Cum să reușești în ceea ce îți propui?

     În cadrul cursurilor de Hridaya Yoga – Yoga Inimii Spirituale – reamintim mereu și mereu necesitatea menținerii acestei stări de atenție centrată dar relaxată asupra interiorului ființei menită să susțină pacea și liniștea mentală și sufletească. Este, desigur, mai ușor de realizat la sală, pe parcursul a 2-3 ore, cu atât mai mult cu cât se propune integrarea principalelor atitudini spirituale (centrarea, conștiința martor, relaxarea, stabilitatea și imobilitatea corporală, atenția deschisă, conștientizarea, non-reactivitatea, liniștea minții, etc.) atât în practica procedeelor posturale și respiratori cât și a celor meditative.

     Și totuși, este posibil să observăm, că deși repetăm și exersăm la sală multe dintre aceste atitudini cărora le recunoaștem importanța și eficiența, în contact cu lumea exterioară și mai ales atunci când suntem ”mișcați” de diferitele noastre dorințe ”de mai bine”, nu întotdeauna reușim să adoptăm și să stabilizăm un mod interior de ”a fi” care să le integreze firesc și să ne ajute în ceea ce noi întreprindem.  Ba mai mult, observăm o mare variabilitate (și nu întotdeauna în bine) a parametrilor interiori ce au de-a face cu natura emoțională și mentală, stări neplăcute care se reflectă și asupra structurii energetice și fizice scoțându-ne de cele mai multe ori din formă și declanșând modele de comportament și atitudini interioare disfuncționale chiar pe termen lung.

      Provocarea cea mare o constituie pentru mulți dintre noi, integrarea conștientă și menținerea acelor atitudini benefice și constructive care să faciliteze, în ultimă instanță, un flux neîntrerupt al conștiinței, ancorată mereu în prezent, capabilă de a observa calm și detașat ceea ce se produce în ființa noastră, urmare a impactului lumii exterioare asupra sa. Astfel, vom avea mult mai multe posibilități și resurse de a ne ”ajusta” în bine comportamentul pentru a răspunde în mod optim la ceea ce este necesar să existe, din punctul de vedere al resurselor interioare și exterioare în acea conjunctură. 

     Cu ocazia întâlnirilor spirituale desfășurate dincolo de cadrul cursurilor, încurajez o formă de dialog spiritual care să ne ajute să înțelegem mai profund cum putem gândi și acționa pentru a obține o viziune unificatoare cu privire la cele două capitole majore ale existenței noastre: planul social  și viața spirituală. Pe măsură ce pătrundem mai adânc în interiorul ființei noastre este mai ușor să înțelegem această stare de existență comună a tot ceea ce există precum și continua interdependență a diferitelor forme de manifestare ale acesteia, chiar dacă aparent le considerăm ”în afara noastră”. 

     Desigur că pe mulți i-ar putea interesa ce ar putea face pentru a fi mai eficienți în ceea ce întreprind, să dorească obținerea succesului mai rapid, să realizeze afaceri care să le aducă prosperitatea, dar nu le este foarte clar ce presupune cu adevărat, obținerea succesului în plan social și ce ”preț” (nedorit) ajunge să fie plătit adeseori pentru obținerea lui. 

     Este foarte bine să urmărim atingerea scopurilor și idealurilor noastre, dar mai este necesar să cunoaștem și cum putem crea prin noi înșine, bazați pe reale resurse interioare, acele condiții favorabile obținerii succesului. 

     Aici sunt descrise câteva din principiile și atitudinile spirituale pe care este bine să le integrăm mai ales atunci când ne dorim ceva foarte mult.

     Veți înțelege și cum se explică nereușita în unele situații, în ciuda a ceea ce noi încercăm cu bune intenții.

Yoga – Un arc peste timp

Săptămâna aceasta am avut bucuria să mă întâlnesc cu unii dintre copii care au parcurs programul YOGA PENTRU COPII organizat de centrul Kamala, în lunile mai, iunie și iulie, anul acesta, împreună cu părinții și cu Irina – instructoarea lor de yoga. Copii mi s-au părut chiar mai drăgălași și mai entuziaști decât avusesem ocazia să constat privind filmările făcute cu ei pe parcursul practicii. M-a bucurat totodată deschiderea acelor părinți și dorința lor ca acelor copii să le folosească metoda yoghină de armonizare corporală, de liniștire a minții și de trezire a potențialului lor natural. Fiecare copilaș a prezentat ce postură yoga i-a plăcut mai mult și au dorit să continue să practice mai departe. Mi-am amintit însă, cu această ocazie, de ceea ce îmi spusese mai demult o doamnă mai în vârstă care a luat contact cu noi în cadrul PROGRAMULUI 3R – Regenerare – Revitalizare – Reîntinerire. Îmi spunea cu nostalgie în glas, la o prezentare despre unele procedee yoga: ”Ehh! domnul Liviu! Dacă aș fi învățat aceste lucruri când eram copil, ce bine ar fi fost. Nici acum nu este rău, mai bine mai târziu decât niciodată. Poate însă viața mea ar fi curs altfel și sunt sigură că aș fi avut o sănătate mai bună… ”

Amintește-ți ! Eu îți trimit doar îngeri !

Am primit recent o frumoasă povestioară în care este redat într-un mod profund inspirator și plin de candoare un dialog. Acesta ar putea fi și dialogul tău cu Dumnezeu. Se pare că este un extras din lucrările lui Neale Donald Walsch – Conversații cu Dumnezeu. Ne-am putea comporta oare, unii cu alții precum niște îngeri?

”Odată ca niciodată a existat un Suflet Mic care i-a declarat lui Dumnezeu:
– Ştiu cine sunt!
Şi Dumnezeu a răspuns:
– Ce-mi spui e minunat! Şi cine eşti tu?
Sufleţelul a strigat:
– Eu sunt Lumina!
Dumnezeu a zâmbit cu drag:
– Ai dreptate! Eşti, într-adevăr, Lumina.
Micul Suflet era extrem de fericit; tocmai desluşise misterul pe care întreg regatul dorea să-l descopere.
– Oau, spunea Micul Suflet, asta e grozav!
Dar curând, doar a şti nu i-a mai fost suficient. Micul Suflet a început să-şi dorească să fie ceea ce tocmai descoperise că este. Şi astfel, Micul Suflet a mers din nou la Dumnezeu (ceea ce nu e deloc o idee rea pentru sufleţelele care-şi doresc să fie ceea ce sunt cu adevărat) şi i-a spus :
– Acum că ştiu ce sunt, pot să şi fiu ceea ce sunt ?
– Adică vrei să fii ceea ce eşti cu adevărat? îl întrebă Dumnezeu.
– Păi, răspunse Sufleţelul, una este să ştiu ce sunt, şi cu totul alta e să fiu ceea ce sunt. Vreau să simt cum e să fiu Lumina.
– Dar tu chiar eşti Lumina! îi răspunse Dumnezeu cu un zâmbet larg.
– Într-adevăr! Dar eu chiar vreau să simt cum e să fii Lumina, se tot plângea Micul Suflet.
– Aşa deci? răspunse Dumnezeu râzând în barba-i, ar fi trebuit să-mi dau seama de asta mai devreme, mereu ai fost un spirit aventuros. Atunci privirea lui Dumnezeu se schimbă:
– Ar fi totuşi un lucru…
– Ce? întreba Sufleţelul.
– Păi, există doar Lumina. Vezi tu, am creat doar ceea ce eşti tu, şi astfel, nu există nicio modalitate prin care tu să experimentezi ceea ce eşti atâta vreme cât nu există opusul a ceea ce eşti.
– Adică? întrebă confuz Micul Suflet.
– Hai să ne gândim în felul următor, îi spuse Dumnezeu: tu eşti ca o lumânare în soare. Eşti acolo împreuna cu alte milioane, miliarde de lumânări pentru a crea soarele. Şi soarele nu ar fi el însuşi fără de tine, el nu ar fi soarele fără una din lumânările sale şi fără tine el nu ar mai fi soarele, pentru că nu ar mai străluci la fel de puternic. Deci, cum ai putea să te cunoşti pe tine însuţi ca fiind Lumina când tu eşti în Lumină?
– Păi, îi răspunse Sufleţelul, Tu eşti Dumnezeul, gândeşte-te la o soluţie…
Dumnezeu zâmbi din nou şi-i spuse:
– Am găsit deja soluţia. Pentru că nu te poţi vedea ca fiind Lumina atâta vreme cât tu eşti în Lumină, atunci te vom înconjura cu întuneric.
– Ce este întunericul? întrebă Micul Suflet.
– Este ceea ce tu nu eşti.
– Îmi va fi frică de întuneric? întrebă Micul Suflet.
– Doar dacă alegi tu să-ţi fie frică. Nu are, de fapt, de ce să-ţi fie teamă, decât dacă tu decizi asta. Vezi tu, noi ne jucăm, doar ne prefacem că e întuneric.
– Aaa! exclamă Micul Suflet, deja m-am liniştit.
Apoi Dumnezeu îi explică faptul că pentru a putea experimenta ceva anume, exact opusul stării respective va trebui să apară:
– Şi asta este un mare dar, pentru că fără aceasta nu ai putea afla cum sunt toate de fapt. Nu ai putea să cunoşti Căldura fără ajutorul Frigului, Sus fără Jos, Rapid fără Încet, Stânga fără Dreapta, Aici fără Acolo, Acum fără Atunci. Şi astfel, încheie Dumnezeu, să nu ridici pumnul ori vocea împotriva întunericului, nici să nu-l blestemi. În schimb fi Lumina în întuneric şi nu te întrista din cauza lui. Atunci vei şti cine eşti cu adevărat şi toţi ceilalţi vor şti asta. Lasă-ţi Lumina să strălucească pentru a afla şi ceilalţi cât de special eşti.
– Vrei să spui că e în regulă să-i las pe cei din jurul meu să vadă cât de special sunt? întrebă Micul Suflet.
– Bineînţeles! răspunse Dumnezeu râzând. Este perfect în regulă! Dar aminteşte-ţi, “special” nu înseamnă “mai bun”. Toţi sunt speciali, fiecare în felul său. Deşi mulţi dintre ei au uitat lucrul acesta. Îşi vor da seama că este în ordine să se considere şi ei speciali la rândul lor doar atunci când tu vei reuşi să accepţi că eşti special.
– Minunat, râdea Micul Suflet sărind în sus de bucurie, pot să fiu oricât de special îmi doresc!
– Şi poţi să începi lucrul acesta chiar acum! îi mai spuse Dumnezeu, care dansa de bucurie împreună cu Micul Suflet. Apoi îl întrebă: În ce mod îţi doreşti tu să fii special?
– Nu înţeleg… răspunse Micul Suflet.
– Păi, a fi Lumina înseamnă a fi special şi a fi special are multe aspecte. Este special să fii bun. Este special să fii blând. Este special să fii creativ. Este special să fii răbdător. Poţi să-mi spui în ce fel ai mai putea să fii special?
Micul Suflet a rămas tăcut pentru un moment:
– Mă pot gândi la multe feluri de a fi special! exclamă Micul Suflet. Este special să fii de ajutor. Este special să fii darnic. Este special să fii prietenos. Este special să fii bun faţă de alţii.
– Într-adevăr, îi răspunse Dumnezeu, iar tu poţi să fii toate acestea sau orice parte îţi doreşti, oricând! Asta înseamnă să fii Lumina.
– Ştiu! Ştiu! Ştiu ce vreau să fiu! strigă Micul Suflet cu mult entuziasm, vreau să fiu special fiind iertător. E special să fii iertător?
– Oh da, e foarte special.
– Ce bine! Asta vreau să fiu! Vreau să fiu iertător! Vreau să experimentez ce înseamnă să fii iertător.
– Bun, spuse Dumnezeu, dar înainte ar trebui să ştii ceva.
Micul Suflet devenea puţin nerăbdător. Părea că mereu apar unele complicaţii.
– Ce anume ar trebui să ştiu? oftă Micul Suflet.
– Nu ai pe cine să ierţi…
– Nimeni? Micul Suflet abia putea crede asta.
– Nimeni! răspunse Dumnezeu. Tot ce am creat este perfect. Nu există nici măcar un suflet în toată creaţia mea care să fie mai puţin decât perfect. Uită-te în jurul tău!
Abia atunci observă Micul Suflet marea mulţime ce se adunase în jur. O mulţime de suflete veniseră din toată împărăţia pentru că se răspândise vorba cum că Micul Suflet purta această conversaţie cu Dumnezeu şi cu toţii erau curioşi să o audă. Privind în jurul lui, Micul Suflet a trebuit să-i dea dreptate: nu exista nimeni mai puţin minunat, mai puţin magnific, mai puţin perfect decât el însuşi.
Atât de minunată şi strălucitoare era mulţimea din jur încât Micul Suflet abia o putea privi.
– Atunci pe cine ai putea ierta? întrebă Dumnezeu.
– Of! Nu va mai fi deloc distractiv, se îmbufnă Micul Suflet. Îmi doream să experimentez iertarea. Doream să aflu cât e de special să fii iertător. Şi astfel Micul Suflet tocmai aflase cum e să fii trist.
Dar chiar atunci un Suflet Prietenos ieşi din mulţime şi se apropie.
– Nu te întrista Suflet Micuţ, îi spuse Sufletul cel Prietenos, te voi ajuta eu.
– Da ?!? se lumină Micul Suflet, dar cum?
– Îţi voi aduce pe cineva pe care să ierţi.
– Poţi face tu acest lucru?
– Cu siguranţă! ciripi Sufletul cel Prietenos, pot să apar în viaţa ta următoare şi să mă comport în aşa fel încât tu să ai pe cine ierta.
– Dar de ce? De ce ai face lucrul acesta? întrebă Micul Suflet. Tu, care eşti o fiinţă perfectă! Tu, care vibrezi atât de puternic încât abia te pot privi. Ce te-ar putea face să vrei să-ţi încetineşti vibraţia atât de mult încât Lumina ce-o radiezi acum să se transforme într-un întuneric dens? Ce te-ar putea face pe tine, care eşti atât de uşor încât dansezi deasupra stelelor şi te mişti prin împărăţie cu viteza gândului, să apari în viaţa mea şi să comiţi astfel de lucruri?
Micul Suflet fu suprins de răspuns.
– Nu fi atât de mirat, spuse Sufletul cel Prietenos, şi tu ai făcut acelaşi lucru pentru mine. Nu-ţi aminteşti? Ohooo, am dansat de multe ori împreuna, noi doi! Am dansat împreună de-a lungul veacurilor. Ne-am jucat împreună de multe ori şi în multe locuri. Tu doar nu-ţi aminteşti. Am fost amandoi un tot (sferă primordială). Împreună am fost Sus şi Jos, Stânga şi Dreapta, Aici şi Acolo, Acum şi Atunci. Am fost femeia şi barbatul, Bunul şi Răul, am fost amândoi şi Victima şi Asupritorul. Astfel ne-am întâlnit de nenumărate ori, noi doi, fiecare aducându-i celuilalt exact ceea ce avea nevoie pentru a putea experimenta ceea ce suntem cu adevarat. Voi veni în viaţa ta următoare şi voi fi cel rău de data asta.
Îţi voi face nişte lucruri groaznice şi abia atunci tu vei putea experimenta cum e să fii cel care iartă.
– Dar ce anume îmi vei face de va fi atât de înspăimântător? întrebă Micul Suflet puţin speriat.
– Păi ne vom gândi noi împreună la ceva, răspunse Sufletul cel Prietenos făcându-i un semn cu ochiul. Sufletul cel Prietenos deveni deodată serios şi spuse cu o voce slabă: Ai avut dreptate înainte, să ştii!
– La ce te referi?
– Va trebui să-mi încetinesc vibraţiile şi să devin violent pentru a putea face toate aceste lucruri nu prea plăcute… Va trebui să mă prefac că sunt cineva foarte diferit de ceea ce sunt de fapt. Aş avea o favoare să-ţi cer.
– Cere-mi orice! strigă Micul Suflet, începând să danseze şi să cânte. Voi putea fi iertător! Voi putea fi iertător! Atunci Micul Suflet observă că Sufletul cel Prietenos rămase foarte tăcut. Ce anume doreşti să-mi ceri? Ce aş putea să fac pentru tine? Eşti un înger să faci toate acestea pentru mine…
– Bine-nţeles că Sufletul cel Prietenos este un înger, interveni Dumnezeu. Toţi sunt îngeri. Aminteşte-ţi asta mereu: Eu vă trimit doar îngeri.
Şi atunci Micul Suflet nu-şi dori nimic mai mult decât să îndeplinească dorinţa prietenului său:
– Ce anume pot sa fac eu pentru tine?
Sufletul cel Prietenos răspunse:
– Atunci când te voi lovi şi te voi izbi, în momentele în care îţi voi face cele mai groaznice lucruri pe care ai putea să ţi le imaginezi, în chiar acel moment aminteşte-ţi te rog, cine sunt cu adevărat.
– Oooo, îmi voi aminti, plângea Micul Suflet, îţi promit! Mi te voi aminti exact aşa cum eşti acum, aici.
– Bine, răspunse prietenul său, pentru că, vezi tu, eu mă voi preface atât de bine, încât voi uita şi eu la rândul meu. Şi dacă nu îţi vei aminti tu cine sunt cu adevarat, s-ar putea să nu mai fiu în stare să-mi reamintesc pentru o perioadă lungă de timp. Şi dacă uit cine sunt, s-ar putea ca şi tu să uiţi cine eşti şi astfel vom fi amândoi pierduţi. Va fi nevoie ca un alt suflet să vină şi să ne amintească amândurora cine suntem!
– Nu, nu vom uita, îi promise Micul Suflet, îţi voi reaminti eu. Şi îţi voi mulţumi că mi-ai adus acest dar, şansa de a experimenta cine sunt cu adevarat.
Şi astfel cei doi căzuseră de acord. Micul Suflet îşi începuse noua viaţă, emoţionat să fie Lumina, ceea ce era foarte special, şi entuziasmat să facă parte din acel ceva foarte special numit iertare. Micul Suflet aştepta cu nerăbdare să fie în stare să trăiască experienţa iertării şi să mulţumească oricărui suflet care făcea acest lucru posibil. Şi ori de câte ori un nou suflet apărea în preajma lui, chiar dacă acel nou suflet îi aducea bucurie ori tristeţe, dar mai ales dacă îi aducea tristeţe, Micul Suflet îşi amintea ce-i spusese Dumnezeu: Adu-ţi aminte, Eu vă trimit doar îngeri!”

O tehnică respiratorie simplă pentru zona pieptului

Aici continui să corelez unele aspecte cu privire la rolul respirației în reglarea și armonizarea stărilor noastre sufletești.

În zona pieptului există un centru energetic important care reglează și susține activitatea inimii și plămânilor – două organe importante ce imprimă parcă ritmul vieții în ființă. (V-am mai vorbit despre el. Pe canalul meu YOUTUBE există un playlist consacrat acestui centru – Anahata Chakra.) Energia specifică a acestui centru este cea care permite exprimarea afectivității. Ce este însă mai puțin cunoscut, este faptul că simțul tactil care este cel mai bine dezvoltat la nivelul mâinilor și palmelor este controlat de energia specifică acestui centru. Am putea să ”lucrăm” pentru a ”simți” chiar cu mânuțele noastre, ce este aici, în suflet. Astfel, acționăm în mod binefăcător asupra acestor organe vitale, cu iubire și deschidere, pentru a liniști și alina agitația interioară adeseori produsă de unele perturbări care sunt localizate la acest nivel. 

Cum ”deschidem” timpul?

Prezentarea de astăzi continuă tema consacrată necesității de a trăi având timpul de partea noastră. Și, așa cum veți vedea, aceasta are de-a face cu starea de conștiență, de prezență asumată în mod favorabil pentru noi ca și pentru semenii noștri.

Abordez această temă pentru că mulți justifică lipsa de timp ca fiind principalul lor obstacol în ”a face” mai multe lucruri care îi interesează sau îi preocupă. Cum ar fi practica meditației. Chestiunea este înțeleasă greșit. Pentru că nu se pune problema de ”a face” mai multe, ci de a crește calitatea existenței pe care o trăiești, iar aceasta, cu puțină sinceritate, implică a fi conștienți de necesitatea unor alte opțiuni. De ce? Pentru că dacă ai fi mulțumit de felul în care trăiești și interacționezi  cu ceilalți nu ai ofta prea des și nici nu ai fi stresat. Ori a învăța să te relaxezi eficient și în mod natural, a învăța să te liniștești pentru a te destresa, implică timp. Cum faci rost de timp? Cum? Prin creșterea eficienței, calmului, lucidității, puterii de concentrare, energiei voinței, vitalității, etc., aspecte pe care ți le poate conferi o practică sistematică. Da! Poți spune că investești 2 ore pe săptămână la un curs pentru a învăța arta meditației, dar ceea ce vei obține (pe lângă multe alte lucruri) este TIMPUL. Pentru că toate aceste calități ale minții, energiei și corpului tău cum ar fi claritatea, luciditatea, calmul, stăpânirea de sine, răbdarea, puterea voinței, liniștea și relaxarea, etc.  vor optimiza și vor eficientiza toate celelalte resurse. Astfel vei ”lucra” asupra timpului învățând cum să creezi timpul de care ai nevoie. Investiția de timp pentru a ”produce” TIMPUL este o calitate a inteligenței superioare, care, odată trezită, te va răsplăti cu multe alte daruri începând DE ACUM.  

Timpul trebuie să rodească și pentru noi

Aici este un mic extras dintr-un dialog spiritual realizat cu un grup de seniori integrați în cadrul Programului 3R – regenerare, revitalizare, reîntinerire. Unele idei sunt universal valabile. Chestiunea simplă este de a folosi în mod adecvat resursele pe care la avem în fiecare etapă de viață pe care o trăim.

A folosi în mod binefăcător timpul pentru tine și semenii tăi înseamnă totodată a ieși de sub frica ”devorării” ființei de această trecere inexorabilă a timpului. Petrecut astfel, timpul devine zămislitor și ziditor al unei construcții interioare care poate dăinui în liniște și bucurie. Căci de fiecare dintre noi depinde modul în care dăruim timpului darurile noastre pentru ca, la rândul său, să întoarcă roadele sale asupra noastră. 

Despre Inima frumoasă și Iubire

     Am fost întrebat de ce continui să expun aceste prelegeri care durează mult știind că durata statistică de vizionare a unui clip este de 5 minute. Alții dimpotrivă, apreciază mult aceste expuneri care le sunt de folos pentru că pot înțelege mai mult și au timp să reasculte și să-și amintească despre valorile esențiale ale vieții.

     Realizez că mulți oamenii nu au timp, dar știu că cei care ”cuplează” la universul spiritual reușesc să-și găsească acel timp chiar și de practică.  Amintesc că mintea se desfășoară în timp și din această cauză îl caută și-l pierde trăind anxietatea produsă de timp asupra existenței. Pe de altă parte, universul Inimii este un spațiu de căutare și de descoperiri revelatorii, care te cheamă și te provoacă să trăiești binele, frumusețea și armonia în acel prezent continuu. Tu în ce univers preferi să trăiești?  

     Așa cum o călătorie îți poate revela multe aspecte deosebite cu privire la lumea exterioară, ea poate aduce la suprafața conștiinței și lucruri mai puțin cunoscute chiar despre noi înșine.

     În ceea ce privește practica spirituală, ea mereu ne deschide către un orizont al cunoașterii de sine care se revelează ca fiind din ce în ce mai vast și mai profund, dovedindu-se foarte eficientă în transformarea modului de a ne percepe pe noi sau pe semenii noștri. Explorarea naturii umane este o cale fără sfârșit întrucât omul este expresia vie a divinității nesfârșite.

     Dincolo de modalitățile formale care sunt integrate în practica acestei forme de yoga – Hridaya Yoga – Yoga Inimii Spirituale, acasă sau la sală, rămâne acest spațiu vast al existenței de zi cu zi. În viziunea dobândită, a ne reaminti de cine suntem noi și ce resurse avem va conta enorm în bilanțul calitativ al existenței noastre. 

     Vom remarca că, din ce în ce mai mult, starea de centrare, de prezență conștientă, de deschidere a Inimii se permanentizează și observăm că suntem din ce în ce mai capabili să oferim ”răspunsuri” înțelepte ce vin de dincolo de rațiunea (de multe ori limitată) a minții. Din această perspectivă, Inima devine un suis generis portal cu dublu sens în care pătrund și din care se exprimă, mai apoi, în afară, atitudini și trăiri care afirmă acest simțământ al Unității și a recunoașterii similarități în planul esenței a tuturor oamenilor.  

     În această expunere subliniez importanța Inimii Spirituale ca organ al cunoașterii spirituale directe, Iubirea fiind mijlocul ei natural de exprimare.  Detaliez aici diferențele fundamentale de integrare existențială prin filtrarea de către minte a lumii și a vieții, pe de-o parte, iar pe de altă parte reamintim acea perspectivă inocentă, pură și luminoasă a Inimii.

     Dacă veți avea răbdare să ascultați până la capăt, veți putea avea o perspectivă mai profundă cu privire la modul în care vă exprimați acum voi, fiecare în parte, din punct de vedere sufletesc și spiritual și ce modificări ați putea ”face” spre binele și armonia propriei existențe. 

Bucuria existenței

Frumusețea și armonia, bunătatea spontană și necondiționată, voința impetuoasă, curajul, calmul imperturbabil, o minunată sincronicitate, comunicarea empatică dincolo de cuvinte, măiestria etalată, etc., atunci când le percepem, de multe ori ne conduc către un univers de trăire caracterizat de bucuria recunoașterii acelei manifestări și suntem atrași, în funcție de gradul nostru de deschidere și de sensibilitate, în acel orizont al experienței care devine inspirator pentru noi. Am trăit desigur, mulți dintre noi, aceste momente. Poate chiar în simplitatea măreață și adeseori tăcută a naturii ne-am abandonat pentru câteva clipe, pentru a o lăsa să ne pătrundă cu totul. Și da, putem spune că nu am fost dezamăgiți niciodată de această liniște odihnitoare în care ne-am regăsit de multe ori pacea și echilibrul interior.

Practica meditației ne conduce într-un mod firesc către a recunoaște și a ne putea menține fără efort în această simplitate a existenței care revelează și totodată valorizează existența așa cum este ea. Este o experiență semnificativă din punct de vedere spiritual conferită de acest moment de recunoaștere, acceptare și afirmare prin propria trăire interioară.

Închei această postare cu reamintirea multor momente de bucurie pe care le-am trăit la cursuri, seminarii, tabere de meditație, drumeții, etc. împreună cu unii dintre voi și vă invit și în noul an de curs care începe săptămâna viitoare să continuăm să ne bucurăm unii de alții.

Programul cursurilor și programelor este prezentat aici.

A trăi cu inima deschisă – partea a III-a

Aici se arată ce am putea ”face” în interior pentru ca universul în care trăim să ne ajute în stabilizarea acestei stări de deschidere a inimii.

A trăi cu inima deschisă – partea a-II-a

Calea spre mai binele ființei, oricum ați defini acest bine, începe, continuă și se dezvoltă prin puterea inimii trezite și deschise simultan spre interior și exterior.

A pătrunde în regatul inimii te transpune în ipostaza celui ce recunoaște, trăiește și se bucură de libertatea spiritului.

Tehnici de transformare – Percepția vizuală din Inimă

       Aici este expusă o modalitate de a percepe și a integra lumea exterioară menținând o stare de centrare în inimă.

       Pentru a ne încredința că este posibil să simțim și să trăim în lume mult mai prezenți și conștienți de ceea ce există în jurul nostru și, prin urmare, mult mai profund conectați la realitate, putem recurge la un experiment foarte simplu dar eficient. Starea pe care o vom simți, va obiectiva, pentru cei ce vor repeta acest mic experiment, diferența fundamentală între modul comun și adeseori superficial de a privi lumea și maniera participativă, caldă și empatică de a ne integra existența în viața de zi cu zi.

       Astfel vom putea cultiva și lărgi câmpul conștienței noastre în raport cu noi și cu ceea ce vrem să percepem și să cunoaștem din lumea exterioară. Să nu uităm că această atitudine esențială implică o anumită profunzime a abordării vieții întrucât inima devine un suis generis organ de cunoaștere ce ne reprezintă în mod autentic propria natură.

       Această experiență spirituală a fost confirmată de mulți dintre cei care au participat la ea. Ea vă poate răsplăti în primul rând prin efectele binefăcătoare ale unui astfel de mod de a percepe, cunoaște și răspunde la contactul dumneavoastră cu lumea.

Omul poate dar de multe ori nu vrea sa cunoasca realitatea

În acest dialog spiritual arăt că există, în general, o autosuficiență în ceea ce privește cunoașterea de sine. Trebuie să recunoaștem că mulți dintre noi nu facem, sau mai bine spus, nu creem sau nu ne transpunem în cadrul necesar unei experiențe pentru a putea ajunge să lărgim semnificația unui concept, în primul rând printr-o cunoaștere directă. Cum ar fi conceptul de conștiință sau cel de suflet sau cel de psihic sau de minte sau…sau…sau. Iar cu privire la corp, deși este cel mai usor perceptibil nivel, cu privire la el, în general doar reacționăm la stimulii care ne parvin din sfera sa. Este mult prea putin, pentru a crede că, în această stare de lucruri, ignorând diferitele niveluri și resurse ale ființei, existența noastră ar putea rămâne mult timp în zona de confort. Este exact, pe dos. În mod sigur, mai devreme sau mai târziu, mai mult sau mai puțin dureros, vom fi ”scoși” din această zonă, ajungând să cunoaștem mai profund cum stau lucrurile cu noi, forțați mai ales de soartă. Și totuși lucrurile ar putea sta altfel. 

 

 

Inima poate cuprinde și înălța totul

 În Yoga Inimii Spirituale viața este câmpul vast al experienței. Desigur că există o practică și o metodologie a trezirii interioare și a reamintirii a cine suntem noi în realitate. Cu ajutorul acesteia, reușim în scurt timp să devenim conștienți de resursele noastre interioare și să le valorizăm la nivelul la care ele ne pot facilita percepția și integrarea unei viziuni a totalității și unității existenței.

       Atunci când Inima îți poate vibra în dorul de înălțare, când freamătă înfiorată de frumusețe, când recunoaște și afirmă curajoasă adevărul prezenței divine în lume și în toți ceilalți semeni, când deschisă și generoasă te face să întinzi mâna spre a oferi, când își cântă preaplinul iubirii dăruind fericire, când tăcută și sfioasă se abandonează cerului sărutând cu recunoștință pământul, când se avântă spre spațiile celeste purtată de îngerii cunoașterii, și… chiar și atunci când, pur și simplu nu ai simțit nimic din toate acestea, este bine să nu uiți că viața ta reflectă deschiderea sau închiderea Inimii tale. Prin urmare, fii cât mai prezent în Inima ta și darul prezenței Inimii tale se va face simțit în lume.

       Cu acest prilej doresc să vă invit să petrecem la sfârșitul săptămânii viitoare, (8-10 mai) un timp al prezenței în Inima Spirituală. 

       Vom consacra două zile pentru o perioadă de retragere și regăsire prin yoga și meditație în cadrul Centrului de Yoga și Meditație Kamala din Sânpetru. 

Aici veți găsi mai multe informații pentru cei interesați.

Vă aștept cu drag!

Despre existență și conștiință din perspectiva non-dualității

       În această prezentare abordez un aspect fundamental al integrării spirituale și anume necesitatea asumării și, mai apoi, a afirmării viziunii unității întregii existențe. Tot ceea ce există și se manifestă în acest Univers (inclusiv  conștiința umană) este interconectat și integrat în câmpul unificat al conștiinței divine.    

Este necesar, de asemenea, să facem foarte bine distincția și să înțelegem lăuntric diferențele dintre 1) a te gândi la o astfel de afimație, 2) a crede în ea și 3) a o trăi ca atare, de a o exprima prin însăși propria ta prezență. 

Rolul centrării în Inimă pentru viața spirituală

De ce ne-am pune problema centrării in inimă? Dacă nu din necesitatea unei asumări libere a unei existențe armonioase măcar motivați de constatarea că des-centrarea a devenit o experiență comună marii majorități și aceasta duce la agitație și stres, la o stare de încordare și anxietate care stoarce de resurse orice ființă. Des-centrarea este, în ultimă instanță, efectul unei minți orizontale care se extinde senzorial atât de mult spre ”a face ceva” încât se ajunge în situația de a nu mai fii pur și simplu capabili de a distinge în zgomotul de fond semnalele inteligente ale sufletului nostru. Nu trebuie niciodată să confundăm adevărata stare de concentrare a minții cu aceea receptivitate neselectivă în urma căreia mintea rămâne mereu ”colorată” de tot felul de percepții, senzații, dorințe și stări care nu îi mai dau pace.

De cealaltă parte, Inima poate deveni un veritabil barometru al stărilor noastre existențiale. Centrarea in Inima Spirituală asigură această participare vie, caldă și mereu însuflețitoare în tot ceea ce urmărim să realizăm. Centrarea aduce acea conștiență extinsă în mod empatic asupra universului exterior iar în urma acestui tip de percepție va rezulta de multe ori un răspuns adecvat în mod armonios situației.

Centrarea ne conferă discernământul de a intui ce acţiuni nu sunt în armonie cu Spiritul. Bazându-ne pe acest discernământ al Inimii, urmărim să ne punem în armonie cu ceea ce trezeşte dimensiunea infinită a fiinţei noastre. Astfel, suferinţele se diminuează pentru a ne lărgi conştiinţa frumuseţii şi a splendorii unei vieţi care şi-a regăsit centrul.

Desigur ca varianta optimă o reprezintă simultaneitatea centrării în Inimă și a unei atenții focalizate capabilă de a discerne cu acuratețe lumea și a decodifica cu înțelepciune mesajele ei pentru noi. Centrarea în Inima Spirituală reprezintă de fapt o atitudine esenţială care, odată integrată, tinde să se reflecte spontan ca un mod de „a fi” in armonie cu Totul.

Tehnici de transformare – A sufla asupra ”taciunilor” Inimii

Despre necesitatea constientizarii acestui spatiu sacru al Inimii am mai scris. Am vorbit si despre trezirea sufletului ca expresie a unei activari armonioase a centrului energetic localizat in zona pieptului. Chiar daca nu avem cunostinta despre relatia de cauzalitate care exista intre acest nivel energetic si experienta psiho-mentala traita sub forma diferitelor atitudini si reactii emotionale, sentimente, mai mult sau mai putin profunde, ganduri si stari diferite de constiinta, putem incepe procesul de reluare a ”contactului” cu noi insine pentru a ne recentra si primeni viata noastra sufleteasca.

Acest demers este justificat in primul rand de nevoia interioara de echilibru si armonie pe fondul unei existente care tinde din ce in ce mai mult sa duca la exteriorizare, agitatie, anxietate, stres, temeri, etc. si care, pe termen lung, estompeaza, daca nu chiar duce la o completa ”uitare de sine”. 

In prezentarea urmatoare va propun o tehnica de transformare eficienta a substratului afectiv-emotional care poate culmina cu o veritabila ”trezire” a constiintei de sine. Atitudinea de centrare, respiratia, atentia deschisa spre interior, toate acestea ne vor ajuta sa restabilim pacea si echilibrul sufletesc, fundal binefacator al oricarei relatii umane armonioase. 

2 Cai de recunoastere a Realitatii

In general, experienta umana conduce spre cunoastere in doua moduri: prin negare sau prin afirmare. Este valabil si pentru existenta profana si pentru cea spirituala.                                         Atunci cand explorezi lumea cautand ceva anume, cand recunosti (adeseori in final si dez-amagit) ca nu ai gasit ceea ce cautai, poti spune ca te afli mai aproape de adevar pentru ca ai eliminat una din cele N posibilitati sau solutii. Au mai ramas N-1 variante. Pe aceasta cale insa nimeni nu-ti garanteaza ca vei avea timpul si resursele sa explorezi multimea tuturor celor N-(N-1) pentru a ajunge in final la ultima varianta sau solutie care este cea reala.  Eliminand intr-un final toate variantele false ceea ce ramane nu poate fi decat varianta corecta si, prin urmare, adevarata. Dar avem oare aceasta putere de a merge pana la capat trecand prin atatea dez-amagiri si iluzionari spre a gasi in final Adevarul sau Realitatea? Cum si cand vom stii sau cine ne va spune ca am ajuns la capat? Avem noi oare acest discernamant si tinere de minte?

O alta cale ce se reveleaza gradat, pe masura ce se dezvolta aceasta constienta de sine, este aceea de a recunoaste ca in tot ceea ce intalnesti ca experienta exista (intr-un mod adesori tainic incifrat) un ”semn”, ”un fir calauzitor”, ”un graunte de adevar”, ”un aspect providential”, ”o lectie”, ”ceva necesar”, poate chiar unele sincronicitati semnificative sau situatii elocvente din punct de vedere simbolic. Recunoscandu-le atent pe drumul cautarii adevarului, ele sunt menite sa reprezinte veritabile jaloane sau borne ce te ghideaza sa continui explorarea traind un inefabil sentiment de apropiere si confirmare a justetii si corectitudinii caii pe care te aflii. Este mult mai revigorant si entuziasmant acest mod de explorare a vietii traind perpetua bucuria a descoperirii si recunoasterii amprentei divine in lume fata de situatia care devine incarcata de anxietatea absentei, lipsei, golului, pierderii sau ratacirii intr-o lume in care uitam de Dumnezeu.    

Hridaya Yoga – Yoga Inimii Spirituale este o cale a recunoasterii unitatii tuturor lucrurilor, fiintelor si fenomenelor. Ea urmăreşte prin tehnici si metode eficiente eliminarea contradicţiilor, tensiunilor, conflictelor venind dintr-o viziune dualistă şi din condiţionarea inerentă acestei concepţii-programări. A exprima si afirma din ce in ce mai coerent aceasta constiinta a Unitatii atat in cadrul experientei spirituale directe cat si in viata de zi cu zi inseamna, in ultima instanta, a trai acest Adevar al Unitatii Totului.

  

Inima ne conduce la dez-limitare si libertate

Orice gest de centrare în Inima Spirituală, orice apropiere de natura divină, de Dumnezeu, aduce după sine o evidenţă intuitivă, un sentiment al Adevărului, al Iubirii, care la rândul lor sporesc şi mai mult aspiraţia centrării în Inima. Prin urmare, adâncirea în Inimă îşi găseşte o împlinire naturală în înflorirea sentimentului de iubire, de armonie, de acord perfect cu Totul, de comuniune cu Dumnezeu. Deschiderea sufletului şi procesul “de umplere” gradată a acestuia cu iubire de semeni si de Dumnezeu sunt expresii fireşti ale centrării în Inimă.

Există o fericire şi o libertate care sunt inerente centrării în Inima Spirituală. Ele vor infuza treptat orice practică spirituala şi apoi întreaga noastră viaţă.

Această centrare ne inspiră totodată să acţionăm în viaţa de zi cu zi în acele moduri care celebrează şi exaltă esenţa vieţii, fericirea, libertatea şi iubirea inerente spiritului uman. Pe de altă parte, centrarea ne conferă discernământul de a intui si ce acţiuni nu sunt în armonie din punct de vedere spiritual. Bazându-ne pe acest discernământ al Inimii, urmărim să ne punem în armonie cu ceea ce trezeşte dimensiunea infinită a fiinţei noastre. Astfel, suferinţele se diminuează pentru a ne lărgi conştiinţa frumuseţii şi a splendorii unei vieţi care şi-a regăsit centrul. In acest centru te regasesti liber dar totodata unificat si impacat cu tine, cu semenii tai, cu intreaga lume. Si numai din centru poti avea aceasta viziune ca toate firele existentei tale sunt urzite intr-un mod nestiut cu firele destinice ale celorlalti, ca existenta acestei lumi este impletita mereu cu a ta, ca fericirea si sentimentul libertatii tale aduc totodata fericire si eliberare in lume.

Identificati-va cu pacea oceanului nu cu agitatia valurilor

Inima Spirituala este infinit mai mult decat inima fizica sau structura energetica si psiho-emotionala specifica acesteia. Si, mai ales atunci cand apar evenimente ce tind sa ne perturbe si pe care inima le simte mai intens, amintiti-va sa nu dramatizati, pentru ca acolo, perturbarea aceea emotionala nu este decat efectul vibratiei dizarmonioase a unui mic substrat. Lasati ca toate acele valuri emotionale sa se disipe in imensitatea acestui ocean de pace, liniste si iubire care, in realitate, nu poate fi niciodata de nimic perturbat, orice valuri, oricat de mari si amenintatoare topindu-se in cele din urma in imensitatea sa.

Amintiti-va sa va intrebati atunci: Cine sunt eu? Acest val efemer de suprafata sau imensitatea de profunzime si pace a oceanului? Regasiti-va astfel odihna in undele de mare adancime ale Inimii Spirituale. Abandonati mica barcuta firava a egoului speriat si invatati sa plutiti si sa va predati …marelui albastru.  

Inima – Lacasul misterului suprem

Atunci cand te lasi calauzit  de minte, ”cautarea” lui Dumnezeu se desfasoara de cele mai multe ori in universul exterior. Mintea poate gasi in lume, adeseori, suficient de multe motive sa spuna ca nu gaseste dovezi ale manifestarii Sale. Este adevarat ca Dumnezeu nu raspunde unei mintii disperate, incarcata de dorinta, prea plina de prejudecati si tensionata de asteptari. Dar, chiar si asa, mai devreme sau mai tarziu, epuizat de eforturi, dez-amagit de tot si de toate, in linistea abandonului care survine, sentimentul inefabil al unei existente ce continua sa curga dincolo de toate pretentiile, dorintele si aspiratiile de pana acum, te impresoara si, gradat, te invaluie spre a topi si ultima rezistenta a egoului tau care ”vrea” sa-L gaseasca sub un anume chip pe Cel fara de sfarsit. Si, atunci cand mintea lasa loc umilintei purei fiintari ce nu mai are trecut, ce nu se mai gandeste la vreun viitor, fiind complet eliberata din tentaculele acestei supreme dorinte, din lacasul Inimii irumpe …certitudinea calda si luminoasa a prezentei divine. Este …un moment  in care …doar Dumnezeu exista.

Pe de alta parte, cand suntem ghidati de Inima pe drumul cautarii lui Dumnezeu in aceasta lume, fiecare pas iti trezeste sentimentul recunoasterii amprentei divine. Dar, vine un moment, in care, toate aceste semne traite in bucuria anticiparii supremei intalniri, te ghideaza din ce in ce mai mult spre a asculta o chemare ce vine dinlauntru. Si atunci …te opresti …asculti …cum tacerea sfanta a Inimii a invaluit totul…doar Dumnezeu a ramas.  

Numai Inima recunoaște frumusețea divină a Creației

Ceea ce Dumnezeu i-a spus trandafirului

Astfel încât el a râs într-o frumusețe înflorită

I-a spus și Inimii mele 

Și a făcut-o de sute de ori mai frumoasă.                                                                   Rumi

În Yoga Inimii Spirituale recomand raportarea la universul nostru interior într-un mod similar celui în care suntem sfătuiţi să percepem natura, copacii, florile, munţii, asfinţitul soarelui: fără gânduri, fără filtrele raţionale obişnuite, pe fondul liniştii mentale. Aceasta se produce natural atunci când percepţia se face nu cu mintea, ci „cu Inima”. Evident, mintea va continua să funcţioneze în multe situaţii, dar dispare identificarea cu aceasta şi modul de a interpreta experienţele conform unor filtre mentale prestabilite. În timp, Inima devine un suis-generis organ de percepție subtilă care poate simti această frumusețe atât în interior cât și în exterior. Omul obişnuit reacţionează, omul înţelept integrează, transfigurează, converteşte energia în spirit, sacralizându-şi astfel propria existenţă. Astfel, Universul exterior se revelează în sufletul trezit ca frumusețe și armonie, ca iubire și înțelepciune. Cum se poate exprima atunci o ființă contemplativă în contact cu această frumusețe infinită, dacă nu prin imnuri, cântece de slavă, poezie, dans ….și de multe ori …adorație în tăcere. Există un limbaj cu totul aparte al misticului îndrăgostit de Creatorul acestei frumuseți.

Raportul Inima – Minte

 

 

Ochiul Inimii

Inainte de a va prezenta un alt aspect simbolic corelat cu inima vreau sa va urez sa aveti parte, in anul in care tocmai am intrat, de multe intelegeri si realizari interioare care sa va confirme, intr-un mod din ce in ce mai profund, realitatea experientelor spirituale.

Am fost incantat sa constat anul acesta, ca mai mult de o treime din cititorii acestui blog sunt din afara tarii si ma bucur ca multe dintre postarile cu privire la Hridaya Yoga si semnificatia Inimii Spirituale au fost apreciate.

Desigur ca acest blog se adreseaza in primul rand cautatorilor spirituali si prezentarile orale pe care le fac de mai mult timp pe blog implica din partea acestora mai mult timp si dedicatie mai ales cand sunt expuse unele tehnici de transformare.

Unii dintre acestia au simtit nevoia sa aprofundeze metodele sistemului Yogai Inimii Spirituale si fie au optat pentru cursurile de Yoga si meditatie on-line de pe site-ul MentorYoga, fie au ajuns sa practice la una din salile noastre de curs. Le apreciez si cu aceasta ocazie aspiratia sincera de transformare spirituala.

Dar sa trecem acum la subiectul de astazi. Exista o multitudine de  semnificaţii şi caracteristici simbolice ale Inimii Spirituale. Ele se lasa usor intuite pentru fiinta sesibila al carui suflet este trezit.

 Expresia “ochiul Inimii” apare de asemenea şi în tradiţia sufită. Aici reprezintă deschiderea faţă de divin, ochiul prin care profunzimea Inimii poate fi văzută şi prin care Inima poate recunoaşte Suprema Realitate divină. Conform acestor descrieri, ne putem imagina acest ochi al Inimii ca privind în două direcţii:

1. o privire orientată în „interior”, prin care cel care meditează poate vedea Infinitul profunzimilor Inimii.
2. o alta orientată spre “exterior”. Acesta este ochiul prin care Subiectul Suprem, conştiinţa martor, Cunoscătorul ultim, Dumnezeu priveşte Lumea, este martorul atotcuprinzător al acesteia.

Pentru aceste tradiţii, acest loc din adâncul Inimii este simbolul punctului de contact cu Dumnezeu.

Necesitatea constientizarii Inimii Spirituale

Constientizarea Inimii Spirituale este un prim pas important în revelarea naturii noastre divine. Centrarea în Inima Spirituală dublata de constientizarea acesteia reprezintă de fapt o atitudine esenţială care, odată integrată, tinde să se reflecte spontan ca un mod de „a fi”. A reusi sa prelungesti si sa stabilizezi momentele inefabile ale trairii meditative  in viata de zi cu zi inseamna, pana la urma, extinderea acestei constiente luminoasa si mereu pacificatoare a Inimii Spirituale. De aici rezulta spontaneitatea oricarei atitudini spirituale. Adecvarea armonioasa la circumstante devine astfel un efect ce exprima constienta trairii  ”in sine”. Inceteaza  ”nevoia” ego-ului de ”a trebui” sa faca ceva pentru aceasta adecvare. 

Exista intotdeauna o stare clar decelabila atunci cand suntem miscati de aceasta constienta a Inimii; este ca un numitor comun aflat la baza oricarei fractii a existentei.  Prin centrarea în Inima Spirituală  se induce sentimentul unei sacre legături a Tot. Acesta este adevăratul „Acasă” în care ne regăsim împreună, în aceeaşi radiaţie a Prezenţei Pure, a freamătului sacru, Spanda.

 

A descoperi sacralitatea vietii pretutindeni si oricand

Pentru un om obisnuit, ritualul religios este cel care, de multe ori, ii inspira si inalta sufletul in acel spatiu sacru de unde el se reintorce mai apoi primenit si regenerat.  Vizitam biserici, catedrale, moschei, temple participand sau nu la ritualuri si continuam sa facem aceasta de sute si sute de ani. Ne-am pierdut de multe ori in contemplare, veneratie si admiratie spre a ne regasi apoi mai umili si sfiosi in fata grandiozitatii si sublimului marilor opere umane care au incercat sa se apropie de opera divina. Am crezut si credem in continuare, multi dintre noi, ca ne este mai usor sa-l simtim pe Dumnezeu in temple si mai ales cu ocazia sarbatorilor.

Marile pelerinaje constituie pentru multi altii momente privilegiate de reconectare a sufletului la divinitate. Drumul pelerinului este parcurs cu veneratie, iubire si recunostinta, fiecare pas facut apropiindu-l de Dumnezeu.

Unele fiinte al caror suflet este trezit traiesc bucuria recunoasterii sacralitatii in marele templu al naturii acolo unde lumina reveleaza frumusete, echilibru, armonie si intelepciune.  Ne-am regasit poate, de multe ori pacea si linistea in aceste spatii exterioare admirand sublima creativitate a divinitatii.

Dar de ce numai asa? De ce sa nu extindem acest camp al regasirii si recunoasterii divinitatii pretutindeni si oricand? Cum am putea face acest lucru? Oficiind clipa de clipa in templul Inimii, la altarul Iubirii. De unde altundeva ne-am putea adresa invocatiile si cantecele de dor de Dumnezeu daca nu de aici? Spre ce zari si spre ce piscuri ar trebui sa ne indreptam spre a ne ”apropia” si a fi mai bine ”auziti” de EL, daca nu urcam in cerul Inimii noastre cantand de aici Cantarea Cantarilor? Carui Dumnezeu sa-i oferim cu iubire ofrande si daruri daca nu celui care este aici si aproape si care poarta in Inima sa intreaga asemanare?

Unde sa mai mergem si pe cine sa iubim și sa servim in lumea asta, daca nu divinitatii din noi si din semenii nostri de pretutindeni?

 

Limbajul Inimii versus limbajul Minții

     Este ușor să înțelegem că modul în care relaționăm, comunicăm și reactionăm fiecare dintre noi, poartă amprenta specifică predominanței nivelului de conștiință. De exemplu, o ființă orientată preponderent afectiv, se comportă diferit, în multe situații ale vieții, față de o ființă, a cărei specificitate, o reprezintă abordarea mentală a situațiilor. Ca urmare, apar reacții și răspunsuri diferite și din partea mediului exterior.

     Deschiderea spontană, altruismul, bunătatea și candoarea unei ființă, sunt mai greu de înțeles de către o altă ființă calculată, rezervată, prudentă până la suspiciune și care-și urmărește mai mereu propriul interes.

     Viziunea și orientarea unei ființe care trăiește cum s-ar spune cu Inima deschisă este caracterizată de deschidere, spontaneitate, căldură, entuziasm și încredere ceea ce de multe ori facilitează un nivel superior al comunicării și interacțiunii umane. Inima este ”instrumentul” care odată acordat, continuă să cânte și …să încânte pe ceilalți. Această vibrație pură a Inimii, mereu animă și contagiază în mod binefăcător natura umană.

     Așadar spațiul sacru al Inimii, devine locul de întâlnire al ființei cu ea însăși, cu semenii săi … și nu în ultimul rând, …cu Dumnezeu.

Egoul ”cade” de la sine daca ne ocupam de Inima

Auzim adeseori sfaturi si/sau indemnuri de tipul ”trebuie sa lupti cu egoul”, ”e necesar sa diminuezi egoul”, ”sa anihilezi egoul”, ”sa elimini egoul”, s.a.m.d. Dar inainte de a intelege ce ai de facut pentru a da curs unui asemenea sfat/indemn ar trebui sa stii ce este acest ego. Daca incepem sa aflam ca aceasta constiinta a individualitatii noastre ce se exprima atat de complex in planul personalitatii este o ”constructie” fortificata de noi si de universul exterior cu multe eforturi avand si o istorie veche, ne-am putea pune intrebarea de ce ar trebui sa luptam contra sa, sa daramam, sa anihilam, sa distrugem ceea ce a fost creeat? Mai mult decat atat. Egoul – ahamkara – (simtul propriei individualitati) este un nivel de exprimare a modului in care este organizata si tinde sa evolueze constiinta de sine la un moment dat. Din acest punct de vedere problema ”anihilarii” egoului este falsa. Caci daca ar fi cineva care sa vrea sa faca acest lucru, acesta ar fi o structura mai subtila care apartine tot egoului dar care intelege si realizeaza limitarile, conditionarea si suferinta inerenta experientei umane purtate de catre acel egou mai impur si ignorant pe care acum, el (egoul superior) l-ar dori eliminat. Este oarecum linistitor pentru ego sa stie ca are mai mereu ceva de facut pentru a asigura o mai mare bunastare a sa chiar in ideea evolutiei si realizarii sprituale. Dar aici, trebuie sa recunoastem ca tot despre ego este vorba, tot el este cel care ne dirijeaza atentia si in felul acesta isi continua dainuirea intr-un mod mai subtil si justificat spiritual. Ajunsi aici, trebuie sa admitem ca fiind o matrice fundamentala care are un rost in definirea modului de organizare si cristalizare a experientei umane nu ne va mai interesa nicidecum sa producem aceasta lupta interioara care poate conduce uneori chiar la scindare si tulburari de personalitate.

Ceea ce dorim insa la modul esential este ca aceasta structura a egoului sa nu blocheze un real proces evolutiv. Sa invatam sa folosim asadar resursele vaste ale personalitatii, sa cultivam toate acele insusiri ce reflecta o individualitate bine inchegata, unitara si coerenta din punctul de vedere al manifestarii binelui, dreptatii, iubirii, armoniei, frumusetii si intelepciunii si sa urmarim sa devenim UN OM ADEVARAT.

Toata aceasta chestiune falsa a luptei cu egoul dispare de la sine in momentul in care depasim din punct de vedere evolutiv aceasta etapa a individualizarii si intram in sfera de exprimare a nevoilor profunde ale sufletului nostru de a fi hranit si sustinut de structurile superioare ale fiintei. A iesi din colivia ingusta a egoului pentru a zbura liber in spatiile vaste ale orizontului presupune insa a cunoaste ca dincolo de gratii este ceva care merita a fii perceput si explorat. De ce am lupta sa iesim din temnite si colivii daca nu am fi siguri ca ”dincolo” ne-ar fi mai bine. De ce am face-o daca in temnite si colivii putem inca supravietui cu ce primim. Am lupta insa si am risca chiar si viata pentru libertate numai daca am stii ca existenta noastra va fi cu mult mai buna.

Daca din punctul de vedere al nivelului de constiinta am depasi planul individualitatii si am trece in spatiul Inimii caracterizat de o viziune a unitatii tuturor lucrurilor, a coexistentiei si manifestarii lor in acest vast ansamblu al armoniei universale in care liantul fundamental este iubirea, egoul si-ar diminua spontan influenta si incet, incet s-ar ”topi”. Atins de flacara iubirii, sufletul individual incepe sa cante o sublima simfonie ce exprima miscarea de inaltare a sa pe orbite din ce in ce mai elevate si aici ”instrumentul” egoului ar suna fals si chiar complet disonant. Asa incat egoul ”cade” de la Sine atunci cand ne ocupam sa ”urcam”. El nu poate ”respira” in spatiul eterat si pur al intelepciunii Inimii. Iata de ce trebuie sa ne ”ocupam” doar de inima noastra pentru a o deschide larg si a o face sa ramana asa in ciuda tuturor obstacolelor.  Iata de ce este necesar sa invatam sa trezim sufletul pentru a primi si darui iubire. Iata de ce este bine sa ne amintim ca niciodata nu suntem singuri si ca suntem cu totii solidari pe acest drum al IUBIRII. Iata de ce este necesar ”sa urcam”.

Dar nu cu lupta si incrancenare. A lupta, niciodata nu a fost un model valabil din punct de vedere evolutiv si/sau spiritual. Nici o lupta nu aduce cu adevarat pacea. Dupa atatea si atatea experiente de lupta, individul se apropie de momentul depasirii acestui nivel de reactie a egoului. Amintiti-va mereu ca cel care vrea sa lupte cu oricine si cu orice, chiar si cu el insusi este tot egoul. Surprindeti-i astfel inselaciunea si continuati ”sa urcati”. 

Adevarata evolutie si/sau revolutie a constiintei a avut, are si va continua sa aiba ”de-a face” cu iubirea. Iubirea este cea care cucereste. Iubirea este cea care uneste si elibereaza sufletele. Iubirea este cea care ii poate face chiar si pe ceilalti sa se predea. Cu adevarat, Iubirea dezarmeaza constiinta egoului si o destructureaza pana la disolutie. Iata de ce a invata sa ne recentram sufleteste in acest spatiu sacru al Inimii pana la a ajunge sa ne lasam ghidati de frumusetea, iubirea si intelepciune sa inerenta este ceea ce ne poate ilumina existenta de zi cu zi. A noastra si a celorlalti.

 

Inima – Templul universal al Iubirii

    Toate templele, mânăstirile, bisericile, moscheile și altarele existente în această lume au fost înălțate de oameni. Mai mult sau mai puțin sfinți, profeți, înțelepți sau învățați, aceștia au căutat să-I găsească lui Dumnezeu un loc pe acest pământ și să reamintească oamenilor prezența Sa în lume. Mulți poate veți spune că așa a vrut Dumnezeu și că fără ajutorul Său, nimic nu ar fi cu putință. Da, de multe ori, este adevărat. Dar, dacă am merge pe firul acesta al înțelegerii, am ajunge într-un punct care ne tulbură. Vom ajunge oare, să punem totul, în seama lui Dumnezeu numai pe baza faptului că lucrurile au fost înfăptuite? Chiar și cele rele? Unii îmi veți aminti aici, că Dumnezeu se ”ocupă” numai de lucrurile ”bune”, (ridicarea templelor, etc.) și  ”altcineva”, care nu este Dumnezeu se ocupă de lucrurile ”rele” (distrugerea și ruinarea lor). Cu toate acestea, amintindu-ne de rolul lui Dumnezeu, de Creator Suprem al Totului, înseamnă că, chiar și cu privire la distrugerea provocată de acel ”altcineva”, El ar trebui să încuviințeze și actul respectiv. Altfel, nu ar fi Totul, din moment ce, se întâmplă ceva ”peste” voința Sa Supremă. Bunul simț ne spune că nimic nu este în afara lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, evoluția în timp, arată că nu tot ceea ce omul numește ”rău”, este cu adevărat ”rău”, așa precum nu tot ceea ce pare a fi ”bun”, se dovedește a fi ”bun” cu adevărat. Intrăm aici în disputa nesfârșită a relativității ”binelui” și ”răului”, mai ales prin raportarea asupra lor din perspectiva evoluției umane în timp și spațiu. S-a dovedit așadar că, de multe ori ”răul” și chiar suferința a dus într-un final la ”bine” și,  că, de multe ori, ceea ce a părut a fi ”bun” sau ”bine” a dus spre ”rău”.   Ni s-a întâmplat și nouă de atâtea ori. Ceea ce se dovedește a fi bun pentru noi, pentru alții se dovedește a fi rău și invers. Ceea ce pentru alții este bun nouă să ni se pară rău. 

    Admitem așadar, că în afară de această voință divină care se manifestă permanent, există dimensiunea infinită a relativității percepției și a liberului arbitru al omului care este lăsat să se exprime în ambele direcții (ale binelui și răului). Dumnezeu lasă omului suprema libertate chiar și în privința modului în care el, omul se reprezintă pe sine, pe semenul său, lumea, în general și totodată asupra modului în care el, omul îL reprezintă sau și-L reprezintă pe Dumnezeu. 

    Așadar Dumnezeu lasă omului completa libertate în privința modului în care alege să trăiască și să evolueze. Omul alege să înalțe temple exterioare sau să le distrugă în numele unui Dumnezeu sau a unei alte autorități.

     Și acum doresc să evidențiez un aspect important:  

    De multe ori, se dovedește însă, că este mai ușor să construiești un loc de rugăciune și să-l ridici impozant către cer, decât să menții vie și mereu aprinsă, în altarul inimii tale, lumina iubirii de Dumnezeu și de semeni.

    Este mai ușor poate, pentru mulți dintre noi, să cumpărăm ofrande, lumânări, iconițe, candele, mir, flori, rozarii, etc. și să le oferim lumii și lui Dumnezeu, decât să dăruim lumii, ca ofrandă, liniștea, pacea, compasiunea și bunăvoința inimii noastră iubitoare în mod necondiționat. La urma urmei, dacă Dumnezeu este Totul este așadar și Tăcere, este și Pace, este și Iubire, este și Sacralitate.  Să facem acum un bilanț punându-ne o întrebare: care este și cum se exprimă ofranda noastră adusă Iubirii, Frumuseții, Înțelepciunii, Perfecțiunii, Păcii, Fericirii și Atotputerniciei lui Dumnezeu? Prin ”a cumpăra” sau prin ”a fi”?  

    Să ne amintim însă, că înainte de orice templu exterior, și multe alte ”jucării”, Dumnezeu a creat Templul Inimii. L-a ”ridicat” în fiecare ființă și apoi s-a întronat în el. Și acolo, El sălășluiește. A ne aminti să onorăm (prin conștiența noastră, în practica spirituală, în rugăciune, meditație, iubire, compasiune, bunătate, și evident, în viața noastră de zi cu zi), acest spațiu sacru existent aici, în chiar inima noastră, devine un act ce revelează însăși această permanență a prezenței divine.

    Deschiderea Inimii și trăirea în iubire se dovedesc, în timp, a fi modul înțelept de participare a noastră la ritualul sfințirii spațiului interior al acestui Templu al Inimii pentru că aici îl onorăm pe Dumnezeu, căci aici este El. Ce am putea oferi noi, lui Dumnezeu ca ofrandă, mai mult decât inima noastră iubitoare, mintea și sufletul nostru pur prin care EL să se exprime?

    Unul din rolurile unei comunități spirituale active este de a actualiza această Învățătură a Inimii, de a reaminti că așa stau lucrurile și de a încuraja pe oricine să trăiască în acest orizont al Iubirii pentru că aceasta reprezintă limbajul comun al tuturor sufletelor trezite. Iubirea, în toate nuanțele sale, este vibrația inefabilă a sufletului atins, purificat și înălțat de Dumnezeu.

    Dar cât de des uităm aceasta! Revenim la aceleași obiceiuri, de a încerca să-I facem pe plac lui Dumnezeu, dăruindu-I mereu jucării din lumea exterioară (poate din ce în ce mai grandioase), crezând că acestea ÎL vor ”îmbuna” până la a-L convinge să ne acorde mântuirea. De multe ori am fost și suntem învățați să încercăm să cumpărăm ”indulgențele” și iertarea lui Dumnezeu. Vom face poate chiar mai multe pomeni și vom scrie mai multe pomelnice și cu cât ”dăm” lui Dumnezeu mai mult, ne simțim justificați să-i cerem mai mult. Exact așa cum facem și cu semenii noștri, de multe ori. Le dăm ca să ni se dea. Aici, este un tipar repetitiv, condiționant care devine disfuncțional în timp pentru noi căci întreține neliniștea, așteptarea, tensiunea existențială, frustrarea de a nu primi pe cât am dat și la momentul potrivit, etc. 

    Dacă însă ne vom aminti, că în fiecare dintre noi sălășluiește Dumnezeu, ne-am putea reaminti și că, dăruind din inimă, în mod necondiționat, cu iubire și bunătate, atenția noastră celorlalți, este ca și cum, în felul acesta, noi ne îngrijim să ținem aprinsă flacăra vie în altarul Templului creat de Dumnezeu. Mai mult decât atât, multe studii psihologice confirmă faptul că oamenii au nevoie de ceilalți, de prezență activă și conștientă, de iubire și grijă umană, mai mult decât aspectele materiale, de multe ori limitate, pe care unii le oferă. Mulți ajungem să înțelegem că Iubirea nu poate fi cumpărată și Fericirea cu atât mai puțin dar ne comportăm de multe ori diferit.

    ”A-ți veghea Inima” – sfatul tuturor misticilor – poate fi înțeles în această cheie: ține mereu deschisă, cu iubire și compasiune, inima și nu lăsa să se stingă freamătul său sacru, dorul său de Dumnezeu. Astfel, respectarea acestui sfat, devine un act conștient care împlinește menirea de a fi om.  Atunci când tu iubești, când ești fericit, când ești în pace, când te dăruiești conștient cu bunăvoință și compasiune ajutând altruist, atunci când meditezi și când te rogi, când te purifici și respecți unicitatea, sacralitatea și unitatea Totului, nu uita că aceasta este OFRANDA mult plăcută lui Dumnezeu. Tu ești această OFRANDĂ. 

Despre Inima Spirituala in traditia sufita

Inima Spirituala este vazuta in traditia sufita ca fiind suprema realitate – aspectul divin in fiinta umana. Deseori Inima este vazuta si ca un templu sacru in care sufletul ii canta lui Dumnezeu. 

 

INVITATIE – PROGRAMUL ”3R” – regenerare, revitalizare, reintinerire

In fiecare an, la inceputul toamnei astrologice, traiesc un moment special. Emotia intalnirii cu alti ”cautatori”. Vin noi cursanti dornici sa practice Yoga la sala. Sunt bucuros sa observ la unii dintre ei acea atitudine ce semnifica: ”sunt hotarat de acum sa fac ceva concret pentru corpul, sufletul și mintea mea”. La altii, observ mai mult curiozitatea fata de o practica care atrage din ce in ce mai multi oameni. De ce n-ar incerca si ei. Altii pur si simplu nu stiu mai nimic, sunt adusi de prietenii lor care practica mai demult. La unii sesizez in ochi speranta unei posibile rezolvari a unor situatii mai complexe de viata. Si incet, incet de la o intalnire la alta ne cunoastem mai bine si …ne imprietenim… Din aceasta cauza, pentru mine, toamna este un anotimp al inceputului. Al unor noi prietenii. Este un alt moment de sarbatoare.   

Un alt moment minunat se apropie. Saptamana viitoare pe 6 octombrie ma voi intalni cu cei aflati in toamna vietii lor. Sunt cei pentru care viata inseamna poate mai mult decat pentru altii. Pentru ca au trait o mare parte din ea. Si vor sa continue cat mai frumos si intelept. Apreciez enorm efortul acestor oameni in varsta, al caror chip adeseori arata greutatea timpului trait. Dorinta lor de a se intari, de a vrea sa mai faca inca ceva bun pentru corpul si sufletul lor. Cel mai mult ma impresioneaza acei bunici si bunicute care venind la aceste cursuri doresc parca sa capete mai multa putere pentru a face fata vietii și a putea continua sa-si ajute copii si nepotii. Sunt motivat la randul meu sa-i cunosc caci fiecare in felul sau ma inspira, fiecare are o poveste de spus si atunci cand sunt impreuna la cursuri mereu isi arata bunatatea unii altora.  Iata de ce in fiecare toamna voi continua sa ii invit si pe acesti prieteni albiti de timp sa petrecem impreuna unele momente. 

Trăim sub influența a 2 Poli de atracție: Polul Sinelui divin și Polul lumii fenomenale

     În acest Univers funcționează o lege cunoscută de mulți: legea atracției și respingerii. Conform acestei legi și explicat foarte simplu, tot ceea ce există este supus unor forțe care generează (în interacțiunea lor permanent dinamică) efecte de atracție și respingere.

     Învățătura yoghină precum și cea taoistă au descris pe îndelete, încă de acum 2-3000 de ani, mecanismele de interacțiune ale acestor forțe precum și modul înțelept de a opera asupra lor, din punct de vedere fizic, energetic, psihic, mental și spiritual. Scopul mereu precizat este acela de a orienta efectele manifestării forțelor polare opuse din microcosmosul ființei umane (HA (+) și THA (-) în Yoga) sau (YIN(-) și YANG (+) în Taoism) precum și din marele Univers, pentru a determina conștient apariția și menținerea diferitelor niveluri de echilibru și armonie în plan existențial.

     Atunci când urmărim să producem o transformare spirituală este necesar să ținem cont de existența unei forțe foarte puternice care generează efecte puternice. Este vorba de forța de atracție, seducție și fascinație pe care LUMEA exterioară o exercită permanent asupra noastră. Multe lucruri bune se pot produce în evoluția noastră, determinate de progresul și evoluția LUMII în ansamblul ei. Dar tot sub influența acesteia, omul ajunge să se ”miște” adeseori haotic pe diferitele orbite în sfera cărora intră datorită prejudecăților, convențiilor, fricilor, schemelor superficiale de gândire, tendințelor subconștiente, cultivării formei în defavoarea conținutului, mediatizării non-valorii, întreținerii dependenței în cadrul societăților de consum, înlocuirea relațiilor umane profunde cu simulacrele lor în cadrul rețelelor de socializare, etc.

     Caracteristica acestei forțe de atracție și totodată pericolul care apare, constă în faptul că, sub influența sa, omul rămâne captiv în sfera exteriorității. Se dezvoltă până la permanentizare un mod funcțional mental de dependență. Mintea sa este atrasă și rămâne în contact cu lumea exterioară prin intermediul simțurilor care se doresc mereu a fi satisfăcute. Arareori reușește, și doar pentru puțin timp, să se ”realinieze” pe orbita interiorității pentru a regăsi și/sau reface condițiile favorabile unei stării de echilibru și armonie lăuntrică. Mulți uităm să ne bucurăm de ceea ce pur și simplu suntem pentru că identificăm bunăstarea existențială mai ales în raport cu lucrurile pe care le avem sau spre obținerea cărora tindem.

     Astfel se explică, de ce este aparent greu să ne protejăm față de ”asaltul” neîntrerupt al gândurilor de tip dorință, așteptări, atașamente, reacții emoționale încărcate de tensiune,  reacții  care apar, de cele mai multe ori, în urma percepțiilor senzoriale care vin din lumea exterioară, fiindu-ne astfel greu să ne detașăm pentru un timp de ele pentru a ne liniști și pacifica în interior. Iată de ce este greu încă, pentru mulți, să se concentreze la voință doar asupra unui lucru sau să reușească să mediteze mai profund sau să intre într-o stare de contemplativitate superioară sau să cultive constant atitudini sufletești ce exprimă deschidere, toleranță, iubire, iertare, compasiune: pentru că nu reușesc pe de-o parte, să neutralizeze forța de atracție a minții spre exterior și, pe de altă parte, nu au dezvoltat conștient capacitatea de interiorizare pentru a se putea recentra în spațiul intim, discret și tăcut al conștiinței de sine. A recăpăta libertatea interioară și implicit un anumit grad de autonomie spirituală nu depinde de modul în care această lume exterioară este organizată ci de gradul în care poți rămâne cuplat la sensul profund al existenței dat de o veritabilă conștiință de sine.

     Bunul simț și intuiția ne arată din când în când, că există această forță care are un sens opus față de forța de atracție a lumii exterioare. O forță care ne poate conduce, când este suficient dezvoltată, pe orbita interioară a conștiinței de sine. Cu cât mai mare va fi această forță, cu atât ea va putea să contrabalanseze eficient forțele și energiile prin care această lume tinde să ne atragă în sfera sa specifică de manifestare. Multe căi spirituale și tradiții religioase concordă în arăta că tocmai pentru a face față influențelor, de multe ori perturbatoare ale lumii exterioare, este necesar să dezvoltăm un auto-control interior și să continuăm să ne cunoaștem pe noi înșine mai mult și mai profund, înainte de a vrea să cunoaștem și să controlăm lumea exterioară.  

     În prezentarea următoare reamintesc că această forță spirituală iradiază din Inima Spirituală, din însăși Centrul esențial al ființei noastre  (Sinele Divin – Atman cum este numit în Yoga) și, urmare a practicii spirituale consecvente, ne ajută să ieșim, cel puțin atunci când ne dorim, dacă nu chiar definitiv, de sub influența condiționantă și limitatoare a lumii fenomenale.

Calea Inimii – Cale de unificare a interiorului si exteriorului

Care ar fi conditiile si atitudinile fundamentale pe care le putem cultiva menite sa duca la aceasta viziune a unitatii percepute in interior si in exterior? Intuitia ne spune ca acestea au de-a face cu planul interioritatii. Centrarea, linistea interioara, a ne lasa ghidati de vocea inimii, de aceasta caldura comunicativa a inimii, cultivarea Constiintei martor – a atitudinii de observare detasata si neimplicata capabila de raspuns intelept si nu de reactie si drama. O atentie mereu deschisa spre a percepe lucrurile calm si impacat. Mintea si respiratia pot fi ”disciplinate” spre a se ajuta una pe cealalta in procesul unei transformari eficiente care sa duca la o stare superioara de echilibru si armonie.

Limbajul Inimii este in esenta un limbaj al iubirii.  Prin urmare prin tot ceea ce percepem si simtim, prin tot ceea ce intentionam, gandim si facem ar trebui sa se reflecte in primul rand vibratia calda si inspiratoare a Inimii. Este asa? Si daca constatam ca nu este, ce putem face spre a trezi aceasta ”facultate” superioara a Inimii noastre?  Un raspuns cuprinzator ar fi acela de a deveni din ce in ce mai constient intelegand ca tot ceea ce exista si se ”intampla” este menit sa ne ajute in evolutia noastra.  

Aprecierea cautarii spirituale

Indraznesc sa afirm (si sunt convins ca multi imi veti da dreptate) ca exista o solutie la aceasta ecuatie complexa a existentei umane. Si, ca sa nu vorbesc la modul general, va voi ruga pe fiecare sa indrazniti sa definiti ce inseamna pentru dumneavoastra starea de ”mai bine” din punct de vedere existential. Va propun in continuare un mic exercitiu de introspectie.

1. Intr-o zi cand sunteti mai linistit si aveti putin timp, luati o hartie si un creion, asezati-va relaxat la masa si urmariti sa dati o forma acestui ”mai bine” pe care il vizati in viata dumneavoastra. Lasati ca pur si simplu, in mod spontan sa va apara in minte acel prim lucru pe care-l considerati important pentru ca ”mai binele” sa fie atins. In general, fiecare dintre noi stie ce ar vrea. Unii ar putea formula la modul pozitiv, altii la modul negativ, acel lucru important de care depinde ”mai binele” existentei lor. De exemplu unul ar putea scrie: ”As vrea sa nu mai fiu bolnav” altul ar putea formula:”As vrea sa fiu complet sanatos”. Sau unul ar scrie”As vrea sa nu mai fiu sarac” altul ar spune ”As vrea  sa am mai multi bani.” Unul ar scrie: ”Vreau sa nu mai fiu singur” altul poate ar scrie ”As vrea si eu sa pot iubi”,  si asa mai departe, fiecare poate da o forma concreta acestui ”mai bine”. Desi ar putea fi mai multe lucruri pe care le considerati la fel de importante spre a obtine starea de ”mai bine” din punct de vedere existential, pentru acest exercitiu de acum este suficient doar unul – primul care va vine in minte.

2. A doua parte a exercitiului este de a nota ce credeti dumneavoastra ca ar conditiona obtinerea acestui lucru de care depinde ”mai binele” vietii. Cu alte cuvinte, incepeti acum si scrieti la rand ce credeti ca ar trebui sa faceti pentru a obtine sau a determina aparitia acestui lucru important. Scrieti cat mai multe aspecte de care depinde realizarea acestui lucru important pe care l-ati recunoscut pana acum. De exemplu: in cazul imbunatatirii sanatatii unii ar putea scrie: nu mai trebuie sa mananc ”prostii”, nu trebuie sa mai beau, nu trebuie sa mai fumez, trebuie s-o las mai moale cu sexul, trebuie sa nu mai trag de mine si sa nu ma mai surmenez, trebuie sa nu mai ”dramatizez”, trebuie sa nu mai fac aia si/sau ailalta, etc. Altii ar putea formula: voi manca hrana mai curata, ma voi ocupa cu atentie de ceea ce mananc si beau, trebuie sa am grija si de conditia mea fizica si psihica, trebuie sa am un regim de viata mai echilibrat, trebuie sa am mai multa incredere in mine, etc, etc. Indiferent cum sunt formulate la modul pozitiv si/sau la modul negativ aceste necesitati, scriindu-le incepem sa fim constienti de exemplu, de felul in care unele lucruri de pana acum ne-au conditionat in rau starea de sanatate si suntem totodata deschisi sa acceptam ca alte lucruri pe care le-am putea face ne-ar influenta in bine starea de sanatate. Si in acelasi mod putem sa actionam pentru orice lucru important care ar duce spre acel mai bine. Nu va autocenzurati; scrieti cat mai multe lucruri pe care simtiti nevoia sa nu le mai faceti sau, dimpotriva, sa le faceti spre a ajunge la acel ”mai bine” pe care vi l-ati propus din orice registru al existentei. (Cel cu sanatatea a fost doar un exemplu).

3. Partea a treia a acestui simplu exercitiu este de a scrie  la fiecare punct notat mai sus ce aveti nevoie pentru a-l implini sau realiza. Nu va limitati nici la acest nivel. Scrieti ce resurse exterioare si/sau interioare ar trebui sa aveti pentru a implini fiecare aspect. Daca totul a decurs corect pana acum, ajunsi la acest punct veti constientiza anumite aspecte legate de dumneavoastra. Multe dintre resursele necesare va implica in mod direct. S-ar putea (si aici va pot asigura ca majoritatea celor cu care am realizat acest exercitiu de constientizare a nevoilor proprii au recunoscut aceste lucruri) de exemplu, sa descoperiti ca aveti nevoie de mai multa vointa pentru a nu mai continua unele obiceiuri proaste, sau pentru a sustine noile obisnuinte pe care le-ati constientizat ca fiind binefacatoare. S-ar putea sa descoperiti ca pur si simplu nu stiti cum sa nu mai faceti unele lucruri ”negative” si/sau cum sa faceti acele lucruri ”pozitive” constientizate a fi binefacatoare. S-ar putea sa va dati seama ca aveti nevoie de ajutor din exterior  sau dimpotriva ca aveti nevoie sa va sustrageti influentei celorlalti spre a lua niste decizii mai bune. Scrieti asadar lucrurile pe care trebuie sa le transformati in bine in propria fiinta spre a implini unele conditii de care depinde obtinerea acelui ”mai bine” fixat la punctul 1 al acestui exercitiu. Tot aici notati si ce actiuni concrete considerati ca ar trebui facute de dumneavoastra direct pentru obtinerea resurselor necesare care sa duca la rezolvarea punctelor de mai sus.

De ce v-am propus acest exercitiu foarte simplu de constientizare? Pentru a ajunge fiecare dintre dumneavoastra la aceleasi concluzii finale ceea ce ne demonstreaza ca am putea fi solidari in planul cautarii și gasirii solutiilor.

CONCLUZII:

1.Solutia la nu conteaza ce problema sau aspect existential concret se gasește mereu si mereu in planul interioritatii.

2. Constientizarea propriilor necesitati reprezinta mereu primul pas.

3. Gasirea resurselor si posibilitatea rezolvarii problemelor existentiale depinde de gradul mai profund de constientizare si transformare in plan interior spre a ne adecva resusele necesare pentru implinirea scopurilor.

4. Cunoasterea de sine si controlul resurselor interioare ne conduce pe fiecare dintre noi intr-un mod specific la o stare superioara de constienta si existenta. 

5. Obtinerea unei stari superioare de constienta creste capacitatea de a preveni si anticipa posibile evolutii nefaste precum si de a putea adecva inteligent propriile resurse spre depasirea problemelor existentiale. 

6. Odata obtinuta o stare de existenta superioara fundamentata corect pe o profunda cunoastere de sine va exista o influenta binefacatoare a fiintei dumneavoastra in lumea exterioara si adeseori aceasta se va concretiza prin acel ”mai bine” pe care il veti aduce sau il veti face cumva posibil si in viata celorlalti.

7. Viata celorlalti fiind ”mai buna” va influenta si propria dumneavoastra existenta. Si acest ciclu va continua.

NOTE FINALE:

Pentru o fiinta spirituala intotdeauna mai binele celorlalti este si binele sau si binele sau devine si binele celorlalti.

In plan profan nu intotdeauna se manifesta aceasta interdependenta. ”Mai binele„ unei fiinte poate fi obtinut prin a face rau celorlalti. ”Mai binele” celorlalti poate insemna raul facut unei alte fiinte. (vezi evolutia sistemelor sociale si a liderilor acestora in timp)

 Prezentarea următoare vine sa aprecieze efortul spiritual depus pentru a produce conditiile favorabile unui proces de transformare spirituala. 

 

Exerciții și atitudini spirituale pentru trezirea sufletului

    Mulți dintre cei ce urmăresc acest blog au deja o anumită practică spirituală. Sunt alții care s-au deschis față de spiritualitate parcurgând unele dintre materialele postate aici și acest lucru mă bucură. Cu unii dintre aceștia m-am întâlnit la cursuri pentru că au vrut să practice mai mult. Știu că sunt mulți și în străinătate care urmăresc cu atenție blogul.

    Am fost rugat să mai postez unele tehnici de transformare prezentate cu ocazia seminariilor pe care le-am ținut. Pentru cei care nu știu, amintesc ca există o secțiune a acestui blog consacrată unor astfel de tehnici. Vezi aici TEHNICI DE TRANSFORMARE .

    Desigur ca voi continua să prezint și alte tehnici. Puteți consulta pe canalul YOUTUBE și acest PLAYLIST. 

    Am observat că există o deschidere din ce în ce mai mare față de acest mesaj al inimii care este totodată și o cale a trezirii sufletului. De altfel, menirea acestui blog este aceea de a reaminti sublima înzestrare a naturii umane și de a pune la dispoziție unele cunoștinte și metode practice pentru valorizarea acestui potențial.

La sălile de curs, abordarea este și mai extinsă și sistematizată fiind expusă progresiv celor care recunosc afinitățile lor cu această formă contemplativă de Yoga – Yoga Inimii Spirituale (Hridaya Yoga) pe care o promovăm în cadrul Centrului KAMALA.  

În prezentarea de astăzi readuc aminte câteva lucruri, multe dintre ele simple, pe care le putem ”face” spre a exersa această deschidere a inimii și ”înfrumusețare” a sufletului nostru în viața de zi cu zi. 

Despre suflet şi iubire

Faptul că lumina Soarelui nu se zăreşte noaptea aceasta nu înseamnă că el nu există, spunea demult un mare înţelept.

Aşa este şi cu iubirea. Deşi trăim cu toţi în acest câmp fundamental al conştiinţei divine, nu mulţi sunt cei ce se pot acorda spontan pe armonica acestei energii fundamentale a iubirii. Percepţia aproapelui şi a lumii fenomenale este astfel sărăcită de această incapacitate momentană. Spun momentană întrucât sufletului omului îi este rânduit ca, mai devreme sau mai târziu, (pe o scară a timpului ce măsoară nivelul evolutiv) să soarbă din cupa inimii elixirul sublim-miraculos  al iubirii.     

Din perspectiva existenţei şi manifestării acestui plan de conştiinţă caracterizat în mod fundamental de gama de trăire ce are de a face cu iubirea, bunătatea, dreptatea şi compasiunea, intuiţia ne spune că rezonatorul perfect este chiar sufletul omului. Dacă ne întrebăm ce ne atrage foarte mult la un om, chiar dincolo de însuşirile evidente ale personalităţii sale, putem răspunde mulţi dintre noi că acesta este sufletul cald şi bun al aceluia. Din perspectiva relaţională pragmatică a omului de astăzi, pare că virtuţile sufletului nu contează în faţa celor ale minţii. Cultura occidentală încearcă mai ales prin artă şi religie să cultive virtuţile sufletului dar se vede că nu a izbutit, din moment ce există încă în lume o angoasă a singurătăţii, a lipsei, a separării. Pentru a face faţă acestei nelinişti şi angoase existenţiale se dezvoltă în mod compensator în societatea actuală raţiunea rece a individului ce trebuie să supravieţuiască oricărei condiţii.

Evoluţia unui organism şi capacitatea lui de adaptare la noi condiţii are foarte mult de-a face cu integrarea şi folosirea inteligentă a tuturor resurselor. Din perspectiva individuală, cultivarea resurselor sufleteşti reprezintă o condiţie fără de care nu se poate accede în dimensiunile superioare ale spiritului.

 

Menirea sufletului este de a se înălța

Zborul sufletului este un dar al trezirii centrului afectiv. Intuiția unei existențe eliberate de temeri și tensiuni, caracterizată de frumusețe și armonie se prefigurează pe măsură ce nivelul de conștiință se stabilizează în acest plan. Ce înseamnă acest ”zbor al sufletului”? Capacitatea de a te înălța și menține cu ușurință în spațiul interior al conștiinței Sinelui. Numai de aici poți explora și ”savura” cu bucurie existența unui orizont infinit mai vast, grație unei puteri spirituale ce se trezește și prin intermediul căreia gravitația lumii fenomenale încetează să-și mai producă efectele asupra ta.  Este exact precum în cazul lumii fizice unde pentru a te ridica în aer trebuie să învingi forța gravitației terestre. Cu cât forța ascensională este mai mare, cu atât înălțimea la care se ajunge poate crește.   

Unele clarificări cu privire la Inimă și Minte

De ce se recomandă în multe tradiții culturale  și spirituale să ”veghem inima”, ”să trezim sufletul”, ”să trăim cu inima deschisă”, ”să coborâm mintea în inimă”, ”să ne centrăm în inimă”, ”să ne purificăm inima și sufletul”, ”să iubim din toată inima”, ”să nu mai punem atâtea lucruri la inimă”, ”să-l iubim pe Dumnezeu cu toată inima și sufletul nostru”, etc. ? Și cum se explică faptul că, deși am fost și suntem în continuare îndemnați cu toții să o facem există atât de multă suferință și patologie cardiacă? Este posibil ca ceva să ne scape. Am mai vorbit și cu alte ocazii despre faptul că cel mai eficient, plăcut și rapid remediu cardiac este iubirea. Dar, din păcate, el nu se vinde în farmacie. Și în al doilea rând, cine trebuie cu adevărat să fie ”convinsă” să folosească acest elixir este chiar inima, și nu mintea. Din această cauză devine important să știm ce este cu inima și cu mintea noastră și cum se pot ele ajuta spre a reface și menține bunăstarea și echilibrul fizic, psihic, mental și spiritual al ființei.  

Iubirea revelează unitatea și unicitatea divină

Ultimele materiale postate sunt în legătură cu tema fundamentală a iubirii și trezirii sufletului. Așa cum este înțeleasă de mulți, iubirea pare a fi un sentiment născut în sufletul celui care iubește ceva sau pe cineva. Și totuși, dacă nu există (sau nu mai există deocamdată) ceva sau cineva care să atragă în jocul iubirii inima noastră, suntem oare sortiți să rămânem în afara cercului iubirii? Și până când vom rămâne așa?

DE LA ALIENARE LA UNITATEA CU DUMNEZEU

Practica centrării în inimă și trezirii sufletului determină în mod natural o apropiere umană și deschidere bazată pe înțelegere și compasiune. A înțelege că lumea nu este doar un concept abstract și foarte general ci că este un spațiu vast, populat cu oameni care nutresc aproape toți aceleași aspirații ca și tine și anume de a fi sănătos, de a fi fericit, de a iubi și a fi iubit, de a fi liber și stăpân asupra vieții pare că nu este atât de simplu nici în ziua de azi, așa cum nu a fost nici în trecut.

 Orice filozofie morală pune în centrul atenției omul și evoluția lui în raport cu semenii. Spre deosebire de ele, multe căi spirituale urmăresc să cultive un mod de existență care să treacă de la concept la experiența directă. O cale a Inimii este cea care în mod evident valorizează virtuțile sufletești și oferă metodele eficiente de ”trezire” ale acestora. A trăi în lume reprezintă pentru acest tip de căutător spiritual șansa de a recunoaște și afirma această unitate esențială a naturii umane purtătoare de Dumnezeu.  

Istoria ne-a arătat, de atâtea ori, cum uitarea omului de către om este totodată o uitare de Dumnezeu. Nu poate exista un simțământ real al divinității pentru acela ce ignoră omul aflat în trecerea sa prin lume. Nu va exista niciodată vreo ”înălțare” fără a fi ghidată într-un fel sau altul de divinitatea ce se manifestă prin oameni.  

Să nu uităm niciodată că nici măcar conceptul de Dumnezeu nu este totuna cu manifestarea divinității din inima omului.  

DESPRE ZBORUL INIMII ÎN IUBIRE

Atunci când ne propunem să ne regăsim pe noi în firescul existenței, în naturalețea și normalitatea stării noastre de ”a fi”, manifestarea spontan afectivă devine ”limbajul” comun. Și totuși, suntem încă atât de surprinși atunci când cineva se exprimă astfel și ne uităm cu suspiciune la această ”anormalitate”. Suntem mai degrabă obișnuiți cu ”normalitatea” de a fi întâmpinați cu răceala măștilor purtate spre a păstra invulnerabilitatea. Astfel este posibil să uităm și să pierdem multele ocazii de a simți că deschiderea afectivă conștientă și menținerea ei reprezintă expresia firească a ceea ce numim ”suflet trezit”.  Sănătatea sufletului nostru determină sănătatea trupească. Ce remediu mai eficient, ce hrană mai savuroasă îi este necesară  sufletului uman dacă nu iubirea?

Centrul afectiv – punct de inflexiune în plan evolutiv

Fiind aflat la ”mijloc”, între primii 3 centri energetici ce asigură procesul individualizării conștiinței și ceilalți 3 centri superiori la nivelul cărora se pot exprima stări psiho-spirituale înalte, centrul afectiv este un veritabil punct de trecere între două ”lumi”. Una care gravitează către ”în jos” condiționată de aham vritti – sentimentul lui ”eu”, ”al meu” și ”pentru mine” și alta caracterizată de mișcarea liberă și naturala a sufletului de a se înălța pentru a trece dincolo de izolare, separare și închidere. În mod foarte simplu explicat, putem înțelege astfel fiecare dintre noi în ce ”lume” trăim.     

KARMA, VOINŢA ŞI LIBERUL ARBITRU – Ep. 3

Există un nivel al suferinței determinat de modul în care fiecare dintre noi ”vedem” acest univers. O afirmație profundă a spiritualității orientale susține că fiecare om este creatorul universului său existențial. Poate părea mai greu de înțeles dar să nu uităm că prin modul de funcționare al minții obișnuite, tot ceea ce ea a lăsat să se reflecte prin filtrele sale mai pure sau mai puțin pure (vechi impregnări, convingeri, credințe, dogme, obiceiuri, prejudecăți,etc)  determină acea ființă să vadă și să se raporteze într-un mod specific la acest univers.  Din această perspectivă este evident că opera unui creator reflectă viziunea sa asupra vieții. Dacă acea structură umană se află pe un nivel superior de conștiință, viziunea și raportarea sa la univers se apropie din ce în ce mai mult de arhetipul creator divin. Rezultatul va fi cel al acțiunii inspirate, naturale, libere și aflate mereu în fază cu nivelul armoniei universale. Trăim și acționăm în prezent și prin urmare clipă de clipă am putea să o facem considerând că pe de-o parte, suntem fiecare dintre noi creatorul dar suntem totodată și opera pe care o realizăm în această existență. De ce nu am lucra plini de bucurie și entuziasm la această operă care suntem noi și să construim astfel minunate ”lucrări de artă” care reflectă principiul unității, păcii și armoniei inerente unei creații divine.  De exemplu, dacă am face o analiză asupra gândurilor și emoțiilor noastre predominante, ne putem întreba în ce măsură ele reflectă preponderent bunul simț natural și armonia existenței la acel moment de timp.   

Înzestrați cu conștiință în fiecare moment putem fi mai ”prezenți” la lucrarea de construcție și perfecționare a propriei ființe. Pe măsură ce evoluăm vom remarca din ce în ce mai puține reflexii karmice nefaste în existența noastră.

Tot în acest clip expun și câteva idei cu privire la întâmpinarea acelui moment pe care-l numim moarte. 

DIALOG DESPRE MINTE ŞI INIMĂ

Redau aici un extras emoţionant dintr-o mărturie a unei cursante. Este revelator din perspectiva posibilităţii de a realiza o profundă transformare în plan psiho-mental. Încă o dată reamintesc faptul că responsabilitatea de a menţine acest echilibru – inimă-minte – ne revine în totalitate.

Profit de acest moment pentru a vă ura tuturor celor care urmăriţi acest blog o sărbătoare a Paştelui luminată de frumuseţea inimii şi de pacea minţii.

DE CE IUBIM? – Reflecţii – Ep. 4

Când mintea şi inima ”lucrează” în tandem rezultă o forţă mult mai mare a sufletului care provine din unitatea lor. Acelei fiinţe îi reuşesc toate lucrurile.  A trăi în acord cu frumuseţea inimii poate fi o realitate pentru fiecare dintre noi căci toţi suntem înzestraţi cu ”instrumentul” interior ce poate percepe această armonie de fond. Dar… căci există un dar…, corzile inimii noastre trebuiesc acordate.

Ce înseamnă aceasta? A cultiva constant această conştienţă a inimii. Şi, într-o bună zi, poate când vă aşteptaţi mai puţin, veţi simţi în zona pieptului, în profunzime o vibraţie caldă, tăcută care parcă vă îndulceşte pe dinlăuntru şi vă alină sufletul.  Totodată apare o stare de expansiune care te face sa vrei să cuprinzi şi să îmbrăţişezi spontan.

Poate nu ştiaţi, dar cel mai ”întins” organ de simţ este pielea. Simţul tactil este arondat centrului energetic al inimii. Cu alte cuvinte, cu cât acest centru energetic (Anahata Chakra) este mai ”trezit” cu atât mai mult putem simţi vibraţiile care ne parvin de la acest canal senzorial. Din această cauză, o expresie a naturii afective este aceea de a atinge, de a cuprinde, de a mângâia şi alina. Oricine a trăit vreodată un simţământ al iubirii ştie că atunci apare o dorinţă irezistibilă de a atinge şi a strânge parcă la piept fiinţa sau obiectul iubit. Este o exprimare naturală a acelui imbold de a te uni cu acea fiinţă pe care o iubeşti prin această strângere în braţe.

Înainte de vă lăsa să ascultaţi această mică expunere, vreau doar să vă amintesc că exact aşa cum procedaţi cu cei pe care-i iubiţi, îmbrăţişându-i şi atingându-i cu iubire, aşa cum îi mângâiaţi şi îi alinaţi pe cei pe care-i iubiţi ar trebui să nu uitaţi şi de propria voastră fiinţă, de propriul suflet. Învăţaţi să vă reconectaţi la sursa iubirii din inima dumneavoastră. Din când în când, mai ales când aţi mai uitat de voi înşivă, mergeţi în faţa oglinzii, priviţi-vă în ochi şi cuprindeţi-vă cu multă afecţiune cu braţele în zona pieptului ca şi cum v-aţi îmbrăţişa. Rămâneţi tăcut în această intimitate a inimii câteva minute lăsând acea vibraţie caldă să se difuzeze în întreaga fiinţă …şi ascultaţi sunetul ei de taină .

DE CE IUBIM? – Reflecţii – Ep. 3

Ştiu că de multe ori spunem că nu este timp pentru toate acele lucruri pe care ni le dorim.

Dar dacă am ştii că în inima noastră există o comoară ne-am face oare timp să o dezgropăm pentru a trăi fericiţi de pe urma ei?

Menirea prezentărilor pe care le fac pe acest blog este de a aduce aminte aceasta. Aminteşte-ţi de Sine! este numele acestui blog. El inspiră aşadar îndemnul de a continua să cauţi în interiorul fiinţei ceea ce până acum căutai în afara ta.

Prezentarea de astăzi vine să ne reamintească că responsabilitatea de a turna nectarul iubirii în cupa inimii noastre ne revine în totalitate.

Faceţi-o oricum ! Privind şi lăsând natura să vă impregneze cu vitalitate şi frumuseţe prin veşmântul ei de primăvară,  ascultând muzică şi lăsând armonia ei să pătrundă în cutele sufletului, primind cu deschidere cuvintele de lumină ale celor înţelepţi şi practicând cu încredere ceea ce ei v-au învăţat, bucurându-vă alături de cei pe care îi iubiţi de ceea ce viaţa v-a oferit până acum.

Faceţi-o, dăruind şi altora din  preaplinul cupei inimii, căci dăruind ea rămâne mereu plină.

 

DE CE IUBIM? – Reflecţii – Ep. 2

De multe ori aspirăm să cunoaştem mai profund ceea ce iubim. Iar când e vorba de natură şi de oameni, percepţia, cunoaşterea şi înţelegerea lor depind de cât de mult am trezit capacitatea de a ne percepe, cunoaşte şi înţelege chiar pe noi înşine.

Experienţa arată că ceea ce ignorăm cu privire la noi înşine tindem să ignorăm şi la ceilalţi. Ceea ce nu percepem şi înţelegem corect ne poate afecta pe noi şi pe semenii noştri chiar dacă spunem adeseori că îi iubim. Poate afecta relaţia şi atitudinea pe care o avem cu mediul înconjurător.

Aşa cum pentru a explora o zonă necunoscută, e nevoie să o faci pe cât posibil ziua, pe lumină, aşa este nevoie să trezim şi să amplificăm în noi lumina acelei cunoaşteri şi iubiri de Sine, pe fondul căreia orice interacţiune devine natural creatoare şi  mereu binefăcătoare.      

Şi totuşi când apare iubirea? Iubirea pur şi simplu se revelează atunci când sufletul este deschis şi vibrează pe coordonata ei.

Iubirea vine la tine când tărâmul Inimii este pregătit pentru darul luminii şi splendorii ei.

În clipul următor subliniez câteva din aceste idei.

DE CE IUBIM? – Reflecţii – Ep. 1

Intuiţia existenţei iubirii ca substrat al energiei divine care zămisleşte şi apoi menţine creaţia, oferindu-i sens şi semnificaţie poate apare la început ca mici străfulgerări, scurte momente de extaz. Pe măsură ce înaintăm spre această re-cunoaştere, ceva din sufletul nostru parcă prinde viaţă şi se înalţă purtat de aripile iubirii. 

Am avut de multe ori ocazia, în dialogul meu cu Omul să simt cum vocea îi începea să tremure uşor, cum privirea-i umedă încerca să fixeze un punct al aducerii aminte şi o căldură plăcută începea să iradieze ca o prezenţă. Această iradiere ca o pală caldă îmi cuprindea şi mie atunci inima, când el sau ea începea să evoce ceva din … iubirea sa prezentă sau trecută.  Am putut observa că nu conta cine sau ce producea trăirea iubirii. Chiar şi când această iubire era orientată spre natură sau spre un animăluţ de casă, evocarea sa aprindea sufletul celui care iubise. Şi dacă acum sufletul său se putea bucura purtat de amintire cu atât mai mult îmi dădeam seama de intensitatea iubirii din acel moment din trecut care fusese odată trăit ca … prezent.

M-a impresionat odată relatarea unei mame care născuse un copil cu dizabilităţi locomotorii şi mentale. La început a existat iubirea şi bucuria naşterii. Handicapul copilului i-a adus apoi frică, respingere  şi suferinţă. După câtiva ani grei mi-a spus că îngrijirea acestui copil şi atenţia pe care i-a acordat-o s-au transformat apoi din nou în iubire. Aveam în faţa mea un om care trecuse prin iadul deznădejdii şi care acum trăia bucuria unei iubiri împărtăşite continuu. Se transformase atât de mult în aceşti ani.

Da, există şi un foc aprins de frica iubirii neîmplinite dar există inimi care rezistă acestui foc. Când cântă inima? Când  se lasă pătrunsă şi luminată pe dinlăuntru de acest foc. Lumina sa învinge mereu întunericul din ţinuturile fricii.  

În contact cu Iubirea chiar şi evocată de alţii din trecut, de multe ori sufletul meu s-a înălţat. Nu ştiu cui să fiu mai întîi recunoscător: Omului sau Iubirii înseşi.        

TEHNICI DE TRANSFORMARE: TREZIREA SUFLETULUI – ETAPĂ FUNDAMENTALĂ ÎN REVELAREA SINELUI

Aici este un extras dintr-o prezentare sustinuta in cadrul unei retrageri de meditatie pentru revelarea Sinelui. Sunt expuse spre aducere aminte unele aspecte care definesc in mod profund natura umana. Si unul dintre cele mai importante este sufletul. A pastra sufletul curat si pur, senin si permanent deschis reprezinta o mare provocare. Caci adeseori lumea vine sa-ti aminteasca ca, aici, in cadrul ei, parca nu mai este loc pentru sarbatoarea sufletelor. De prea multe ori am fost loviti si agresati in aceasta lume si suferinta traita atunci a generat mecanismul automat al unei autoprotectii. Pretul platit este intotdeauna prea mare: inchiderea sufletului, rigidizarea si stagnarea intr-o zona lipsita de vibratie, caldura, bunatate, compasiune si iubire. Am vrut sa traim fericiti si ne trezim dupa un timp ca doar incercam sa supravietuim fizic. Cum am ajuns aici? Ce am pierdut pe drumul vietii? Oare ne vom putea intoarce din locul in care ratacim cu sufletul inghetat in peisajul asa zis ostil al acestei lumi?

Fiinta care se trezeste din punct de vedere spiritual incepe sa intuiasca ca numai de ea depinde insanatosirea sa launtrica sufleteasca si experimentarea vietii ca fericire. In aceasta prezentare este oferita si o tehnica esentiala pentru a facilita acest proces al retrezirii sufletului nostru.

Vindecarea sufleteasca este o etapa esentiala in procesul evolutiv. Revitalizarea sufleteasca este o responsabilitate pe care orice fiinta poate sa si-o asume recurgand la cateva tehnici simple.

O inimă slaba este de multe ori o inimă inchisa. Niciodată o inima inchisa nu a putut lua cu asalt portile cerului.

UNELE PRINCIPII SI ATITUDINI SPIRITUALE IN HRIDAYA YOGA

Am întâlnit de multe ori persoane dornice de a practica meditaţia. Şi desigur cunosc şi la ora actuală multe persoane care au făcut din meditaţie o practică zilnică. Ceea ce am remarcat însă, este că devenind o practică repetitivă, meditaţiei  nu întotdeauna i se mai asigură condiţiile necesare acelei veritabile trăiri la cald, în intimitatea sinelui.

În această prezentare readuc aminte câteva lucruri poate ştiute de mulţi, poate necunoscute încă pentru alţii, menite să ne ajute să ne configurăm în starea cea mai prielnică pentru a trăi fericirea inefabilă a meditaţiei.

ROLUL MINŢII CONŞTIENTE ŞI SUBCONŞTIENTE ÎN PROCESUL RECUNOAŞTERII DE SINE – Ep. 1

Pe parcursul a două episoade comentez mai multe aspecte legate de modul de funcţionare al minţii. În Hridaya Yoga putem spune că există 2 faze ale procesului evolutiv din perspectiva manifestării mentale. Prima este orientată spre integrarea unor modalităţi care … Continuă lectura →