A trăi cu Inima deschisă

    Inima fizică este organul vital ce imprimă ”tactul” funcțional de care depinde ritmul vieții unui organism. Inima Spirituală reprezintă acea realitate esențială comună oricărei naturi umane, substratul unic și universal pe care tradițiile contemplative orientale îl desemnează sub numele de Atman – Sinele Suprem – Conștiința Sinelui.

    Centrarea, liniștea interioară, a ne lăsa ghidați de vocea inimii, de această căldură comunicativă a inimii, cultivarea Conștiinței Martor – a atitudinii de observare detașată și neimplicată capabilă de răspuns înțelept și nu de reacție și dramă, a rămâne mereu deschiși experienței spirituale, o atenție orientată mereu inocent spre a percepe lucrurile calm și împăcat sunt atitudini caracteristice ființei ce ”trăiește cu Inima deschisă”

    Limbajul Inimii este în esență un limbaj al iubirii. Prin urmare prin tot ceea ce percepem și simțim, prin tot ceea ce intenționăm, gândim și facem ar trebui să se reflecte în primul rând vibrația caldă și inspiratoare a Inimii. Este așa? Și dacă constatăm că nu este, ce putem face spre a trezi această ”facultate” superioară a Inimii noastre? Un răspuns cuprinzător ar fi acela de a deveni din ce în ce mai conștienți, înțelegând că tot ceea ce există și se ”întâmplă” este menit să ne ajute în evoluția noastră.

    Despre semnificația complexă a Inimii Spirituale și despre atitudinile specifice trăirii în inimă aflați mai multe în prezentarea care urmează.

Amintește-ți ! Eu îți trimit doar îngeri !

Am primit recent o frumoasă povestioară în care este redat într-un mod profund inspirator și plin de candoare un dialog. Acesta ar putea fi și dialogul tău cu Dumnezeu. Se pare că este un extras din lucrările lui Neale Donald Walsch – Conversații cu Dumnezeu. Ne-am putea comporta oare, unii cu alții precum niște îngeri?

”Odată ca niciodată a existat un Suflet Mic care i-a declarat lui Dumnezeu:
– Ştiu cine sunt!
Şi Dumnezeu a răspuns:
– Ce-mi spui e minunat! Şi cine eşti tu?
Sufleţelul a strigat:
– Eu sunt Lumina!
Dumnezeu a zâmbit cu drag:
– Ai dreptate! Eşti, într-adevăr, Lumina.
Micul Suflet era extrem de fericit; tocmai desluşise misterul pe care întreg regatul dorea să-l descopere.
– Oau, spunea Micul Suflet, asta e grozav!
Dar curând, doar a şti nu i-a mai fost suficient. Micul Suflet a început să-şi dorească să fie ceea ce tocmai descoperise că este. Şi astfel, Micul Suflet a mers din nou la Dumnezeu (ceea ce nu e deloc o idee rea pentru sufleţelele care-şi doresc să fie ceea ce sunt cu adevărat) şi i-a spus :
– Acum că ştiu ce sunt, pot să şi fiu ceea ce sunt ?
– Adică vrei să fii ceea ce eşti cu adevărat? îl întrebă Dumnezeu.
– Păi, răspunse Sufleţelul, una este să ştiu ce sunt, şi cu totul alta e să fiu ceea ce sunt. Vreau să simt cum e să fiu Lumina.
– Dar tu chiar eşti Lumina! îi răspunse Dumnezeu cu un zâmbet larg.
– Într-adevăr! Dar eu chiar vreau să simt cum e să fii Lumina, se tot plângea Micul Suflet.
– Aşa deci? răspunse Dumnezeu râzând în barba-i, ar fi trebuit să-mi dau seama de asta mai devreme, mereu ai fost un spirit aventuros. Atunci privirea lui Dumnezeu se schimbă:
– Ar fi totuşi un lucru…
– Ce? întreba Sufleţelul.
– Păi, există doar Lumina. Vezi tu, am creat doar ceea ce eşti tu, şi astfel, nu există nicio modalitate prin care tu să experimentezi ceea ce eşti atâta vreme cât nu există opusul a ceea ce eşti.
– Adică? întrebă confuz Micul Suflet.
– Hai să ne gândim în felul următor, îi spuse Dumnezeu: tu eşti ca o lumânare în soare. Eşti acolo împreuna cu alte milioane, miliarde de lumânări pentru a crea soarele. Şi soarele nu ar fi el însuşi fără de tine, el nu ar fi soarele fără una din lumânările sale şi fără tine el nu ar mai fi soarele, pentru că nu ar mai străluci la fel de puternic. Deci, cum ai putea să te cunoşti pe tine însuţi ca fiind Lumina când tu eşti în Lumină?
– Păi, îi răspunse Sufleţelul, Tu eşti Dumnezeul, gândeşte-te la o soluţie…
Dumnezeu zâmbi din nou şi-i spuse:
– Am găsit deja soluţia. Pentru că nu te poţi vedea ca fiind Lumina atâta vreme cât tu eşti în Lumină, atunci te vom înconjura cu întuneric.
– Ce este întunericul? întrebă Micul Suflet.
– Este ceea ce tu nu eşti.
– Îmi va fi frică de întuneric? întrebă Micul Suflet.
– Doar dacă alegi tu să-ţi fie frică. Nu are, de fapt, de ce să-ţi fie teamă, decât dacă tu decizi asta. Vezi tu, noi ne jucăm, doar ne prefacem că e întuneric.
– Aaa! exclamă Micul Suflet, deja m-am liniştit.
Apoi Dumnezeu îi explică faptul că pentru a putea experimenta ceva anume, exact opusul stării respective va trebui să apară:
– Şi asta este un mare dar, pentru că fără aceasta nu ai putea afla cum sunt toate de fapt. Nu ai putea să cunoşti Căldura fără ajutorul Frigului, Sus fără Jos, Rapid fără Încet, Stânga fără Dreapta, Aici fără Acolo, Acum fără Atunci. Şi astfel, încheie Dumnezeu, să nu ridici pumnul ori vocea împotriva întunericului, nici să nu-l blestemi. În schimb fi Lumina în întuneric şi nu te întrista din cauza lui. Atunci vei şti cine eşti cu adevărat şi toţi ceilalţi vor şti asta. Lasă-ţi Lumina să strălucească pentru a afla şi ceilalţi cât de special eşti.
– Vrei să spui că e în regulă să-i las pe cei din jurul meu să vadă cât de special sunt? întrebă Micul Suflet.
– Bineînţeles! răspunse Dumnezeu râzând. Este perfect în regulă! Dar aminteşte-ţi, “special” nu înseamnă “mai bun”. Toţi sunt speciali, fiecare în felul său. Deşi mulţi dintre ei au uitat lucrul acesta. Îşi vor da seama că este în ordine să se considere şi ei speciali la rândul lor doar atunci când tu vei reuşi să accepţi că eşti special.
– Minunat, râdea Micul Suflet sărind în sus de bucurie, pot să fiu oricât de special îmi doresc!
– Şi poţi să începi lucrul acesta chiar acum! îi mai spuse Dumnezeu, care dansa de bucurie împreună cu Micul Suflet. Apoi îl întrebă: În ce mod îţi doreşti tu să fii special?
– Nu înţeleg… răspunse Micul Suflet.
– Păi, a fi Lumina înseamnă a fi special şi a fi special are multe aspecte. Este special să fii bun. Este special să fii blând. Este special să fii creativ. Este special să fii răbdător. Poţi să-mi spui în ce fel ai mai putea să fii special?
Micul Suflet a rămas tăcut pentru un moment:
– Mă pot gândi la multe feluri de a fi special! exclamă Micul Suflet. Este special să fii de ajutor. Este special să fii darnic. Este special să fii prietenos. Este special să fii bun faţă de alţii.
– Într-adevăr, îi răspunse Dumnezeu, iar tu poţi să fii toate acestea sau orice parte îţi doreşti, oricând! Asta înseamnă să fii Lumina.
– Ştiu! Ştiu! Ştiu ce vreau să fiu! strigă Micul Suflet cu mult entuziasm, vreau să fiu special fiind iertător. E special să fii iertător?
– Oh da, e foarte special.
– Ce bine! Asta vreau să fiu! Vreau să fiu iertător! Vreau să experimentez ce înseamnă să fii iertător.
– Bun, spuse Dumnezeu, dar înainte ar trebui să ştii ceva.
Micul Suflet devenea puţin nerăbdător. Părea că mereu apar unele complicaţii.
– Ce anume ar trebui să ştiu? oftă Micul Suflet.
– Nu ai pe cine să ierţi…
– Nimeni? Micul Suflet abia putea crede asta.
– Nimeni! răspunse Dumnezeu. Tot ce am creat este perfect. Nu există nici măcar un suflet în toată creaţia mea care să fie mai puţin decât perfect. Uită-te în jurul tău!
Abia atunci observă Micul Suflet marea mulţime ce se adunase în jur. O mulţime de suflete veniseră din toată împărăţia pentru că se răspândise vorba cum că Micul Suflet purta această conversaţie cu Dumnezeu şi cu toţii erau curioşi să o audă. Privind în jurul lui, Micul Suflet a trebuit să-i dea dreptate: nu exista nimeni mai puţin minunat, mai puţin magnific, mai puţin perfect decât el însuşi.
Atât de minunată şi strălucitoare era mulţimea din jur încât Micul Suflet abia o putea privi.
– Atunci pe cine ai putea ierta? întrebă Dumnezeu.
– Of! Nu va mai fi deloc distractiv, se îmbufnă Micul Suflet. Îmi doream să experimentez iertarea. Doream să aflu cât e de special să fii iertător. Şi astfel Micul Suflet tocmai aflase cum e să fii trist.
Dar chiar atunci un Suflet Prietenos ieşi din mulţime şi se apropie.
– Nu te întrista Suflet Micuţ, îi spuse Sufletul cel Prietenos, te voi ajuta eu.
– Da ?!? se lumină Micul Suflet, dar cum?
– Îţi voi aduce pe cineva pe care să ierţi.
– Poţi face tu acest lucru?
– Cu siguranţă! ciripi Sufletul cel Prietenos, pot să apar în viaţa ta următoare şi să mă comport în aşa fel încât tu să ai pe cine ierta.
– Dar de ce? De ce ai face lucrul acesta? întrebă Micul Suflet. Tu, care eşti o fiinţă perfectă! Tu, care vibrezi atât de puternic încât abia te pot privi. Ce te-ar putea face să vrei să-ţi încetineşti vibraţia atât de mult încât Lumina ce-o radiezi acum să se transforme într-un întuneric dens? Ce te-ar putea face pe tine, care eşti atât de uşor încât dansezi deasupra stelelor şi te mişti prin împărăţie cu viteza gândului, să apari în viaţa mea şi să comiţi astfel de lucruri?
Micul Suflet fu suprins de răspuns.
– Nu fi atât de mirat, spuse Sufletul cel Prietenos, şi tu ai făcut acelaşi lucru pentru mine. Nu-ţi aminteşti? Ohooo, am dansat de multe ori împreuna, noi doi! Am dansat împreună de-a lungul veacurilor. Ne-am jucat împreună de multe ori şi în multe locuri. Tu doar nu-ţi aminteşti. Am fost amandoi un tot (sferă primordială). Împreună am fost Sus şi Jos, Stânga şi Dreapta, Aici şi Acolo, Acum şi Atunci. Am fost femeia şi barbatul, Bunul şi Răul, am fost amândoi şi Victima şi Asupritorul. Astfel ne-am întâlnit de nenumărate ori, noi doi, fiecare aducându-i celuilalt exact ceea ce avea nevoie pentru a putea experimenta ceea ce suntem cu adevarat. Voi veni în viaţa ta următoare şi voi fi cel rău de data asta.
Îţi voi face nişte lucruri groaznice şi abia atunci tu vei putea experimenta cum e să fii cel care iartă.
– Dar ce anume îmi vei face de va fi atât de înspăimântător? întrebă Micul Suflet puţin speriat.
– Păi ne vom gândi noi împreună la ceva, răspunse Sufletul cel Prietenos făcându-i un semn cu ochiul. Sufletul cel Prietenos deveni deodată serios şi spuse cu o voce slabă: Ai avut dreptate înainte, să ştii!
– La ce te referi?
– Va trebui să-mi încetinesc vibraţiile şi să devin violent pentru a putea face toate aceste lucruri nu prea plăcute… Va trebui să mă prefac că sunt cineva foarte diferit de ceea ce sunt de fapt. Aş avea o favoare să-ţi cer.
– Cere-mi orice! strigă Micul Suflet, începând să danseze şi să cânte. Voi putea fi iertător! Voi putea fi iertător! Atunci Micul Suflet observă că Sufletul cel Prietenos rămase foarte tăcut. Ce anume doreşti să-mi ceri? Ce aş putea să fac pentru tine? Eşti un înger să faci toate acestea pentru mine…
– Bine-nţeles că Sufletul cel Prietenos este un înger, interveni Dumnezeu. Toţi sunt îngeri. Aminteşte-ţi asta mereu: Eu vă trimit doar îngeri.
Şi atunci Micul Suflet nu-şi dori nimic mai mult decât să îndeplinească dorinţa prietenului său:
– Ce anume pot sa fac eu pentru tine?
Sufletul cel Prietenos răspunse:
– Atunci când te voi lovi şi te voi izbi, în momentele în care îţi voi face cele mai groaznice lucruri pe care ai putea să ţi le imaginezi, în chiar acel moment aminteşte-ţi te rog, cine sunt cu adevărat.
– Oooo, îmi voi aminti, plângea Micul Suflet, îţi promit! Mi te voi aminti exact aşa cum eşti acum, aici.
– Bine, răspunse prietenul său, pentru că, vezi tu, eu mă voi preface atât de bine, încât voi uita şi eu la rândul meu. Şi dacă nu îţi vei aminti tu cine sunt cu adevarat, s-ar putea să nu mai fiu în stare să-mi reamintesc pentru o perioadă lungă de timp. Şi dacă uit cine sunt, s-ar putea ca şi tu să uiţi cine eşti şi astfel vom fi amândoi pierduţi. Va fi nevoie ca un alt suflet să vină şi să ne amintească amândurora cine suntem!
– Nu, nu vom uita, îi promise Micul Suflet, îţi voi reaminti eu. Şi îţi voi mulţumi că mi-ai adus acest dar, şansa de a experimenta cine sunt cu adevarat.
Şi astfel cei doi căzuseră de acord. Micul Suflet îşi începuse noua viaţă, emoţionat să fie Lumina, ceea ce era foarte special, şi entuziasmat să facă parte din acel ceva foarte special numit iertare. Micul Suflet aştepta cu nerăbdare să fie în stare să trăiască experienţa iertării şi să mulţumească oricărui suflet care făcea acest lucru posibil. Şi ori de câte ori un nou suflet apărea în preajma lui, chiar dacă acel nou suflet îi aducea bucurie ori tristeţe, dar mai ales dacă îi aducea tristeţe, Micul Suflet îşi amintea ce-i spusese Dumnezeu: Adu-ţi aminte, Eu vă trimit doar îngeri!”

INIMA SPIRITUALA

În prezentarea următoare, Inima este ”Subiectul”, Inima este ”Obiectul” și tot ea, Inima devine trăire, pace, cunoaștere și iubire.

Lăsaţi-vă aşadar timp de câteva minute ghidaţi de înţelepciunea ei spre a descoperi prin proprie intuiţie realitatea a ceea ce sunteţi.

O tehnică respiratorie simplă pentru zona pieptului

Aici continui să corelez unele aspecte cu privire la rolul respirației în reglarea și armonizarea stărilor noastre sufletești.

În zona pieptului există un centru energetic important care reglează și susține activitatea inimii și plămânilor – două organe importante ce imprimă parcă ritmul vieții în ființă. (V-am mai vorbit despre el. Pe canalul meu YOUTUBE există un playlist consacrat acestui centru – Anahata Chakra.) Energia specifică a acestui centru este cea care permite exprimarea afectivității. Ce este însă mai puțin cunoscut, este faptul că simțul tactil care este cel mai bine dezvoltat la nivelul mâinilor și palmelor este controlat de energia specifică acestui centru. Am putea să ”lucrăm” pentru a ”simți” chiar cu mânuțele noastre, ce este aici, în suflet. Astfel, acționăm în mod binefăcător asupra acestor organe vitale, cu iubire și deschidere, pentru a liniști și alina agitația interioară adeseori produsă de unele perturbări care sunt localizate la acest nivel. 

Despre Inima frumoasă și Iubire

     Am fost întrebat de ce continui să expun aceste prelegeri care durează mult știind că durata statistică de vizionare a unui clip este de 5 minute. Alții dimpotrivă, apreciază mult aceste expuneri care le sunt de folos pentru că pot înțelege mai mult și au timp să reasculte și să-și amintească despre valorile esențiale ale vieții.

     Realizez că mulți oamenii nu au timp, dar știu că cei care ”cuplează” la universul spiritual reușesc să-și găsească acel timp chiar și de practică.  Amintesc că mintea se desfășoară în timp și din această cauză îl caută și-l pierde trăind anxietatea produsă de timp asupra existenței. Pe de altă parte, universul Inimii este un spațiu de căutare și de descoperiri revelatorii, care te cheamă și te provoacă să trăiești binele, frumusețea și armonia în acel prezent continuu. Tu în ce univers preferi să trăiești?  

     Așa cum o călătorie îți poate revela multe aspecte deosebite cu privire la lumea exterioară, ea poate aduce la suprafața conștiinței și lucruri mai puțin cunoscute chiar despre noi înșine.

     În ceea ce privește practica spirituală, ea mereu ne deschide către un orizont al cunoașterii de sine care se revelează ca fiind din ce în ce mai vast și mai profund, dovedindu-se foarte eficientă în transformarea modului de a ne percepe pe noi sau pe semenii noștri. Explorarea naturii umane este o cale fără sfârșit întrucât omul este expresia vie a divinității nesfârșite.

     Dincolo de modalitățile formale care sunt integrate în practica acestei forme de yoga – Hridaya Yoga – Yoga Inimii Spirituale, acasă sau la sală, rămâne acest spațiu vast al existenței de zi cu zi. În viziunea dobândită, a ne reaminti de cine suntem noi și ce resurse avem va conta enorm în bilanțul calitativ al existenței noastre. 

     Vom remarca că, din ce în ce mai mult, starea de centrare, de prezență conștientă, de deschidere a Inimii se permanentizează și observăm că suntem din ce în ce mai capabili să oferim ”răspunsuri” înțelepte ce vin de dincolo de rațiunea (de multe ori limitată) a minții. Din această perspectivă, Inima devine un suis generis portal cu dublu sens în care pătrund și din care se exprimă, mai apoi, în afară, atitudini și trăiri care afirmă acest simțământ al Unității și a recunoașterii similarități în planul esenței a tuturor oamenilor.  

     În această expunere subliniez importanța Inimii Spirituale ca organ al cunoașterii spirituale directe, Iubirea fiind mijlocul ei natural de exprimare.  Detaliez aici diferențele fundamentale de integrare existențială prin filtrarea de către minte a lumii și a vieții, pe de-o parte, iar pe de altă parte reamintim acea perspectivă inocentă, pură și luminoasă a Inimii.

     Dacă veți avea răbdare să ascultați până la capăt, veți putea avea o perspectivă mai profundă cu privire la modul în care vă exprimați acum voi, fiecare în parte, din punct de vedere sufletesc și spiritual și ce modificări ați putea ”face” spre binele și armonia propriei existențe. 

Tehnici de transformare – Percepția vizuală din Inimă

       Aici este expusă o modalitate de a percepe și a integra lumea exterioară menținând o stare de centrare în inimă.

       Pentru a ne încredința că este posibil să simțim și să trăim în lume mult mai prezenți și conștienți de ceea ce există în jurul nostru și, prin urmare, mult mai profund conectați la realitate, putem recurge la un experiment foarte simplu dar eficient. Starea pe care o vom simți, va obiectiva, pentru cei ce vor repeta acest mic experiment, diferența fundamentală între modul comun și adeseori superficial de a privi lumea și maniera participativă, caldă și empatică de a ne integra existența în viața de zi cu zi.

       Astfel vom putea cultiva și lărgi câmpul conștienței noastre în raport cu noi și cu ceea ce vrem să percepem și să cunoaștem din lumea exterioară. Să nu uităm că această atitudine esențială implică o anumită profunzime a abordării vieții întrucât inima devine un suis generis organ de cunoaștere ce ne reprezintă în mod autentic propria natură.

       Această experiență spirituală a fost confirmată de mulți dintre cei care au participat la ea. Ea vă poate răsplăti în primul rând prin efectele binefăcătoare ale unui astfel de mod de a percepe, cunoaște și răspunde la contactul dumneavoastră cu lumea.

Despre existență și conștiință din perspectiva non-dualității

       În această prezentare abordez un aspect fundamental al integrării spirituale și anume necesitatea asumării și, mai apoi, a afirmării viziunii unității întregii existențe. Tot ceea ce există și se manifestă în acest Univers (inclusiv  conștiința umană) este interconectat și integrat în câmpul unificat al conștiinței divine.    

Este necesar, de asemenea, să facem foarte bine distincția și să înțelegem lăuntric diferențele dintre 1) a te gândi la o astfel de afimație, 2) a crede în ea și 3) a o trăi ca atare, de a o exprima prin însăși propria ta prezență. 

Tehnici de transformare – A sufla asupra ”taciunilor” Inimii

Despre necesitatea constientizarii acestui spatiu sacru al Inimii am mai scris. Am vorbit si despre trezirea sufletului ca expresie a unei activari armonioase a centrului energetic localizat in zona pieptului. Chiar daca nu avem cunostinta despre relatia de cauzalitate care exista intre acest nivel energetic si experienta psiho-mentala traita sub forma diferitelor atitudini si reactii emotionale, sentimente, mai mult sau mai putin profunde, ganduri si stari diferite de constiinta, putem incepe procesul de reluare a ”contactului” cu noi insine pentru a ne recentra si primeni viata noastra sufleteasca.

Acest demers este justificat in primul rand de nevoia interioara de echilibru si armonie pe fondul unei existente care tinde din ce in ce mai mult sa duca la exteriorizare, agitatie, anxietate, stres, temeri, etc. si care, pe termen lung, estompeaza, daca nu chiar duce la o completa ”uitare de sine”. 

In prezentarea urmatoare va propun o tehnica de transformare eficienta a substratului afectiv-emotional care poate culmina cu o veritabila ”trezire” a constiintei de sine. Atitudinea de centrare, respiratia, atentia deschisa spre interior, toate acestea ne vor ajuta sa restabilim pacea si echilibrul sufletesc, fundal binefacator al oricarei relatii umane armonioase. 

Inima ne conduce la dez-limitare si libertate

Orice gest de centrare în Inima Spirituală, orice apropiere de natura divină, de Dumnezeu, aduce după sine o evidenţă intuitivă, un sentiment al Adevărului, al Iubirii, care la rândul lor sporesc şi mai mult aspiraţia centrării în Inima. Prin urmare, adâncirea în Inimă îşi găseşte o împlinire naturală în înflorirea sentimentului de iubire, de armonie, de acord perfect cu Totul, de comuniune cu Dumnezeu. Deschiderea sufletului şi procesul “de umplere” gradată a acestuia cu iubire de semeni si de Dumnezeu sunt expresii fireşti ale centrării în Inimă.

Există o fericire şi o libertate care sunt inerente centrării în Inima Spirituală. Ele vor infuza treptat orice practică spirituala şi apoi întreaga noastră viaţă.

Această centrare ne inspiră totodată să acţionăm în viaţa de zi cu zi în acele moduri care celebrează şi exaltă esenţa vieţii, fericirea, libertatea şi iubirea inerente spiritului uman. Pe de altă parte, centrarea ne conferă discernământul de a intui si ce acţiuni nu sunt în armonie din punct de vedere spiritual. Bazându-ne pe acest discernământ al Inimii, urmărim să ne punem în armonie cu ceea ce trezeşte dimensiunea infinită a fiinţei noastre. Astfel, suferinţele se diminuează pentru a ne lărgi conştiinţa frumuseţii şi a splendorii unei vieţi care şi-a regăsit centrul. In acest centru te regasesti liber dar totodata unificat si impacat cu tine, cu semenii tai, cu intreaga lume. Si numai din centru poti avea aceasta viziune ca toate firele existentei tale sunt urzite intr-un mod nestiut cu firele destinice ale celorlalti, ca existenta acestei lumi este impletita mereu cu a ta, ca fericirea si sentimentul libertatii tale aduc totodata fericire si eliberare in lume.

Identificati-va cu pacea oceanului nu cu agitatia valurilor

Inima Spirituala este infinit mai mult decat inima fizica sau structura energetica si psiho-emotionala specifica acesteia. Si, mai ales atunci cand apar evenimente ce tind sa ne perturbe si pe care inima le simte mai intens, amintiti-va sa nu dramatizati, pentru ca acolo, perturbarea aceea emotionala nu este decat efectul vibratiei dizarmonioase a unui mic substrat. Lasati ca toate acele valuri emotionale sa se disipe in imensitatea acestui ocean de pace, liniste si iubire care, in realitate, nu poate fi niciodata de nimic perturbat, orice valuri, oricat de mari si amenintatoare topindu-se in cele din urma in imensitatea sa.

Amintiti-va sa va intrebati atunci: Cine sunt eu? Acest val efemer de suprafata sau imensitatea de profunzime si pace a oceanului? Regasiti-va astfel odihna in undele de mare adancime ale Inimii Spirituale. Abandonati mica barcuta firava a egoului speriat si invatati sa plutiti si sa va predati …marelui albastru.