de instinctul de dominare. Cu toate acestea, asem?n?toare cu din?ii unei vipere, tenta?ia r?mânea înfipt? în mine. Îns? sufletul meu nu vroia s? se supun? în fa?a ei. Pe aripile medita?iei, încetul cu încetul, m-am ridicat neînfrânt, foarte sus, mereu mai sus, pân? când, la în?l?imea la care m? aflam, ea nu mai avea nici o putere asupra mea. În acel moment, teribila viper? a deschis gura ?i s-a desprins din trupul meu.

Anahata chakra
Precum elefantul care r?stoarn? o barier?, eu am p?truns în a patra vale a lui hridaya jyoti, sau în Lumina Inimii Supremului. Acolo se putea spune c? inima mea a devenit un foc imens pe care Inima Sa (a Supremului Absolut) îl aprindea. Lumina m? inunda ?i d?dea pe dinafar? din suflet, sc?ldând într-un alt fel orice lucru. Pietrele, ca ?i stelele, tot ceea ce exista sau tr?ia, cântau într-o aceea?i beatitudine ritmul inefabilului. În aceast? a patra vale m-am sim?it aproape complet la ad?post de sl?biciunea omeneasc?. Cu toate c? eram întocmai ca un caliciu de lumin?, m? temeam înc? de tenta?ie. Aceast? impresie mi-a servit drept avertisment s? nu mai întârzii în aceast? vale. A urmat o lung? perioad? de post ?i medita?ie.

Vishuddha chakra
De data aceasta, din fericire, nu am mai avut prea mult timp de a?teptat. Lumina inimii mele s-a l?rgit, dilatându-se la nesfâr?it, proiectându-se în jurul ei ca un fel de re?ea de sori, m?rindu-se mereu. Surprins la culme, mi-am dat seama c? atinsesem valea urm?toare, acum fiind în regatul expresiei. Gândurile mele, sentimentele, fiecare pulsa?ie ?i fiecare celul? a fiin?ei mele era ca o vâltoare de lumin?. Din gâtul ?i de pe buzele mele se scurgeau cuvinte de uimire ?i de binecuvântare. Acum îl prosl?veam pe Dumnezeu f?r? încetare, c?ci nu mai puteam vorbi decât despre El. Dac? cineva îmi vorbea despre pl?ceri sau despre posesiuni, cuvintele sale m? loveau ca ni?te vergi. Ajunsesem la un asemenea grad de deta?are, încât atunci când cineva vroia s? m? consulte asupra treburilor familiale, fugeam ?i m? duceam s? m? ascund în p?durea Panchavati.
P?rin?ii ?i prietenii, care pretindeau c? au asupra mea unele drepturi, îmi creau senza?ia unui pu? adânc al c?rui vid m? atr?gea în regiunile sau planurile inferioare ?i atunci aproape c? sim?eam c? m? în?bu? în subteranele întunecate. Simpla apropiere a acestor oameni îmi d?dea senza?ia c? m? înec ?i nu-mi mai reg?seam pacea decât p?r?sindu-i. Cu alte cuvinte, cea de a cincea vale nu era locul toleran?ei ?i iubirii fa?? de to?i. Prin urmare, trebuia s? m? ridic ?i mai sus. Iat? de ce m-am absorbit într-o medita?ie cu mult mai sever? ?i mai profund?. „Sau Îl voi vedea pe Dumnezeu sau îmi voi pune cap?t vie?ii”, îmi spuneam eu.

Ajna chakra
În sfâr?it, într-o zi, deodat?, am z?rit ceva în fa?a mea. Aproape într-o clip? dup? aceea am f?cut saltul… ?i iat?-m? ajuns în cea de-a ?asea vale care este valea lui turiya, vidul absolut: Aici m? g?seam aproape de Cel Mult Iubit. Puteam s?-L v?d ?i s?-L simt. Numai un u?or voal transparent îmi mai separa înc? sufletul de Sine.

Sahashrara
Din cea de-a ?asea vale se trece cu u?urin?? în planul ultim, cel mai înalt. Aici totul este redus la idei plutind ca ni?te umbre în t?cere. Singur? no?iunea mult sl?bit? a eului meu se afirma cu întreruperi de o posomorât? monotonie. Sufletul meu devenise realitate pur?. Orice dualism al subiectului ?i al obiectului disp?ruse. Sinele meu nu mai cuno?tea limite. Totul nu era decât bucurie infinit?. M? aflam dincolo de limbaj, dincolo de experien?a exprimabil?, dincolo de gândire. Iar a numi aceast? stare Libertate ar fi însemnat s?-i mic?orez foarte mult sensul.
Acolo, nici un gând nu apare, nici m?car vibra?iile vreunui gând uman. Singur sufletul care s-a înv?luit în t?cere poate ridica voalul care-l separ? înc? de Dumnezeu. Acolo se poate ajunge la Pura Existen?? – Pura Con?tiin?? – Pura Beatitudine, Lumina Sinelui.

ACTUL PERCEPTIEI SI STARILE MENTALE

CONTINUARE

CLICK ! CONFERINTA: ACTUL PERCEPTIEI SI STARILE MENTALE -partea 2

CLICK ! CONFERINTA: ACTUL PERCEPTIEI SI STARILE MENTALE -partea 3

CLICK ! CONFERINTA: ACTUL PERCEPTIEI SI STARILE MENTALE -partea 4


MINTEA SI CAUTAREA SPIRITUALA

CONFERINTA: MINTEA SI CAUTAREA SPIRITUALA

CLICK !       – Partea I

CLICK!        – Partea a-II-a

CLICK!        – Partea a-III-a

CLICK!        – Partea a-IV-a

CLICK!       – Partea a-V-a

CLICK!       – Partea a-VI-a

CLICK!       – Partea a-VII-a

CUM SA NE REZOLVAM CONFLICTELE? (partea II)

Cum sa ne rezolvam conflictele? (partea II)

“Cu cât un om este mai mare, cu atât dragostea lui este mai mare.”Leonardo da Vinci

Iubindu-ne pe noi înşine învăţăm să-i iubim pe ceilalţi

Odată ce aţi învăţat să vă cunoaşteţi, prin reflexie sau obiectivare, ori în orice alt mod, este foarte important să învăţaţi să vă iubiţi. Iubiţi ceea ce sunteţi, iubiţi-vă aspiraţiile şi idealurile, iubiţi femeia sau bărbatul din voi, iubiţi întreaga lume care se reflectă neîncetat în voi înşivă, în virtutea principiului corespondenţei Părţii în Tot şi Totului în Parte. Aşa cum noi înşine suntem permanent reflectaţi în ceilalţi, aşa cum toate bucuriile sau durerile noastre îşi regăsesc permanent reflexia în exterior şi noi la rândul nostru constituim în mod similar un asemenea ecran de reflexie pentru ceilalţi.

Învăţând să vă iubiţi şi bucurându-vă de iubire, în însăşi această comoară a iubirii ce vă cuprinde în adâncul sufletului, veţi învăţa treptat să îi iubiţi şi pe ceilalţi, căci veţi deveni conştient de faptul că fiecare dintre ei nu exprimă decât nenumărate şi variate reflexii ale propriei dumneavoastră existenţe. Veţi iubi atunci, în ei şi în dumneavoastră, aceeaşi esenţă divină, dincolo de masca iluzorie a unei personalităţi efemere.

În momentul în care reuşim într-o situaţie conflictuală să ne acceptăm «adversarul» ca om şi nu ca adversar, şi chiar să-l privim ca pe un prieten, automat conflictul va fi înlăturat, cearta transformându-se într-o discuţie şi lupta într-o dezbatere.

În general, în cazul unei situaţii conflictuale, datorită neconcordanţei unor puncte de vedere, lipsei de înţelegere, tendinţei de respingere atât faţă de situaţia în sine, cât şi faţă de presupusul nostru adversar, există o tendinţă de contracţie a întregii noastre fiinţe. Ne închidem în noi înşine şi refuzăm cu încăpăţânare să acceptăm orice idee provenită din exterior, ca şi cum ea ne-ar putea ataca (dacă ne temem instinctiv că am putea fi distruşi trebuie să înţelegem că doar egoul, acea personalitate efemeră, limitată, ar putea fi distrusă şi nu esenţa noastră luminoasă, divină, Sinele) şi iată-ne astfel contractaţi de parcă am dori să atingem dimensiunile unui punct, care de altfel este mai greu de lovit, dar care, atenţie, se pierde prin micimea lui foarte uşor în infinitatea nesfârşită a universului. Suntem oare astfel avantajaţi?

Nu ar fi poate mai util pentru noi să urmărim să facem faţă acelui conflict, rămânând deschişi în faţa oricărei alternative, acordând cu onestitate şi celuilalt şansa de a avea dreptate, acceptându-l? Expansionându-ne cu mult curaj (fiinţa şi conştiinţa), urmărind să-i înţelegem punctul de vedere ne vom îmbogăţi şi vom avea astfel mult mai mult de câştigat. O situaţie conflictuală rezolvată nu este neapărat una în care am câştigat bătălia nimicindu-ne adversarul, ci mai ales aceea în care conflictul a fost înlăturat prin acceptarea punctului de vedere al celuilalt şi în urma căreia ne regăsim de fapt îmbogăţiţi şi nu învinşi, în ciuda suferinţei aparente a egoului nostru.

Şi să nu uităm că ceea ce putem evita, ne scuteşte ulterior de o luptă inutilă. De aceea nu vă lăsaţi niciodată provocat. Într-o înfruntare de orgolii nu există o fiinţă umană învinsă şi una câştigătoare, ci doar un orgoliu învins şi unul câştigător. Şi la sfârşitul unei astfel de lupte nu ne vom regăsi îmbogăţiţi, ci dimpotrivă vom deveni mult mai înţelepţi refuzând-o.

Învăţând să dăruim

Ne bucurăm întotdeauna atunci când ni se dăruieşte ceva şi ne bucurăm, de asemenea, atunci când o situaţie conflictuală încetează. De ce nu am provoca atunci chiar noi această finalizare fericită a unei situaţii tensionante, dăruind celuilalt (pe care astfel vom înceta totodată să-l mai privim drept adversar sau duşman), chiar lucrul care s-ar aştepta poate cel mai puţin să îl primească de la noi – şi anume bucurie. Nu consideraţi bucuria drept un sentiment abstract şi deci un lucru imposibil de dăruit, pentru că este foarte simplu să dăruiţi celuilalt de pildă bucuria de a primi un dar din partea dumneavoastră.

Nu vă gândiţi neapărat la lucruri costisitoare, căci este mult mai importantă reacţia de bucurie pe care o generează primirea acelui dar, oricât de neînsemnat, decât darul în sine. Iar sentimentul de fericire va fi cu atât mai mare cu cât darul provine tocmai de la o persoană de la care te aştepţi cel mai puţin la aceasta.

Şi procedând astfel vom avea din nou puterea să privim lumea cu ochii unui copil.


Libertatea de a deveni din nou copii

“Atunci când încetăm de a mai fi copii suntem deja morţi.”Constantin Brâncuşi

Unul dintre cele mai responsabile lucruri pe care le putem face ca adulţi, deşi poate părea paradoxal este de a deveni din ce în ce mai mult copii.

O atitudine de curiozitate şi fascinaţie valorează mult mai mult decât o atitudine înclinată mereu către a face presupuneri şi deducţii logice.

Aceasta este o idee foarte simplă, având însă consecinţe profunde. Copiii mici învaţă extrem de rapid şi fac astfel deoarece sunt curioşi faţă de orice lucru. Ei nu ştiu şi ştiu că nu ştiu, astfel ei nu se îngrijorează că vor părea stupizi dacă vor întreba. La urma urmei, fiecare credea odinioară că Soarele se învârtea în jurul Pământului, că ceva mai greu decât aerul nu putea zbura şi, desigur, a alerga 100 de metri în mai puţin de 10 secunde era psihologic imposibil. Schimbarea este singura constantă.

În momentul în care veţi avea curajul de a fi şi adult şi copil în acelaşi timp – depăşind şabloanele artificiale ale gândirii care au încercat întotdeauna să distrugă sau cel puţin să separe copilul din fiecare dintre noi de personalitatea noastră adultă – veţi putea să acţionaţi în toate îndatoririle zilnice cu bucuria specifică copilului care se joacă, şi puteţi fi sigur că în orice veţi întreprinde veţi fi învingător. Veţi putea “ataca” orice problemă mult mai direct, cu dezinvoltura specifică copilului. Vă veţi putea desfăşura activităţile cu mai multă voie bună şi libertate, fără ca în acelaşi timp să manifestaţi seriozitatea rigidă sau atitudinea sumbră specifică adultului mereu apăsat de griji, care a uitat de mult să mai fie copil.

Dacă vă situaţi întotdeauna pe poziţia adultului, care în numele poziţiei şi importanţei sale este convins că trebuie să fie întotdeauna sumbru şi serios, problemele dumneavoastră nu numai că vor fi întotdeuna aceleaşi, dar chiar se vor multiplica din ce în ce mai îngrijorător.

A descoperi copilul ascuns în fiecare dintre noi şi a-i permite să se manifeste înseamnă, de fapt, a descoperi însăşi acea legendară fântână a vieţii şi a tinereţii, şi totodată căile de acces către ea.

CUM SA NE REZOLVAM CONFLICTELE? (partea I)

Cum să ne rezolvăm conflictele (interioare şi exterioare)?

“Trebuie să ne cultivăm grădina” Voltaire

Necesitatea unei viziuni corecte

Adeseori la baza unei stări conflictuale, a cărei manifestare este evidentă în relaţiile interumane care ne marchează existenţa, se află o stare de conflict interior, generată de o neacceptare a propriei noastre persoane sau chiar de o viziune deformată asupra propriei personalităţi.

Înţelegem în acest caz importanţa majoră a creării unei imagini despre noi înşine corecte şi acceptabile.

Aşa cum fiecare dintre noi avem un eu, o personalitate, fiecare dintre noi avem şi o anumită imagine cu privire la acesta.

În anumite situaţii este posibil ca acestea două să nu coincidă şi în acest caz se poate genera o stare conflictuală, a cărei manifestare apare evidentă fie în interior, fie în exterior.

Să presupunem că sunteţi o persoană care se consideră integrată în mediul social, inteligentă, eficientă. Simbolic, putem reprezenta această imagine printr-un cerc mare, fără neregularităţi. Poate exista eventual o uşoară deformare a acestui cerc simbolic, această deformare reprezentând de exemplu un acces de mânie ocazională datorat unui insucces de moment, dar în ansamblu, aveţi despre propria persoană o imagine foarte satisfăcătoare.

În acelaşi timp este posibil să nu fiţi conştient – sau să nu doriţi să admiteţi aceasta – că în realitate majoritatea timpului sunteţi ursuz sau morocănos, stresat, neliniştit.

O altă persoană căreia i s-ar cere să traseze o imagine care să sugereze aceste caracterisitici ale personalităţii dumneavoastră, va prezenta o figură plină de proeminenţe, îngroşări, neregularităţi şi deformări, mult diferită de imaginea pe care o aveţi despre dumneavoastră.

În orice caz, dacă imaginea respectivă, a propriei personalităţi, nu coincide cu veritabila dumneavoastră personalitate, este foarte probabil că sunteţi foarte adesea tensionat şi că energiile vitale şi psihice sunt, într-o măsură mai mare sau mai mică, dispersate, risipite într-o luptă interioară. Întreprindeţi lucruri pe care nu le stăpâniţi sau nu le puteţi controla în mod adecvat, raporturile pe care le aveţi cu ceilalţi nu sunt satisfăcătoare, sunteţi delăsător şi în majoritatea timpului solitar şi deprimat, mânios şi tensionat, şi în această stare de tensiune metabolismul fiinţei este la rândul său dezechilibrat. În acest caz şi explicaţiile date anterior vă pot ajuta să înţelegeţi de ce este astfel.

În cazul în care nu ne iubim propria imagine, nu va trebui nicidecum să respingem această imagine, ci pur şi simplu să urmărim să o ameliorăm, să o înfrumuseţăm acţionând atât asupra ei, dacă este posibil, cât şi asupra noastră, căci, frumuseţea este în ochii privitorului.

Nu vom putea să realizăm mare lucru în viaţă dacă nu ne cunoaştem cu adevărat şi nu admitem condiţia reală a propriei noastre personalităţi. În schimb, în cazul în care vom avea despre noi înşine o imagine corectă şi acceptabilă de care să fim mulţumiţi, ne vom regăsi cu uşurinţă pacea interioară şi echilibrul psihomental.

În general, deşi acest fapt nu este conştientizat, detestăm la ceilalţi exact ceea ce ne nemulţumeşte şi condamnăm la noi înşine. Chiar dacă pare paradoxal, adesea manifestăm un sentiment de ostilitate faţă de ceilalţi (persoane, animale, locuri) în măsura în care aceasta ne sugerează exact acele caracteristici nedorite sau defecte pentru care ne dispreţuim sau ne desconsiderăm pe noi înşine.

Cum oglindim în noi înşine lumea exterioară?

Intensitatea emoţiilor şi forţa mâniei noastre împotriva oponentului trădează gradul în care noi respingem de fapt o anumită parte a personalităţii noastre, indicând cel mai frecvent refuzul nostru de a o accepta.

Astfel, persoana care reproşează violent celui care ţine o conferinţă lipsa de rigoare, faptul că expunerea este antiştiinţifică, dovedeşte prin aceasta propriul său dubiu interior; dacă ea ar fi foarte încrezătoare în sine, modul său de exprimare ar fi mult mai ponderat şi detaşat. Tocmai încrederea în sine a conferenţiarului poate fi cea care evidenţiază prin contrast lipsa de încredere în sine specifică contestatarului său, şi poate că tocmai stilul alert şi convingător al conferenţiarului trezeşte invidia celui care îl contrazice, şi care, bineînţeles, făcând aceasta se raportează la propriul său autoritarism.

La ce ne-ar putea folosi această viziune asupra problemelor cu care ne confruntăm? Ea ne permite să apreciem mai bine factorii care intervin în propriile noastre manifestări şi raţionamente, factori atât conştienţi, cât şi inconştienţi. De exemplu, mânia noastră exteriorizată, cauzată aparent de un fapt exterior, este semnul că ceva nu merge aşa cum trebuie în interiorul nostru. Cu certitudine, este clar că ceva din ceea ce vedem în exterior nu întruneşte în mod obligatoriu aprobarea noastră. Există lucruri din exteriorul nostru pe care am dori să le schimbăm; însă tocmai acesta este semnul propriului nostru dubiu interior, al inferiorităţii noastre în acel domeniu, al respingerii pe care o dovedim faţă de noi înşine, dar pe care o transferăm atunci asupra altei persoane sau lucru, cărora le împrumutăm motivaţile noastre inconştiente.

Regăsim astfel proiectate asupra celorlalţi, deveniţi adevărate oglinzi în care se reflectă propria noastră personalitate, greşelile sau defectele noastre şi iată-ne puşi în situaţia de a ne direcţiona cel mai adesea în mod inconştient sentimentele, şi din păcate în special resentimentele, asupra acelei părţi din noi înşine pe care o regăsim în exterior, reflectată în ceilalţi.

Acest mecanism mental de proiecţie este un proces emoţional complex, la fel de misterios ca şi metabolismul celulelor organice. Odată deveniţi conştienţi de acest mecanism vom putea să ne comportăm mult mai corect, într-o manieră mai adaptată, mai lucidă, judicioasă şi obiectivă; vom face astfel un pas important în eliminarea tensiunilor şi conflictelor existente, căutându-le şi anihilându-le în primul rând în exterior, dar şi în interior.

Acţionaţi şi trăiţi de fiecare dată, în orice împrejurare, ca o fiinţă liberă şi responsabilă. Imaginea noastră despre noi înşine nu va fi corectă decât atunci când şi ea, odată cu noi înşine, va fi constant revizuită, recreată. Noi nu suntem subordonaţi acestei imagini şi ar fi o greşeală să ne limităm creativitatea la o reprezentare fixată în prealabil despre noi înşine; dimpotrivă, trebuie să subordonăm această imagine facultăţii noastre creatoare, să inventăm fără încetare, să reajustăm şi să readaptăm viziunea despre noi înşine la realitatea concretă a vieţii, potrivit propriului nostru elan creator.

Noi nu suntem prizonierii rolului nostru, ai statutului nostru social şi pentru aceasta este necesar să revizuim constant şi cât mai profund ideea construită şi acceptată de noi cu privire la acest rol. Să nu uităm că partea cea mai profundă şi mai reală din noi înşine este aceea care, prin libertatea absolută care îi este specifică, se sustrage oricărei îngrădiri, oricărei impuneri şi oricărei limitări.

Obiectivare şi obiectivitate

Rezolvarea progresivă a conflictelor interioare printr-o prinză de conştiinţă asupra faptelor traumatizante conduce deci la o luciditate şi la o obiectivitate mult mai mare.

Fiinţa devine capabilă să îşi estimeze propria valoare, ca şi cum ar judeca un alt individ cu un instrument de măsură bine definit. Odată realizată această revalorificare interioară, aceasta se va reflecta în mod armonios şi asupra exteriorului. Lucruri sau situaţii care până atunci generau teamă sau îngrijorare vor fi reduse la un climat neutru, oferind de această dată siguranţa specifică unui mediu familiar.

Şi iată că astfel, energiile fiinţei, în loc de a se neutraliza în conflicte interioare permanente, se vor elibera progresiv, existând acum posibilitatea de a le orienta către scopuri conştient determinate.

a) Starea de relaxare profundă ;

b) acceptarea plină de seninătate a fenomenelor interioare şi exterioare;

c) evaluarea calmă a situaţiilor şi

d) optimismul plin de încredere în faţa obstacolelor sunt întot-deauna cele mai bune garanţii ale reuşitei.

Încrederea în sine este unul dintre cele mai puternice instrumente de armonizare. Forţa sa de influenţă benefică, atunci când este sistematic prezentă, are o uimitoare putere de transformare. Ea va face să dispară aproape instantaneu orice teamă de nereuşită în indiferent ceea ce intreprindem. Şi odată ce această încredere este extinsă şi acordată în mod just şi celorlalţi, vom putea observa cu surprindere că întreaga noastră viaţă pare să se schimbe.

Dacă până acum eram mai mereu îngrijoraţi de ceea ce ni s-ar putea întâmpla nouă înşine sau celor apropiaţi, iată că descoperim acum că trăim într-o lume care ne oferă permanent siguranţă, în care totul se desfăşoară perfect armonios, potrivit unor legi şi unei ordini divine din care noi facem parte integrantă.

Fiind conştienţi în fiecare clipă, indiferent de situaţia în care ne aflăm, că noi înşine suntem cei care decidem să fim ingrijoraţi sau dimpotrivă perfect linştiţi şi încrezători în forţele noastre, vom putea transforma în mod favorabil şi aproape miraculos pentru ceilalţi, chiar şi o aparentă opoziţie sau blocaj într-un preţios punct de sprijin.

CURAJUL DE A NE DEPASI PROPRIILE LIMITE

CURAJUL DE A NE DEPASI PROPRIILE LIMITE

“Don’t worry, be happy!”

Cum să nu mai fim permanent îngrijoraţi şi cum să ne eliberam de tensiuni şi impregnări negative?

“Priviţi către lumină şi umbra va dispare din viaţa voastră” Emerson


Gândirea negativă sau complexul eşecului

a) Cine ne pune de fapt beţe-n roate – autosabotajul

Nu rareori auzim vorbindu-se despre accidente ale sorţii, despre complexul eşecului, nevroze, despre ceea ce am putea numi într-un cuvânt autosabotaj inconştient. Am cunoscut probabil cu toţii indivizi care ratează în mod sistematic ocaziile favorabile, care se găsesc în permanenţă în faţa unor dificultăţi împotriva cărora pornesc fără îndoială la luptă, dar cu arme prost adaptate, ca şi cum, inconştient, şi-ar dori eşecul.

Unii oameni fug de responsabilităţi, de propriul mediu de viaţă, pentru a se refugia în alte situaţii, sperând, conştient sau nu, “să-şi refacă viaţa”, “să reînceapă pe noi baze”, “să-şi schimbe norocul”. Cu toate acestea, foarte adesea ei recad în aceleaşi obişnuinţe, reiau aceleaşi comportamente, aceleaşi atitudini negative, căci ei înşişi îşi modifică mediul de viaţă, dar îşi aduc cu ei vechii adversari (cu alte cuvinte modul lor de a privi lucrurile rămâne acelaşi). Tendinţele conflictuale, incapacitatea de a depăşi obstacolele, de a privi situaţiile cu obiectivitate, de a-şi pune în valoare calităţile , de a trăi şi a resimţi permanent acel sentiment indescriptibil de calm, armonie interioară şi serenitate sunt reluate mereu şi mereu.

“Un om care suferă înainte de a fi necesar, suferă mai mult decât este necesar.” – Seneca

b) Proiecţia negativă

Unul dintre aspectele cele mai frapante ale unei situaţii de conflict interior care conduce la eşec este proiecţia negativă, nerecunoscută însă de subiectul în cauză. Într-o manieră generală, noi proiectăm asupra celor din jur credinţele noastre, speranţele noastre, sentimentele noastre de respingere sau acceptare, ura sau ataşamentul nostru.

Astfel, încă din copilărie construim în interiorul personalităţii noastre, ca parte componentă a acesteia, un întreg sistem de tabu-uri şi interdicţii, de temeri şi speranţe… Adesea problemele se rezolvă sau cel puţin într-o oarecare măsură credem că le-am rezolvat. Evoluţia este marcată de o mai bună cunoaştere a personalităţii noastre interioare, de o atitudine mai obiectivă, mai realistă, de o integrare mai armonioasă în mediul care ne înconjoară.

Dar lucrurile nu stau întotdeauna astfel. Fiinţa insuficient de matură psihic, este supusă permanent unui fenomen de proiecţie a propriilor sale limite, fără ca ea să fie conştientă de aceasta. Ea regăseşte în ceilalţi fie lucrurile de care se teme, fie speranţele sale. De aceea va respinge la ceilalţi ceea ce de fapt nu admite în ea însăşi, şi, de asemenea, ceea ce nu se conformează imaginii pe care ea însăşi şi-a construit-o despre sine.

c) Sentimentul de culpabilitate

Adesea, în astfel de situaţii, (poate) apare un sentiment de culpabilitate: tocmai din cauza acestui fenomen de proiecţie, individul se simte vinovat că are tendinţa de a manifesta faţă de ceilalţi o atitudine ostilă sau chiar ură.

El simte în mod confuz că imaginea pe care el şi-a făcut-o despre sine nu este recunoscută de ceilalţi la nivelul la care el pretinde că se află. De aici apariţia dubiului. El începe să se simtă inferior, incapabil să realizeze sarcina pe care şi-a asumat-o şi în unele situaţii încearcă să compenseze această inferioritate sau chiar să o supracompenseze, şi atunci apar atitudini dizarmonioase, semnalând de fapt o inadaptare: nevoia acută de a fi superior celorlalţi, încercarea de a acapara puterea şi, de asemenea, onoruri, situaţii, prestigiu, refuzul de a discuta atunci când există riscul de a fi plasat într-o situaţie de inferioritate, îndârjirea de a-şi apăra propriile idei, chiar şi atunci când acestea nu pot fi susţinute raţional.

“Orice nebun poate face o regulă – şi atunci orice nebun o va respecta.” – Henry David Thoreau

d) Neputinţa, tendinţele critice şi abandonul

Dacă, dimpotrivă, inferioritatea se manifestă în mod preponderent, teama de eşec devine foarte puternică, fiind adesea însoţită de un sentiment de neputinţă, de respingere a responsabilităţilor, de refuzul oricărei inţiative, izolare, abandon şi critică distructivă.

Ghid pentru orice om care deviază de pe calea bunului simţ sau ” Arta” de a te simţi rău şi singur

1) Faceţi o greşeală.

2) Vă veţi simţi vinovat şi susceptibil de o pedeapsă pentru ea.

3) Nu vorbiţi despre aceasta cu nimeni.

4) Nu încercaţi să o reparaţi în nici un fel.

5) Va consumaţi lăuntric în tăcere.

6) Începeţi să staţi cât mai des singur şi să vă izolaţi.

7) Staţi în pat cât mai mult şi visaţi copleşit de pesimism la lucrurile sau la stările minunate pe care simţiţi că nu le puteţi obţine.

8) Va consumaţi forţa lăuntrică până la epuizare pe motiv că nu puteţi obţine ceea ce doriţi.

9) Va simţiţi apoi vlăguit, debusolat şi fără rost.

10) Păstraţi adesea aceasta dramatică stare interioară cât se poate de vie, dar purtaţi-vă fals pentru a da tuturor celorlalţi impresia că vă simţiţi foarte bine.

11) Începeţi cât mai des să fiţi neîncrezător în cei care se află în jurul dumneavoastră.

12) Când aţi stăruit îndeajuns veţi constata că apare momentul în care începeţi să vă supăraţi pe aproape toţi cei care vă înconjoară.

a) Începeţi apoi să faceţi cat mai multe greşeli şi continuaţi să-i contraziceţi pe toţi ceilalţi, cu cea mai mare încăpăţânare.

b) Uitaţi datorită delăsării lăuntrice să mai mergeţi la întalniri.

c) Va subminaţi prin critici tendenţioase si răutăcioase superiorii.

d) Încercaţi îmbătat de orgoliu să faceţi totul de unul singur şi va bucuraţi sadic dacă reuşiţi să-i faceţi pe oameni să alerge inutil după voi. Acelora care plini de intenţii bune vin către voi le spuneţi să-şi vadă de treaba lor atunci când vor cumva să vă ajute.

13) Când cineva vă întreabă cu simpatie ce mai faceţi va simţiţi ofensat şi căutaţi să minţiţi cu impertinenţă.

14) Când oamenii se supără pe voi datorită greşelilor voastre va consideraţi atacat pe nedrept şi faceţi în continuare pe nevinovatul. Va prefaceţi că nu le înţelegeţi reacţiile şi le întoarceţi jignit spatele.

15) Începeţi să vă plângeţi de aşa-zisa răutate a celorlalţi şi va simţiţi ignorat când cineva nu vă ascultă.

16) Începeţi plin de superioritate să daţi sfaturi oamenilor; puneţi oricui în evidenţă greşelile sau ceea ce nu face bine.

17) Remarcati oarecum uimit că începeţi să aveţi reacţii paranoice pentru că oamenii nu vă agreează. Simţiţi apoi mai mereu că orice lucru rău care vi se întamplă este un fapt deliberat al celorlalţi împotriva voastră.

18) Simţiţi că niciodată aceasta nu se întamplă din vina voastră.

19) Observaţi că totul este fatal şi nu puteţi face nimic pentru a schimba lucrurile sau situaţiile.

20) Simţiţi această situaţie în care vă aflaţi ca fiind un eşec generalizat.

21) Simţiţi că dumneavoastră sunteţi singurul care se confruntă cu o atât de mare nefericire.

DACĂ AJUNGÂND CUMVA ÎN ACEST PUNCT PUTEŢI TOTUŞI SĂ RÂDEŢI DE VOI ÎNŞIVĂ ÎNSEAMNĂ CĂ DEJA SUNTEŢI PE DRUMUL CEL BUN … ŞI PRIN URMARE TRANSFORMAREA ESTE CU PUTINŢĂ .

TIMPUL PREZENT- SECRETUL CARE TE DUCE SPRE PERFECTIUNE

TIMPUL PREZENT- Secretul care te duce mereu spre perfecţiune

“Pentru mintea întunecată toată natura e cenuşie.
Pentru mintea iluminată toată lumea străluceşte în lumină.”
Ralph Waldo Emerson

Gregory Boteson în cartea sa “Paşi către o ecologie a minţii” relatează o discuţie pe care a avut-o cu ani în urmă cu fiica sa.

Într-o zi, aceasta s-a apropiat de el şi l-a întrebat: “Tată de ce ajung lucrurile în dezordine atât de repede?”

El a întrebat la rândul său: “Ce înţelegi tu prin dezordine, draga mea?”

“Ştii tati, atunci când lucrurile nu-s perfecte. Uită-te pe biroul meu, E dezordine. Şi aseară mă străduisem atât de mult să fac totul să fie perfect… Dar lucrurile nu rămân perfecte. Ele se împrăştie atât de uşor!”

Bateson şi-a rugat atunci fiica: “Arată-mi cum e când lucrurile sunt perfecte.” Ea a început să aranjeze toate obietele de pe biroul ei, aşezându-le în locurile prestabilite de ea, după care a spus: “Uite, tati, acum e perfect. Dar nu vor putea rămâne astfel.”

Boteson a întrebat-o: “Ce-ar fi dacă cutia ta de acuarele ar fi aşezată cu 30 cm mai la stânga?”

“Nu tati, aşa e dezordine. Şi în orice caz ar trebui să fie aşezată drept, nu oblic cum ai pus-o tu.”

Atunci el a întrebat-o din nou: “Dar ce-ar fi dacă ţi-aş muta stiloul din penar în cutia cu creioane?”

“Nu tati, aşa e dezordine”, i-a răspuns fetiţa.

“Dar dacă această carte ar rămâne pe birou deschisă?”, a continuat el.

“Nici aşa nu mai e perfect!” i-a răspuns ea.

Bateson s-a întors atunci către fetiţă şi i-a zis: “Draga mea, nu lucrurile sunt cele care intră în dezordine aşa de repede. Tu ai mai multe feluri de a vedea lucrurile ca fiind imperfecte, dar ai doar un singur fel de a vedea că lucrurile sunt perfecte.”

Cum să ne folosim cât mai eficient timpul pe care îl avem la dispoziţie?

Fie că suntem bogaţi sau săraci, cu toţii avem un «inamic» comun şi anume, TIMPUL. Ceea ce ne deosebeşte însă este ritmul nostru de viaţă, unic pentru fiecare dintre noi în parte. Atunci când suntem forţaţi să depăşim într-un fel sau altul acest ritm, devenim nervoşi şi tensionaţi, sfârşind prin a ajunge chiar la altercaţii cu cei care ne-au determinat să ne schimbăm tempo-ul.

Timpul în viziunea înţelepţilor

Aşa cum spunea Zenon, “de nimic nu ducem atâta lipsă ca de timp; într-adevăr viaţa este scurtă, iar ştiinţa vastă”, depinde de noi să ştim să ne apropiem de această ştiinţă “care este în stare să vindece bolile sufleteşti şi să ne aducă fericirea durabilă.”

Din păcate foarte adesea “o parte din timp ne este răpită, alta ne este sustrasă, alta se scurge. Dar cea mai urâtă pierdere este aceea datorată neglijenţei. Şi dacă vrei să bagi de seamă vei vedea că cea mai mare parte a vieţii noastre o pierdem făcând ce nu trebuie, mare parte nefăcând nimic, întreaga viaţă făcând altceva decât aspirăm să facem”. Nu sunteţi oare de acord cu înţelepciunea lui Seneca?

Timpul pierdut nu-l mai regăsim niciodată. Am putea doar să afirmăm odată cu Horace Mann: “Pierdut ieri, undeva între Răsărit şi Apus, două ore de aur, fiecare încrustată cu 60 de minute de diamant. Nu se oferă nici o recompensă pentru că s-au dus pentru totdeauna.”

Nu timpul este cel care este prea scurt, ci noi suntem cei care îl risipim prea mult, fără a ne da seama că nu putem omorî timpul fără a insulta eternitatea.

Aşa cum observa Alexis Carell, “timpul este un fel de fluviu care curge pe câmpie. În zorii zile sale, omul merge spontan de-a lungul ţărmului, iar apele îi par leneşe. Dar ele îşi găsesc puţin câte puţin cursul. Spre amiază, nu se mai lasă depăşite de om. Când se apropie noaptea, ele sunt şi mai repezi. Şi omul de opreşte pentru totdeauna, pe când fluviul îşi continuă calea netulburat. În realitate, fluviul nu şi-a schimbat niciodată mersul (…) Fiecare dintre noi e omul care aleargă de-a lungul malului şi se miră că apele îşi grăbesc mersul.”

Deşi viaţa omului este scurtă, atunci când cineva ştie să-şi întrebuinţeze bine timpul şi nu şi-l risipeşte în zadar, îi mai rămâne totuşi destulă vreme. Din păcate însă, trei sferturi din oameni nu se ocupă de ceea ce trebuie decât în ultimul moment; dar tocmai atunci nu mai e timp.

Tocmai de aceea trebuie să fim conştienţi că în cea mai mare parte a acţiunilor noastre, succesul depinde foarte mult de a şti să calculezi timpul necesar pentru reuşită.

Şi atunci când vom ajunge la această înţelepciune ne vom da seama cu adevărat de importanţa acestui misterios stăpân al tuturor zeilor, dar chiar şi până atunci, câtă vreme nu v-aţi îndeplinit idealurile, străduiţi-vă şi dacă timpul nu se va înţelege cu dumneavoastră, înţelegeţi-vă dumneavoastră cu el.

Revenind la cadrul mai prozaic al vieţii cotidiene, în toate domeniile vieţii contemporane, primii experţi ai relaţiei timp-eficientă au fost psihologii; iată – în continuare – câteva strategii deja testate, pe care aceştia le oferă în scopul unei mai bune fructificări a acelor preţioase minute, ore, zile, care par că zboară pe lângă noi.

Tehnici psihice menite să ne ajute la folosirea cât mai eficientă a timpului

A fi conştient de curgerea timpului

Înainte de a începe un program de organizare a timpului, este foarte important să realizăm în primul rând starea de «a fi conştienţi de timp». Acest lucru se poate realiza foarte simplu cu ajutorul următoarelor exerciţii.

Exerciţiul nr. 1: Ţineţi în faţa dumneavoastră un ceas cu secundar şi priviţi-i mişcarea precisă timp de un minut. Gândiţi-vă acum la ireversibilitatea acestui minut, care s-a dus şi nu se va mai întoarce niciodată.

Exerciţiul nr. 2: Cu ochii închişi urmăriţi să vă reamintiţi în ordine inversă, dinspre seară spre dimineaţă, ceea ce aţi realizat în ziua precedentă. Priviţi cu luciditate toate situaţiile în care sesizaţi că aţi fi putut fi mai eficient şi învăţaţi din aceasta cum să vă folosiţi optim timpul. Acest exerciţiu poate fi repetat timp de 10 minute în fiecare seară. Veţi vedea că privindu-vă cu detaşare acţiunile proprii veţi fi mai inspirat, putând găsi soluţii care să vă îmbunătăţească randamentul, ca şi cum v-aţi sfătui cu un expert în respectiva problemă.

Permiteţi apoi acestor exerciţii să vă facă să fiţi mai conştienţi de timpul pe care îl aveţi la dispoziţie şi care încă vă aparţine. Mult mai conştienţi acum de valoarea lui în forul vostru lăuntric, luaţi hotărârea fermă ca niciodată să nu mai risipiţi timpul, ci să-l folosiţi întotdeauna cu maximă eficienţă.

Cele zece chei de aur ale organizării corecte a timpului

1. Setul de priorităţi

Prezentăm în cele ce urmează istoria devenită celebră a unui fotbalist de la Rapid. Odată, într-un meci important, la o fază de gol, pe când alerga să prindă o minge, el s-a oprit brusc să-şi ridice şortul care începuse să-i cadă. Între timp, mingea a fost recuperată de echipa adversă.

Când trebuie să realizaţi mai multe lucruri, mai întâi cuprindeţi-le global, gândiţi-vă cu atenţie, apoi realizaţi-le în ordinea importanţei lor. Concentraţi-vă numai asupra lucrului sau aspectului pe care l-aţi ales şi apoi treceţi la celelalte. Capacitatea dumneavoastră de a vă focaliza cu atenţie eforturile va fi cea care va determina succesul.

Cristian Ţopescu afirma cândva: “Învingătorii sunt cei care se concentrează; cei care pierd sunt întotdeauna mai împrăştiaţi şi neatenţi.”

2. Lista cu lucrurile care trebuie făcute

După ce v-aţi fixat mental scopurile urmărite, eliberaţi-vă de efortul de a le ţine minte pe toate, folosind o listă cu ceea ce aveţi de făcut. Majoritatea celor implicaţi în multiple acţiuni cotidiene folosesc o asemenea listă de probleme zilnice. Orice lucru care este necesar să fie realizat ar trebui să fie trecut pe această listă.

Poate să pară ciudat să vezi scris de exemplu: “Du-te să faci cunoştinţă cu noua vecină” sau “Începe regimul de slăbire” pe aceeaşi listă cu: “Să cumperi pâine”. Ideea este însă că lista repectivă are rolul de a-ţi aminti să faci ceva, acel ceva putând să însemne le fel de bine şi începutul unui anumit proces. “Du-te să-ţi cunoşti noua vecină” poate însemna mai curând să faci un mic pas în acea direcţie, nu neapărat să realizezi întregul proces atunci şi acolo.

3. Planificaţi, dar evitaţi totuşi meticulozitatea excesivă

Aşa cum nu aţi porni într-o călătorie cu maşina într-un ţinut necunoscut fără a avea o hartă cu voi, tot astfel, nu este bine să vă aruncaţi în vâltoarea unei noi zile sau a unei noi săptămâni fără nici un fel de planificare prealabilă.

În fiecare după amiază de vineri, la serviciu, sau în fiecare duminică seara, acasă, realizaţi o scurtă planificare pentru săptămâna care urmează. Stabiliţi-vă întâi priorităţile, alcătuiţi o listă cu ceea ce aveţi de făcut, faceţi-vă ordine pe birou, etc. În fiecare dimineaţă sau seară este bine să treceţi în revistă ceea ce urmează să faceţi a doua zi. Stabiliţi estimativ timpul care trebuie alocat fiecărei sarcini pe care o aveţi de îndeplinit. Amintiţi-vă că cu cât mai multe lucruri aveţi în minte, cu atât mai mult este necesară o planificare.

Când suneţi foarte ocupat, neliniştea dumneavoastră tinde să crească şi mai ales în astfel de momente aveţi nevoie de o bună planificare, pentru a reduce la minim posibilitatea de a apărea erori de judecată. Totuşi, atunci când planificaţi sarcinile mai neînsemnate, nu pierdeţi din vedere scopul global, general.

“Dacă nu ai un plan care să-ţi ghideze viaţa, un altul ţi-l va face.”  R. Renard

4. Solicitaţi ajutorul celorlalţi

Indiferent de natura muncii pe care o realizaţi acasă şi la servici, cereţi-le celorlalţi sau instruiţi-i pe ceilalţi să realizeze lucrurile care le revin de drept. Aceasta este o cheie importantă pentru a vă elibera de amănunte şi detalii inutile, care vă pot “mânca” mult timp. Dar aici aveţi nevoie de o anumită diplomaţie, de bunătate şi sinceritate în relaţiile cu ceilalţi. Astfel, este necesar să parcurgeţi mai multe etape în care:

a) să vă faceţi timp pentru a le explica celorlaţi ce au de îndeplinit;

b) să îi pregătiţi pe ceilalţi pentru a-şi îndeplini în mod eficient sarcinile date;

c) să aveţi înţelegerea necesară atunci când ei pot să greşească de câteva ori în timp ce învaţă;

d) să verificaţi apoi ceea ce au realizat.

O asemenea încredinţare efectivă de sarcini stă la baza funcţionării multor instituţii stabile şi, dacă o veţi realiza în mod adecvat, vă va economisi mult timp şi eforturi inutile. De asemenea, este foarte bine să puneţi deoparte o anumită sumă de bani pentru a încredinţa anumite sarcini care necesită o atenţie şi o pregătire deosebită unui specialist, atunci când este cazul. Ceea ce un expert poate face în câteva minute, v-ar putea lua ore în şir şi nici nu puteţi avea întotdeauna certitudinea exactităţii.

Nimeni nu-şi poate da seama mai bine de felul în care ne pierdem timpul decât cei care trăiesc şi muncesc alături de noi. De aceea, cerându-le ajutorul, întrebaţi-i în ce situaţii consideră ei că vă pierdeţi timpul şi energia. Este util chiar să le solicitaţi în continuare cooperarea, rugându-i să vă atenţioneze atunci când observă că sunteţi cel mai puţin sau deloc conştient de aceasta.

Aveţi modestia şi deschiderea de a-i ruga pe ceilalţi să vă recomande mici trucuri pe care ei înşişi le folosesc pentru a-şi economisi timpul. Adresaţi-vă în special acelora pe care îi admiraţi cel mai mult pentru eficienţa lor.

5. Folosiţi unităţi de timp mari, compacte, în planificare

Repartizaţi o secţiune extinsă de timp pentru a realiza o anumită sarcină. Dacă lucraţi cu secţiuni mici de timp (mai multe secţiuni mici în loc de una mare), veţi pierde multe minute ca să vă reobişnuiţi mintea cu subiectul respectiv global. Întreruperile dese duc la pierdere de timp prin reluarea antrenamentului mental legat de problema care deja vă devenise clară înainte de a vă fi oprit. Este deci necesară angrenarea într-un ritm care trebuie apoi păstrat.

6. Evitaţi întreruperile

Victor Hugo scria: “Când repartizarea timpului este ameninţată de posibilitatea multor incidente ce pot surveni, se va crea un adevărat haos.” Orice factor care generează întreruperi trebuie pe cât posibil evitat.

Urmăriţi de asemenea să păstraţi controlul asupra spaţiului în care lucraţi. La serviciu, ţineţi uşa închisă măcar o parte a zilei sau, dacă nu e posibil, lăsaţi-o doar întredeschisă toată ziua.

Evitaţi contactul vizual cu cei care trec prin apropiere. Dacă cineva telefonează sau intră punându-vă întrebarea: “Ai un moment liber?”, nu vă grăbiţi să răspundeţi: “Sigur, despre ce este vorba?”. În loc de aceasta spuneţi: “Depinde” şi apoi decideţi care probleme ar fi demne de o atenţie imediată şi care ar putea sau trebuie să fie amânate (reprogramate).

7. Rezervaţi-vă zilnic un anumit timp pentru relaxare

Rezervaţi-vă o scurtă perioadă de timp – la servici sau acasă – în care să fiţi absolut singur. Închideţi uşa, scoateţi telefonul din priză şi relaxaţi-vă cât mai profund. Aceasta este o bună ocazie pentru dumneavoastră să gândiţi cât mai clar şi mai bine, este o şansă să vă ocupaţi de problemele care necesită cea mai serioasă planificare sau organizare. În acest timp pe care vi-l acordaţi, nu vă încrâncenaţi mental în rezolvarea problemelor respective; este foarte bine în schimb dacă vă păstraţi mintea calmă şi o lăsaţi să realizeze asociaţii libere spontane între diferitele aspecte care vă preocupă. Notaţi în agenda proprie gândurile întocmai aşa cum vă vin.

Faceţi un obicei în a realiza acest exerciţiu în fiecare zi, timp de minimum douăzeci de minute. El nu reprezintă o pierdere ci din contra un câştig în ceea ce priveşte timpul disponibil.

8. Învăţaţi să spuneţi NU

Autodisciplina este cheia de aur în organizarea timpului. Deseori timpul ne alunecă printre degete pentru că noi ne abandonăm în faţa celor care ne întrerup. Recunoaşteţi această tendinţă ca fiind o slăbiciune şi nu permiteţi ca munca dumneavoastră să fie periclitată de intruziunea inutilă a altora.

Câteodată noi înşine atragem în mod inconştient astfel de întreruperi. Puneţi-vă următoarele întrebări:

1. Oare nu cumva eu cad mereu în aceste capcane ale timpului deoarece de fapt am eu nevoie în vreun fel de apropierea celorlalţi?

2. Le acord din timpul meu cu gândul că, odată, mai târziu, voi beneficia de vreo favoare din partea lor?

3. Mă tem că ei s-ar putea simţi jigniţi sau s-ar supăra dacă le-aş răspunde printr-un “Nu”, politicos, dar ferm?

Trebuie totuşi să realizaţi faptul că nu are rost să deveniţi o persoană supraaglomerată, cu ocupaţia unică de a face pe plac tuturor, bineînţeles nerefuzând totuşi şi un ajutor atunci când este necesar.

9. Carneţelul cu notiţe

Aceasta este o metodă cu o eficienţă demonstrată, pe care o utilizează toţi cei ce sunt preocupaţi de «salvarea» timpului lor şi utilizarea lui optimă.

Purtaţi întotdeauna cu dumneavoastră, în buzunar sau în poşetă, un mic carneţel, gen agendă. Notaţi în el tot ceea ce trebuie să ţineţi minte: numere de telefon, adrese, cheltuieli, nume de persoane, locuri prin care aţi trecut, ce au spus unii sau alţii, preţuri ale aceluiaşi articol în diferite magazine, date ale unor evenimente, etc. Consideraţi acest mic jurnal mai degrabă ca pe o extensie a propriei dumneavoastră memorii, decât ca pe un carnet de însemnări. Orice lucru, oricât de simplu, poate fi inclus în el.

Atunci când carneţelul s-a umplut, păstraţi-l ca pe un document de referinţă pentru anii următori. Astfel nu va trebui niciodată să vă bateţi capul cu întrebări de genul: “Oare cum îl chema pe acela?” sau “Când am vorbit ultima oară cu el?”

10. “Desparte şi cucereşte”

Învăţaţi să împărţiţi sarcinile mari în unităţi mai mici. Faceţi aceasta în special atunci când ceea ce aveţi de făcut este neplăcut sau dificil. Fiecare pas pe care îl veţi realiza va acţiona ca o reuşită, ca o satisfacţie, fiind un stimulent care vă va ajuta să atingeţi scopul final.

Dr. Robert Riley, director al planificării în cadrul Universităţii Cincinati, le reamintea mereu studenţilor săi, fie ei oameni de afaceri sau femei casnice, să împartă sarcinile mari în părţi mai mici; el îi îndeamnă astfel: “Amintiţi-vă că puteţi mânca şi un elefant dacă luaţi doar câte o înghiţitură o dată.”

Alte sfaturi vizând o utilizare cât mai eficientă a timpului nostru

1. Înlănţuirea evenimentelor

Pentru cei inerţi, care amână la nesfârşit treburile pe care le au de făcut, există ca remediu în psihilogia modernă o tehnică numită “Înlănţuire”, căci ea ne determină să realizăm din aproape în aproape, ca verigile unui lanţ, ceea ce trebuie făcut. Iată care este principiul ei. Să presupunem că ne propunem de foarte mult timp, dar fără succes, să ne spălăm autovehiculul. Ceea ce avem de făcut este să declanşăm procesul realizând o acţiune care ne va conduce către scopul dorit, şi pe care o vom numi acţiune direcţionantă sau amorsatoare. La început este suficient să facem un prim pas foarte simplu către ţinta propusă. El nu trebuie să necesite în prealabil o planificare, fiind uşor şi rapid de executat. Aceasta ar însemna pentru exemplul ales să scoatem maşina din garaj şi să îi dăm jos husa, sau să aducem lângă ea o găleată cu apă şi un burete. Alte exemple de astfel de acţiuni direcţionante, sau de amorsare sunt să aducem aspiratorul în mijlocul casei, dacă vrem să facem curăţenie, sau să scoatem din bibliotecă cartea pe care vrem să o studiem şi să o punem pe birou.

O asemenea acţiune de amorsare este exact conjunctura care ne permite să depăşim rezistenţa şi inerţia cu care ne confruntăm, oferindu-ne motivaţia pentru a definitiva treaba pe care o menţinusem un timp atât de îndelungat în stare latentă. Ea reprezintă veritabilul catalizator al acţiunii, care deşi neînsemnat poate declanşa lucruri măreţe. De aceea se spune că “O acţiune începută este pe jumătate terminată”. Orice început asumat ne conferă un impuls care ne permite să continuăm pentru o perioadă activitatea propusă. Dacă vom fi atenţi să întreţinem cu entuziasm acest impuls vom putea chiar să ducem la bun sfârşit foarte uşor treaba pe care o aveam de realizat.

2. Deveniţi conştient de derularea timpului

La birou, dacă sunteţi nevoit să vă întâlniţi adesea cu foarte multe persoane, pentru scurte perioade de timp, nu trebuie să faceţi aceasta stând pe scaun. Împuneţi voluntar, dacă este posibil, stilul în care întâlnirea se derulează stând în picioare.

La şedinţe adesea se pierde foarte mult timp cu lucruri inutile. Este semnificativ că acest cuvânt, ca şi cuvântul şezătoare de altfel, provin de la “a şedea”. Dacă am constatat adesea că discuţiile noastre se întind pe perioade foarte lungi de timp, cu siguranţă că noi suntem cei care întreţinem această tendinţă şi atunci este cazul să ne oprim. Şi atunci, prin ceea ce vom spune, prin felul în care vom acţiona, vom urmări să-i facem şi pe ceilalţi conştienţi de trecerea timpului. Patronul unei mari firme americane şi-a amenajat o sală specială de şedinţe în care temperatura rămânea mereu constantă la -20•C. În felul acesta el era sigur că oamenii vor fi concişi şi vor expune doar lucrurile esenţiale.

Un prieten avea pus în biroul său, chiar sub ceasul orientat către vizitatori, următorul afiş: “Doar timpul este de neînlocuit: nu-l irosi.” Puteţi folosi şi chiar îmbunătăţii acest aforism.

3. Nu lăsaţi totul pentru ultimul moment

Unii oameni nu au învăţat încă faptul că a te lupta cu timpul e ca şi cum ai încerca să te lupţi cu un ocean. Ei şi-au creat obişnuinţa de a se testa mereu pe ei înşişi trăind de la un termen limită la altul. Doar o stare de criză îi mai poate stimula chemându-i la acţiune. Un exemplu în acest sens este cazul acelor studenţi care au nevoie de situaţia criză – care este sesiunea – pentru a se apuca de învăţat. Fenomene asemănătoare găsim însă pretutindeni în întreprinderi – cu termeul de livrare al unui contract, sau acasă, în cazul gospodinei – cu momentul sosirii soţului care nu are încă pregătită mâncarea.

Rezervaţi suficient de mult timp pentru a putea realiza complet o activitate. Dacă nu dispuneţi de timpul necesar, e preferabil să o reprogramaţi. Este foarte clar faptul că munca făcută la repezeală, sub constrângeri şi presiuni, poate genera judecăţi pripite, greşite şi care adesea sunt costisitoare. Este adevărat, există oameni care pot realiza un lucru mult mai repede decât ceilalţi. Aceasta nu înseamnă însă neapărat că ei se grăbesc. Cunoscându-ne propriul ritm interior, vom înţelege ce înseamnă să faci ceva fără grabă dacă fiind atenţi la noi înşine vom constata că suntem calmi, liniştiţi interior şi conştienţi de ceea ce se petrece în acele clipe.

4. Nu vă risipiţi inutil energia

Nu este cazul să ne irosim forţa în lucruri banale, atât timp cât nu le-am realizat mai întâi pe cele importante. Este necesar să urmărim să fim cât mai energici şi puternici atunci când abordăm activităţile prioritare.

5. Fiţi mai ordonat

Ne va lua mai mult timp să găsim un lucru dacă el se află pus în dezordine printre multe altele. Nu este greu să ne dăm seama că un birou supraîncărcat cu lucruri inutile generează o pierdere de timp şi este o sursă de dispersie mentală şi greşeli în activitatea depusă.

6. Citiţi «fotografic» presa

Cu siguranţă o mare parte din timp ne-o pierdem citind din noianul de ziare, reviste, scrisori, reclame şi buletine informative care ne sufocă zilnic. Urmăriţi să umblaţi cu fiecare coală doar o singură dată. Acest gen de publicaţii nu trebuie citite cuvânt cu cuvânt, ci ca şi cum le-am fotografia, urmărind să deducem instinctiv din cele câteva cuvinte percepute informaţia scrisă. În presă se foloseşte adesea un stil redundant.

În privinţa corespondenţei primite cel mai bun mod de a proceda este să o aşezăm într-un teanc în faţa noastră şi să citim pe rând fiecare scrisoare. Vom alege apoi una din următoarele alternative:

a) răspundem imediat (dacă este posibil, restituim scrisoarea, scriind pe ea răspunsul).

b) o punem într-un dosar cu menţiunea de rezolvat mai târziu.

c) o aruncăm.

7. Eliminaţi tendinţa perfecţionismului nejustificat

Pentru a putea realiza cu adevărat ceva, este necesar să luăm o decizie într-un interval de timp rezonabil. Impulsul de a face totul perfect ne poate plasa într-un domeniu imaginar, în care să tot visăm plănuind la nesfârşit. În Orient, sculpturile templelor erau realizate cu mult simţ artistic şi cu multă migală, dar întotdeauna un colţ al clădirii era lăsat neterminat, acesta fiind un gest de umilinţă care sugera faptul că numai Dumnezeu poate crea ceva perfect; noi oamenii avem cu toţii limitări. Este adevărat faptul că Michelangelo a spus cândva: “Din lucrurile neînsemnate se creează operele perfecte, iar operele perfecte nu sunt lucruri neînsemnate”, dar puţini au geniul creator şi transfigurator al lui Michelangelo.

Este necesar să fim realişti. Nu are rost să ne împotmolim în detalii. Atunci când simţim nevoia de a fi perfecţionişti, ne realizăm complet activitatea aşa cum putem şi abia după aceea ne reîntoarcem pentru a rafina detaliile, dacă mai avem timp. Aceasta implică din partea noastră un anumit discernământ, capacitatea de a privi sintetic şi în esenţă lucrurile, desemnând de la început scopul şi mijloacele acţiunii, precum şi timpul pe care îl avem la dispoziţie.

8. Cum să depăşim o stare de spirit negativă

Uneori nu ne simţim într-o dispoziţie satisfăcătoare şi atunci spunem că pur şi simplu nu avem chef. Dacă sunteţi într-o asemenea stare întrebaţi-vă: “Există vreun lucru constructiv, oricât de mic, pe care aş putea să îl fac în starea în care mă aflu?” Dacă avem vreo idee în acest sens va trebui să o concretizăm cât putem de repede. În felul acesta vom intra într-o stare constructivă care ne va ajuta să depăşim acea inerţie paralizantă şi descurajantă.

9. Fixarea termenului final

Dacă avem capacitatea de a admite cu onestitate că amânăm mereu acel lucru care nu ne place sau despre care presupunem că nu ar fi încântător, primul pas va fi să ne fixăm un termen limită până la care să-l realizăm necondiţionat. Adesea prestabilirea unui termen final este suficientă pentru a genera acţiunea. Este chiar şi mai bine să comunicăm şi altora hotărârea noastră, căci adesea nu ne respectăm promisiunile făcute nouă înşine, dar ne ţinem mai uşor de cuvânt când promitem altcuiva, mai ales dacă este vorba despre o fiinţă dragă pe care o respectăm.

10. Vizualizarea creatoare

Dacă ne este foarte lene să facem ceva şi orice am încercat pentru a ne distruge inerţia a eşuat, vom urmări sa realizăm măcar o vizualizare creatoare a acelei acţiuni. Pentru aceasta ne vom aşeza pe un scaun şi ne vom imagina că începem să facem primii paşi pentru realizarea acelui lucru. Ne vom vizualiza cât mai clar cu putinţă depăşind toate etapele, fără ezitare, mişcându-ne şi acţionând plini de încredere. Ne vom vizualiza reuşind şi bucurându-ne de reuşită. În toată această perioadă vom urmări însă să rămânem cât mai relaxaţi cu putinţă.

Raţiunea folosirii imaginaţiei înainte de a începe ceva se regăseşte în teoria acţiunii ideo-motoare, care afirmă că atunci când ne imaginăm o acţiune, începem un proces reflex de activitate care se repercutează la nivel cerebral, în glande şi în muşchi, proces similar cu cel declanşat atunci când realizăm efectiv acţiunea respectivă. De altfel, tradiţia yoghină afirmă că întreg universul este o creaţie mentală şi că orice acţiune făcută de om în planul fizic a fost proiectată mai întâi de către corpul său mental, reflectându-se apoi la nivelul corpului astral (nivelul trăirilor psihice) şi abia apoi în corpul fizic.1

11. Căutaţi în permanenţă, în funcţie de conjunctura în care vă aflaţi, modalităţile cele mai eficiente de a vă economisi timpul şi de a vă conserva energia

Alan Lakein, un renumit psiholog recomanda persoanelor să se întrebe adesea: “Care ar fi modul cel mai bun de a-mi folosi timpul acum?”

O precizare finală – Nu uitaţi că e nevoie şi de un timp pentru a visa!

“Unii oameni văd lucrurile aşa cum sunt şi se întreabă neputincioşi: «De ce?» Eu visez la lucruri ce n-au fost niciodată, şi spun?: «De ce nu?»” George Bernard Show

A avea grijă de felul în care ne drămuim timpul nu înseamnă să devenim obsedaţi de fiecare minut al vieţii noastre. Trebuie în primul rând să învăţăm că există un timp, foarte important, pentru a ne relaxa, altul pentru a ne simţi cât mai plăcut, pentru a reflecta şi a medita. Aceste momente nu înseamnă, aşa cum cred unii, pur şi simplu timp pierdut – ele sunt absolut necesare, stimulându-ne foarte mult creativitatea şi inteligenţa.

Ţinând cont de toate aceste indicaţii nu trebuie să devenim o persoană stresată de trecerea continuă a timpului, judecând în mod pragmatic sau mecanic: îmi voi face fiecare moment folositor; acum voi face un lucru sau altul.

Este cunoscut exemplul asistentului care întrebat ce face toată ziua a început să-şi descrie programul minut cu minut: mă scol, mănânc, vin la servici, studiez, citesc, mă culc. Auzind aceasta profesorul amuzat îl întreabă: “Bine, dar tu nu gândeşti niciodată?”

Există un veritabil sindrom al aşa-zişilor “nevrotici de duminică” care sunt atât de agitaţi din punct de vedere mental, psihic şi fizic în această perioadă, încât nu suportă să nu facă ceva. Ei suferă de fobia timpului liber şi trăiesc într-o veritabilă agonie până soseşte momentul fericit al zilei de luni când se pot întoarce la servici, unde ştiu că şeful îi pune la treabă şi sunt scutiţi să mai gândească singuri.

De altfel, sloganele: “Noi muncim, nu gândim” arată foarte clar nivelul de îndobitocire la care au fost aduşi unii oameni în perioada regimului comunist, când se muncea, se făceau activităţi patriotice, şedinţe de partid, spectacole, mitinguri, orice numai ca omul să nu aibă timp liber pentru a gândi.

Aşadar, dacă vom învăţa cum să ne folosim cu înţelepciune timpul, vom avea şi timpul cuvenit pentru a ne bucura de el exact aşa cum ne dorim.

Extras din lucrarea „Inteligenta si transformare” – EDITURA KAMALA


CRITERIILE EXCELENȚEI

CRITERIILE EXCELENȚEI

“Soarta omului valorează atât cât el şi-o evaluează singur.” H. de Balzac

Ce trebuie să urmărim?

Mulţi oameni au tendinţa de a abandona orice luptă în faţa greutăţilor cu care se confruntă în viaţă. Există însă şi o altă categorie de oameni – cea a luptătorilor am putea spune – care aproape întotdeauna, datorită curajului şi hotărârii cu care abordează orice problemă, se bucură de succes în tot ceea ce întreprind. Reuşitele lor fac parte din acele aşa-numite performanţe de vârf, datorate unei depline stăpâniri şi cunoaşteri de sine, unei organizări adecvate a tuturor activităţilor lor, precum şi capacităţii lor de adaptare în faţa oricăror eventuale schimbări survenite, care, departe de a fi respinse, sunt întotdeauna întâmpinate cu bucurie. Eroii acestor performanţe (care aşa cum arată cercetările în materie sunt persoane deplin conştiente, care îşi cunosc sentimentele şi îşi înţeleg motivaţiile) sunt stăpânii deplini ai propriei lor vieţi, în care reuşesc să menţină permanent, cu multă măiestrie, un perfect echilibru.

Distingem în cazul acestor ”performeri de vârf” anumite caracteristici specifice:

A) Claritate în direcţionarea interioară

a) oamenii de succes sunt deplin conştienţi de propriile lor sentimente şi necesităţi;

b) îşi stabilesc cu claritate ţelurile;

c) simt că fac întotdeauna ceea ce doresc;

d) îşi stabilesc idealuri clare, concrete şi realiste;

e) trăiesc un profund sentiment interior al scopului vizat şi al capacităţii de a-l realiza, care îi conduce adeseori cu uşurinţă dincolo de aşteptări;

f) nu se tem niciodată să realizeze ceea ce nu au mai realizat înainte;

g) nu sunt niciodată descurajaţi şi nici blocaţi de circumstanţe limitatoare, de ceea ce nu pot deocamdată să realizeze, de ceea ce organizarea sau mijloacele nu permit, de modul în care se desfăşoară lucrurile. Dimpotrivă, ei văd în orice lucru care intervine ceva din care pot învăţa, ceva care merită să fie cunoscut şi depăşit;

h) sunt mult mai preocupaţi de rezultatele şi împlinirea ce le-o va aduce lucrul pe care îl realizează, decât de modul în care vor fi percepute şi înţelese acele performanţe de către ceilalţi.

B) Orientarea către acţiune

a) ei privesc întotdeauna înainte, fiind atenţi la lucrurile din care pot învăţa sau pe care le pot realiza în viitor;

b) nu se complac într-o stagnare în “zona confortabilă, călduţă”, ci dimpotrivă, caută permanent noi schimbări, noi şanse;

c) nu se tem niciodată de eşec;

d) îşi cunosc întotdeauna priorităţile;

e) urmăresc să obţină rezultate excelente în priorităţile majore, nu risipesc însă o cantitate preţioasă de energie şi de timp pentru sarcini având o importanţă secundară;

f) nu se fixează şi nu-şi construiesc acel tulburător complex al eşecului în cazul greşelilor sau erorilor.

C) Echilibrul

a) lucrează foarte mult (din greu), dar se opresc atunci când simt că este necesar, pentru a se juca şi a se destinde;

b) ştiu să se relaxeze;

c) au încredere într-o relaţie personală împlinită, dăruindu-se plini de iubire familiei şi prietenilor, preocupându-se totodată de regenerarea şi creşterea lor interioară.

Aceste etape, odată puse în practică, vor conduce la rezultate remarcabile, generând profunde schimbări în bine, ajutându-ne să formăm şi să impunem o nouă faţetă, o nouă imagine despre noi înşine. Astfel vom deveni o adevărată forţă triumfătoare şi totodată un sprijin preţios pentru semenii noştri.

Portretul” ființei excepționale în viziunea psihologiei … și nu numai

“Trebuie să fii nu cel dintâi, ci unicul.”       J. Renard
„Intuitia perfectiunii ofera imboldul cautarii si realizarii ei.”    G.M.Li-viu

Cu siguranţă că toţi oamenii care au realizat ceva măreţ în viaţă au urmărit într-un mod sau altul perfecţiunea. În definitiv, aceasta este chiar menirea omului şi ea transpare adesea chiar şi în cele mai mărunte activităţi. De altfel R. Descartes spunea că: “Omul e ceva nedesăvârşit, care tinde necontenit la ceva mai mare şi mai bun decât el însuşi.”

Fiinţa dornică de auto-perfecţionare, aşa cum o descrie psihologul american A. Maslow, este o persoană care:

a) este suficient de sănătoasă;

b) este mulţumită şi fericită dacă îşi are împlinite necesităţile de bază, utilizându-şi talentele şi capacităţile în sens pozitiv;

c) este motivată de nişte valori către care tinde şi cărora le este loială.

În afară de aceste caracteristici enumerăm aici câteva dintre principalele “propoziţii de testare” enunţate tot de A. Maslow, pentru a vedea în ce măsură ne apropiem de o stare ideală.

1. Toţi oamenii care se perfecţionează sunt dăruiţi unei meniri, chemări, vocaţii, având pasiunea muncii detaşate, realizate nu numai pentru scopuri personale, ci având motivaţii altruiste.

“În general” aşa cum observa A. Maslow “devoţiunea şi devotamentul sunt astfel conturate încât e mai corect să utilizăm vechile cuvinte: chemare, vocaţie sau misiune pentru a descrie sentimentul pasiunii altruiste şi profunde pentru “munca” spirituală a unei asemenea persoane.”

Putem spune chiar că o asemenea fiinţă va tinde mai devreme sau mai târziu să procedeze astfel în viaţa sa, căci este vorba despre o chemare interioară, un destin, o menire.

2. În cazul ideal, tendinţele interioare coincid cu tendinţele exterioare. “Eu vreau” coincide cu “Eu trebuie”, aceasta concordanţă rezultând dintr-o armonie cu Natura şi Voinţa Divină. Libertatea este deci Voinţa Divină simţită şi înţeleasă.

3. Oamenii care se autoperfecţionează au un puternic sentiment al şansei deosebite de a se afla în această situaţie ideală, de noroc, de graţie, de veneraţie faţă de acest miracol, sau de uimire că ei au fost cei aleşi.

4. La acest nivel, distincţia între muncă şi distracţie este transcensă (slujba, hobby-urile şi chiar vacanţele trebuie redefinite la un nivel mai înalt, căci ajung să capete toate o integrare spirituală.

Dr. Maslow spune: “Este evident că în cazul acestor oameni distincţia obişnuită între muncă şi distracţie este în totalitate transcensă” … “dacă o personă îşi iubeşte munca, care îi place mai mult decât orice altă activitate din lume şi este nerăbdătore să înceapă să o realizeze şi să se întoarcă la ea după orice întrerupere, atunci cum putem vorbi de “muncă” în sensul a ceva ce omul este forţat să facă împotriva voinţei sale? Această energie, această chemare creatoare vine atunci când fiinţa nu o face pentru un salariu mare sau pentru onoruri, ci dintr-un elan care vine chiar de la Divin”.

5. Astfel de indivizi devotaţi vocaţiei lor tind să se identifice cu calea lor evolutivă şi să o transforme într-o caracteristică definitorie a propriei lor fiinţe.

Dacă cineva întreabă o persoană obişnuită “Cine eşti tu?”, aceasta va avea tendinţa să răspunsă în termenii integrării sale sociale, de exemplu: “Sunt avocat”, “Sunt psiholog”, etc. În cazul fiinţelor de excepţie ce se autoperfecţionează mereu vocaţia lor tinde către transcendere, ea fiind percepută ca o caracteristică definitorie a fiinţei perfecte, care are revelaţia naturii sale divine, profunde. Acesta devine atunci aspectul fundamental al existenţei sale.

6. Această introvertire aparentă înseamnă că eul profund al fiinţei s-a dilatat pentru a include aspectele exterioare ale lumii şi de aceea distincţia între eu şi non-eu, între interior şi exterior, a fost transcensă.

Dr. Maslow afirma: “Cu siguranţă egoismul este în asemenea cazuri depăşit, şi urmează implicit o rafinare la nivelele mai înalte ale fiinţei. Astfel, o personă cu un mare talent într-un anumit gen de creaţie, poate să creeze mereu şi mereu ca şi când ar avea o profesie în care, în mod simultan ar fi şi n-ar fi el însuşi. Astfel, el devine propriul său creator.

Carl Rogers, în lucrarea sa “A deveni o Personalitate” îşi bazează, de asemenea, conceptul de personalitate completă, împlinită, sau care se autoperfecţionează, mai degrabă pe observaţii personale şi clinice, considerând creativitatea ca una dintre cele mai importante implicaţii ale unei personalităţi complete. El consideră că aceste personalităţi de exceptie se îndreaptă către următoarele scopuri:

a) o deschidere mărită către viaţă şi experienţă, aceasta presupunând o reducere şi chiar o anulare a temerilor faţă de oameni şi împrejurările vieţii;

b) un interes crescut pentru aspectele vieţii ce ţin de valoarea eternă a clipei prezente;

c) o mai bună cunoaştere atât a aspectului exterior, cât şi a celui interior al fiecărei noi experienţe; de fapt, o capacitate mărită de cunoaştere a tot ceea ce înconjoară fiinţa.

În final, caracteristicile enumerate în continuare:

– creativitate;

– integrare, integritate, unificare a personalităţii;

– identitate fermă, autonomie, ghidare interioară;

– cunoaştere cuprinzătoare, plină de discernământ atât interioară, cât şi exterioară;

– spontaneitate, expresivitate, dinamism, un simţ dezvoltat al umorului, prezenţă de spirit;

– detaşare, obiectivitate;

– capacitate profundă de a iubi;

– percepţie clară şi eficientă a realităţii, fără iluzii;

sunt comune atât la Carl Rogers cât şi la Dr. Maslow. Se pare că, de aceea, calea autoperfecţionării este totuşi suficient de largă şi accesibilă pentru foarte multe tipuri diferite de oameni. Pentru unii aceasta va însemna un ciclu continuu de flash-uri creative ocazionale, urmate de odihnă; pentru alţii experienţe de vârf autentice, însoţite de o creştere interioară şi de o mare vitalitate şi creativitate, aceasta implicând totodată o deschidere a porţilor de legătură dintre conştient şi subconştient, şi accesul la tărâmul nebănuit al propriilor noastre potenţialităţi latente.

Extras din lucrarea ”Inteligență și transformare” – EDITURA KAMALA

ATENTIA – CALITATEA GENIALITATII

ATENTIA – CALITATEA GENIALITATII

“Geniul nu este decât o atenţie susţinută.”
Helveticus

Importanţa atenţiei

Atenţia este o stare de conştiinţă în cadrul căreia inteligenţa ia contact cu lumea exterioară în vederea cunoaşterii faptelor şi circumstanţelor care ne interesează. Ea poate fi însă orientată şi către interior, către propria noastră fiinţă, al cărui mister poate fi astfel revelat şi conştientizat.

Puterea atenţiei conştiente diferă enorm de la o persoană la alta, în funcţie de gradul de dezvoltare intelectuală a individului, de forţa sa mentală, de antrenamentul mental realizat, de capacitatea sa de efort, de capacitatea de a învinge o anumită inerţie a minţii şi de a susţine un efort voluntar cu un scop bine determinat. De altfel, puterea atenţiei voluntare este cea care creează succesiunea armonioasă a ideilor şi tenacitatea în acţiune.

Este util să ştim că există o atenţie musculară şi o atenţie senzorială, aşa cum există o atenţie inconştientă (psihologică şi spontană) şi o atenţie conştientă (psihologică şi voluntară). Toată această lume a atenţiei trebuie să fie dezvoltată şi perfect coordonată, căci cel care reuşeşte în tot ceea ce îşi propune este tocmai acela căruia nimic nu îi scapă. În schimb, o persoană neatentă sau incapabilă de o atenţie susţinută nu va putea să aleagă între mai multe posibilităţi care i se oferă, şi aproape întotdeauna cineva va trebui să aleagă pentru ea. Atenţia sa este fie nulă, fie instabilă; şi într-un caz şi în celălalt voinţa este cea care lipseşte, pentru că ea este insuficient stimulată de subconştient.

Un aspect frecvent al absenţei atenţiei voluntare se remarcă în cazul persoanei care îşi asaltează cu o serie de întrebări anturajul, fără însă a aştepta sau a asculta măcar primul răspuns, sau care întrerupe acel răspuns formulând deja o altă întrebare, referitoare la un alt subiect, şi eventual adăugând la aceasta şi o remarcă inoportună. Din păcate, foarte mulţi oameni sunt incapabili să asculte cu calm sau să urmărească cu interes o conversaţie. Atenţia lor înregistrează anumite «scăpări»; ei solicită explicaţii pe care nu le-au sesizat la momentul în care au fost prezentate şi pe care atunci nu au avut răbdarea de a le urmări până la capăt. Conversaţia acestor persoane se constituie dintr-o suită de deviaţii, de ocolişuri, de chestiuni neprevăzute şi plictisitoare, agasante, devenind obositoare pentru ceilalţi şi în consecinţă adesea în jurul lor se va forma un gol.

Departe de a vedea în exercitarea atenţiei continue o constrângere obositoare, este necesar să înţelegem că a fi atenţi nu înseamnă a fi obligaţi să ne gândim permanent la anumite lucruri, ci a menţine în noi înşine o fereastră deschisă a spiritului care ne permite să primim permanent noi informaţii, apeluri efective, de la fiinţele sau obiectele care ne înconjoară. Atunci când atenţia este manifestarea firească a prizei de conştiinţă specifică fiinţei care ştie să-şi păstreze supleţea şi mobilitatea spiritului, persoana va înregistra cu un maximum de fidelitate şi constanţă întreaga complexitate a faptelor, a evenimentelor precum şi a conexiunilor lor cu ansamblul.

Astăzi, foarte adesea, viaţa noastră complicată şi dezordonată ne împinge către incoerenţă în gândire şi în acţiune, conducându-ne uneori treptat, în lipsa unei armonii interioare, chiar până la epuizare şi dezechilibre nervoase. Cultivarea atenţiei este cu atât mai necesară, dată fiind multitudinea faptelor şi obiectivelor noi, variaţiile neîncetate ale situaţiei economice şi sociale şi chiar mobilitatea structurilor spirituale aflate însă în lipsa unui fundament interior bine stabilit.

La toate excitaţiile neprevăzute şi grijile care o asaltează, fiinţa umană răspunde adesea precum un motor dereglat, prin reacţii oarbe şi anarhice: ea îndeplineşte acţiunile în grabă, adesea fără a reflecta sau dimpotrivă dovedeşte o grijă excesivă faţă de lucrurile insignifiante.

Mecanismele şi motivaţiile atenţiei

În fiecare moment noi suntem conştienţi de foarte multe lucruri, dar nu suntem conştienţi de fiecare dintre ele cu aceeaşi claritate; există întotdeauna un obiect – perceput sau cunoscut – care se bucură de deplina lumină a conştiinţei noastre, deoarece el pare a ne atrage atenţia în mod deosebit.

În mod practic, întregul câmp al conştiinţei poate fi divizat într-un domeniu central al atenţiei şi o zonă marginală, mai largă, care pare să îl înconjoare. Astfel, atenţia dumneavoastră poate fi orientată de exemplu asupra unui grup de cuvinte – cum ar fi textul acestui rând din articol – păstrând în câmpul său marginal imaginea zonelor albe ale paginii.

Acestui ansamblu de percepţii voluntare şi involuntare îi puteţi asocia, închizând ochii, o imagine mentală extrasă din subconştient. Viziunea acestei imagini se va preciza în mintea noastră ca urmare a unui efort de concentrare mentală – şi iată că astfel va apare imaginea mai mult sau mai puţin clară a textului nostru – întruchipare vie, de altfel, a intensităţii atenţiei noastre.

Dar să nu uităm că atunci când dorim să ne concentrăm atenţia asupra unui anumit subiect trebuie să trezim în noi un puternic interes faţă de acel subiect. Acesta este de fapt secretul atenţiei fără efort. Acest interes ne polarizează atenţia, ne ajută să definim anumite relaţii de legătură între obiecte, senzaţii, experienţe, legate fie de experienţa prezentă, fie de anumite amintiri acumulate în trecut de memoria noastră.

De altfel, memoria, judecata şi raţiunea nu sunt decât rezultatul puterii atenţiei noastre.

Dacă reflectăm puțin mai adânc, vom sesiza faptul că diferențele de percepție, de cunoaștere și de acțiune care apar la diferiți oameni cât și ”calitatea” propriei noastre existențe diferă mai ales prin modul în care atenția lor sau a noastră este integrată acolo, de persistența și acuitatea observațiilor care au loc. A cultiva cât mai conștient starea de atenție presupune trăirea cât mai conștientă a momentului prezent cu tot ceea ce el oferă ființei. Spontanetatea noastră în a ne deschide, și de ce nu, a experimenta cu luciditate ceea ce prezentul ne oferă, poate trezi și dezvolta în mod natural atenția.

Extras din lucrarea „Inteligenta si transformare” aparuta la EDITURA KAMALA

SOLUTII PENTRU TRANSFORMARE

Soluţii pentru transformare sau “Cum să ne scoatem beţele din roată”

Vom găsi o cale, sau dacă nu vom crea una.”

Hanibal

a) Descoperirea cauzelor generatoare de eşec

În multe situatii ale vietii resimţim nevoia de a căuta în exterior compensaţia a ceea ce trăim în noi înşine ca o stare de inferioritate. Astfel, devenim exigenţi în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi, chiar foarte exigenţi, căci resimţim în interiorul nostru de fapt propriile impurităţi.

O neîmplinire, incapacitatea de a face faţă unei situaţii, teama generată de aceasta, insuficienta încredere în sine şi lipsa unei armonii interioare care proiectează în exterior către alţii imaginea fantasmagorică a propriei noastre dizarmonii, împiedică astfel percepţia ordinii şi armoniei divine care permanent ne înconjoară. Toate acestea se traduc adesea printr-o permanentă nesiguranţă şi îngrijorare, menţinută atât în ceea ce priveşte persoana noastră, cât şi proiectată asupra celorlalţi şi chiar a mediului.

În astfel de situaţii, căutarea cauzelor profunde ale acestor tulburări, inconştiente sau conştiente, ne permite retrăirea unor evenimente ale trecutului care au constituit originea unui astfel de traumatism. Odată ce aceste fapte sunt recunoscute, retrăite detaşat, raţionate, devenim capabili să privim obiectiv (ca şi cum ar fi vorba despre o altă persoană) situaţiile deranjante prin care am trecut şi care adesea au rămas nepercepute conştient. Este ca şi cum am fi dorit anterior să evităm să le cunoaştem, evitând să privim în faţă evenimentele dificile, încercând să refulăm în inconştient fapte şi imagini mentale pe care nu ne simţeam capabili să le abordăm. Multe convenienţe sociale dogmatice culpabilizante se află la originea acestor refulări.

b) Importanţa de a nu ne lăsa copleşiţi de gânduri negative

Lucrurile nu se schimbă, noi ne schimbăm.”

Henry David Thoreau.

Orice schimbare, pozitivă sau negativă, marchează sfârşitul unei pagini de viaţă, dar totodată şi începutul unei noi etape – care adesea se anunţă mult mai bogată şi mai variată decât etapa anterioară, corespunzător creşterii care s-a realizat deja în noi prin intermediul etapelor precedente.

Am putea spune, la fel ca filosofii de altădată, că schimbarea este singura constantă în viaţa noastră. Privind cu atenţie în jurul nostru vom observa că orice fiinţă vie se află într-un continuu proces de creştere şi de schimbare. Acest fapt ne permite să înţelegem de ce abilitatea de a accepta şi chiar de a adopta schimbări este un factor atât de important pentru longevitate. Iar în faţa oricărei schimbări este deosebit de important modul în care noi reacţionăm. Din nefericire la foarte multe persoane există o tendinţă de distorsionare în sens negativ a realităţii, manifestată printr-un proces de exagerare a dificultăţilor, printr-o ignorare a aspectelor pozitive, sau printr-un proces de suprageneralizare sau concluzionare nefondată.

Vom ilustra printr-un exemplu manifestarea acestei tendinţe de distorsionare şi dramatizare a realităţii, precum şi modul în care ea poate şi trebuie să fie înlăturată printr-un nou model de gândire.

Să presupunem, de exemplu, că realizaţi deodată că aţi întârziat la o întrunire pe care o consideraţi foarte importantă. Intraţi în panică, inima începe să bată mai repede şi este posibil să gândiţi:

– nu sunt în stare să realizez niciodată un lucru aşa cum ar trebui;

– întotdeauna sunt în întârziere;

– în felul acesta nimeni nu mă va mai respecta.

Primul pas pe care îl aveţi de făcut este să recunoaşteţi astfel de distorsiuni de gândire şi apoi să învăţaţi cum să le înlăturaţi. În această situaţie un răspuns raţional va fi suficient pentru a repune lucrurile în ordine. Astfel este suficient să gândiţi:

– este un nonsens. Realizez foarte multe lucruri în viaţa mea aşa cum trebuie;

– este ridicol să gândesc că sunt întotdeauna în întârziere. Este suficient să îmi reamintesc de câte ori am fost la timp acolo unde era necesar. Chiar dacă acum (sau poate şi altădată) am întârziat, voi urmări să remediez această situaţie, să fiu mai riguros şi să dezvolt o metodă care să îmi permită să fiu punctual;

– este posibil ca cineva să fie dezamăgit pentru că am întârziat, dar această situaţie nu va fi nicidecum sfârşitul pământului. Este posibil chiar ca întâlnirea să nu fi început la timp.

Experienţa nu este ceea ce i se întâmplă unui om; este ceea ce omul face cu ceea ce i se petrece lui.”

Aldous Huxley

c) Ce ne blochează manifestările creatoare?

Există o tendinţă naturală de a opune rezistenţă la necunoscut, de a dori să-ţi protejezi structura actuală, egoul propriu. Dar aceasta este o tendinţă destructivă pe termen lung, deoarece ea blochează orice creştere interioară. Unii oameni se împotrivesc să treacă prin fluctuaţiile şi destabilizările necesare pentru a atinge un nivel mai înalt, preferând să se cramponeze în realitatea lor uzuală rigidă, agăţându-se de structura lor prezentă, indiferent cât i-ar costa aceasta în termenii potenţialităţilor pierdute. Renumitul psiholog în domeniul potenţialităţilor umane, Abraham Maslow observa:

“Nu numai că ne agăţăm de psihopatologia noastră, dar de asemenea avem tendinţa să evităm evoluţia personală, deoarece aceasta poate aduce la început, odată cu un alt tip de conştiinţă, sentimentul slăbiciunii şi al inadecvenţei. Şi astfel recurgem la un alt tip de rezistenţă, o negare a celei mai bune părţi a talentelor noastre, a celor mai rafinate impulsuri, a potenţialităţilor noastre înalte, a creativităţii noastre.”

Oamenii au în general tendinţa de a rezista în trei moduri: 1) dispersându-se, 2) blocându-se sau 3) distrăgându-se.

1) În cazul dispersiei, oamenii încearcă să disperseze fluctuaţiile produse de fluxul energetic crescut, produs de asemenea situaţii excepţionale, care pare a le inunda întreaga fiinţă, recurgând la activităţi de consum energetic cum ar fi vorbirea, ţipatul, furia, plânsul, sexualitatea forţată, exerciţiile fizice, alergarea, şi altele asemănătoare.

2) În cazul blocării, oamenii opun rezistenţă, suprimă sau blochează energia care curge prin fiinţa lor, prin închistare, depresie, boală, pierderea apetitului, oboseală extremă.

3) Şi în cele din urmă se distrag ei înşişi de la aceste situaţii deosebite din viaţa lor, recurgând la droguri, alcool, mâncare în exces, excese sexuale, cumpărături, jocuri de noroc, privitul la televizor, şi altele.

Iată în continuare un exerciţiu care poate fi realizat chiar în acest moment: reamintiţi-vă câteva exemple din propria viaţă de astfel de comportamente. Ar putea ele să fi reprezentat aberante încercări incoştiente de a rezista creativităţii şi creşterii noastre interioare?

d) Bucuria de a ne depăşi

A avea permanent o atitudine creativă, a lăsa de o parte vechile idei şi a privi lumea mereu într-un mod nou, nu trebuie să fie considerată o iniţiativă înspăimântătoare, temerară sau chiar înfricoşătoare, aşa cum nu suntem înspăimântaţi atunci când întâlnim oameni noi şi călătorim în ţări străine. Aşa cum Abraham Maslow scria:

Vorbim la urma urmei despre un proces simplu de creştere a coerenţei cerebrale. Este un proces pe care mulţi oameni îl experimentează ca fiind unul dintre cele mai plăcute în viaţă. Aceasta se întâmplă atunci când facem dragoste, când privim copiii cum dorm, când realizăm o lucrare de artă, sau suntem impresionaţi de muzică, atunci când percepem frumuseţea, când simţim naşterea unei noi idei şi în toate momentele de realizare de sine, împlinire, iluminare, pace şi bucurie – componentele noastre cerebrale rearanjându-se pentru a se acomoda la noua realitate, într-un mod nou.”

Csikszentmihalyi observa, “Plăcerea pare să fie mecanismul pe care selecţia naturală l-a rezervat pentru a se asigura că ne vom dezvolta şi vom deveni mai complecşi, că vom avea curajul de a face lucruri care ne împing dincolo de prezent, în viitor.”

e) Secretul şi valoarea transformării

Orice moment măreţ din analele lumii este triumful unui entuziasm.”

Ralph Waldo Emerson

Oricât de uimitor ar părea, putem deveni plini de extaz prin adoptarea imediată a punctului de vedere care creează această emoţie. Astfel puteţi vizualiza mental lucrurile care creează acest sentiment. Vă puteţi schimba tonul şi conţinutul dialogului dumneavoastră interior. Puteţi aborda posturile specifice şi modul de a respira care creează starea aceasta în corpul dumneavoastră şi astfel, prin efectul cumulat al evocării realizate cu ajutorul tuturor acestor elemente, veţi experimenta extazul, în întreaga sa plenitudine.

Dacă doriţi să deveniţi compasivi tot ce aveţi de făcut este de a vă schimba pur şi simplu atitudinile fizice şi mentale pentru a rezona cu acelea specifice stării de compasiune. Acelaşi lucru este valabil şi pentru iubire sau orice altă emoţie. Astfel, secretul transformării este simplu – adoptaţi pur şi simplu atitudinea care ştiţi că generează prin rezonanţă aptitudinea respectivă.

Puteţi considera procesele de generare a stărilor emoţionale prin controlul asupra stărilor interioare ca fiind asemănătoare cu munca unui regizor. Pentru a produce rezultatele specifice pe care le doreşte, regizorul unui film manipulează ceea ce dumneavoastră vedeţi şi auziţi. Dacă el doreşte să fiţi terifiat, va schimba sunetul şi va insera anumite efecte speciale pe ecran chiar în momentul potrivit. Dacă doreşte să fiţi inspirat, va aranja muzica, lumina şi orice altceva pe ecran pentru a produce acest efect. Un regizor poate face o tragedie sau o comedie din acelaşi eveniment, depinzând de ceea ce el decide să ecranizeze. Puteţi face aceleaşi lucruri cu ecranul minţii dumneavoastră – vă puteţi direcţiona activitatea mentală, care este baza tuturor acţiunilor fizice, cu aceeaşi îndemânare şi putere. Puteţi lumina şi sonoriza mesajele pozitive din creierul dumneavoastră şi puteţi diminua culorile şi sunetele celor negative. Vă puteţi conduce creierul cu aceeaşi îndemânare cu care Spielberg sau Tarkovski îşi conduc camerele video.

GANDURI INSPIRATOARE

Citate din volumul „Soaptele inimii” – Editura Kamala

GANDURI INSPIRATOARE -1-

Când trăiești conștient, orice moment aduce o moralitate, simț al sacrului și frumusețe.

Orice moment poate aduce propria lui înțelegere morală și cale de acțiune. Fii doar prezent!

Heidegger spune: ”Fii deschis la deschidere”. În această deschidere situația oferă propria ei solutie.Apare natural și o poți sesiza dacă ești receptiv și dechis. Fii convins că este soluția cea mai bună!

Te hrănești din întreg? Atunci faci parte din întreg. Te hrănești din parte, atunci te simți doar parte.

Nu trebuie să vrei să ajungi la vreo concluzie. Învață să acorzi situației o deplină libertate față de propria ta evaluare și judecată. S-ar putea să-ți apară multe lucruri noi.

Adevărata rodnicie a efortului tău te recrează în mod constant căci îţi oferă însăşi seva tainică a vieţii ca hrană sufletului.

Rămâi deschis şi atent pentru aţi observa unicitatea propriei călătorii spiralate.

Pentru a putea zbura nu este suficient să ai aripi. Trebuie să vrei să cucereşti spaţiul.

Vrei să ştii ce-ţi spun stelele din cer ? Ascultă cu atenţie pământul înstelat …cu suflete.

O singură clipă adevărată te poate face să scrutezi eternitatea. O singură pătrundere dincolo…Şi ştii că viata este veşnica.

De ce îţi este frică de singurătate ? Nu este ea cea care te descoperă pe tine ca bun prieten ţie însuţi ? Şi când începi să o petreci, nu ea, îţi descoperă taina inexistenţei ei ? Fii liniştit ! Căci niciodată nu vei putea fi singur petrecând în singurătate cu inima ta.

Cum aştepţi ? Stând pe loc, sau alergând cu braţele întinse către cel pe care-l aştepţi ?

Cum te rogi? Cerând şi implorând Sau dăruind pe Dumnezeu ?

Cine eşti tu cu adevărat în cele două clipe? Cel credincios sau cel lipsit de credinţă? Cel curajos sau cel fricos? Cel bun sau cel rău? Cel ce iubeşte sau cel ce urăşte? Cel viteaz sau cel laş? Cel cu sufletul îndulcit de virtuţi sau cel golit prin patimă şi viciu ? Cine esti Tu? Răspunde-ţi sincer ţie însuţi mai întâi inainte de a-i întreba pe ceilalţi pentru a le înţelege răspunsurile.

Iubeşte mai întâi inainte de a aştepta venirea iubirii. Căci Soarele luminează si apoi fructul se părguie.

De două ori în aceeaşi apă nu poţi călca ; de două ori în acelaşi aer nu poţi zbura ; pe acelaşi nisip fin de două ori nu poţi călca si dacă meditezi mai profund totul este unic şi irepetabil aici şi acum. Şi atunci de ce crezi că oamenii sunt mereu aceiaşi ? De ce i-ai ferecat in memoria ta? Reda-le libertatea de a fii. Oricum, dacă nu întelegi ce spun, măcar roagă-te altfel !

PUTEREA MINŢII ŞI CONTROLUL DURERII

PUTEREA MINŢII ŞI CONTROLUL DURERII

Mintea are multiple resurse şi poate face faţă oricăror încercări

Sunt multe situaţiile în care ne confruntăm cu apariţia unor dureri. De la cele mai simple migrene sau dureri de stomac până la cele mai cumplite chinuri ale unei crize de rinichi, fenomenul durerii generează un şoc cu repercursiuni mai mult sau mai puţin grave la nivel fizic, energetic, psihic şi mental, lată de ce este bine să ştim ce trebuie să facem în asemenea situaţii. De multe ori, nu boala însăşi ne sperie, ci simptomul predilect care aduce suferinţă: durerea. De altfel, mulţi oameni trec cu uşurinţă peste anumite simptome de debut ale unor boli, ratând chiar şansa unui tratament mai uşor, numai pentru că ele nu sunt asociate cu durerea fizică. Din această cauză, unii nici nu cred că sunt bolnavi pentru că pe ei „nu îi doare nimic”. Şi totuşi …

Atunci când vorbim despre durere, foarte uşor ne reamintim de situaţiile în care am suferit datorită acesteia. Încărcătura psiho-emoţională rămâne de multe ori vie şi dorim să fim sănătoşi mai mult ca urmare a fricii de suferinţă şi de durere decât ca experimentare mai plenară şi fericită a vieţii. Există situaţii în care durerea persistentă îngreunează foarte mult tratamentul şi lungeşte procesul de vindecare datorită unor complicaţii care au apărut datorită consumului exagerat de sedative sau insomiilor, depresiilor şi chiar anumitor tendinţe suicidare generate de frica produsă de chinul durerii, etc.

Psihologia modernă a conceput un număr considerabil de tehnici psihice menite să diminueze considerabil durerile. Ideea principală în multe dintre aceste metode este aceea a distragerii atenţiei de la punctul sau zona dureroasă; aceasta este o strategie simplă, dar extrem de eficace atunci când este corect executată. Cel mai elocvent exemplu din viaţa de zi cu zi este cel al părinţilor, care – plini de dragoste şi compasiune – mângâie copilul care plânge datorită durerii provocate de o rană. După câteva momente în care îi adresează cuvinte pline de calm şi înţelegere, dar mai ales dacă îi fac şi promisiuni tentante – o prăjitură sau o îngheţată se pot dovedi salutare în astfel de împrejurări – plânsul şi lacrimile sunt oprite, iar copilul este împăcat.

Durerea poate fi controlată şi eliminată dacă ştii cum să acţionezi!

De fapt, ce se produce atunci este o schimbare inconştientă pentru copil a direcţiei de focalizare a atenţiei sale: de la disconfortul provocat de rană, la bucuria plăcută de a savura o prăjitură. Metoda distragerii atenţiei reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de control şi stopare a durerii şi, atunci când este utilizată în combinaţie cu alte tehnici specifice, poate îndepărta chiar dureri mai mari ale corpului fizic, cum ar fi cele provocate de gastritele acute sau de ulcerul stomacal. În astfel de cazuri, se poate face apel şi la tehnici de relaxare, yoga, tehnici de vizualizare pozitivă precum şi alte modalităţi menite să distragă şi să re-focalizeze atenţia. De fapt, cheia întregii probleme este capacitatea de a crea chiar noi înşine un tip de autosugestie puternică, opusă senzaţiei mentale de durere.

Doctorul Theodore Barber, psiholog principal la spitalul Medfield din Massachussets şi cercetător renumit în domeniul complex al acţiunii şi efectelor durerii asupra fiinţei umane, a ajuns – în urma experimentelor efectuate – la concluzia că durerea fizică, oricât de puternică ar fi ea, poate fi controlată complet dacă persoana în cauză este antrenată corespunzător, astfel încât să îşi poată impune propriile idei forţă, printr-o autosugestie puternică.

De fapt, pentru o bună reuşită în cazul aplicării unei sugestii contrare durerii resimţite, trebuie să ne raportăm constant la trei puncte de vedere esenţiale în acest proces:

1. trebuie să ne educăm voinţa, astfel încât să dobândim abilitatea de a ne îndrepta atenţia într-o altă direcţie decât cea în care este atrasă spontan, involuntar, datorită durerii pe care o resimţim într-un anumit loc;

2. este necesar să ne concentrăm asupra senzaţiilor dureroase într-un mod cât mai detaşat şi neafectat de vreun gând de iritare, nervozitate sau mânie, ca şi cum ne-am plasa în poziţia unei alte persoane care, deşi simte durerea, nu este totuşi influenţată de aceasta;

3. trebuie, de asemenea, să obţinem abilitatea de a ne disocia (psihic, emoţional) de durerea care ne afectează respectiva parte a corpului, ca şi cum aceasta nu ar face parte din corpul nostru.

Atitudinea corectă în confruntarea cu durerea

Deşi este greu de presupus că ar putea exista o atitudine corectă în faţa durerii, totuşi ea există şi fiecare dintre noi intuim de la caz la caz, în fiecare situaţie neplăcută şi dureroasă că se impune un anumit gen de autocontrol mărit asupra stărilor noastre în acele momente. Iată două atitudini concrete:

1. Prima dintre ele se referă la posibilitatea îndepărtării durerii prin acţiunea voluntară de distragere a minţii de la locul afectat, utilizând imaginaţia, concentrarea şi vizualizarea creatoare, dar opusă senzaţiei dureroase. S-a constatat că unele persoane pot tolera o durere intensă pur şi simplu prin adoptarea unei atitudini de detaşare, în care ele înţeleg şi se referă la senzaţia dureroasă ca la ceva ce provine din afara lor şi nu din ele însele. Această atitudine non-identificatoare cu durerea permite un control superior al stării interioare. Este chiar recomandabil să nu dramatizăm situaţia şi să nu exagerăm prin acele văicăreli şi lamentări zadarnice care epuizează şi secătuiesc organismul de energiile vitale atât de necesare în acele momente.

2. Una dintre modalităţile specifice în care oamenii reacţionează la durere este aceea de a se simţi agasaţi, iritaţi de aceasta, înverşunându-se împotriva ei. De obicei, natura umană exagerează şi amplifică mult aspectul negativ al durerii şi în general vorbind, toate lucrurile şi fenomenele care îi displac. Felul în care vă exprimaţi şi vă manifestaţi în toate aceste situaţii exprimă de fapt propria dumneavoastră viziune asupra vieţii şi felul în care vă integraţi în ea. Oamenii reacţionează în faţa durerii exact aşa cum fac în faţa conjuncturilor mai neplăcute ale vieţii, adică amplificând şi exagerând aspectele negative şi implicându-se într-un mod „dureros” în ele. Trebuie, mai ales în aceste conjuncturi, să ne păstrăm controlul, să reuşim să gândim pozitiv, să abordăm cu încredere şi totodată cu detaşare aspectele mai puţin plăcute, căci o viziune preponderent optimistă şi stenică ne ajută întotdeauna să ieşim cu mult mai repede din impas.

Tehnici de control al durerii

Cele câteva tehnici care vor fi prezentate în continuare este bine să fie abordate şi aplicate în succesiunea expusă mai jos.

1. Relaxarea

Întindeţi-vă la orizontală pe o pătură, la sol. Trebuie să fiţi singur în cameră şi să vă asiguraţi că nu veţi fi deranjat pe întreaga durată a practicii. Destindeţi-vă întregul corp, gradat, relaxându-vă cât mai profund. Începeţi de la picioare către cap, mai întâi partea stângă a corpului, apoi cea dreaptă. Conştientizaţi relaxarea întregului corp, stare de armonie, liber­tate, detaşare de limitările corpului fizic. Uneori, acest singur aspect este suficient pentru a îndepărta durerea.

2. Tehnica evocării

Urmăriţi să evocaţi unele amintiri şi gânduri foarte plăcute, care să vă facă să uitaţi, pur şi simplu de durere. Această metodă este de natură să vă focalizeze atenţia în altă parte decât în locul unde simţiţi durerea. Procesul este relativ difi­cil de realizat (mai ales atunci când durerea este foarte mare), dar poate fi dus la bun sfârşit printr-un antrenament perseverent. Un sfat practic este de a urmări să percepeţi lucrurile şi fiinţele din jurul dumneavoastră într-un mod cu totul aparte, complet diferit de modul obişnuit de a le privi. Luaţi cunoştinţă cu ceea ce este în jurul dumneavoastră ca şi cum vedeţi lucrurile pentru prima oară. Acordaţi mai multă atenţie detaliilor, culorilor, formelor, consistenţei, mirosu­lui, umbrelor, luminii şi chiar persoane­lor care se află în apropierea acestor obiecte. Disipaţi-vă atenţia de la orice lucru care v-ar putea conduce din nou că­tre durerea din corp, utilizând pentru aceasta toate metodele care vă inspiră cum ar fi: să bateţi din palme într-un anu­mit ritm, să fredonaţi sau chiar să cântaţi o melodie, să recitaţi poezii, etc. O altă variantă este aceea de a vă lăsa liberă fantezia pentru a vă aminti momente plă­cute din trecut cu o încărcătură emoţio­nală intensă şi să vă abandonaţi acelei trăiri. în egală măsură vă puteţi proiecta şi în viitor, închipuindu-vă de exemplu o călătorie minunată într-un loc pe care doriţi de mult timp să îl vizitaţi. Urmăriţi să vă identificaţi cât mai bine cu aceste situaţii şi să vă focalizaţi mentalul asupra lor.

3. Tehnica utilizării imaginaţiei creatoare

Această tehnică se bazează pe observa­ţia că imaginaţia creatoare poate modifi­ca percepţiile senzoriale.

Imaginaţi-vă cu putere că sunteţi sub influenţa sedativă, profund calmantă şi binefăcătoare a unor plante rare, culese de pe munte la un moment astrologie fa­vorabil de către un mare vindecător. Ur­măriţi cu mare atenţie cum acea persoană în care aveţi mare încredere vă pregăteşte acel remediu. El face o pudră foarte fină din toate acele plante şi vă dă mai întâi să o mirosiţi. Simţiţi mirosul tare, aromatic, dar totodată calmant al acelui amestec. Vă cere apoi să luaţi o mică cantitate din acel elixir şi să o ţineţi sub limbă. Sesi­zaţi gustul puternic al acelui amestec de plante rare şi simţiţi cum vă cuprinde treptat anestezia; urmăriţi mental cum particulele fine, atomii şi moleculele se difuzează prin gustul specific în limbă şi apoi se distribuie şi impregnează locul sau porţiunea dureroasă a corpului, vin­decând, eliberându-vă astfel de senzaţiile neplăcute. Treptat, vă veţi simţi cuprins ca de un fel de ameţeală, specifică unei anestezii reuşite şi veţi observa în acel moment diminuarea durerii din ce în ce mai mult. Sugestionaţi-vă în mod repetat în acele momente că durerea vă părăseş­te, scade în intensitate, devine din ce în ce mai slabă, până când dispare complet. Pe tot parcursul acestei etape urmăriţi să fiţi şi să rămâneţi cât mai relaxat cu pu­tinţă. Nu săriţi peste nici un aspect al acestei vizualizări; cu cât ea este mai amănunţită, cu atât mai uşor vă va fi să vă detaşaţi de durere.

4. Tehnica disocierii

Această metodă foarte eficientă constă în a vă sugestiona cu putere şi a vă ima­gina până la a crede cu toată fiinţa voas­tră că durerea, în fapt, nu face parte din dumneavoastră. Mai precis, ea nu se află acolo. Cu alte cuvinte, durerea este ceva separat de corpul dumneavoastră, este ceva diferit de dumneavoastră înşivă şi nu aveţi nici o legătură cu ea.

5. Tehnica analizei şi observării detaşate a durerii

Focalizaţi-vă cu putere chiar asupra durerii şi nu permiteţi minţii să se disper­seze în altă parte. Procedeul implică a căuta să ne apropiem cât mai mult de senzaţia efectivă a durerii, a o studia şi a o analiza cu atenţie. Este ca şi cum am urmări să divizăm durerea în părţile ei componente; vom descoperi astfel că, de obicei, durerea constă într-un cumul de felurite senzaţii şi sentimente schimbă­toare. Nu vă gândiţi la ea ca fiind durere, ci mai curând concentraţi-vă asupra altor schimbări sau modificări în senzaţiile pe care le resimţiţi în acele momente. În acest sens, este bine să fiţi atent şi con­centrat să percepeţi diferitele senzaţii de presiune, arsură, mâncărime, înţepături, etc, observând că ele variază, se modi­fică de la o clipă la alta. Senzaţia noastră de ansamblu asupra fenomenului trebuie să fie aceea că durerea reprezintă un eve­niment neutru care se desfăşoară în in­teriorul nostru; ea trebuie înţeleasă ca un aspect complex, dar fără semnificaţii psihice sau fizice.

6. O tehnică Zen

Această tehnică constă în a urma dure­rea, a-i permite să se desfăşoare, a o ex­perimenta în ansamblul ei, deoarece acum durerea este percepută şi înţeleasă ca o experienţă interesantă, care ne absoarbe total atenţia. O astfel de înţelege­re şi intuiţie reflectă, în fapt, chiar transcenderea senzaţiei dureroase, adică exact scopul urmărit de noi. Curiozitatea lăun­trică pe care o manifestăm în legătură cu acest aspect nu trebuie să ne determine să catalogăm durerea ca fiind plăcută sau neplăcută, ci mai curând să o studiem cu atenţie şi să îi permitem în mod detaşat libertatea de a se manifesta. Aspectul subtil al acestei tehnici îl reprezintă de­păşirea atitudinii de identificare a noastră cu corpul fizic care ne determina anterior să interpretăm şi să simţim durerea ca pe o parte intrinsecă a fiinţei noastre.

7. Tehnici de autosugestie

Pentru dobândirea controlului asupra durerii, una dintre metodele cele mai efi­ciente este aceea de a recurge la virtuţile binefăcătoare ale sugestiei şi autosuges­tiei pozitive. Uneori, autosugestia se do­vedeşte atât de eficientă, încât unele per­soane pot suporta chiar intervenţii chirur­gicale, altfel extrem de dureroase, fără anestezie. Procedeul constă în repetarea unei sugestii sau unui set de sugestii bi­nefăcătoare timp de minimum 15 minute, de mai multe ori pe zi şi în mod special înainte de culcare. Rostirea lor trebuie făcută cu multă convingere, sinceritate şi cu o pură trăire emoţională. Repetându-le cu credinţă, ele ne vor ajuta enorm chiar şi în procesul vindecării.

Iată câteva sugestii pozitive, binefăcătoare: „Sunt perfect calm, liniştit, şi complet relaxat.”, „Mă simt plin de forţă şi resimt cu putere bucuria de a trăi „, „Mă focalizez tot mai mult pe senzaţiile plăcute din corp.”, „Sunt cuprins de o profundă pace lăuntrică şi o stare de bine interior.”, „Sunt perfect sănătos din toate punctele de vedere; fizic, psihic, mental şi spiritual”.

MINTEA – FACTOR FUNDAMENTAL ÎN PROCESUL VINDECĂRII

MINTEA – FACTOR FUNDAMENTAL ÎN PROCESUL VINDECĂRII

Cum ar fi să putem învăţa în câteva ore întreaga materie pentru un examen? Cum ar fi lumea pentru noi dacă am reuşi ca în câteva minute să scăpăm de vechi fobii, timidităţi sau de fricile fără motiv? Ce forţă ne-ar putea ajuta să ne vindecăm “peste noapte” şi să avem o existenţă în care reuşita să fie o constantă în toate planurile vieţii noastre? Departe de a fi vorba de o idee utopică sau de imaginaţia unui creator de literatură science-fiction, cercetările recente confirmă tot mai adesea că atingerea unei astfel de reuşite excepţionale depinde numai de capacitatea noastră de a ne folosi de un instrument cu care am fost înzestraţi încă de la naştere: MINTEA.

Reuşită şi putere

Aceste două cuvinte pot să trezească o anumită emoţie în cei mai mulţi dintre oameni. Cu greu am putea găsi pe cineva care să nu îşi dorească reuşita socială, profesională sau redobândirea sănătăţii perfecte, sau care să nu aspire să fie “asemenea celor care au reuşit în viaţă”. A reuşi este întotdeauna o dovadă a puterii. Nu este vorba aici neapărat de putere fizică şi nici de o putere a banilor. Este vorba mai mult de un cumul de forţe, în primul rând interioare, care i-au propulsat întotdeauna pe cei ce până astăzi fac obiectul admiraţiei multor oameni: sfinţi, genii strălucite, conducători legendari ai unor popoare, mari inventatori sau cei care au învins prin voinţa lor boli cumplite cum sunt cancerul sau scleroza multiplă. Dar toţi aceşti oameni care au reuşit, într-un fel sau altul, să atingă o anumită stare de împlinire, sunt mai dotaţi, mai puternici, mai speciali prin înzestrările lor native decât ceilalţi?

Una dintre cheile fundamentale ale reuşitei tuturor acestora constă în capacitatea lor de a-şi elibera puterea tainică a minţii, eliminând în primul rând toţi acei factori care o fac să funcţioneze condiţionat şi anemic şi antrenând-o apoi, ca pe un instrument docil, pentru a servi cu adevărat scopurilor lor. Pentru a putea face însă aceasta, pentru fiecare dintre noi primul pas este acela de a înţelege câteva din mecanismele de funcţionare a minţii şi mai apoi de a le folosi “la comandă”.

Să ne controlăm propria minte

A folosi mintea ca pe un instrument poate părea o idee inedită şi nouă pentru mulţi dintre cititori, deşi ea este cunoscută încă din antichitate. Şi, ca în cazul oricărui instrument pe care îl utilizăm (fie că este vorba de o simplă maşinărie sau cel mai complex computer), eficienţa noastră în acţiune depinde fără îndoială de abilitatea noastră şi de cunoaşterea posibilităţilor pe care ni le oferă.

Chiar dacă pare şocant, se poate spune că mulţi dintre noi suntem încă, din punctul de vedere al utilizării capacităţilor noastre mentale, asemenea unor copii care folosesc un Cd-player performant sau ultimul tip de calculator pentru a sparge nuci sau a bate un cui… Această afirmaţie nu mai pare însă atât de şocantă în lumina rezultatelor obţinute de către cei care prin autoeducare reuşesc să depăşească acele patru procente în care creierul este utilizat în mod obişnuit. Pentru a înţelege însă mai bine cu ce forţă avem de-a face în privinţa minţii, să analizăm câteva dintre datele oferite de surse ştiinţifice, în mai multe cazuri ce denotă impactul aproape imediat pe care mintea îl generează asupra sănătăţii organismului şi asupra întregii noastre fiziologii…

Cazuri şi studii uimitoare

1. Iată un prim astfel de experiment, bulversant prin implicaţiile pe care le are chiar şi pentru cercetătorii ce au participat la realizarea lui:

Dr. Huggins şi echipa sa de cercetători au prelevat o mică cantitate de salivă de la un om care tocmai trăise o foarte intensă stare de mânie. Analizând compoziţia salivei, ei au depistat câteva componente extrem de toxice, asemănătoare într-o mare măsură veninului şerpilor. Aceste experimente şocante au fost realizate în mai multe rânduri, rezultatele fiind mereu aproape identice. Cercetătorii au continuat experimentul injectând o astfel de doză de “salivă nocivă” unor şoareci folosiţi pentru studiile de laborator. Rezultatul a fost decesul rapid al acestora…

Este cunoscut faptul că stările emoţionale intense generează în cel care le trăieşte modificări de natură nervoasă şi hormonală, însă puţini dintre noi ne-am pus poate problema acestei reacţii rapide şi profunde a corpului la ceea ce gândim sau simţim. Fiecare gând sau sentiment pe care îl trăim generează un efect precis asupra reacţiilor chimice din corpul nostru, la nivelul sistemului nervos, al diferitelor glande, în anumite organe şi zone corporale. Dacă emoţiile negative foarte puternice au un efect atât de puternic asupra altor fiinţe vii, oare cum ne perturbă ele propria noastră stare de sănătate? Este evident că repercursiunile sunt considerabile, mai ales prin menţinerea sau repetarea unor astfel de trăiri (legătura între stările negative şi apariţia bolilor este analizată la ora actuală cu o destul de mare acurateţe de către o mai nouă ramură a medicinii moderne – medicina psihosomatică, care face corelaţii precise între stările negative menţinute şi tipurile de boli).

Totodată, trăirea unor stări pozitive, intens binefăcătoare, generează un efect regenerant şi hrănitor asupra întregii fiinţe, determinând eliberarea aşa-numiţilor “hormoni ai fericirii” (endorfinele) cu efecte vindecătoare, analgezice, relaxante şi euforizante…

La ora actuală nu mai există nici o îndoială asupra acestei legături reciproce dintre minte şi trup. Întrebarea care rămâne însă este ce putere au emoţiile şi gândurile noastre şi cât de repede, cu ce intensitate pot să modifice ele starea organismului?

2. Un alt studiu, realizat de renumitul psiholog american Daniel Goleman, poate fi revelator în ceea ce priveşte puterea minţii de a pătrunde şi modifica activitatea intimă a corpului:

Între numeroşii săi pacienţi s-a aflat la un moment dat un băieţel, pe nume Timmy, care se confrunta cu o tulburare psihică cunoscută ca sindromul personalităţilor multiple. Acest băiat experimenta 11 personalităţi distincte. Una dintre aceste personalităţi cu care el se identifica era alergică la sucul de portocale. Consumul chiar şi a unei mici cantităţi de suc de portocale îi provoca în foarte scurt timp apariţia unei erupţii (urticarie) pe întregul corp. Elementul surprinzător este că dacă Timmy (personalitatea principală) consumă suc de portocale, nu apare absolut nici un efect neplăcut. Cu toate acestea, dacă Timmy consumă suc de portocale şi ulterior personalitatea alergică preia controlul asupra corpului, câtă vreme digestia sucului nu s-a încheiat, urticaria se dezvoltă din nou cu rapiditate. Pe de altă parte, în cazul în care urticaria a apărut, dar personalitatea principală (Timmy) îşi reintră în drepturi, fenomenul eruptiv la nivelul pielii dispare în foarte scurt timp.

Tot în cazul acestui tip de tulburare (sindromul personalităţilor multiple), pacienţii se confruntă cu fenomene tulburătoare pentru un observator, fenomene ce revelează într-o mare măsură puterea excepţională a minţii şi psihicului asupra corpului. Există foarte multe mărturii de acest gen ale unor pacienţi care experimentează stări psihologice în mod radical diferite, de la o personalitate la alta, dar şi răspunsuri fiziologice caracteristice şi chiar boli diferite în funcţie de personalitatea care este activă la un moment dat.

De exemplu, una dintre personalităţi se confruntă cu diabet, iar o alta nu. Atunci când personalitatea afectată de diabet preia “conducerea”, întreaga chimie a corpului reflectă existenţa acestei boli grave. Imediat ce o altă personalitate, care nu are conştiinţa acestei boli preia controlul asupra corpului, toate simptomele dispar în câteva minute, investigaţiile medicale arătând că nu există nici un semn al existenţei unei boli de tipul diabetului.

Iată astfel că, în acelaşi trup, pot să apară modificări fiziologice marcante şi foarte rapide, în condiţiile în care se modifică atitudinile, sentimentele şi credinţele.

Un profil emoţional caracterizat de anumite tipuri de emoţii şi gânduri poate să genereze boala, în timp ce un altul poate să reprezinte o condiţie ideală a sănătăţii. Aceste date oferite în urma observării atente a pacienţilor suferind de sindromul personalităţilor multiple arată cu claritate modificările foarte ample care se produc în corp atunci când se modifică foarte rapid şi radical anumite structuri psiho-emoţionale profunde ale fiinţei respective, într-un mod necontrolat şi patologic. Cu toate acestea fiecare dintre noi avem posibilitatea să trecem gradat de la o situaţie de sănătate fizică şi lăuntrică defavorabilă către o stare psihică şi un sistem de convingeri şi aspiraţii interioare care să determine în timp o schimbare radicală în bine în fiziologia noastră.

3. După mai mulţi ani de studii, profesorul Shlomo Brezntz, psiholog la Universitatea din Ierusalim, a arătat că emoţii ca vinovăţia, sentimentul eşecului, mâhnirea, resentimentele şi mânia generează efecte profund perturbatoare asupra imunităţii organismului. El a dovedit faptul că aşteptările, speranţele şi gândurile noastre pozitive au efecte opuse, comparativ cu cele negative, asupra nivelului din sânge al hormonilor cu rol important în activarea şi funcţionarea sistemului imunitar. În viziunea lui, nu este deloc exclus ca cei care se confruntă cu probleme ale sistemului imunitar să întreţină în fiinţa lor astfel de aşteptări negative, cel puţin la nivel subconştient. Totodată, el remarca în cazul pacienţilor săi faptul că activarea stărilor psihice opuse poate duce la îmbunătăţirea funcţiei imunitare. Astfel, bucuria, puterea de a ierta, sentimentul reuşitei şi al succesului, dragostea, ar putea reprezenta remedii de o mare eficienţă în tratarea acestui tip de tulburări la nivel imunitar.

4.În conformitate cu statisticile realizate de psihologii americani, alte cercetări medicale afirmă că fiinţele depresive sunt de două ori mai expuse la riscul de a face cancer decât cei care manifestă o stare naturală de optimism. De asemenea, în cazul persoanelor care se confruntă cu cancerul, studii ale medicinii psihosomatice au recunoscut o componentă psihică legată de stările de durere şi depresie, precum şi a cea atitudine de “a ţine în tine” sentimentele nocive fără a le putea transforma M.R. Jensen, medic şi cercetător american, a descoperit faptul că femeile care au o personalitate reprimată, care trăiesc cu o mare intensitate sentimente de disperare, care nu pot să îşi controleze furia, frica şi alte emoţii negative, prezintă un risc mult mai mare de a avea cancer la sân. Atât el, cât şi alţi medici specialişti au remarcat adesea în cazul femeilor care se confruntă cu cancerul de sân persistenţa unei stări de tensiune în zona pieptului, un gen de greutate apăsătoare ce nu poate fi eliminată cu uşurinţă şi care le dă femeilor respective sentimentul că reţin în interior o tensiune emoţională negativă.

Această stare nocivă poate fi diminuată şi eliminată prin metode adecvate de vizualizare mentală creatoare, prin refacerea încrederii în forţele proprii şi amplificarea puterii de exprimare emoţională. Astfel de modificări în starea emoţională, corelate cu tratamentul adecvat, au generat efecte cu adevărat miraculoase şi chiar revenirea deplină în urma unei astfel de boli grave.

5. Un studiu realizat de Colegiul medical „Albert Einstein“ a surprins faptul că în 31 din 33 de cazuri ale unor copii afectaţi de leucemie, a existat o pierdere majoră, cu implicaţii emoţionale profunde sau o schimbare traumatizantă în decursul ultimilor doi ani anteriori apariţiei acestei cumplite boli.

În toate cazurile de cancer analizate de către medici din perspectiva psihosomatică s-a remarcat o foarte serioasă amprentă emoţională negativă, fie că ea provine din traume ale copilăriei reactivate ulterior, fie că apare ca urmare a despărţirilor, divorţurilor, pierderii fiinţelor apropriate, sau a unei reprimări de lungă durată a emoţiilor. Şi nu este deloc surprinzător să constatăm aceasta în cazul oamenilor, de vreme ce fenomenul poate să apară chiar şi în lumea animală.

6. Într-un experiment realizat cu şoareci de laborator, s-a constatat că la cei care erau despărţiţi în mod prematur de mama lor riscul apariţiei cancerului era considerabil mai ridicat. De asemenea, cercetătorii au putut remarca faptul că variind nivelul de stres la care şoarecii erau supuşi, rata apariţiei cancerului putea fi determinată într-un mod controlat într-un interval extrem de larg, cuprins între 7% şi 92%!

A învăţa să controlăm noi înşine nivelul de stres din fiinţa noastră este prin urmare o condiţie stringent necesară pentru menţinerea unei excelente stări de sănătate şi fericire.



Mintea în luptă cu boala

Renumitul terapeut şi specialist în medicină ayurvedică, dr. Deepak Chopra afirma în una dintre lucrările sale: “Noi suntem singurele creaturi de pe pământ care ne putem modifica starea organismului şi aspectele biologice prin ceea ce gândim şi simţim.”

Ideea este următoarea: schimbându-ne modul de a gândi putem să eliminăm complet boala!

Acest lucru este cu putinţă prin îndeplinirea câtorva condiţii. Modul eronat de comportament, întreţinerea constantă a unor obiceiuri, gânduri şi emoţii nocive determină în organismul nostru modificări organice care, cel mai adesea, depăşesc posibilitatea unei reveniri la normal prin mijloace de natură strict psiho-emoţională (bineînţeles CU EXCEPŢIA situaţiei în care suntem înzestraţi cu o minte excepţional de puternică şi cu o putere de concentrare mentală exemplară). Cel mai frecvent fenomen fiziologic care apare este încărcarea organismului cu o serie întreagă de substanţe nocive, depozitate în diferite organe sau ţesuturi, expresie fidelă a stării noastre de “încărcare” emoţională şi mentală. Într-o astfel de situaţie PUTEM REUŞI să eliminăm în mod eficient o stare de boală dacă ţinem cont de doi factori:

1. Să apelăm la modalităţile naturale de eliminare a acumulărilor nocive şi a impregnărilor negative de la nivelul celulelor şi diferitelor organe prin tratamente naturale şi

2. Să ne modificăm în sens benefic modul de a simţi şi a gândi.

În astfel de condiţii nu este nici o îndoială că vom reuşi să eliminăm bolile cu care ne confruntăm sau, în situaţiile foarte grave, cel puţin să ne îmbunătăţim considerabil starea de sănătate.


Cum dobândim puterea minţii

Iată în continuare câteva recomandări simple pentru a înţelege felul în care putem elibera puterea ascunsă a minţii pentru a o folosi în sensul vindecării sau în sensul obţinerii oricărui aspect bun pe care îl dorim.

– Cu cât mintea este mai mult impresionată în mod necontrolat de către simţuri, cu atât puterea ei este mai înlănţuită. Diferite vicii de genul alcoolismului sau fumatului, dar şi “pasiunea” excesivă pentru dulciuri, incapacitatea de a ne desprinde la voinţă din faţa televizorului timp de mai multe ore în şir, ca şi o pasiune sexuală necontrolată, sunt tot atâtea moduri de disipare şi pierdere a energiei noastre mentale.

– Întreţinerea în minte, pentru lungi perioade de timp, a unor gânduri generatoare de tulburare: de la simple supărări sau mâhniri, la situaţii care ne-au revoltat, agasat, stresat sau comprimat lăuntric face ca ea (mintea) să “funcţioneze” pe un nivel extrem de redus, fiind asemenea unui vultur căruia îi legăm un bolovan greu de picior. Nu putem de la început să eliminăm toate perturbările, dar este important să le soluţionăm rapid, într-o manieră justă, care să nu ne mai preocupe mintea ulterior. Soluţiile parţiale sau false doar vor amâna exteriorizarea tensiunii interioare, ţinând în continuare mintea încorsetată de acea problemă.

– Atunci când soluţionarea unor probleme este foarte dificilă datorită complexităţii situaţiei, să încercăm să analizăm aceeaşi conjunctură “cu inima”, să căutăm să simţim lucrurile dintr-o perspectivă sufletească profundă, încărcată de afectivitate.

– Să nu amânăm şi să nu (ne) păcălim/minţim atât în ceea ce priveşte deciziile lăuntrice, cât şi acţiunile exterioare. Respectarea acestor doi factori simpli presupune capacitatea de a reacţiona foarte prompt. Este o metodă ideală de limpezire a minţii şi de activare a unei magistrale rapide de comunicare între minte, psihic şi corp. O astfel de atitudine va face ca gândurile noastre benefice să capete o putere mai mare şi să poată influenţa în bine starea organismului într-un timp record.

– Atunci când ne confruntăm cu temeri sau frici, să căutăm să deosebim cu claritate gândurile şi proiecţiile ce provin din imaginaţie de situaţia concretă, privită “la rece”. Mai mult de 70% dintre stările de tensiune interioară nocivă îşi au sursa într-o imaginaţie necontrolată şi în proiecţii de genul “ce rău urmează să-mi fie…”.

– La oamenii obişnuiţi, voinţa este tributară imaginaţiei, astfel că fricile sau temerile, proiecţiile fantastice cu privire la nereuşită sau eşec reprezintă factori puternic inhibitori pentru capacitatea noastră de a acţiona. Este prin urmare stringent necesar să ne amplificăm voinţa.

– Mintea este legată foarte strâns de corp şi de psihic. Bolile, starea de îngreunare sau intoxicare lentă a corpului, viciile sunt factori care tulbură puterea minţii şi o fac să devină superficială şi foarte mult limitată în capacitatea ei de a acţiona. Pe de altă parte însă, mintea care este hrănită de afectivitate şi are o orientare superioară – prin rugăciune, concentrare, meditaţie – se poate sustrage stării fizice de moment şi o poate gradat domina. Întotdeauna în ierarhia fiinţei noastre, mintea se situează deasupra trupului şi îl controlează, cu condiţia să o purificăm, să o menţinem clară şi puternică. Chiar şi în cele mai grave cazuri de boală, mintea, purificată şi clarificată ajunge să se orienteze către realităţile profunde şi să trezească la rândul ei puterile ascunse ale sufletului, trecând astfel dincolo de limitările materiei şi apropiindu-se de descoperirea naturii esenţiale a fiinţei izvorâtă din Dumnezeu.

Bolile nu vor putea fi eradicate sau vindecate prin metodele materialiste actuale, pentru simplul motiv că originea acestor suferinţe nu este pur fizică. Boala este, în esenţă, un rezultat al conflictului dintre suflet şi minte şi nu va putea fi vreodată eliminată în mod definitiv decât în condiţiile realizării unui efort mental şi spiritual adecvat.” Dr. Edward Bach, creatorul renumitelor esenţe florale Bach

SUNTEM CEEA CE CREDEM CA SUNTEM

SUNTEM CEEA CE CREDEM CĂ SUNTEM

Mintea umană este cel mai mare făcător de minuni” (Montaigne)

Autosugestia pozitivă a început să fie cunoscută și aplicată de foarte mulți oameni pe glob. La ora actuală am putea spune ca reprezintă cel mai popular mod de transformare a personalității, de autodeterminare și valorizare a potențialului interior. Aplicând autosugestia și gândirea pozitivă recurgem la o atitudine care, gradat, începe să se subconștientizeze și să determine în mod eficient transformări. Ajungem să credem cu tărie că putem realiza cu uşurinţă tot ceea ce ne propunem să fim, sau să atingem ca obiectiv. Începem să avem încredere deplină în noi. Puterea gândului şi a imaginaţiei asupra organismului nostru este nelimitată şi oricum cu mult mai mare decât putem bănui.

Câteva exemple elocvente

O femeie de 46 de ani s-a prezentat la maternitate, declarând că va naşte în câteva ore. Ea avusese o căsătorie nereuşită din cauza lipsei copiilor. Soţul ei, dornic de a avea copii, a părăsit-o. Au urmat zile de descurajare, insomnii, lipsa poftei de mâncare. Curând după plecarea soţului, femeia a observat însă că i-a apărut pofta de sărat şi piperat, aşa cum se petrece unor femei însărcinate. La câteva zile după aceea, au apărut greţuri şi vărsături, ceea ce a făcut-o să creadă ferm că este însărcinată. Sânii au început să-i crească şi i-a apărut chiar şi lapte. În luna a cincea a simţit mişcările copilului. Abdomenul i-a crescut treptat. A transmis soţului şi prietenilor că este însărcinată şi că aşteaptă să nască. La nouă luni au apărut “durerile facerii”. La sosirea la maternitate avea dureri puternice şi abdomenul mărit ca într-o sarcină cu termen. Când a aflat că medicul a constatat că în realitate nu este însărcinată, a început să plângă, să ţipe şi să ameninţe că se va sinucide dacă nu va fi ajutată să nască. După două-trei zile de la internare, abdomenul s-a micşorat. După şapte zile, semnele de sarcină au dispărut complet. În acest caz de sarcină închipuită, puterea gândului asupra corpului a fost atât de intensă, încât a putut provoca toate semnele sarcinii: activitatea glandelor mamare, mărirea abdomenului, contracţia muşchilor abdominali în timpul “durerilor de naştere”, etc.

S-ar mai putea prezenta multe cazuri concrete care dovedesc dincolo de orice putinţă de tăgadă formidabila putere creatoare a gândirii şi imaginaţiei, în bine sau în rău, dar nu putem prelungi aici acest subiect. Pentru noi important este că ne putem schimba corpul în orice mod dorim, schimbându-ne modul predominant de a gândi despre el. Pentru a fi sănătoşi, trebuie să începem să credem cu tărie că suntem. Pentru a slăbi, trebuie să începem prin credinţa fermă că putem şi că vom reuşi în curând să slăbim. Pentru a ne îngrăşa, trebuie să începem prin a crede că ne putem îngrăşa. Fiecare celulă a corpului nostru este înzestrată cu o disponibilitate incredibilă de a executa ceea ce noi îi ordonăm. Să gândim pozitiv despre corpul nostru. Nu trebuie să gândim niciodată: “Vai, ce burtă am!”, ci “Parcă începe să-mi scadă burta”. Ceea ce gândim, mai devreme sau mai târziu va deveni fără îndoială realitate. Nu este evident că trimiterea unor gânduri pozitive către propria noastră fiinţă este mai folositoare?

Prezentăm în continuare câteva cazuri care vorbesc de la sine despre influenţa emoţiilor asupra stării organismului. O fată care a fost părăsită de iubitul său s-a otrăvit. Ea a fost salvată, însă stenoza esofagului nu-i permitea să se alimenteze. A fost operată şi alimentele i se introduceau direct în stomac. Cu această ocazie s-au putut face observaţii asupra felului în care lucrează stomacul. Când pacienta vedea mâncarea sau doar se gândea la mâncare, prin fistula gastrică începea să curgă sucul gastric. Acelaşi lucru se petrecea şi când bolnava simţea mirosul mâncării sau cineva mânca cu poftă în faţa ei. Popular acest fenomen obiectiv este desemnat de expresia “îi lasă gura apă”. Aceste observaţii dovedesc că prezenţa mâncării sau doar gândul la mâncare produce aproape instantaneu secreţia sucurilor gastrice. Observaţiile ulterioare au arătat şi alte fapte nu mai puţin importante. Dacă fata se supăra, afla o veste rea sau i se spunea ceva neplăcut, secreţia sucului gastric înceta imediat. Concluzia: supărarea şi în general emoţiile negative opresc secreţia sucurilor gastrice. Când secreţia de sucuri gastrice încetează, alimentele nu mai pot fi digerate corect şi suferă întreg organismul.

Când omul este supărat, chiar şi mişcările peristaltice care împing alimentele de la esofag până la rect se opresc. O femeie lovită în abdomen de cornul unei vaci avea o rană deschisă, prin care o ansă intestinală ieşea afară; în acest fel se puteau vedea limpede mişcările peristaltice ale intestinului. Când cineva din familie i-a adus femeii o veste rea de acasă, mişcările s-au oprit brusc.

Unei pisici i s-a dat de mâncare şi apoi i s-a făcut radioscopie. S-au văzut clar mişcările peristaltice ale stomacului; când însă s-a adus aproape de pisică un câine, mişcările au încetat imediat.

Aceeaşi putere o au emoţiile asupra ficatului şi secreţiei bilei. Emoţiile pozitive – bucuria, buna dispoziţie, voia bună- măresc secreţia bilei, iar supărările o opresc parţial sau complet. Ficatul este şi el sensibil la supărări. Există şi o vorbă: “de supărare i s-a vărsat fierea în sânge”. Observaţia este justă. S-a mai constatat că la bolnavii suferinzi de ficat apar dureri nu numai când se abat de la dieta prescrisă, ci şi atunci când au supărări.

Excitaţia emoţională favorizează mobilizarea forţelor întregului organism. Acest lucru este evident la fotbalişti şi la suporterii lor; jucătorii aleargă pe teren, se agită, cheltuiesc multă energie musculară şi nervoasă. Pentru producerea energiei organismul cheltuieşte glicogenul care este adus la muşchi de torentul sanguin din depozitele ficatului. În muşchi, glicogenul arde (adică se oxidează) şi produce o cantitate de căldură şi de energie musculară. Suporterii iau parte activă la desfăşurarea meciului. Şi ei se agită, au emoţii puternice şi de aceea ficatul lor trimite glucoză în sânge. El ajunge la muşchi, însă nu poate arde, din cauză că muşchii suporterilor nu lucrează şi deci nu consumă energie. De aceea, glucoza de prisos din sânge ajunge în rinichi şi este eliminată prin urină. Dacă se face analiza urinei la suporteri, imediat după meci, se constată glucoză în urină; s-ar putea pune astfel, din greşeală, diagnosticul de diabet.

Toate îmbolnăvirile din corpul omenesc se pot împărţi în două grupuri: funcţionale şi organice. În cele funcţionale este tulburată numai funcţia, organele fiind anatomic întregi. În cele organice apar leziuni în organe. Conform ultimelor statistici întocmite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, aproximativ 78 % din bolile de care suferă omul, sunt de natură psihosomatică. Emoţiile produc tulburări funcţionale.

Emoţiile negative puternice, repetate, pot produce în timp şi boli organice. În timpul ultimului război mondial, la Londra a apărut la un moment dat o adevărată epidemie de ulcere gastrice. Epidemia a apărut odată cu începerea bombardării intense a capitalei Angliei. Când însă, mai târziu, raidurile naziste au încetat, epidemia s-a oprit şi atunci numărul cazurilor de ulcere gastrice a coborât treptat la nivelul obişnuit.

Cercetătorul rus I. Pavlov a arătat că trauma cea mai importantă asupra creierului o produce emoţia fricii. Din cauza emoţiilor din timpul examenelor, la studenţi apare poliurie, diaree, glucoză în utrină. Când acţiunile scad la bursă, la oamenii de afaceri se constată o creştere a glucozei în urină.

Frica poate fi cauza directă a unor grave boli nervoase. În popor se spine: “s-a îmbolnăvit de sperietură”. Într-adevăr, o spaimă mare, un incendiu, groaza de a fi atacat de hoţi, pot provoca boala lui Bassedow, diabetul, etc. Dar de frică poţi să şi mori. Un basm oriental povesteşte că odată un arab a întâlnit pe drum ciuma şi a întrebat-o încotro se duce. “La Bagdad, să omor cinci mii de oameni” a răspuns îngrozitoarea boală. Câteva zile mai târziu, cei doi s-au întâlnit din nou. Acum ciuma se întorcea de la Bagdad. Arabul i-a spus mustrător: “Mincinoaso! Ziceai că te duci să omori cinci mii de oameni şi, când colo, am auzit că ai răpus cincizeci de mii…”. “M-am ţinut de cuvânt, a apus ciuma, eu am omorât numai cinci mii, ceilalţi au murit de frică”.

În Statele Unite statisticile medicale declară că aproximativ 20 % din cei care au fost muşcaţi de şerpi şi au murit erau de fapt în afară de orice pericol, fiind muşcaţi de şerpi neveninoşi şi deci au murit de frică. Concluziile se impun de la sine.

Dar există şi cazuri revelatoare despre formidabila putere a voinţei, atunci când ea este orientată benefic şi creator. Doctorul Alain Bombard, medic la spitalul naval din portul Boulogne-sur-Mer din Franţa, a asistat aproape zilnic timp de patru ani la nenumărate drame ale mării. Cu tot ajutorul dat, majoritatea naufragiaţilor nu mai putea fi salvată. Cifra victimelor mării este impresionantă: 200.000 de oameni mor în lume în fiecare an. Din acest număr, aproximativ un sfert (adică 50.000) reuşesc să se salveze cu bărcile, însă şi ei mor în primele zile după catastrofă, cu mult înainte de a li se termina proviziile. Cum ar putea fi salvaţi cel puţin aceşti oameni care mor în bărcile de salvare? De ce pier ei atât de repede?

Alain Bombard a citit istoria marilor naufragii, a studiat rezistenţa organismului în condiţii grele, a cercetat fauna mărilor şi a oceanelor pentru a vedea dacă ea ar putea procura hrană pentru naufragiaţi. Astfel el a realizat că naufragiaţii nu mor de fapt din cauza lipsei hranei şi că apa mării conţine suficiente resurse pentru a le potoli foamea şi setea. De ce mor ei înainte de a li se epuiza forţele fizice? Răspunsul este simplu: din cauza fricii. Frica este factorul care îi înnebuneşte şi le paralizează orice gând şi putere de rezistenţă, omorându-i cu mult înainte de vreme. Concluzia se impune de la sine: naufragiaţii ar putea supravieţui până la venirea ajutorului dacă ar putea să se stăpânească şi să-şi învingă frica.

Pentru a dovedi acest adevăr, Bombard a hotărât să experimenteze pe el însuşi aceasta, traversând Oceanul Atlantic, fără provizii. Şi-a construit o plută pneumatică de cauciuc, simplă şi rezistentă şi în ziua de 19 octombrie 1952 a părăsit Casablanca. Singur în imensitatea fără margini a oceanului, biciuit de valuri şi furtuni, purtat de curenţi, chinuit de sete şi arşiţă, el s-a hrănit cu peşte şi plancton şi a băut apă de mare sau de ploaie. După 65 de zile şi 65 de nopţi de luptă cu toate grozăviile oceanului, a ajuns în insulele Antile, în Marea Caraibilor. Medicul Alain Bombard slăbise cu 25 kg, globulele roşii îi scăzuseră la jumătate, pielea, deshidratată, îi era acoperită de o erupţie generalizată, unghiile de la picioare îi căzuseră, dar cu toată această stare fiziologică rea, voinţa lui de fier a dovedit încă o dată că cel care îşi stăpâneşte emoţiile negative, frica şi groaza poate supravieţui chiar şi în condiţii aparent imposibile. În cartea mărturie scrisă după această experienţă extraordinară, “Naufragiat de bunăvoie”, Alain Bombard Spune: “Naufragiat! Fii întotdeauna mai dârz ca marea. Luptând mereu, vei învinge. Adu-ţi aminte că acest lucru a fost dovedit de un om în 1952”.

Evident că toate acestea sunt valabile şi la traversarea mării vieţii.

Despre sentimentele pozitive

Încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, emoţiile, sentimentele şi stările pe care le trăim au fost împărţite în două mari grupe: unele care măresc activitatea vitală a organismului şi altele care provoacă scăderea ei. Împărţirea s-a bazat pe observaţiile făcute asupra manifestărilor exterioare şi a comportamentului, legate de sentimentul care domină şi creează dispoziţia sufletească.

Când omul trăieşte stări de bucurie, toate procesele vitale ale organismului se desfăşoară într-un ritm intens. Respiraţia devine mai adâncă, pulsul este accelerat, mai plin, obrajii se îmbujorează, ţinuta se îndreaptă, oboseala scade, capacitatea de muncă şi randamentul cresc.

Emoţiile negative se pot uşor ghici după mimică şi comportament. Ele tulbură şi inhibă toate procesele vitale din organism, ceea ce duce la pierderea capacităţii de muncă, la oboseală şi la slăbirea rezistenţei în faţa bolilor.

Celor mai mulţi oameni le lipseşte educaţia sentimentelor. Oamenii devin nenorociţi încetul cu încetul, obişnuindu-se a se plânge mereu, a se văicări, a critica totul, într-un cuvânt, îşi formează o psihologie de “ghinionist”. Ei se lasă stăpâniţi de frică, griji, pasiuni inferioare şi distructive, mânie, se descurajează în faţa greutăţilor şi se dau bătuţi după primele lovituri.

De la bun început trebuie să pornim de la o constatare banală: de cele mai multe ori ne aprindem şi ne enervăm pentru fleacuri şi transformăm un nimic într-o dramă. Cu timpul însă, lucrurile se aranjează. Împrejurarea care astăzi, pe fondul emoţiei imediate, ne apare drept o catastrofă, mai târziu, după o săptămână sau o lună, ne apare măruntă, neînsemnată, iar reacţia noastră – nejustificată şi chiar ridicolă. Dacă ne gândim lucid la cauzele care au provocat explozia emoţională, vom constata că ele sunt cu totul disproporţionate faţă de energia nervoasă risipită atunci. Tocmai această disproporţie între cauză şi efect dă emoţiei negative caracterul ei morbid şi ne obligă să o combatem.

Rezistenţa, tăria sufletească în faţa insucceselor şi chiar a înfrângerilor, consecvenţa şi tenacitatea reprezintă, în lupta vieţii, o cheie importantă, o calitate fundamentală care trebuie cultivată neîncetat. Nenorocirea, ca şi furtuna, are o durată limitată. Este mai curând un obstacol în calea scopului urmărit, obstacol ce se depăşeşte cu voinţă şi răbdare.

Suntem aşa cum ne sunt gândurile

Pentru ca atmosfera noastră sufletească să fie luminoasă, tonică, optimistă, pentru a reuşi în tot ceea ce ne propunem să înfăptuim, este neapărat nevoie să gonim din suflet orice idee nesănătoasă, inutilă. “Nu ţine supărarea de azi pe mâine” ne îndeamnă înţelepciunea populară. Nu trebuie să lăsăm ca insuccesele, neplăcerile, pierderile să se transforme în amărăciune permanentă, “să ne acrească”. Pripa, neliniştea, descurajarea, gândurile negre, contactul cu cei care se plâng tot timpul, ne consumă în mod periculos şi inutil energia nervoasă şi ne scad vitalitatea. Acelaşi efect îl au şi neînţelegerile, ura, gelozia, invidia şi orice sentimente duşmănoase faţă de alţii. „Economia este un mare venit” spune un vechi proverb. Ea este valabilă în orice domeniu şi prin urmare şi în cheltuirea potenţialului nervos.