CINE EŞTI TU?
Un autentic proces de auto-cunoaştere pune în centrul cercetării fiinţa. Totul se rezumă la a ne cunoaşte cu adevărat propria identitate. Aşa cum intuim, aceasta nu are de-a face cu o descriere a ceea ce considerăm că desemnează numele, statutul social şi aşa mai departe. ”Tu” ești subiectul acestei căutări şi tot ”tu” eşti ”obiectul” cercetării. Produsă corect, această investigaţie a naturii tale, poate conduce la o cunoaştere revalatoare cu privire la ”tine” însuţi. Pentru aceasta nu este necesar să cauți o stare, o experiență sau o realizare în viitor. Ceea ce urmărești să cunoști, nu este separat sau îndepărtat de tine, întrucât este propriul tău Sine. Ceea ce tu ești (ca esență), trebuie sa fie întotdeauna și prezent cu tine (ca ființă). Aşa stând lucrurile, experienţa cunoaşterii de sine se desfăşoară mereu în prezent. Aşadar poţi începe prin a te întreba cât de conştient eşti acum, în prezent.
Prin însăși esența lucrurilor, nimic din ce apare și dispare nu poate fi ceea ce ești cu adevărat. Gândurile, sentimentele, percepțiile, experiențele, obiectele – vin și se duc. Toate acestea sau orice altceva asemănător lor nu pot să fie esența a ceea ce tu ești. Așa că pune-le pe acestea deoparte și continuă să cauți adevărata ta natură. Ce mai rămâne de luat în calcul? Surprinzător de puține! Cu toate acestea încă mai ești prezent, încă mai ești conștient. Privește cu atenție această prezență a conștienței. Îndepărtează totul și ceea ce va mai rămâne nu poate să fie decât adevărata ta esență. Existența ta nu poate fi pusă la îndoială și urmărește să devii conștient de propria ta natură. Ești acea prezență atotștiutoare care înregistrează toate gândurile, sentimentele și experiențele. Privește direct spre aceasta căci este însăşi Inima Spirituală, Sinele, Atman. Este totodată Inima care face să pulseze întreaga Creație – Conştiinţa Dumnezeiască.
Observă cum gândurile apar și dispar, dar această prezență – starea ta naturală de a fi – rămâne constantă. Nu este necesar să aștepți evenimentele viitoare pentru a îți da seama de acest lucru. Această cunoaştere a esenţei noastre nu are de-a face cu vreo metodologie care să aducă ceva nou în fiinţă. Iar dacă este să abordăm anumite aspecte practice o facem pentru a crea mai degrabă condiţiile interioare care să faciliteze recunoaşterea a cine suntem noi, în REALITATE. Pentru prima oară, abordând corect această auto-investigare creem premizele ca subiectul (care eşti ”tu”), ”obiectul cercetat” (care eşti ”tu”) şi cunoaşterea care apare (cu privire la ”tine”) să puncteze către o singură realitate. Căci ele sunt unificate, prin prezenţă. Pentru a fi prezent și conștient nu este necesar să depui nici un efort. Este complet natural și chiar lipsit de efort. Privește acum în interiorul tău și observă că ceea ce ești și acest simț al conștienței – prezente nu sunt două lucruri diferite. Tu ești acel ceva care este şi prezent și conștient.
De-a lungul timpului au fost folosite multe cuvinte pentru a defini această natură esențială: prezență, conștiință, viață, spirit, vid, Sine, Dumnezeu, unitate și altele. Acestea sunt doar niște „săgeți” ce ne indică calea către adevărata noastră natură – nimic mai mult. Ele sunt cuvinte ”reper” pe o hartă care descrie traseul ”iniţiatic” dar care nu are de-a face cu experienţa spirituală propriu-zisă, trăirea în prezentul experienţei Realităţii.
Corpul și mintea pot percepe anumite experiențe ca fiind dureroase, dar, așa cum soarele continuă să strălucească chiar și atunci când este acoperit de nori, tot astfel, și conștiința, starea ta naturală de a fi, rămâne neafectată și de neatins. Adevărata ta natură nu are suferințe, îndoieli sau probleme. Înțelege toate acestea și vei descoperi că adevărata ta natură este întotdeauna conștiință prezentă. Ea însăși are existență autonomă, libertate infinită și este plină de pace. Acestea sunt indicii suplimentare care conduc la aceeași prezență tăcută, nemijlocită, a naturii tale divine. Nu ești o ființă limitată, nedesăvârșită, un ego ori o entitate. Această credință falsă stă la baza tuturor căutărilor, suferințelor, îndoielilor și problemelor vieții. Aceste experiențe sunt doar creații ale intelectului. Credința în existența acestui nucleu, este sursa gândurilor noastre egocentrice, a credințelor și a obișnuințelor mentale. De aceea, o metodă foarte eficientă este să cercetați pur și simplu realitatea acestei așa-zise personalități.
Tot ceea ce putem ști este ceea ce ne apare în experiența noastră imediată. Și ceea ce apare (chiar dacă este gând, sentiment, percepție sau orice altă experiență) nu are o existență separată nici independentă de conștiința care o percepe. Deoarece conștiința și obiectele apar mereu împreună, înseamnă că trebuie să fie în esență același lucru. Cât de multe gânduri, sentimente sau percepții poți avea în afara conștiinței tale? Ele sunt inseparabile. Tot ceea ce apare se naște din conștiință, există cu ajutorul ei și se întoarce tot la conștiință. Chiar și timpul, spațiul și obiectele aparent exterioare sunt experiențe conținute în prezența ta atotștiutoare. Nu există nimic separat sau diferit de aceasta – vreodată. De fapt, există doar aceasta – există numai aceasta – doar această prezență conștientă de care nu poți scăpa. Tu ești Acela.
Scopul spiritualității non-dualiste este auto-cunoașterea. Atunci când urmărim să aflăm cine suntem, descoperim că singurul care se potrivește ca și natură esențială a noastră este acest sentiment neschimbător al propriei noastre ființe care este prezențăși conștiență în același timp. Dacă analizăm această senzație de a fi conștient descoperim că se află deja aici și că este ușor de recunoscut. Nu numai că este prezentă dar și rămâne prezentă și de netulburat în mijlocul gândurilor, sentimentelor și experiențelor. Nu este ceva care vine la noi ca și experiență viitoare. Nu este ceva ce se poate obține citind o carte sau în urma unui proces evolutiv, a unor practici sau tehnici. Nici nu este ceva care vine din afara noastră, de la un învățător, o ființă divină sau din orice altă sursă.
Este experienţa fiinţării pur şi simplu; este prezentul, lipsit de orice efort. De fapt nu putem face nimic pentru a scăpa de ea. Am văzut că natura noastră nu este ceva obiectiv, acest lucru este foarte clar și nu mai este pus la îndoială de nimeni. Noi nu suntem ceva diferit de această fință-conștientă, noi suntem această Ființă-Conștientă. Așadar nu există nici o distincție între noi și realitate.
În sfârșit, am văzut că natura noastră adevărată, această conștiință fundamentală, este absolut și complet liberă de suferințe, îndoieli, frică, îngrijorări și dispute. Nu numai că este prezență și conștiență, dar este pacea absolută și însăși libertatea. Din acest motiv, auto-cunoașterea nu ține cont de o experiență profundă sau de o stabilizare în adevărata noastră natură. Aceasta ar fi în legătură cu diferența imaginativă dintre ceea ce suntem și ceea ce ne imaginăm că am putea deveni în viitor. Se presupune de asemenea că timpul este real, asemeni unei ființe separată ce va urma să atingă o stare de trezie specială sau de iluminare. Am văzut faptul că aceste noțiuni sunt duale. Auto-cunoașterea nu are nici o valoare dacă nu există o înțelegere foarte clară a ceea ce este deja. Nu există nimic dincolo de auto-cunoaștere deoarece auto-cunoașterea este non-dualitatea. Tot ceea ce apare este doar o expresie sau o înfățișare a unicului, nedivizat, a ființei-conștiente și mereu prezente. Nu mai există nimic dincolo de unitate. Numai este nimic necesar mai departe de auto-cunoaștere deoarece adevărata noastră natură este existență nealterată, conștiință și libertate ce nu mai pot fi puse la îndoială sub nici o formă.
Prin definiție, ceea ce suntem se află deja aici. Prin urmare, Sinele care trebuie cunoscut prin auto-cunoaștere se află prezent deja în experiența noastră imediată. Propria noastră ființă nu este ceva îndepărtat sau separat de ceea ce noi suntem. Este ceea ce noi suntem. Prin auto-cunoaștere nu obținem ceva nou, dar ne clarificăm ceea ce este prezent deja, deși poate nu este încă foarte clar cunoscut și pe deplin apreciat. Nu așteptăm o experiență viitoare pentru a obține ceva ce noi nu avem încă. Nici nu așteptăm să obținem o stare specială de „iluminare”, „trezire”, sau orice altceva de acest fel. Scopul imediat este simplu: trebuie să ne clarificăm în legătură cu propria natură conştientă deja prezentă.
