Despre Inima frumoasă și Iubire

Așa cum o călătorie îți poate revela multe aspecte deosebite cu privire la lumea exterioară, ea poate aduce la suprafața conștiinței și lucruri mai puțin cunoscute chiar despre noi înșine.

În ceea ce privește practica spirituală, ea mereu ne deschide către un orizont al cunoașterii de sine care se revelează ca fiind din ce în ce mai vast și mai profund, dovedindu-se foarte eficientă în transformarea modului de a ne percepe pe noi sau pe semenii noștri. Explorarea naturii umane este o cale fără sfârșit întrucât omul este expresia vie a divinității nesfârșite.

În această expunere subliniez importanța Inimii Spirituale ca organ al cunoașterii spirituale directe, Iubirea fiind mijlocul ei natural de exprimare.  

Anunțuri

A trăi cu inima deschisă – partea a-II-a

Calea spre mai binele ființei, oricum ați defini acest bine, începe, continuă și se dezvoltă prin puterea inimii trezite și deschise simultan spre interior și exterior.

A pătrunde în regatul inimii te transpune în ipostaza celui ce recunoaște, trăiește și se bucură de libertatea spiritului.

Despre condițiile favorabile revelării Sinelui și unele efecte

În această prezentare subliniez importanța asumării momentelor de practică spirituală și în mod specific a unor perioade de ”retragere” pentru meditație. În cadrul centrului nostru de yoga și meditație organizăm frecvent astfel de perioade de retragere de 3, 7 sau 10 zile, ocazie cu care participanții încep să se familiarizeze cu normele și condițiile favorabile demersului meditativ. Despre care sunt aceste condiții, ce atitudini pot fi integrate, ce efecte și rezultate obținem putem afla din expunerea următoare.

Pentru cei interesați de participarea la tabăra de retragere pentru meditație din vară, mai multe informații găsiți aici.

 

Inima poate cuprinde și înălța totul

 În Yoga Inimii Spirituale viața este câmpul vast al experienței. Desigur că există o practică și o metodologie a trezirii interioare și a reamintirii a cine suntem noi în realitate. Cu ajutorul acesteia, reușim în scurt timp să devenim conștienți de resursele noastre interioare și să le valorizăm la nivelul la care ele ne pot facilita percepția și integrarea unei viziuni a totalității și unității existenței.

       Atunci când Inima îți poate vibra în dorul de înălțare, când freamătă înfiorată de frumusețe, când recunoaște și afirmă curajoasă adevărul prezenței divine în lume și în toți ceilalți semeni, când deschisă și generoasă te face să întinzi mâna spre a oferi, când își cântă preaplinul iubirii dăruind fericire, când tăcută și sfioasă se abandonează cerului sărutând cu recunoștință pământul, când se avântă spre spațiile celeste purtată de îngerii cunoașterii, și… chiar și atunci când, pur și simplu nu ai simțit nimic din toate acestea, este bine să nu uiți că viața ta reflectă deschiderea sau închiderea Inimii tale. Prin urmare, fii cât mai prezent în Inima ta și darul prezenței Inimii tale se va face simțit în lume.

       Cu acest prilej doresc să vă invit să petrecem la sfârșitul săptămânii viitoare, (8-10 mai) un timp al prezenței în Inima Spirituală. 

       Vom consacra două zile pentru o perioadă de retragere și regăsire prin yoga și meditație în cadrul Centrului de Yoga și Meditație Kamala din Sânpetru. 

Aici veți găsi mai multe informații pentru cei interesați.

Vă aștept cu drag!

Rolul și semnificația conștiinței individuale în meditația de introspecție

Noțiunea de ”eu” centrează tot ceea ce reprezintă experiență pentru ființa umană. În prezentarea următoare vreau să ofer o perspectivă asupra naturii reale a ființei, relativ la care conștiința individuală poate fi înțeleasă doar ca manifestare limitată și evident condiționată. Ea – conștiința individuală – este totodată perfectibilă până la gradul de a deveni complet transparentă față de această realitate luminoasă și etern pură a Sinelui Divin – atman.

Orice călătorie spirituală începe din dorința acestui ego de a se transforma în direcția a ceea ce mintea și/sau intuiția consideră a fi important. De aici plecăm. Centrați și fortificați în personalitatea egotică aspirăm să ne autodepășim. 

Să vedem mai departe ce rol are această conștiință individuală și ce am putea face ca ea să servească cât mai eficient scopului evolutiv pe care ni l-am propus.

Tehnici de transformare: A cultiva contactul cu tine însuți prin respirație și centrare

În această prezentare sunt oferite câteva modalități simple de reluare a ”contactului cu noi înșine” și de recentrare prin intermediul respirației. Practicate, chiar și conjunctural, ele ne ajută să reluăm priza de conștiință asupra zonei pieptului și să favorizăm apariția acelor stări de interiorizare și de introspecție meditativă.

Despre existență și conștiință din perspectiva non-dualității

       În această prezentare abordez un aspect fundamental al integrării spirituale și anume necesitatea asumării și, mai apoi, a afirmării viziunii unității întregii existențe. Tot ceea ce există și se manifestă în acest Univers (inclusiv  conștiința umană) este interconectat și integrat în câmpul unificat al conștiinței divine.    

Este necesar, de asemenea, să facem foarte bine distincția și să înțelegem lăuntric diferențele dintre 1) a te gândi la o astfel de afimație, 2) a crede în ea și 3) a o trăi ca atare, de a o exprima prin însăși propria ta prezențăContinuă lectura

Despre minte și unele stări superioare de conștiință

În procesul explorării de sine, mintea poate avea, cel putin în fazele de început, un rol foarte important. Chiar și dacă ar fi vorba numai de mecanismul motivațional implicat spre a ne asuma și susține apoi demersul transformator din punct de vedere spiritual, rolul minții nu poate fi contestat.

Totuși, trebuie înțeles că dacă mintea, prin natura, activitatea și conținutul său nu se modifică, nu are cum să apară ”noul” (dimensiunea spirituală) spre care ea tinde, cel puțin datorită curiozității informaționale stimulată de multitudinea referințelor scrise, audio și video cu privire la spiritualitate, cu care ea intră în contact. Este clar că mintea trebuie să integreze noi experiențe pentru a crea și stabiliza noi atitudini, pentru a se deschide spre alte perspective care să o determine să continue, de exemplu, practica meditației sau a rugăciunii sau a altor metode eficiente în acest proces evolutiv. Continuă lectura

Rolul centrării în Inimă pentru viața spirituală

De ce ne-am pune problema centrării in inimă? Dacă nu din necesitatea unei asumări libere a unei existențe armonioase măcar motivați de constatarea că des-centrarea a devenit o experiență comună marii majorități și aceasta duce la agitație și stres, la o stare de încordare și anxietate care stoarce de resurse orice ființă. Des-centrarea este, în ultimă instanță, efectul unei minți orizontale care se extinde senzorial atât de mult spre ”a face ceva” încât se ajunge în situația de a nu mai fii pur și simplu capabili de a distinge în zgomotul de fond semnalele inteligente ale sufletului nostru. Nu trebuie niciodată să confundăm adevărata stare de concentrare a minții cu aceea receptivitate neselectivă în urma căreia mintea rămâne mereu ”colorată” de tot felul de percepții, senzații, dorințe și stări care nu îi mai dau pace.

De cealaltă parte, Inima poate deveni un veritabil barometru al stărilor noastre existențiale. Centrarea in Inima Spirituală asigură această participare vie, caldă și mereu însuflețitoare în tot ceea ce urmărim să realizăm. Centrarea aduce acea conștiență extinsă în mod empatic asupra universului exterior iar în urma acestui tip de percepție va rezulta de multe ori un răspuns adecvat în mod armonios situației.

Centrarea ne conferă discernământul de a intui ce acţiuni nu sunt în armonie cu Spiritul. Bazându-ne pe acest discernământ al Inimii, urmărim să ne punem în armonie cu ceea ce trezeşte dimensiunea infinită a fiinţei noastre. Astfel, suferinţele se diminuează pentru a ne lărgi conştiinţa frumuseţii şi a splendorii unei vieţi care şi-a regăsit centrul.

Desigur ca varianta optimă o reprezintă simultaneitatea centrării în Inimă și a unei atenții focalizate capabilă de a discerne cu acuratețe lumea și a decodifica cu înțelepciune mesajele ei pentru noi. Centrarea în Inima Spirituală reprezintă de fapt o atitudine esenţială care, odată integrată, tinde să se reflecte spontan ca un mod de „a fi” in armonie cu Totul.

Spatiul sacru al Inimii

Este bine ca atunci cand ne raportam la noi insine sa ajungem sa identificam pe cat posibil ce este acel ceva care ne defineste propria esenta si de ce nu, sa urmarim sa revelam din ce in ce mai clar adevarul a ceea ce noi suntem in realitate. Stim cu totii ca avem o inima fizica dar putini sunt cei care inteleg, de exemplu, rolul ei in viata noastra psihica  si cu atat mai putin este cunoscut mecanismul prin care inima determina calitatea experientelor noastre sufletesti imprimand directii de explorare si conferind sens intregii vieti.  Exista o permanenta legatura intre diferitele niveluri de manifestare ale fiintei si, daca la nivelul experientei fizice a unui centru regasim sistemul cardiac cu inima fizica ca organ vital esential, la nivelul experientei spirituale directe se reveleaza in mod inefabil centrul constiintei de sine – Atman sau Inima Spirituala.  

In aceasta prezentare ofer o perspectiva mai profunda asupra a ceea ce reprezinta zona centrala a pieptului si a semnificatiei Inimii Spirituale.  

TEHNICI DE TRANSFORMARE: TREZIREA SUFLETULUI – ETAPĂ FUNDAMENTALĂ ÎN REVELAREA SINELUI

InflorireAici este un extras dintr-o prezentare sustinuta in cadrul unei retrageri de meditatie pentru revelarea Sinelui. Sunt expuse spre aducere aminte unele aspecte care definesc in mod profund natura umana. Si unul dintre cele mai importante este sufletul. A pastra sufletul curat si pur, senin si permanent deschis reprezinta o mare provocare. Caci adeseori lumea vine sa-ti aminteasca ca, aici, in cadrul ei, parca nu mai este loc pentru sarbatoarea sufletelor. De prea multe ori am fost loviti si agresati in aceasta lume si suferinta traita atunci a generat mecanismul automat al unei autoprotectii. Pretul platit este intotdeauna prea mare: inchiderea sufletului, rigidizarea si stagnarea intr-o zona lipsita de vibratie, caldura, bunatate, compasiune si iubire. Am vrut sa traim fericiti si ne trezim dupa un timp ca doar incercam sa supravietuim fizic. Cum am ajuns aici? Ce am pierdut pe drumul vietii? Oare ne vom putea intoarce din locul in care ratacim cu sufletul inghetat in peisajul asa zis ostil al acestei lumi?

Fiinta care se trezeste din punct de vedere spiritual incepe sa intuiasca ca numai de ea depinde insanatosirea sa launtrica sufleteasca si experimentarea vietii ca fericire. In aceasta prezentare este oferita si o tehnica esentiala pentru a facilita acest proces al retrezirii sufletului nostru.

Vindecarea sufleteasca este o etapa esentiala in procesul evolutiv. Revitalizarea sufleteasca este o responsabilitate pe care orice fiinta poate sa si-o asume recurgand la cateva tehnici simple.

O inimă slaba este de multe ori o inimă inchisa. Niciodată o inima inchisa nu a putut lua cu asalt portile cerului.

Galerie

DIN NOU DESPRE METODA MEDITATIVĂ ATMA VICHARA – METODA INTROSPECTIEI

Această galerie conține 1 fotografie.

În această prezentare lărgim contextul explicativ al unei forme de meditaţie extrem de eficientă numită metoda introspecţiei (ātma-vicāra). Simplitatea acestei metode o face accesibilă oricui deoarece fiecare dintre noi, într-o forma sau alta căutăm să găsim răspunsul la această întrebare … Continuă lectura

JOCUL ILUZORIU AL MINŢII VERSUS CONŞTIINŢA SINELUI – Ep. 1

Contextul ultimelor postări despre mental şi centrul său de comandă care permite reglarea şi armonizarea activităţii psihicului şi minţii noastre ne ajută să oferim o perspectivă asupra acestui plan din perspectiva a ceea ce trebuie înţeles ca raport just între ceea ce noi credem că suntem (mintea şi activitatea sa) şi realitatea esenţială care defineşte cu adevărat fiinţa – Sinele Divin. 

Voi prezenta în trei episoade câte două clipuri video.

CONTINUARE AICI

NESTEMATE ALE MISTICII ORIENTALE – Ep. 9

Sri Ramana Maharishi

1879 – 1950

Sri Ramana Maharishi, pe numele sau original Venkataraman, s-a nascut putin dupa miezul noptii de 29 spre 30 decembrie 1879. A urmat liceul uniunii americane din Madurai, fiind destul de putin atras de aspectele spirituale. Avand o constitutie fizica robusta, era interesat de sport si de obicei castiga intrecerile de lupte si inot.

Evenimentul ce a marcat inceputul transformarii si al devenirii sale a avut loc la mijlocul lunii iulie 1896, cu aproximativ sase saptamani inainte de plecarea sa din Madurai. Intr-o zi, in timp ce se afla singur in camera de la etaj din casa unchiului sau, desi era pe deplin sanatos, el a inceput totusi sa resimta o teribila teama de moarte. In aceasta situatie, orientandu-si mintea catre interiorul fiintei sale, s-a supus unui proces atent de analiza, spunandu-si: „Acum eu mor. Ce inseamna aceasta moarte? Cine este cel care moare? Este de fapt doar acest corp.” In acele momente el a trait cu adevarat experienta mortii, intinzandu-se la pamant, ramanand nemiscat si oprindu-si respiratia. Dar in acelasi timp a continuat linistit sa gandeasca: „Bine, atunci corpul este mort. Va fi dus pe terenul le incinerare si acolo va fi transformat in cenusa. Dar sunt Eu mort? Sunt Eu corpul meu? Corpul este mort si inert, dar eu simt intreaga forta a  personalitatii mele si chiar aud vocea Eu-lui meu interior. Asadar eu constientizez transcenderea timpului. Eu sunt deci insusi Spiritul nemuritor ce se adaposteste in acest corp tranzitoriu.” Toate aceste trairi nu au reprezentat un exercitiu intelectual, ci chiar experienta vie a constientizarii Sinelui, a acelei realitati interioare eterne si neperisabile. Aceasta traire constienta a mortii, care a transformat un scolar intr-un intelept, poate fi privita sub aspect mitologic, metafizic si moral: tanarul Venkataraman, in timpul acceptarii calme a sfarsitului firesc al trupului, si-a descoperit adevarata natura interioara, cea a purei constiinte, depasind astfel odata pentru totdeauna teama de moarte. Aceasta experienta inalta a identitatii totale, constiente si detasate de ansamblul minte-trup a determinat o revarsare continua a iubirii si bucuriei universale, ce a dovedit timp de jumatate de secol posibilitatea de a trai fara ego, in deplina armonie cu universul.

Absorbtia in Sinele Divin a continuat neintrerupta din acel moment. Asa cum avea sa explice ulterior discipolilor sai, pe fundalul acestei resorbtii in Sine, alte ganduri pot sa apara precum diferitele note intr-un cantec, dar vibratia constiintei de Sine este continua, asemenea sunetului fundamental pe care celelalte note il insotesc si cu care se contopesc.

Acea viziune a mortii nu a durat mai mult de o jumatate de ora, generand insa nu numai o transformare radicala si permanenta in viata sa, dar oferind si raspunsul la intrebarea „Cine sunt eu?”

Dupa acest eveniment, Venkataraman s-a daruit din ce in ce mai mult contemplarii Sinelui Suprem, studiile sale fiind parcurse aproape mecanic. Dovedind mult mai multa blandete si smerenie in relatiile sale cu oamenii, el vizita acum adeseori templul cu o fervoare profunda.

In ziua de 29 august 1896, Venkataraman s-a hotarat sa plece de acasa la templul de la Arunachala. A luat cu el doar banii necesari unui bilet de tren, lasand familiei o avand urmatorul continut: „Trebuie sa pornesc in cautarea Tatalui meu pentru a-i implini porunca, nimeni nu trebuie sa fie mahnit din aceasta cauza si nici un ban nu trebuie sa fie cheltuit pentru a fi gasit.”

Ajungand la Tiruvannamalai dimineata devreme, in ziua de l septembrie, a mers la templul lui Arunachaleshwara. Paharul fericirii era plin pana la margini. Febra ce-i devastase trupul mai multe zile 1-a parasit. Era sfarsitul calatoriei sale si revenirea Acasa.

Iesind afara din templu, tanarul s-a ras pe cap si si-a aruncat bagajele: putinii bani care-i mai ramasesera, pachetul cu dulciuri primite in dar pe drum si hainele, cu exceptia unui cordon. Apoi, s-a intors la templu, fiind udat pe drum de o ploaie puternica si, purificat astfel, s-a instalat in sala celor o mie de coloane unde a petrecut cateva saptamani de nemiscare si tacere.

Printre cei care au avut grija de el in acea perioada se numara Swami Seshadri, un ascet invatat, cu un inalt nivel spiritual. In perioada urmatoare Swami Brahmana, asa cum avea sa fie numit la inceput tanarul ascet, a gasit adapost intr-o mica incapere numita Patala Linga, situata sub sala templului. Furnicile, tantarii si alte insecte parazite i-au chinuit trupul pe parcursul saptamanilor petrecute acolo, dar tanarul, absorbit in constientizarea purei existente beatifice a Sinelui, a ramas neclintit.

Tarziu, tanarul Swami Brahmana a fost descoperit in acea incapere sordida, cu trupul acoperit de rani infectate, pline de pamant si puroi. A fost luat si dus la o piatra mandapa a unui mormant sfant din apropiere. De acum incolo isi va gasi adapost la diferite sanctuare si in padurile de la periferia orasului, expus privirii curioase a oamenilor, fiind adesea ingrijit de oameni inimosi – medici, credinciosi din oras, functionari ai templului si altii. In acele luni era absorbit intr-o continua contemplare a Sinelui Suprem, fiind practic rupt fata de lumea exterioara, astfel incat trebuia sa fie scuturat de umeri cu putere pentru a observa si accepta hrana si apa pe care unii credinciosi i le aduceau o data pe zi.

La inceputul anului 1897 a fost dus la Gurumurtam, un ashram cu imprejurimi linistite, departe de templu, unde a locuit timp de nouasprezece luni, in toata aceasta perioada el a continuat sa ramana absorbit in Sine, fiind ingrijit mai ales de un saddhu pe nume Uddanda Nayanar si de prietenul sau Anamalai Thambiran. I se aducea o singura masa pe zi, de obicei la pranz. Odata Thambiran a realizat un ritual de elogiere catre tanarul Swami, oferindu-i ca si consacrare flori, tamaie si camfor inainte de a-i servi masa zilnica. Dupa ce facut aceste preparative, a iesit pentru un timp, iar Maharishi s-a ridicat in picioare si a scris cu o bucata de carbune pe perete cateva cuvinte in tamila al caror inteles era ca masa a fost suficienta. Cateva zile mai tarziu, alti credinciosi au insistat sa stie numele lui si locul in care s-a nascut, asa ca el a scris in engleza: „Venkataraman, Tiruchuzhi”. Acesta a fost primul indiciu asupra personalitatii acelui tanar care in ciuda aspectului sau salbatic se dovedea un cunoscator al limbii engleze.

Ingrijirea tanarului ascet a fost curand preluata de Palaniswami, un saddhu Malayali a carui practica consta in adorarea imaginii lui Vinayaka la un sanctuar indepartat si care acum venise la Gurumurtam pentru adorarea unui „Zeu in viata”. Continuandu-si ritualul de adorare fata de Vinayaka, Palaniswami s-a dedicat si ingrijirii permanente a lui Swami Brahmana ajutandu-l timp de douazeci de ani.

La inceputul anului 1893, tanarul ascet, insotit de Palaniswami, a plecat de la Paralakunru stabilindu-se la pestera Virupaksha, denumita astfel dupa numele unui sfant care fusese ingropat acolo. A ramas in acel loc 17 ani. In timpul lunilor de vara, cand cursurile de apa din apropiere secau, se muta la o alta pestera, situata langa un mangotier. Palaniswami a continuat sa aduca hrana o data pe zi, pentru el si pentru maestru, pana cand acest lucru a devenit din ce in ce mai putin necesar datorita numarului tot mai mare de aspiranti si vizitatori ce aduceau ei insisi hrana.

In timpul sederii la Virupaksha, s-a realizat o intoarcere gradata a tanarului ascet, ce pastrase o tacere deplina fiind absorbit in contemplarea Sinelui, catre realitatea exterioara. El incepe deja sa-i adreseze cateva cuvinte lui Palaniswami la Gurumurtam. In final, acest lucru a devenit frecvent deoarece Palaniswami ii solicita adesea explicatii asupra continutului unor opere ca Adhyatma Ramayana, Yoga Vasistha, Kaivalya Navanitam si Viveka Chudamani. Tanarul Swami a invatat in acest scop cu ajutorul lui Palaniswami dialectul malayalam si curand a ajuns sa cunoasca foarte bine aceasta limba. Aceasta experienta s-a repetat atunci cand panditii apartinand diferitelor scoli i-au adus cartile favorite, scrise in propria lor limba, pentru a le lamuri si comenta unele aspecte legate de acestea. In acest fel el a ajuns sa invete limbile sanskrita si telugu.

In timpul celor 30 de luni dintre venirea sa la Tiruvannamalai si perioada in care a inceput sa raspunda in scris intrebarilor aspirantilor spirituali, tanarul ascet a petrecut o perioada spirituala intensa.

Raspunzand unor intrebari, el a explicat mai tarziu ca in timpul acelor luni petrecute in Tiruvannamalai fusese permanent cufundat intr-un ocean de inefabila fericire, uitand cu totul de trupul sau si de lumea inconjuratoare, reincepand apoi gradat sa-si refoloseasca simturile si mintea si sa invete din nou sa priveasca in exterior si sa comunice cu cei ce se apropiau de el. Intoarcerea lenta la activitatile obisnuite ale lumii exterioare si la conversatiile cu ceilalti oameni pot fi descrise ca o renastere intr-o fiinta noua, in intregime pura, eliberata de dorinte sau amintiri. El a devenit, s-ar putea spune, asemeni unui ecran pe care se puteau proiecta filme diferite sau ca o oglinda ce reflecta obiectele aflate in fata ei, fara a fi insa afectata de ceva.

Era necesar acum sa fie stabilite pe noi fundamente unele legaturi cu viata obisnuita si vorbirea, proces ce s-a desfasurat gradat si in timp indelungat. Curand dupa Marea Trezire, el a inceput sa viziteze templul din Madurai, iarasi si iarasi, contempland nemiscat imaginea lui Nataraja si a altor zei. Asa cum el insusi explica mai tarziu: „Sufletul renuntase sa mai fie una cu trupul si cauta un nou suport care sa-l sustina”. In primii ani la Tirunavannamalai, el a recunoscut in cuvintele scripturilor o expresie a Realului pe care o experimentase deja si care ii era familiara. Totusi, numai dupa o a doua experienta pe care a avut-o de aceasta data in prezenta altora, in anul 1912, Maharishi s-a simtit pentru totdeauna si in mod ferm stabilit in lumea Esentei Pure, percepand lumea fenomenala ca pe un film proiectat pe ecranul Sinelui Suprem sau ca pe un vis coerent  ce-i permitea totusi sa se amestece printre oameni si sa le vorbeasca, raspandind asupra lor compasiunea si gratia sa nesfarsita.

Marea faima de care se bucura ca fiinta eliberata, a adus in jurul lui un numar tot mai mare de aspiranti si cautatori ai intelepciunii, atat oameni simpli, neinstruiti, cat si oameni cu un inalt nivel de cunoastere. Departe de a-l considera o fiinta inaccesibila si distanta, vizitatorii gaseau intotdeauna mangaiere pentru durerile lor, chiar si numai in simpla sa prezenta, fara ca inteleptul sa rosteasca vreun cuvant. Reactia lui Maharishi fata de suferinta era in deplina concordanta cu remarca sa: „Un intelept plange cu cel care plange, rade cu cel care rade, se joaca cu cel ce se joaca si canta cu cel care canta, devenind cantecul insusi. Prezenta sa este precum o oglinda extrem de pura. Ea reflecta imaginea noastra, asa cum suntem. Noi suntem cei care ne jucam rolurile in aceasta viata. El este oglinda sau scena pe care se desfasoara spectacolul; cum ar putea fi ca reflectata? Nimic nu o poate atinge, ea fiind numai un suport.”

Ascultarea tacerii il face pe aspirantul spiritual sa isi puna eterna intrebare «Cine sunt eu?». Pentru a gasi raspunsul este necesara discriminarea intre real si ireal si intelegerea faptului ca actiunile corpului sunt perfect determinate din clipa in care vine in existenta. Singura libertate pe care o are fiinta este de a nu se identifica cu corpul sau.

Kavyakantha Ganapati, marele poet sanskrit, a fost cel care l-a numit pe Swami Brahmana – Bhagavan Sri Maharishi.

Experienta acelei morti aparente de la varsta de saisprezece ani s-a repetat, la un nivel mult mai profund, saisprezece ani mai tarziu, in anul 1912. Mai tarziu Maharishi i-a povestit acest episod lui Nagamma: „intr-o zi, m-am dus la rezervorul de apa, in fata la Panchiamman Kovil, impreuna cu Vasu (Vasudeva Sastri) si cu altii ca sa facem o baie, iar la intoarcere am luat-o pe o scurtatura. Pe masura ce ne apropiam de stanca in forma de broasca testoasa, m-am simtit obosit si ametit. Brusc imaginea lumii exterioare a disparut, fiind parca acoperita de o cortina alba. insa disparitia uneia si aparitia celeilalte a fost gradata, in asa fel incat o parte din peisaj si o parte din acel val alb stralucitor, erau simultan prezente in fata mea. Curand dupa aceea insa, lumea exterioara a disparut complet si am fost nevoit sa ma opresc. Am reluat mersul atunci cand valul alb stralucitor s-a destramat. Apoi fenomenul s-a repetat, starea de slabiciune fizica crescand. A trebuit sa ma sprijin de o piatra. Cum el s-a repetat si a treia oara, m-am asezat. Totul in jurul meu era imbracat intr-o lumina alba, stralucitoare.

Aveam senzatia unui vartej. Circulatia sangelui si bataile inimii mi s-au oprit, iar corpul a inceput sa capete o culoare cadaverica, astfel ca Vasu a crezut ca intr-adevar am murit si a inceput sa planga si sa ma imbratiseze. Schimbarea culorii corpului meu, imbratisarea lui Vasu, tremurul trupului sau si prezenta celorlalti in jur – de toate aceste lucruri eram perfect constient. Eram de asemenea constient ca mainile si picioarele mi se raceau si ca inima incetase sa mai bata, dar nu simteam nici o teama. Curgerea gandurilor si constiinta de Sine erau mereu prezente si nu-mi faceam griji in privinta starii trupului meu. Stateam cu picioarele incrucisate in postura lotusului (padmasana), dar nu simteam prezenta pamantului sub mine. Circulatia sangelui se oprise dar postura se mentinea perfecta. Totul a durat aproximativ 15 minute. Deodata am simtit un flux de energie revarsandu-se in intreg corpul. Inima a inceput sa bata si sangele circula acum din nou. Culoarea vinetie a corpului mi-a disparut. Am inceput sa transpir prin toti porii. Am deschis ochii, m-am ridicat si le-am spus: «Haideti. Sa mergem.» Am ajuns la pestera Virupaksha fara nici un alt incident. Numai in aceasta situatie, inima si respiratia au incetat sa mai functioneze simultan. Starea aceasta nu a fost deliberata; nu a fost nici o dorinta de a-mi vedea corpul asa cum arata dupa moarte. Mai avusesem o asemenea experienta inainte. Dar de data aceasta a fost mai intensa, mai completa.”                                                                                                     

Maharishi nu a cerut niciodata privilegii sau recunoasterea autoritatii sale. Activitatile sale zilnice erau atat de obisnuite, atat de simple, incat un vizitator l-a intrebat odata pe un discipol al Maestrului: „Ce va face pe voi sa credeti ca Bhagavan al vostru este un suflet realizat? El mananca si doarme si face totul ca si noi toti”. Mudeliar i-a explicat ca nu sunt semne exterioare prin care eliberat in viata sa poata fi remarcat si ca doar un intelept poate sa recunoasca un alt intelept.

Intr-adevar, au fost situatii cand strainii vazandu-1 pe Maharishi singur sau insotit, ocupat sau intentionand sa indeplineasca vreo munca, l-au confundat cu un tamplar sau cu bucatarul si l-au intrebat cu inocenta unde ar putea sa fie vazut Marele intelept.

In ashram-ul ce avea sa-i poarte numele, la Ramanashram, rutina zilnica a recitarii din Vede, a cantecelor devotionale, a meditatiilor tacute si a conversatiilor sustinute cu vizitatorii, era deseori indulcita de glumele lui Maharishi, pe care discipolii le primeau cu multa bucurie.

Paul Brunton descrie in cartile sale impactul pe care l-a avut asupra sa prezenta tacuta a lui Maharishi: „Nu-mi puteam desprinde privirea de la el. Tulburarea mea de la inceput, consternarea de a fi in totala ignoranta, au disparut treptat pe masura ce o ciudata fascinatie ma cuprindea cu tot mai multa forta. Dar aceasta scena neobisnuita nu a durat decat o ora si am inceput sa simt o liniste profunda, o transformare ce se petrecea in mintea mea. Una cate una, intrebarile pe care le pregatisem cu meticulozitate spre a i le pune maestrului au disparut. Nu mai avea importanta acum daca problemele care m-au nelinistit s-au rezolvat sau nu, stiam numai ca un rau de liniste curgea peste mine, ca o adanca pace patrundea in cele mai ascunse locuri ale sufletului meu si ca in sfarsit mintea mea torturata de ganduri incepuse sa se odihneasca.”

Major Chadwich, care a venit la Tiruvannamalai in 1935 dupa ce 1-a citit pe Brunton, spunea despre prima sa intrevedere cu Maharishi urmatoarele: „Am simtit pacea extraordinara, gratia, emanate de prezenta sa. Nu era ca si cum atunci il vedeam pentru intaia oara. Aveam impresia ca il cunosc din totdeauna … era asemeni unei oglinzi care reflecta propriile mele sentimente. Daca erai reticent si intimidat, el parea mai rezervat, dar daca raspundeai foarte natural imbratisarii atotcuprinzatoare a dragostei sale, atunci el te trata ca pe cineva asemeni lui.”

In lumina invataturilor lui Maharishi asupra unitatii si atemporalitatii Fiintei, supravietuirea psihica sau moartea este, strict vorbind, lipsita de importanta. Dar foarte putini, chiar dintre adeptii sistemului Advaita, s-au dovedit a fi mai presus de limitarile atasamentului si dorintei. Discipolii care ar fi dorit ca el sa-si continue existenta in corpul fizic, au fost foarte afectati dupa declansarea ultimei sale boli in februarie 1949, generata de aparitia unui cancer la cotul stang ce a continuat sa se extinda in sus. El nu a dorit sa se trateze, dar a fost convins sa se supuna unei serii de operatii. Doctorii stiau ca durerea care persista de mai multe luni trebuia sa fie ingrozitoare; si ei, ca si multi altii, se intrebau cum poate cineva sa o suporte cu asemenea detasare. In ciuda acestei lungi si dureroase disolutii a corpului, Maharishi a reamintit pana in ultima clipa discipolilor sai ca daca trupul sau imparte cu ei destinul comun al mortii, constiintele lor trebuie sa imparta cu el fericirea inefabila a existentei transcendente. Acelora care s-au simtit descurajati la gandul despartirii, Maharshi le-a spus: „Nu plec. Unde as putea pleca? Eu sunt aici. Nasterea si moartea sunt atribute ale corpului fizic, in timp ce pentru adevaratul Eu sau Pura Constiinta beatifica a Sinelui, ce transcende timpul si spatiul, nu exista nici inceput si nici sfarsit, nici intalnire si nici despartire”.

Sfarsitul a venit in 14 aprilie 1950. In acele momente a putut fi observata o stea cazatoare, nespus de luminoasa, venind dinspre sud si deplasandu-se lent catre nord, traversand cerul si disparand in spatele muntelui Arunachala. Aparitia acelui meteorit luminos a fost observata de multa lume de pe tot cuprinsul Indiei de Sud si a fost relatata pe larg in ziare. Unii discipoli din Madras si din alte parti, au banuit semnificatia fenomenului si au venit la Tiruvannamalai.

Puterea prezentei sale a fost resimtita de asemenea chiar si de multi oameni care nu l-au vazut niciodata, ci doar i-au privit fotografia. Asa cum el adeseori a spus, adevaratul guru este prezent pretutindeni pentru ca el nu este altcineva decat Constiinta Eterna a Sinelui. Natura sa este insasi constiinta beatifica a existentei in sine regasita in inima oricarei fiinte. De aceea Maharishi intruchipeaza pe deplin insasi magia naturala a existentei, magia de a fi o simpla fiinta omeneasca si simultan dumnezeiasca.

Text adaptat dupa „Minienciclopedia inteleptilor”, editura Ram.
 

CUVINTE DIN LUMINĂ

”Acela în care toate aceste lumi par să fie în mod ferm stabilite, acela care include în cuprinderea sa toate aceste lumi, acela din care se nasc toate aceste lumi, acela în care toate acestea există, acela prin intermediul căruia toate aceste lumi își găsesc existența și acela care este într-adevăr toate acestea – doar acela este realitate existentă, Atman – Sinele Suprem Absolut. Fie ca noi să păstrăm cu sfințenie acest Sine, care este adevărata realitate din Inima noastră.”

”Ceea ce este esenţial în orice sādhana (practică spirituală) este să încerci să aduci înapoi mintea agitată şi să o fixezi doar asupra unui singur obiect. De ce să nu o aducem înapoi şi să o fixăm în atenţia asupra sentimentului purei existenţe? Aceasta este ātma-vicāra, căutarea Sinelui (a Inimii Spirituale). Aceasta este tot ceea ce trebuie făcut.”

Extras din dialogurile spirituale susţinute cu discipolii săi

Întrebare: Ce este realitatea?

Răspuns: Realitatea trebuie să fie întotdeauna reală. Ea nu are nume și formă. Realitatea este ceea ce este dincolo de acestea. Deși ea susține limitările, ea însăși este lipsită de orice limită, nefiind prin nimic înlănțuită. Ea susține irealitățile, fiind ea însăși reală. Realitatea este ceea ce este. Ea este așa cum este. Ea transcende vorbirea, fiind dincolo de expresiile „existență, nonexistență”, etc.

Realitatea ce definește pura conștiință, care rămâne atunci când ignoranța este distrusă odată cu cunoașterea obiectelor, doar aceea este Sinele (Atma). În această Brahmaswarupa (forma reală a lui Brahman), care este conștiință de Sine concentrată, nu există nici cea mai mică urmă de ignoranță.

Realitatea care strălucește deplin, nu numai atunci când lumea este cunoscută, dar și atunci când lumea este necunoscută, fără a cunoaște suferința și fără a fi limitată de un corp, este forma ta reală (nija-swarupa).

Radiația beatitudinii conștiente, sub forma conștiinței ființei, strălucind în mod egal atât în interior cât și în exterior, este suprema și binecuvântata realitate primordială. Forma sa este tăcerea și ea este cunoscută de jnani ca fiind starea finală și inobstructurabilă a adevăratei cunoașteri (jnana).

Dobândiți cunoașterea faptului că jnana este nonatașament, puritate și realizare a lui Dumnezeu; căci singură jnana ce nu cunoaște uitarea de Sine este nemuritoare; doar ea este totul.

Î: Ce este această capacitate de conștientizare și cum poate cineva să o obțină și să o cultive?

R: Voi sunteți conștiința de Sine. Conștiința este un alt nume al vostru. Atât timp cât sunteți conștienți nu este nevoie să obțineți sau să cultivați aceasta. Tot ce aveți de făcut este să renunțați de a vă mai orienta către celelalte lucruri, deoarece acestea reprezintă non Sinele. Dacă cineva renunță la a mai fi conștient de ele, atunci va rămâne doar conștiința pură și aceasta este Sinele.

Î: Dacă Sinele este el însuși conștient, de ce nu sunt eu conștient de el chiar acum?

R: Aici nu este nici o dualitate. Cunoașterea voastră prezentă se datorează egoului și este doar relativă. Cunoașterea relativă necesită un subiect și un obiect, în timp ce conștiința de Sine este absolută și nu necesită prezența unui obiect.

Amintirea este de asemeni relativă, necesitând un obiect a cărui amintire trebuie să existe, și un subiect care trebuie să își reamintească. Atunci când nu există dualitate, cine își va reaminti de ce?

Sinele este etern prezent. Fiecare dorește să-și cunoască Sinele. Ce fel de ajutor trebuie să primească ființa pentru a se cunoaște pe sine însăși? Oamenii doresc să vadă Sinele ca pe ceva nou. Dar el este etern și neschimbat. Ei doresc să îl vadă ca pe o lumină strălucitoare, etc. Cum ar putea să fie așa? El nu este nici lumină, nici întuneric. El este doar așa cum este. El nu poate fi definit. Cea mai bună definiție este: „Eu sunt ceea ce sunt”. Srutis-urile (scrierile sacre) vorbesc despre Sine ca fiind de mărimea degetului mare, a firului de păr, a spark-ului electric, sau extrem de vast, sau mai subtil decât cel mai subtil element, etc. De fapt ele nu au nici un fundament. El este doar existență, dar diferită de real și ireal; este cunoaștere, dar diferită de cunoaștere și ignoranță. Cum ar putea fi el definit? Este simplă existență.

Î: Atunci când un om realizează Sinele, ce va vedea el?

R: Nu există nimic de văzut. Viziunea este doar existență. Starea de realizare a Sinelui, așa cum noi o numim, nu înseamnă atingerea a ceva nou sau cucerirea unui anumit țel care este foarte îndepărtat, ci pur și simplu a fi ceea ce întotdeauna ai fost și întotdeauna vei fi. Tot ceea ce este necesar este să renunți să mai privești realizările tale ireale ca și cum ar fi adevărate. Cu toții privim ca real ceea ce de fapt nu este real. Trebuie doar să renunțăm la această practică. Apoi trebuie să realizăm Sinele ca Sine; cu alte cuvinte „Să fim Sinele”. Într-un anumit stadiu, veți râde de încercarea voastră de a descoperi Sinele care este atât de evident pentru sine. Așadar, ce am putea răspunde la această întrebare?

Acest stadiu transcende atât vizionarul, cât și obiectul văzut. Nu mai există acolo ființa care vede pentru a vedea ceva. Tot ceea ce se poate vedea încetează acum să mai existe, rămânând doar Sinele.

Î: Cum putem cunoaște aceasta prin experiență directă?

R: Dacă vorbim despre cunoașterea noastră asupra Sinelui, trebuie să existe două astfel de realități numite Sine, un Sine care cunoaște, și un alt Sine care este cunoscut, precum și procesul cunoașterii. Starea pe care noi o numim realizare însemnă a fi pur și simplu noi înșine, și nu a cunoaște ceva sau a deveni ceva. Ființa realizată este ființa ce există în prezent și care a existat dintotdeauna. Nimeni nu poate descrie această stare. Putem doar să fim aceasta. Bineînțeles, noi vorbim adesea despre realizarea de sine din dorința utilizării unui termen potrivit. Cum să „REAL-izezi” sau să faci real ceea ce prin exclusivitate este real?

Î: Uneori spuneți că Sinele este tăcere sau liniște. De ce este el aceasta?

R: Pentru cei ce trăiesc identificați cu Sinele, așa cum frumusețea există în afara gândirii, nu există nimic care să fie gândit. Doar experiența tăcerii este cea la care trebuie să aderăm, deoarece, în această stare supremă nu există nimic altceva care să fie realizat decât noi înșine.

Î: Ce este mauna (tăcerea)?

R: Acea stare care transcende vorbirea și gândirea este mauna. Ceea ce este, este mauna. Cum ar putea fi explicată mauna în cuvinte?

Înțelepții o definesc ca fiind starea în care gândul „Eu”, (egoul), nu apare nici măcar ca fundal, existând doar Sinele (swarupa) identic cu tăcerea (mauna). În acest Sine Suprem se regăsește esența divină a oricărei ființe, jivatama, ca reflexie a Sinelui Esență individual. Singură experiența tăcerii oglindește reala și perfecta cunoaștere, orice alte cunoștințe fiind demne de milă și triviale. Cunoscând aceasta, multiplele diferențe obiective nu vor fi privite ca fiind reale, ci doar ca supraimpuneri peste adevăratul Sine, care îmbracă forma adevăratei cunoașteri.

Î: Atât timp cât corpurile și individualitățile animate se află în prezent pretutindeni, putânt fi observate în număr nelimitat, cum se poate spune să Sinele este unic?

R: Dacă ideea „Eu sunt corpul” este acceptată, Sinele devine multiplu. Starea în care această idee dispare este adevărata existență în Sine, în această stare nemaiexistând alte obiecte. Din acest motiv Sinele este privit ca fiind unic.

Atât timp cât corpul însuși nu există, privind din punctul de vedere natural al Sinelui, el existând doar în viziunea extrovertită a minții, care este înlănțuită de puterea iluziei, a numi Sine spațiul conștiinței, dehi (posesorul corpului) este greșit. Lumea nu există fără de corp, corpul nu există niciodată în afara minții, mintea nu există niciodată în afara conștiinței și conștiința nu există niciodată în afara realității.

Pentru ființa înțeleaptă, ce a dobândit cunoașterea Sinelui prin divinizarea „Eu”-lui interior, nu există nimic altceva în afara Sinelui care să fie cunoscut. Deoarece atunci când egoul, care identifică forma corpului cu „Eu”-l real, dispare, „Ea” (ființa înțeleaptă) devine conștiință existențială lipsită de formă.

Un jnani (cel care și-a realizat Sinele) știe că el este Sinele și atunci nimic, nici măcar corpul său, sau nimic altceva, nu există în afara Sinelui. Pentru o astfel de ființă, ce diferență ar putea să mai existe între prezența sau absența unui corp?

Este fals să vorbim despre realizare. Ce trebuie să realizezi de fapt? Realul este așa cum a fost dintotdeauna. Noi nu creăm nimic nou și nu dobândim nimic pe care să nu-l fi avut dinainte. ªi această carte tocmai aceasta urmărește să arate. Noi ne construim o fântână și pentru această săpăm o groapă adâncă. Spațiul din acea fântână nu a fost creat de către noi. Noi doar am scos de acolo pământul ce umplea acel spațiu. Spațiul exista acolo așa cum există și acum. În mod similar noi trebuie să aruncăm pur și simplu tendințele acumulate de-a lungul timpului (samskaras-urile) din interiorul nostru. Când toate acestea vor fi înlăturate, singur Sinele va străluci.

Î: Dar cum să realizăm aceasta și să atingem eliberarea?

R: Eliberarea este propria noastră natură. Noi suntem aceasta. Însuși faptul că noi ne dorim eliberarea arată că libertatea față de orice înlănțuire este natura noastră reală. Ea nu este ceva care să fie dobândit acum. Tot ceea ce este necesar este să înlăturăm falsa noțiune că noi suntem înlănțuiți. Când vom realiza aceasta, nu va mai exista nici o dorință și nici un gând de acest tip. Deci, atât timp cât ființa dorește eliberarea, deși o deține, ea este totuși înlănțuită.

 

TEHNICI DE TRASFORMARE: A SUFLA ASUPRA TĂCIUNILOR INIMII

Îmi amintesc cum a început acest blog. Unele persoane ce nu puteau participa la cursuri sau la diferitele activităţi ale Centrului au solicitat materiale şi suport pentru ghidare. Am dat curs acestei cereri.

Mai mult decât atât, s-a structurat şi posibilitatea de a putea asimila unele cursuri de Yoga on-line pe platforma site-ului MENTORYOGA.

Deşi pe acest blog, asa cum vedeţi, sunt oferite cu generozitate foarte multe cunoştinţe şi informaţii practice, vă putem spune cu certitudine, că doar citirea lor nu este nicidecum suficientă în sensul deschiderii efective către experienţa spirituală personală. S-a demonstrat de-a lungul timpului că cei care au integrat practic modalităţile sistemului Yoga şi au avut parte, cel puţin o perioadă de timp, de o ghidare personală au putut continua apoi singuri ceea ce au început.

În acest proiect ne-am asumat să venim în întâmpinarea aspiraţiilor dumneavoastră de cunoaştere şi autocunoaştere şi vă oferim această oportunitate de a comunica şi a aprofunda experienţa spirituală prin practica Yoga.

Există multe site-uri cu informaţii în domeniul spiritualităţii. Sunt mai puţine cele care asigură platforme de ghidare si dirijare asistată a practicii.

Un alt aspect important pe care doresc să-l subliniez  şi care s-a remarcat din experienţa de până acum, este că oamenii au adeseori tendinţa să confunde faptul de a citi, a se informa şi documenta cu efectiva realizare şi abilitate de a pune în practică. Cu alte cuvinte, deşi sunt mulţi care citesc despre Yoga, deşi sunt interesaţi şi aproape convinşi că practica acesteia îi poate tranforma, sunt destul de puţini cei care fac efectiv trecerea de la lectură, la nivelul practicii, ei crezând în mod naiv că o simplă citire a unor învăţături le-ar aduce şi experienţe spirituale semnificative.  ÎN SPIRITUALITATE TRECEREA DE LA TEORIE LA PRACTICĂ FACE TOATĂ DIFERENŢA. A pune în practică presupune a avea puterea de a trece de la percepţia exterioară de natură receptivă a unei învăţături la o atitudine solară, activă, conştient asumată,  de a experimenta direct acea învăţătură.

Iată de ce, pe acest blog ca şi pe site-ul MENTORYOGA am urmărit să facilităm prezentarea mai multor aspecte spirituale într-o manieră orală, liberă oferind chiar şi ghidare pentru anumite tehnici şi metode yoghine de trasformare.

În acest clip vă prezint o altă metodă meditativă care poate produce o profundă interiorizare şi trezirea acelui ”foc” al deschiderii inimii.

Pentru o mai bună experienţă vă sugerez să folosiţi căşti şi să daţi curs ghidării meditative.

INIMA SI PROCESUL EVOLUTIEI SPIRITUALE

Aici se arată modul de abordare a procesului evolutiv ca fiind determinat de identificările progresive prin care natura umană trece. Răspunsul la această întrebare fundamentală: ”Cine sunt eu?” reflectă, prin urmare, diferitele etape evolutive.

CUM AM UITAT DE DUMNEZEU?

Uitarea este o caracteristică a minţii profane. Mintea cunoaşte şi mai devreme sau mai târziu uită.

Pe de altă parte, conştienţa, re-cunoaşterea şi discernământul sunt caracteristici ale fiinţei ”trezite ” din punct de vedere spiritual. Când vorbesc despre uitare, în acest context mă refer la uitarea de sine, uitarea propriei naturi reale, uitare ce se produce prin falsa identificare cu structurile efemere ale corpului, emoţiilor şi minţii. Memoria, în acest context, ar reprezenta funcţia definitorie a conştienţei de sine care afirmă, reactualizează şi identifică natura umană cu natura Sinelui Divin – Conştiinţa veşnică, nepieritoare a lui Dumnezeu în făptura umană.

Adeseori ajungem să uităm şi să ignorăm semnele pe care ni le oferă corpul fizic (care ne este şi cel mai apropiat) şi întârziem să acţionăm pentru a preveni anumite afecţiuni. Cu atât mai greu este să desluşim în mod corect semnalele care provin din structurile mai subtile ale fiinţei noastre.

Cu privire la Dumnezeu, nu numai că marea majoritate a oamenilor se complace în concepţii şi atitudini eronate (vezi aici) dar le este dificil să se identifice şi să  se re-cunoască în ipostaza de fiinţe divine, create după chipul şi asemănarea SA. Şi aceasta se exprimă ca o uitare. În ultimă instanţă, exprimă o lipsă de credinţă în însăşi sursa vieţii şi existenţei umane. Această UITARE şi NECREDINŢĂ ÎN DUMNEZEU CA SURSĂ ŞI ESENŢĂ A FIINŢEI ESTE ”BOALA” DE CARE OAMENII SUFERĂ ŞI CARE DUCE LA IGNORANŢĂ, SEPARARE ŞI SUFERINŢĂ.

Reamintirea de Sinele Divin (care este şi mesajul acestui blog) – presupune pe de parte o continuitate în planul conştienţei şi credinţei în perfecţiunea naturală a fiinţei noastre (ca şi creaţie divină), şi pe de altă parte, acţiunea concretă orientată constant în sensul creării condiţiilor interioare care să faciliteze acest contact nemijlocit, această experienţă directă a revelării naturii noastre divine. Şi aici intervine …practica.

8 MARTIE – Prilej de reamintire

Aminteşte-ţi!

Prin tine s-a născut acest univers,

Prin tine Dumnezeu creează lumile,

În tine, miracol sfânt, se află izvorul tuturor puterilor

Şi în tine luminează Domnul.

Preafericito, aminteşte-ţi cine eşti

Şi din splendoarea inimii tale trezite

Împărtăşeşte tuturor fiinţelor

Bucuria nestăvilită a iubirii.

Ridică-te şi rupe lanţurile uitării!

Fie-ţi dor de adevărul tău,

Spală-te de noroiul cu care te-au împroşcat

Cei orbi şi lipsiţi de dragoste,

Aruncă zdrenţele rutinei şi neîncrederii,

Căci trupul tău este frumuseţea însăşi

Şi voinţa ta este atotputernică

Atunci când izvorăşte din fericirea fără margini

A cunoaşterii de sine.

Caută comoara sufletului tău

Căci aceasta transformă povara vieţii

Într-o sfântă dăruire;

Fie ca toate puterile lui Dumnezeu

Să vegheze şi să ajute la trezirea ta!


Să-ţi reamintesc acum cîte ceva din comoara ascunsă în sufletul tău. Dacă eşti în permanenţă plină de forţă şi fericită, emanând în jurul tău o tainică fascinaţie, dacă fiecare zi a vieţii tale este plină de sens şi luminată de iubire, dacă privind în jur gînduri de pace şi compasiune răsar spontan din sufletul tău, dacă frecvent întinzi mîna să alini şi să mîngâi, atunci eşti aproape de sufletul tău şi în comuniune cu sufletul lumii; fiind binecuvântată de Dumnezeu cu o viaţă atât de împlinită, gândeşte-te cu dragoste la toate femeile din această lume, urmărind să le transmiţi fericirea de a trăi. Şi roagă-te să poţi aduce în această lume iubirea fără sfârşit a lui Dumnezeu.

Dacă nu trăieşti încă plină de forţă şi bucurie fiecare zi a vieţii tale, înseamnă că ai uitat de sufletul tău şi de Lumina pe care Dumnezeu a sădit-o acolo.

AMINTESTE-ŢI DE SINE!

De multe ori femeia uită de ea însăşi, dăruindu-se celor dragi până la completa epuizare a resurselor fizice şi psihice; ea poate să se dăruiască astfel ani sau zeci de ani în şir, dar până la urmă, datorită necunoaşterii unor legi divine, esenţiale, ale vieţii, femeia îşi pierde forţa şi strălucirea, uneori uitând chiar şi de iubire. Ea uită treptat de comoara sufletului  ei, şi aceasta se îngroapă adânc sub praful obişnuinţei, plictiselii, oboselii. În acest mic articol doresc să-ţi reamintesc că numai de tine depinde să-ţi reprezinţi viaţa astfel încât să trăieşti în bucurie şi fericire minunea existenţei, astfel încât, să devii conştientă de darurile şi de rolul tău în sfinţirea acestei lumi, în aducerea fericirii cereşti pe pământ.

Ai curajul să priveşti din nou în Inima ta şi viaţa îşi va lărgi rapid orizonturile. Nu uita de cîte ori ai fost acel  cântec de bucurie, fiind pentru toţi cei dragi prilej de încântare, refugiu sacru al celor aflaţi în nesiguranţă sau durere. Tu poţi fi sprijinul şi forţa prin care această lume rătăcită se va întoarce spre credinţă şi dragoste; dar pentru ca această menire a vieţii tale să se împlinească, trebuie mai întâi să te transformi tu însăţi, să-ţi transformi corpul, sufletul şi mintea, să-ţi educi voinţa, să ceri ajutorul îngerilor şi al lui Dumnezeu cât mai des, cu o mare credinţă, în fiecare împrejurare concretă a vieţii de zi cu zi. Cunoaşterea înseamnă putere, iar o fiinţă puternică poate dărui extrem de mult şi chiar această dăruire îi umple viaţa de o fericire constantă, pe care nimic din lumea această să nu o poate atinge. Bucuria de a face mereu bine celorlalţi, la modul eficient şi inspirat, atrage protecţia sfinţilor, a îngerilor şi face ca Dumnezeu să  reverse asupra noastră din ce în ce mai mult, pacea şi iubirea sa copleşitoare.

Uneori eşti atât de grăbită să faci binele pe care tu îl vrei, încât nu ai timp să te încredinţezi că acţiunea ta este în sensul armoniei divine, ceea ce face ca viaţa să-ţi opună adeseori o obositoare rezistenţă, ca şi cum te-ai lovi mereu şi mereu de aceleaşi obstacole, sub diferite forme. Vei afla, acordându-ţi mai mult timp pentru introspecţie şi regăsire, o mulţime de taine, prin care vei înţelege de unde provin piedicile şi greutăţile, stresurile şi inhibiţiile, mânia şi frustrările care acoperă uneori sufletul tău plin de lumină; vei afla mai ales cum să depăşeşti triumfătoare aceste slăbiciuni şi să continui să te bucuri de viaţă chiar şi in mijlocul greutăţilor.

O femeie plină de viaţă şi puternică este inima unei familii, a unui grup sau a unui cuplu. Ea emană pretutindeni fericire, calm şi iubire. Astăzi, femeile uită să-şi reîmprospăteze izvorul vitalităţii şi se lasă cuprinse de slăbiciune fizică şi psihică, nemaiştiind cum să se refacă. Înţelege că, în primul rînd de tine depinde să cauţi şi să transpui în practică acele modalităţi care îţi permit o regenerare rapidă şi eficientă, uneori chiar în timp ce realizezi activităţile obişnuite. De ce să nu înveţi să redevi tânără şi puternică, capabilă de a te dărui atât la servici, cât şi acasă, fără a-ţi mai epuiza resursele. Aminteşte-ţi că uneori, bărbatul nu apreciază cât de obositoare sunt activităţile casnice pentru o femeie obişnuită, care nu cunoaşte anumite secrete ale puterii sale. Şi atunci, el vede doar că mereu şi mereu  iubita sau soţia sa este obosită, lipsită de veselie şi fără chef de joacă, tocmai când vine seara şi mai este timp de dezmierdări şi apropieri intime pline de tandreţe. El nu este vinovat că tu ai uitat secretul unei nesfârşite puteri pe care Dumnezeu ţi-a dăruit-o. Face parte din menirea ta în această lume să te regăseşti pe tine şi comoara sufletului tău care tăinuieşte atâtea puteri. Fă din viaţa ta o victorie, o necontenită încununare, astfel încât fiecare zi să-ţi aducă noi bucurii.

Starea de împlinire şi de forţă a unei femei care dispune de resurse vitale poate fi amplificată şi prin comuniunea intimă cu bărbatul iubit. Chiar dacă nu găsim întotdeauna timp pentru o fuziune amoroasă completă, putem uneori doar să ne jucăm cu fiinţa iubită, sărutându-ne şi acoperindu-ne cu delicate mângâieri, urmărind să împărtăşim iubitului starea noastră de bucurie şi calm, să-i alungăm oboseala, să-i luminăm sufletul şi mintea. Apropierea generatoare de efervescenţă erotică, de dorinţă aprinsă, creează în cei doi îndrăgostiţi un dinamism regenerator care îndepărtează ca prin farmec oboseala şi le umple inima de un preaplin al bucuriei. Astfel, ei se reîntorc în lumea exterioară plini de forţă, puritate şi fericire, cu chipurile strălucitoare, atrăgând privirile celorlalţi care şoptesc uimiţi: “uite, cât de fericiţi sunt!”

Aşa este deocamdată: doi oameni debordând de fericire şi iubire constituie pentru ceilalţi un prilej de uimire, în loc să  fie ceva firesc. Trăim într-o lume decăzută spiritual, care a uitat să se bucure de ea însăşi, în inima lui Dumnezeu. Firesc ar fi să ne mirăm când vedem doi oameni indiferenţi unul faţă de celălalt, sau doi oameni supăraţi; ar trebui să fie un eveniment atât de rar, încât ei să-şi dea imediat seama că e ceva în neregulă cu ei şi să se lase molipsiţi de fericirea entuziastă a tuturor. Dar mai e ceva timp până la o asemenea transformare a lumii. Oricum, fiecare dintre noi poate contribui la acest sublim ideal de armonie a umanităţii, urmărind să ne transformăm pe noi înşine mai întâi.

O femeie plină de bunătate şi spirit de sacrificiu, dacă se cunoaşte bine pe ea însăşi, astfel încât să fie mereu puternică, este pe această lume un focar de sfinţenie, care purifică şi înalţă tot ceea ce atinge, priveşte sau gândeşte. Ea transformă lucrurile şi fiinţele într-un mod tainic şi eficient, influenţând mereu în bine conjuncturile şi deciziile oamenilor în mijlocul cărora trăieşte.

Femeia poate trezi în ea însăşi o putere uluitoare prin care să orienteze spre bine şi armonie foarte mulţi oameni, ajutându-i astfel fără ca ei măcar să bănuiască. Despre aceste taine şi puteri ascunse vorbesc vechile tradiţii spirituale ale Orientului cum ar fi Tantrismul şi Taoismul. Aceste vechi tradiţii ne amintesc de arhetipul suprem al Energiei creatoare a lui Dumnezeu ipostaziat în sufletul femeii.

Când se generează în vâltoarea evenimentelor zilnice un conflict aprins, prezenţa iubitoare şi plină de farmec a unei femei puternice şi elevate poate dirija energia perturbată spre nivele superioare, făcând astfel încât fiecare să manifeste în prezenţa ei numai aspectele superioare, rafinate ale fiinţei şi, aşa cum nu te poţi certa în prezenţa unui înger, pentru că el generează doar bucurie şi pace, în mod asemănător, te poţi controla sau transforma în bine datorită prezenţei Femeii.

Multe din proiectele de transformare a lumii s-au hrănit din puterea femeilor. Această putere a voinţei generează începuturi care cuprind în ele, în mod tainic, o energie uriaşă capabilă să trezească şi să focalizeze entuziasmul multor fiinţe către o anumită acţiune. Chiar dacă bărbatul este cel care găseşte un nou drum, printr-o inspiraţie genială, totuşi femeia este cea care îl inspiră plină de iubire şi îl susţine de-a lungul noului său drum. O femeie plină de entuziasm şi dinamism creează mai mereu în jurul ei o efervescenţă a vieţii trăite din plin, ca o flacără ce îşi dăruie permanent lumina şi căldura.

Aminteşte-ţi că tu eşti Iubirea. Femeia este iubirea. Ea se hrăneşte din iubire, rezistă prin iubire, se luptă prin iubire şi îşi savurează victoria iubind. Când sufletul tău este plin de iubire, trăieşti senzaţia delicioasă de a fi îndrăgostită; şi atunci comoara din sufletul tău străluceşte răspândindu-şi razele pline de fericire nu doar asupra fiinţei iubite, ci pretutindeni, tot timpul, ca o splendoare luminoasă ce există pentru tine în toate lucrurile şi toate fiinţele, încât îţi vine să îmbrăţişezi copacii şi cerul, să mângâi iarba şi frunzele pomilor, să râzi în sufletele tuturor copiilor, să cânţi şi să zbori ca păsările, să umpli de bunătate inima bătrânilor; simţi nevoia să pătrunzi pretutindeni şi să impregnezi totul cu bucuria ta nestăvilită care nu mai încape nicăieri şi creşte mereu.

O, tu, fiinţă preafericită, soarele străluceşte acum în sufletul tău şi cerul întreg este cuprins în tine! Chipul tău luminează şi puterea ta este fără margini, căci nimic nu poate opri  iubirea nestăvilită a unei fiinţe îndrăgostite. Bucură-te, mireasă, care te-ai îmbrăcat în albul fericirii cereşti şi ţine inima ta trează în focul iubirii! Îndrăgosteşte-te în fiecare zi de iubitul tău, de lumina soarelui, de copilul tău, de inimile oamenilor, de cerul nesfârşit, de sufletul poeţilor, îndrăgosteşte-te!

Iubeşte din tot sufletul tău ceea ce miroşi, ceea ce guşti, ceea ce vezi, ceea ce atingi, ceea ce crezi sau visezi, căci viaţa ta se va sfinţi prin iubire şi te vei asemăna îngerilor. Prezenţa ta în această lume este poarta spre paradis: tu eşti legătura dintre om şi Dumnezeu, ca o rază strălucitoare ce uneşte inima omului cu iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu.

Aşa cum un măr îşi împlineşte menirea abia când e copt, dulce şi plin de savoare, tot astfel tu te apropii de menirea ta dintru începuturi atunci când deschizi ochii spre desăvârşire. Când o femeie trăieşte plină de inocenţă şi candoare, chipul şi trupul ei emană prospeţimea copilăriei. Veselia ei, aparent fără motiv, seamănă cu bucuria copilului care începe o nouă zi, cu gândul la joacă, lipsit de griji şi ocrotit. Bărbatul care se îndrăgosteşte de femeia-înger, dar şi cel care doar în treacăt o admiră, se umple de puritate şi gingăşie, exprimând chiar fără să ştie tot ceea ce este rafinat în sufletul său. Cel mai sigur mijloc de a transforma, în timp, fiinţele apropiate, este acela de a trezi copilul din tine; manifestându-te astfel plină de spontaneitate, jucăuşă, făcând ca orice supărare să se stingă imediat, topindu-se în râs sau glumă. Şi astfel, prin joc şi zîmbet, vei modela caracterul şi obişnuinţele celor dragi, aşa cum un copil transformă familia în care apare; el nu face nici un efort conştient în acest sens, şi totuşi, entuziasmul şi puritatea lui molipsitoare contaminează pe toţi ai casei. Dar tu, ca femeie cu suflet de copil şi aripi de înger vei face un efort conştient plin de blândeţe şi dragoste care, asociat cu radiaţia spontană de copil, să transforme mediul tău apropiat într-o lume cerească.

Aminteşte-ţi de Sinele tău Divin, căci acolo este Dumnezeu, şi lasă-te măcar cîteva minute pe zi să te scufunzi în pacea din adâncurile Sinelui pentru a extrage de acolo, direct de la sursă, frumuseţea, iubirea şi lumina. Şi astfel darurile pe care le vei oferi lumii prin viaţa ta, nu se vor sfârşi niciodată. Aşa să-ţi ajute Dumnezeu!