Despre Inima frumoasă și Iubire

Așa cum o călătorie îți poate revela multe aspecte deosebite cu privire la lumea exterioară, ea poate aduce la suprafața conștiinței și lucruri mai puțin cunoscute chiar despre noi înșine.

În ceea ce privește practica spirituală, ea mereu ne deschide către un orizont al cunoașterii de sine care se revelează ca fiind din ce în ce mai vast și mai profund, dovedindu-se foarte eficientă în transformarea modului de a ne percepe pe noi sau pe semenii noștri. Explorarea naturii umane este o cale fără sfârșit întrucât omul este expresia vie a divinității nesfârșite.

În această expunere subliniez importanța Inimii Spirituale ca organ al cunoașterii spirituale directe, Iubirea fiind mijlocul ei natural de exprimare.  

A descoperi sacralitatea vietii pretutindeni si oricand

Pentru un om obisnuit, ritualul religios este cel care, de multe ori, ii inspira si inalta sufletul in acel spatiu sacru de unde el se reintorce mai apoi primenit si regenerat.  Vizitam biserici, catedrale, moschei, temple participand sau nu la ritualuri si continuam sa facem aceasta de sute si sute de ani. Ne-am pierdut de multe ori in contemplare, veneratie si admiratie spre a ne regasi apoi mai umili si sfiosi in fata grandiozitatii si sublimului marilor opere umane care au incercat sa se apropie de opera divina. Am crezut si credem in continuare, multi dintre noi, ca ne este mai usor sa-l simtim pe Dumnezeu in temple si mai ales cu ocazia sarbatorilor.
Marile pelerinaje constituie pentru multi altii momente privilegiate de reconectare a sufletului la divinitate. Drumul pelerinului este parcurs cu veneratie, iubire si recunostinta, fiecare pas facut apropiindu-l de Dumnezeu.
Unele fiinte al caror suflet este trezit traiesc bucuria recunoasterii sacralitatii in marele templu al naturii acolo unde lumina reveleaza frumusete, echilibru, armonie si intelepciune.  Ne-am regasit poate, de multe ori pacea si linistea in aceste spatii exterioare admirand sublima creativitate a divinitatii.
Dar de ce numai asa? De ce sa nu extindem acest camp al regasirii si recunoasterii divinitatii pretutindeni si oricand? Cum am putea face acest lucru? Oficiind clipa de clipa in templul Inimii, la altarul Iubirii. De unde altundeva ne-am putea adresa invocatiile si cantecele de dor de Dumnezeu daca nu de aici? Spre ce zari si spre ce piscuri ar trebui sa ne indreptam spre a ne ”apropia” si a fi mai bine ”auziti” de EL, daca nu urcam in cerul Inimii noastre cantand de aici Cantarea Cantarilor? Carui Dumnezeu sa-i oferim cu iubire ofrande si daruri daca nu celui care este aici si aproape si care poarta in Inima sa intreaga asemanare?
Unde sa mai mergem si pe cine sa iubim și sa servim in lumea asta, daca nu divinitatii din noi si din semenii nostri de pretutindeni?
 

Egoul ”cade” de la sine daca ne ocupam de Inima

Auzim adeseori sfaturi si/sau indemnuri de tipul ”trebuie sa lupti cu egoul”, ”e necesar sa diminuezi egoul”, ”sa anihilezi egoul”, ”sa elimini egoul”, s.a.m.d. Dar inainte de a intelege ce ai de facut pentru a da curs unui asemenea sfat/indemn ar trebui sa stii ce este acest ego. Daca incepem sa aflam ca aceasta constiinta a individualitatii noastre ce se exprima atat de complex in planul personalitatii este o ”constructie” fortificata de noi si de universul exterior cu multe eforturi avand si o istorie veche, ne-am putea pune intrebarea de ce ar trebui sa luptam contra sa, sa daramam, sa anihilam, sa distrugem ceea ce a fost creeat? Mai mult decat atat. Egoul – ahamkara – (simtul propriei individualitati) este un nivel de exprimare a modului in care este organizata si tinde sa evolueze constiinta de sine la un moment dat. Din acest punct de vedere problema ”anihilarii” egoului este falsa. Caci daca ar fi cineva care sa vrea sa faca acest lucru, acesta ar fi o structura mai subtila care apartine tot egoului dar care intelege si realizeaza limitarile, conditionarea si suferinta inerenta experientei umane purtate de catre acel egou mai impur si ignorant pe care acum, el (egoul superior) l-ar dori eliminat. Este oarecum linistitor pentru ego sa stie ca are mai mereu ceva de facut pentru a asigura o mai mare bunastare a sa chiar in ideea evolutiei si realizarii sprituale. Dar aici, trebuie sa recunoastem ca tot despre ego este vorba, tot el este cel care ne dirijeaza atentia si in felul acesta isi continua dainuirea intr-un mod mai subtil si justificat spiritual. Ajunsi aici, trebuie sa admitem ca fiind o matrice fundamentala care are un rost in definirea modului de organizare si cristalizare a experientei umane nu ne va mai interesa nicidecum sa producem aceasta lupta interioara care poate conduce uneori chiar la scindare si tulburari de personalitate.

Ceea ce dorim insa la modul esential este ca aceasta structura a egoului sa nu blocheze un real proces evolutiv. Sa invatam sa folosim asadar resursele vaste ale personalitatii, sa cultivam toate acele insusiri ce reflecta o individualitate bine inchegata, unitara si coerenta din punctul de vedere al manifestarii binelui, dreptatii, iubirii, armoniei, frumusetii si intelepciunii si sa urmarim sa devenim UN OM ADEVARAT.

Toata aceasta chestiune falsa a luptei cu egoul dispare de la sine in momentul in care depasim din punct de vedere evolutiv aceasta etapa a individualizarii si intram in sfera de exprimare a nevoilor profunde ale sufletului nostru de a fi hranit si sustinut de structurile superioare ale fiintei. A iesi din colivia ingusta a egoului pentru a zbura liber in spatiile vaste ale orizontului presupune insa a cunoaste ca dincolo de gratii este ceva care merita a fii perceput si explorat. De ce am lupta sa iesim din temnite si colivii daca nu am fi siguri ca ”dincolo” ne-ar fi mai bine. De ce am face-o daca in temnite si colivii putem inca supravietui cu ce primim. Am lupta insa si am risca chiar si viata pentru libertate numai daca am stii ca existenta noastra va fi cu mult mai buna.

Daca din punctul de vedere al nivelului de constiinta am depasi planul individualitatii si am trece in spatiul Inimii caracterizat de o viziune a unitatii tuturor lucrurilor, a coexistentiei si manifestarii lor in acest vast ansamblu al armoniei universale in care liantul fundamental este iubirea, egoul si-ar diminua spontan influenta si incet, incet s-ar ”topi”. Atins de flacara iubirii, sufletul individual incepe sa cante o sublima simfonie ce exprima miscarea de inaltare a sa pe orbite din ce in ce mai elevate si aici ”instrumentul” egoului ar suna fals si chiar complet disonant. Asa incat egoul ”cade” de la Sine atunci cand ne ocupam sa ”urcam”. El nu poate ”respira” in spatiul eterat si pur al intelepciunii Inimii. Iata de ce trebuie sa ne ”ocupam” doar de inima noastra pentru a o deschide larg si a o face sa ramana asa in ciuda tuturor obstacolelor.  Iata de ce este necesar sa invatam sa trezim sufletul pentru a primi si darui iubire. Iata de ce este bine sa ne amintim ca niciodata nu suntem singuri si ca suntem cu totii solidari pe acest drum al IUBIRII. Iata de ce este necesar ”sa urcam”.

Dar nu cu lupta si incrancenare. A lupta, niciodata nu a fost un model valabil din punct de vedere evolutiv si/sau spiritual. Nici o lupta nu aduce cu adevarat pacea. Dupa atatea si atatea experiente de lupta, individul se apropie de momentul depasirii acestui nivel de reactie a egoului. Amintiti-va mereu ca cel care vrea sa lupte cu oricine si cu orice, chiar si cu el insusi este tot egoul. Surprindeti-i astfel inselaciunea si continuati ”sa urcati”. 

Adevarata evolutie si/sau revolutie a constiintei a avut, are si va continua sa aiba ”de-a face” cu iubirea. Iubirea este cea care cucereste. Iubirea este cea care uneste si elibereaza sufletele. Iubirea este cea care ii poate face chiar si pe ceilalti sa se predea. Cu adevarat, Iubirea dezarmeaza constiinta egoului si o destructureaza pana la disolutie. Iata de ce a invata sa ne recentram sufleteste in acest spatiu sacru al Inimii pana la a ajunge sa ne lasam ghidati de frumusetea, iubirea si intelepciune sa inerenta este ceea ce ne poate ilumina existenta de zi cu zi. A noastra si a celorlalti.

 

Inima – Templul universal al Iubirii

Toate templele, manastirile, bisericile, moscheile si altarele existente in aceasta lume au fost inaltate de oameni. Mai mult sau mai putin sfinti, profeti sau invatati, acestia au cautat sa-i gaseasca lui Dumnezeu un loc pe acest pamant si sa reaminteasca oamenilor prezenta Sa in lume.

Templul Inimii a fost insa creat de Dumnezeu. Si acolo El salasluieste. A ne aminti sa onoram acest spatiu sacru existent in fiecare fiinta este cea mai inalta invatatura caci in felul acesta il recunoastem pe Dumnezeu. Dar cat de des uitam aceasta. Doar daca ne-am putea reaminti ca toate inimile fapturilor sunt animate de acelasi suflu divin creator, viata si toate relatiile noastre s-ar putea transforma in bine.  

Unul din rolurile unei comunitati spirituale active este de a actualiza aceasta invatatura, de a reaminti ca asa stau lucrurile si de a incuraja pe oricine sa o faca pentru ca iubirea reprezinta limbajul comun al tuturor sufletelor trezite. Iubirea in toate nuantele sale este vibratia inefabila a sufletului atins de Dumnezeu.

Despre suflet şi iubire

Faptul că lumina Soarelui nu se zăreşte noaptea aceasta nu înseamnă că el nu există, spunea demult un mare înţelept.

Aşa este şi cu iubirea. Deşi trăim cu toţi în acest câmp fundamental al conştiinţei divine, nu mulţi sunt cei ce se pot acorda spontan pe armonica acestei energii fundamentale a iubirii. Percepţia aproapelui şi a lumii fenomenale este astfel sărăcită de această incapacitate momentană. Spun momentană întrucât sufletului omului îi este rânduit ca, mai devreme sau mai târziu, (pe o scară a timpului ce măsoară nivelul evolutiv) să soarbă din cupa inimii elixirul sublim-miraculos  al iubirii.     

Din perspectiva existenţei şi manifestării acestui plan de conştiinţă caracterizat în mod fundamental de gama de trăire ce are de a face cu iubirea, bunătatea, dreptatea şi compasiunea, intuiţia ne spune că rezonatorul perfect este chiar sufletul omului. Dacă ne întrebăm ce ne atrage foarte mult la un om, chiar dincolo de însuşirile evidente ale personalităţii sale, putem răspunde mulţi dintre noi că acesta este sufletul cald şi bun al aceluia. Din perspectiva relaţională pragmatică a omului de astăzi, pare că virtuţile sufletului nu contează în faţa celor ale minţii. Cultura occidentală încearcă mai ales prin artă şi religie să cultive virtuţile sufletului dar se vede că nu a izbutit, din moment ce există încă în lume o angoasă a singurătăţii, a lipsei, a separării. Pentru a face faţă acestei nelinişti şi angoase existenţiale se dezvoltă în mod compensator în societatea actuală raţiunea rece a individului ce trebuie să supravieţuiască oricărei condiţii.

Evoluţia unui organism şi capacitatea lui de adaptare la noi condiţii are foarte mult de-a face cu integrarea şi folosirea inteligentă a tuturor resurselor. Din perspectiva individuală, cultivarea resurselor sufleteşti reprezintă o condiţie fără de care nu se poate accede în dimensiunile superioare ale spiritului.

 

Iubirea revelează unitatea și unicitatea divină

Ultimele materiale postate sunt în legătură cu tema fundamentală a iubirii și trezirii sufletului. Așa cum este înțeleasă de mulți, iubirea pare a fi un sentiment născut în sufletul celui care iubește ceva sau pe cineva. Și totuși, dacă nu există (sau nu mai există deocamdată) ceva sau cineva care să atragă în jocul iubirii inima noastră, suntem oare sortiți să rămânem în afara cercului iubirii? Și până când vom rămâne așa?

DESPRE ZBORUL INIMII ÎN IUBIRE

Atunci când ne propunem să ne regăsim pe noi în firescul existenței, în naturalețea și normalitatea stării noastre de ”a fi”, manifestarea spontan afectivă devine ”limbajul” comun. Și totuși, suntem încă atât de surprinși atunci când cineva se exprimă astfel și ne uităm cu suspiciune la această ”anormalitate”. Suntem mai degrabă obișnuiți cu ”normalitatea” de a fi întâmpinați cu răceala măștilor purtate spre a păstra invulnerabilitatea. Astfel este posibil să uităm și să pierdem multele ocazii de a simți că deschiderea afectivă conștientă și menținerea ei reprezintă expresia firească a ceea ce numim ”suflet trezit”.  Sănătatea sufletului nostru determină sănătatea trupească. Ce remediu mai eficient, ce hrană mai savuroasă îi este necesară  sufletului uman dacă nu iubirea?

DE CE IUBIM? – Reflecţii – Ep. 4

Când mintea şi inima ”lucrează” în tandem rezultă o forţă mult mai mare a sufletului care provine din unitatea lor. Acelei fiinţe îi reuşesc toate lucrurile.  A trăi în acord cu frumuseţea inimii poate fi o realitate pentru fiecare dintre noi căci toţi suntem înzestraţi cu ”instrumentul” interior ce poate percepe această armonie de fond. Dar… căci există un dar…, corzile inimii noastre trebuiesc acordate.

Ce înseamnă aceasta? A cultiva constant această conştienţă a inimii. Şi, într-o bună zi, poate când vă aşteptaţi mai puţin, veţi simţi în zona pieptului, în profunzime o vibraţie caldă, tăcută care parcă vă îndulceşte pe dinlăuntru şi vă alină sufletul.  Totodată apare o stare de expansiune care te face sa vrei să cuprinzi şi să îmbrăţişezi spontan.

Poate nu ştiaţi, dar cel mai ”întins” organ de simţ este pielea. Simţul tactil este arondat centrului energetic al inimii. Cu alte cuvinte, cu cât acest centru energetic (Anahata Chakra) este mai ”trezit” cu atât mai mult putem simţi vibraţiile care ne parvin de la acest canal senzorial. Din această cauză, o expresie a naturii afective este aceea de a atinge, de a cuprinde, de a mângâia şi alina. Oricine a trăit vreodată un simţământ al iubirii ştie că atunci apare o dorinţă irezistibilă de a atinge şi a strânge parcă la piept fiinţa sau obiectul iubit. Este o exprimare naturală a acelui imbold de a te uni cu acea fiinţă pe care o iubeşti prin această strângere în braţe.

Înainte de vă lăsa să ascultaţi această mică expunere, vreau doar să vă amintesc că exact aşa cum procedaţi cu cei pe care-i iubiţi, îmbrăţişându-i şi atingându-i cu iubire, aşa cum îi mângâiaţi şi îi alinaţi pe cei pe care-i iubiţi ar trebui să nu uitaţi şi de propria voastră fiinţă, de propriul suflet. Învăţaţi să vă reconectaţi la sursa iubirii din inima dumneavoastră. Din când în când, mai ales când aţi mai uitat de voi înşivă, mergeţi în faţa oglinzii, priviţi-vă în ochi şi cuprindeţi-vă cu multă afecţiune cu braţele în zona pieptului ca şi cum v-aţi îmbrăţişa. Rămâneţi tăcut în această intimitate a inimii câteva minute lăsând acea vibraţie caldă să se difuzeze în întreaga fiinţă …şi ascultaţi sunetul ei de taină .

DE CE IUBIM? – Reflecţii – Ep. 3

Ştiu că de multe ori spunem că nu este timp pentru toate acele lucruri pe care ni le dorim.

Dar dacă am ştii că în inima noastră există o comoară ne-am face oare timp să o dezgropăm pentru a trăi fericiţi de pe urma ei?

Menirea prezentărilor pe care le fac pe acest blog este de a aduce aminte aceasta. Aminteşte-ţi de Sine! este numele acestui blog. El inspiră aşadar îndemnul de a continua să cauţi în interiorul fiinţei ceea ce până acum căutai în afara ta.

Prezentarea de astăzi vine să ne reamintească că responsabilitatea de a turna nectarul iubirii în cupa inimii noastre ne revine în totalitate.

Faceţi-o oricum ! Privind şi lăsând natura să vă impregneze cu vitalitate şi frumuseţe prin veşmântul ei de primăvară,  ascultând muzică şi lăsând armonia ei să pătrundă în cutele sufletului, primind cu deschidere cuvintele de lumină ale celor înţelepţi şi practicând cu încredere ceea ce ei v-au învăţat, bucurându-vă alături de cei pe care îi iubiţi de ceea ce viaţa v-a oferit până acum.

Faceţi-o, dăruind şi altora din  preaplinul cupei inimii, căci dăruind ea rămâne mereu plină.

 

DE CE IUBIM? – Reflecţii – Ep. 2


Inima rumi 455De multe ori aspirăm să cunoaştem mai profund ceea ce iubim. Iar când e vorba de natură şi de oameni, percepţia, cunoaşterea şi înţelegerea lor depind de cât de mult am trezit capacitatea de a ne percepe, cunoaşte şi înţelege chiar pe noi înşine.

Experienţa arată că ceea ce ignorăm cu privire la noi înşine tindem să ignorăm şi la ceilalţi. Ceea ce nu percepem şi înţelegem corect ne poate afecta pe noi şi pe semenii noştri chiar dacă spunem adeseori că îi iubim. Poate afecta relaţia şi atitudinea pe care o avem cu mediul înconjurător.

Aşa cum pentru a explora o zonă necunoscută, e nevoie să o faci pe cât posibil ziua, pe lumină, aşa este nevoie să trezim şi să amplificăm în noi lumina acelei cunoaşteri şi iubiri de Sine, pe fondul căreia orice interacţiune devine natural creatoare şi  mereu binefăcătoare.      

Şi totuşi când apare iubirea? Iubirea pur şi simplu se revelează atunci când sufletul este deschis şi vibrează pe coordonata ei.

Iubirea vine la tine când tărâmul Inimii este pregătit pentru darul luminii şi splendorii ei.

În clipul următor subliniez câteva din aceste idei.

DE CE IUBIM? – Reflecţii – Ep. 1

kindness-concepts-3Intuiţia existenţei iubirii ca substrat al energiei divine care zămisleşte şi apoi menţine creaţia, oferindu-i sens şi semnificaţie poate apare la început ca mici străfulgerări, scurte momente de extaz. Pe măsură ce înaintăm spre această re-cunoaştere, ceva din sufletul nostru parcă prinde viaţă şi se înalţă purtat de aripile iubirii. 

Am avut de multe ori ocazia, în dialogul meu cu Omul să simt cum vocea îi începea să tremure uşor, cum privirea-i umedă încerca să fixeze un punct al aducerii aminte şi o căldură plăcută începea să iradieze ca o prezenţă. Această iradiere ca o pală caldă îmi cuprindea şi mie atunci inima, când el sau ea începea să evoce ceva din … iubirea sa prezentă sau trecută.  Am putut observa că nu conta cine sau ce producea trăirea iubirii. Chiar şi când această iubire era orientată spre natură sau spre un animăluţ de casă, evocarea sa aprindea sufletul celui care iubise. Şi dacă acum sufletul său se putea bucura purtat de amintire cu atât mai mult îmi dădeam seama de intensitatea iubirii din acel moment din trecut care fusese odată trăit ca … prezent.

M-a impresionat odată relatarea unei mame care născuse un copil cu dizabilităţi locomotorii şi mentale. La început a existat iubirea şi bucuria naşterii. Handicapul copilului i-a adus apoi frică, respingere  şi suferinţă. După câtiva ani grei mi-a spus că îngrijirea acestui copil şi atenţia pe care i-a acordat-o s-au transformat apoi din nou în iubire. Aveam în faţa mea un om care trecuse prin iadul deznădejdii şi care acum trăia bucuria unei iubiri împărtăşite continuu. Se transformase atât de mult în aceşti ani.

Da, există şi un foc aprins de frica iubirii neîmplinite dar există inimi care rezistă acestui foc. Când cântă inima? Când  se lasă pătrunsă şi luminată pe dinlăuntru de acest foc. Lumina sa învinge mereu întunericul din ţinuturile fricii.  

În contact cu Iubirea chiar şi evocată de alţii din trecut, de multe ori sufletul meu s-a înălţat. Nu ştiu cui să fiu mai întîi recunoscător: Omului sau Iubirii înseşi.        

DIALOG SPIRITUAL – TEMA: IUBIRE + CONŞTIENŢĂ = COMUNIUNE

Vă propun un mic intermezzo în seria clipurilor despre al şaselea centru energetic Ajna Chakra, pentru a medita la o temă universală care revine mereu şi mereu în atenţie fiind totodată şi lecţia noastră fundamentală de viaţă: IUBIREA.

Îmi păstrez obiceiul de a urmări ca prin dialog spiritual să creez cadrul necesar pentru ca cei prezenţi la cursuri sau conferinţe să exprime cât mai sincer căutările şi înţelegerile cu privire la ”temele majore”. Iată aici un astfel de dialog.

Am urmărit să evidenţiez că iubirea, în procesul trezirii unei reale conştiinţe de sine,  este consecinţa firească şi modul natural de manifestare în mijlocul semenilor noştri.

TEHNICI DE TRANSFORMARE: TRANSFIGURAREA CELUILALT PORNIND DE LA UN …TRANDAFIR

Aici este prezentată o tehnică de transfigurare care se poate realiza în doi, fiecare adoptând pe rând rolul de a transfigura şi de a fi transfigurat de celălalt.

Rezultatul: deschidere sufletească, iubire, bunătate, empatie. Toate acestea şi multe altele se revelează gradat în sufletul luminat de frumuseţe al celor doi.

PUTEREA VINDECĂTOARE A IUBIRII – Dă-o mai departe!

Întotdeauna mediul încărcat de afecţiune şi iubire a determinat vindecări şi cicatrizări sufleteşti. Iubirea oferă darul vindecării şi trezeşte din nou puterea vieţii. Cunoscând toate acestea, ne întrebăm de ce această lume în care trăim nu recurge la acest remediu universal al vindecării sufleteşti. Aici este reamintită ordinea firescă a lucrurilor pentru a ne putea ajuta, alina, vindeca şi înfrumuseţa mai mult vieţile noastre. Descoperirea capacităţii naturale de vindecare şi autovindecare prin iubire şi bunătate este un demers pe care fiecare dintre noi l-ar putea integra conştient şi cu mai mult curaj pentru că nu depinde de nimeni. Iubirea aduce mereu echilibru şi armonie, exact condiţiile favorabile menţinerii sau refacerii sănătăţii individuale, relationale, sociale.

PUTEREA INIMII ESTE IUBIREA

A ”cultiva” iubirea poate determina un efect contagios. Prin iubire iti sunt trezite propriile haruri. Prin iubire trezesti in inima celeorlalti propriile lor haruri. Prin iubire te apropii de adevarata credintă. Iubirea întoarce intotdeauna daruri catre cel care o manifesta, dar intotdeauna intr-un mod natural.

A ZBURA …PE CERUL INIMII

Starea de armonie si echilibru sufletesc consta in modul in care ne exprimam propria natura afectiva, pentru a ne ghida intelept in viata. A indrazni sa-ţi iei sau sa iti reiei zborul iubirii, poate parea mai dificil la inceput, dar bucuria existentei in acest spatiu deschis al inimii, te va rasplati cu prisosinta.

LECTIA …IUBIRII

Extras dintr-o prelegere cu privire la modalităţile de trezire a sufletului, prezentată cu ocazia seminarului consacrat metodelor practice de trezire şi dinamizare al celui de al patrulea plan al fiinţei, Anahata Chakra – centrul iubirii. (vezi şi Arta de a Iubi)

 Iubirea = SUBSTANTIV sau VERB?

Iubirea = OBIECT sau SUBIECT?

Iubirea = CONDIŢIONARE SAU LIBERTATE ?

Să vedem cum stau lucrurile:

ARTA DE A IUBI

Este oare iubirea o artă? Dacă este, ea cere cunoaştere şi efort. Ori este doar o senzaţie plăcută, pe care o încerci dacă ai noroc, care „te încearcă” dacă ai această şansă? Articolul de faţă se bazează pe prima premisă, deşi, neîndoielnic, majoritatea oamenilor cred astăzi în cea de a doua.

Nu că oamenii ar considera iubirea lipsită de importanţă. Dimpotrivă, ei tînjesc după iubire; se uită la nenumărate filme despre poveşti fericite sau nefericite de dragoste, ascultă sute de cîntecele de dragoste – şi totuşi aproape nimănui nu-i trece prin minte că ar avea ceva de învăţat despre iubire care presupune efort, înţelegere, acceptare, răbdare şi încă multe altele.

Această stranie atitudine se bazează pe cîteva premise care – luate separat sau puse laolaltă – încearcă să o susţină.

Iată care sunt ele:

1. Cei mai mulţi oameni privesc problema iubirii ca fiind în primul rînd problema de a fi iubiţi ei înşişi şi nu cea de a-i iubi ei pe alţii, nu cea a propriei lor capacităţi de a iubi. Ei se întreabă, aşadar, cum să se facă iubiţi, cum să devină demni de iubire.

Pentru atingerea acestui scop, ei urmează diferite căi. O cale practicată în special de bărbaţi este să ai succes, să fii cît mai puternic şi mai bogat, în limitele permise de poziţia ta socială. O altă cale, practicată mai ales de femei, este să te faci atrăgătoare, îngrijindu-ţi trupul, îmbrăcă­mintea etc. Alte căi de a te face atrăgător, practicate atît de bărbaţi cît şi de femei, sînt: să ai maniere plăcute, să porţi o conversaţie interesantă, să fii săritor, modest, inofensiv. Multe din căile de a te face demn de iubire sînt identice cu cele folosite ca să ai succes, „ca să-ţi cîştigi prieteni şi să capeţi influenţă asupra oamenilor”. De fapt, ceea ce „majoritatea oamenilor din cultura noastră înţeleg prin „demn de a fi iubit” este un amestec între a te bucura de o simpatie generală şi a fi „un bărbat bine” sau „o femeie atră­gătoare”.

2. O a doua premisă care fundamentează atitudinea ce susţine că nu ar exista nimic de învăţat despre iubire este ipoteza că problema iubirii ar fi doar problema unui obiect şi nu a unei aptitudini. Oamenii îşi închipuie că este foarte simplu să iubeşti, că totul este să găseşti obiectul potrivit pe care să-l iubeşti sau care să te iubească. Această atitudine are câteva cauze ce îşi trag rădăcinile din dezvoltarea societăţii moderne. O astfel de cauză este marea schimbare ce a intervenit în secolul al XX-lea în modul de alegere a „obiectului iubirii”. În epoca victoriană, ca în multe culturi tradiţionale, iu­birea nu era – de cele mai multe ori – o trăire personală spontană care să ducă apoi la căsătorie. Dimpotrivă, căsătoria se contracta prin convenţie – fie de către familiile respective, fie de agenţi matrimoniali, fie fără astfel de intermediari, dar oricum pe baza unor considerente sociale -şi se considera că iubirea trebuie să apară după încheierea căsătoriei. De câteva generaţii încoace, în lumea occidentală, conceptul iubirii romantice a devenit aproape universal. În Statele Unite, deşi considerentele de ordin convenţio­nal nu sînt cu totul absente, în marea majoritate a cazurilor, oamenii caută ”iubirea romantică”, trăirea personală a iubirii care să ducă apoi la căsătorie.

Se pare că acest nou concept al libertăţii în iubire a accentuat mult impor­tanţa obiectului, în detrimentul importanţei funcţiei.

În strînsă legătură cu acest factor, intervine şi o altă trăsătură caracte­ristică a culturii contemporane. Întreaga noastră cultură se bazează pe pofta de a cumpăra, pe ideea unui schimb reciproc avantajos. Fericirea omului modern constă în a căuta cu înfrigurare prin vitrinele magazinelor şi în a cumpăra tot ceea ce poate fi cumpărat, cu plată integrală sau în rate. Bărba­tul (sau femeia) privesc oamenii într-un mod asemănător. O fată atrăgătoa­re, respectiv un bărbat atrăgător – iată ce îşi caută ei. ”Atrăgător” înseamnă de regulă un „pachet de calităţi” drăguţe, general apreciate, care au căutare pe piaţa de personalităţi. Ce anume face ca o persoană să fie atrăgătoare depinde de moda zilei, atît pe plan fizic, cît şi pe plan spiritual. În anii ’20, o fată care fuma şi bea, fiind provocatoare şi dură era considerată atrăgă­toare; în timp ce astăzi moda cere mai degrabă spirit casnic şi blîndeţe. La sfîrşitul secolului trecut şi începutul secolului acestuia, bărbatul trebuia să fie agresiv şi ambiţios, pe cînd acum el trebuie să fie sociabil şi tolerant pentru a constitui un „pachet” atrăgător. În orice caz, sentimentul iubirii apare de regulă numai în faţa unor oferte umane ce se încadrează în limitele posibilităţilor de schimb ale fiecăruia. Sînt pe cale să fac un tîrg: obiectul trebuie să fie tentant ca valoare socială şi în acelaşi timp trebuie să fie inte­resat de mine, avînd în vedere toate calităţile şi potenţialităţile mele eviden­te şi ascunse. Astfel, două persoane se îndrăgostesc una de cealaltă cînd simt că au găsit cel mai bun obiect oferit pe piaţă, avînd în vedere limitele propriei lor valori de schimb. Adesea, ca în cazul cumpărării unor proprie­tăţi efective, potenţialităţile ascunse ce pot fi dezvoltate ulterior joacă un rol considerabil în cadrul tîrgului. Într-o cultură în care orientarea spre piaţă este preponderentă şi în care succesul material constituie principala valoare, nu avem motive să fim surprinşi că relaţia umană de iubire urmează ace­leaşi reguli ale schimbului care guvernează şi piaţa produselor şi a muncii.

3. A treia premiză eronată ce duce la ipoteza că nu ar fi nimic de învăţat despre iubire constă în confuzia dintre trăirea iniţială a îndrăgostirii” şi starea permanentă de iubire sau, mai bine zis, menţinerea unei stări permanente de iubire. Dacă doi oameni care au fost străini unul faţă de celălalt, aşa cum sîntem de regulă noi toţi, lasă brusc zidul dintre ei să cadă şi se simt apro­piaţi, se simt „una”, acest moment al uniunii este o trăire dintre cele mai ameţitoare, dintre cele mai pasionante ale vieţii. Şi este cu totul ieşită din comun, de-a dreptul miraculoasă, tocmai pentru persoanele închistate în ele însele, izolate, lipsite de iubire. Acest miracol al apropierii bruşte este adesea înlesnit dacă are în componenţa sa sau dacă are ca punct de plecare atracţia sexuală şi consumarea actului sexual. Totuşi, iubirea de tipul acesta nu poate fi, prin natura sa, de durată. Cele două persoane ajung să se cunoască, iar relaţia lor intimă îşi pierde tot mai mult farmecul, pînă cînd conflictele, dezamăgirile, plictisul ucid în întregime bucuria iniţială. Desi­gur, la început, cei doi nu îşi dau seama de toate acestea: dimpotrivă, ei iau intensitatea orbirii lor, ”nebunia” lor, drept o dovadă a puterii dragostei ce i-a cuprins, cînd aceasta nu dovedeşte, de fapt, decît gradul însingurării lor anterioare.

4. O altă premiză falsă este constituită din atitudinea care susţine că nimic nu ar fi mai simplu decît să iubeşti. Continuă să fie pentru mulţi ideea prevalentă despre iubire, în ciuda copleşi­toarei evidenţe a contrariului. Poate că nici nu mai există pe lume vreo virtute, activitate, sau întreprindere umană, care să fie începută cu atît de enorme speranţe şi-aşteptări şi care să ducă totuşi, cu atîta regularitate, la eşecuri. Dacă acest lucru s-ar întîmpla cu vreo altă activitate, oamenii ar fi interesaţi să cunoască motivele eşecului lor şi ar încerca să afle cum să procedeze mai bine ori, bunăoară, ar renunţa definitiv la acea activitate. Cum în cazul iubirii această ultimă variantă este imposibilă, se pare că există doar o singură cale de a evita eşecurile: cea de a examina cauzele acestor eşecuri şi de a învăţa ce înseamnă iubirea cu adevărat.

Primul pas care trebuie făcut este să devii conştient de faptul că a iubi este o artă, după cum şi a trăi este o artă; dacă vrem să aflăm cum să iubim, trebuie să procedăm aşa cum se procedează cînd vrem să învăţăm orice altă artă, să zicem: muzica, pictura, tîmplăria ori arta medicală sau ingineria.

Care sînt paşii necesari în învăţarea unei arte?

Procesul învăţării unei arte se poate împărţi convenabil în două părţi: una, însuşirea teoriei; cealaltă, însuşirea practicii. Dacă vreau să învăţ arta medicală, trebuie să cunosc mai întîi faptele legate de corpul omenesc şi de diferitele boli. Cînd am toate cunoştinţele acestea teoretice, nu sînt încă, în nici un caz, competent în arta medicală. Voi deveni stăpîn pe această artă abia după o lungă perioadă de exerciţiu, abia după ce, pînă la urmă, rezul­tatele cunoştinţelor mele teoretice şi cele ale exerciţiului meu practic se vor fi contopit într-un singur lucru: intuiţia mea, esenţa stăpînirii unei arte. Dar, pe lîngă teorie şi practică, există şi un al treilea factor necesar pentru ca cineva să devină maestru al unei arte: stăpînirea acelei arte trebuie să aibă pentru el o importanţă maximă, nimic nu trebuie să fie pentru el mai presus decît acea artă. Acest lucru este adevărat pentru muzică, pentru medicină, pentru tîmplărie şi, deopotrivă, pentru iubire. Poate că tocmai aici se ascunde răspunsul la întrebarea: de ce oamenii culturii noastre încearcă atît de rar să înveţe această artă. În ciuda eşecurilor lor  evidente, în ciuda profundei lor însetări de iubire, aproape orice pare să fie mai important pentru ei decît iubirea. Succesul, prestigiul, banii, puterea, aproape toată energia noastră este folosită pentru a învăţa cum să atingem aceste ţeluri şi astfel nu ne mai rămîne aproape deloc energie pentru a învăţa şi arta de a iubi.

Se consideră oare că nu merită să fie învăţate decît acele lucruri cu care se pot cîştiga bani sau se poate obţine prestigiu şi că iubirea, de pe urma căreia profită „doar” sufletul şi care, în sens modern, „nu aduce nici un profit”, este un lux pentru care nu avem dreptul să cheltuim prea multă energie?(Erich F. Arta de a iubi)

În articolele următoare vom mai dezvolta această frumoasă şi sublimă temă. O lecţie evolutivă esenţială pentru fiecare dintre noi.

8 MARTIE – Prilej de reamintire

Aminteşte-ţi!

Prin tine s-a născut acest univers,

Prin tine Dumnezeu creează lumile,

În tine, miracol sfânt, se află izvorul tuturor puterilor

Şi în tine luminează Domnul.

Preafericito, aminteşte-ţi cine eşti

Şi din splendoarea inimii tale trezite

Împărtăşeşte tuturor fiinţelor

Bucuria nestăvilită a iubirii.

Ridică-te şi rupe lanţurile uitării!

Fie-ţi dor de adevărul tău,

Spală-te de noroiul cu care te-au împroşcat

Cei orbi şi lipsiţi de dragoste,

Aruncă zdrenţele rutinei şi neîncrederii,

Căci trupul tău este frumuseţea însăşi

Şi voinţa ta este atotputernică

Atunci când izvorăşte din fericirea fără margini

A cunoaşterii de sine.

Caută comoara sufletului tău

Căci aceasta transformă povara vieţii

Într-o sfântă dăruire;

Fie ca toate puterile lui Dumnezeu

Să vegheze şi să ajute la trezirea ta!


Să-ţi reamintesc acum cîte ceva din comoara ascunsă în sufletul tău. Dacă eşti în permanenţă plină de forţă şi fericită, emanând în jurul tău o tainică fascinaţie, dacă fiecare zi a vieţii tale este plină de sens şi luminată de iubire, dacă privind în jur gînduri de pace şi compasiune răsar spontan din sufletul tău, dacă frecvent întinzi mîna să alini şi să mîngâi, atunci eşti aproape de sufletul tău şi în comuniune cu sufletul lumii; fiind binecuvântată de Dumnezeu cu o viaţă atât de împlinită, gândeşte-te cu dragoste la toate femeile din această lume, urmărind să le transmiţi fericirea de a trăi. Şi roagă-te să poţi aduce în această lume iubirea fără sfârşit a lui Dumnezeu.

Dacă nu trăieşti încă plină de forţă şi bucurie fiecare zi a vieţii tale, înseamnă că ai uitat de sufletul tău şi de Lumina pe care Dumnezeu a sădit-o acolo.

AMINTESTE-ŢI DE SINE!

De multe ori femeia uită de ea însăşi, dăruindu-se celor dragi până la completa epuizare a resurselor fizice şi psihice; ea poate să se dăruiască astfel ani sau zeci de ani în şir, dar până la urmă, datorită necunoaşterii unor legi divine, esenţiale, ale vieţii, femeia îşi pierde forţa şi strălucirea, uneori uitând chiar şi de iubire. Ea uită treptat de comoara sufletului  ei, şi aceasta se îngroapă adânc sub praful obişnuinţei, plictiselii, oboselii. În acest mic articol doresc să-ţi reamintesc că numai de tine depinde să-ţi reprezinţi viaţa astfel încât să trăieşti în bucurie şi fericire minunea existenţei, astfel încât, să devii conştientă de darurile şi de rolul tău în sfinţirea acestei lumi, în aducerea fericirii cereşti pe pământ.

Ai curajul să priveşti din nou în Inima ta şi viaţa îşi va lărgi rapid orizonturile. Nu uita de cîte ori ai fost acel  cântec de bucurie, fiind pentru toţi cei dragi prilej de încântare, refugiu sacru al celor aflaţi în nesiguranţă sau durere. Tu poţi fi sprijinul şi forţa prin care această lume rătăcită se va întoarce spre credinţă şi dragoste; dar pentru ca această menire a vieţii tale să se împlinească, trebuie mai întâi să te transformi tu însăţi, să-ţi transformi corpul, sufletul şi mintea, să-ţi educi voinţa, să ceri ajutorul îngerilor şi al lui Dumnezeu cât mai des, cu o mare credinţă, în fiecare împrejurare concretă a vieţii de zi cu zi. Cunoaşterea înseamnă putere, iar o fiinţă puternică poate dărui extrem de mult şi chiar această dăruire îi umple viaţa de o fericire constantă, pe care nimic din lumea această să nu o poate atinge. Bucuria de a face mereu bine celorlalţi, la modul eficient şi inspirat, atrage protecţia sfinţilor, a îngerilor şi face ca Dumnezeu să  reverse asupra noastră din ce în ce mai mult, pacea şi iubirea sa copleşitoare.

Uneori eşti atât de grăbită să faci binele pe care tu îl vrei, încât nu ai timp să te încredinţezi că acţiunea ta este în sensul armoniei divine, ceea ce face ca viaţa să-ţi opună adeseori o obositoare rezistenţă, ca şi cum te-ai lovi mereu şi mereu de aceleaşi obstacole, sub diferite forme. Vei afla, acordându-ţi mai mult timp pentru introspecţie şi regăsire, o mulţime de taine, prin care vei înţelege de unde provin piedicile şi greutăţile, stresurile şi inhibiţiile, mânia şi frustrările care acoperă uneori sufletul tău plin de lumină; vei afla mai ales cum să depăşeşti triumfătoare aceste slăbiciuni şi să continui să te bucuri de viaţă chiar şi in mijlocul greutăţilor.

O femeie plină de viaţă şi puternică este inima unei familii, a unui grup sau a unui cuplu. Ea emană pretutindeni fericire, calm şi iubire. Astăzi, femeile uită să-şi reîmprospăteze izvorul vitalităţii şi se lasă cuprinse de slăbiciune fizică şi psihică, nemaiştiind cum să se refacă. Înţelege că, în primul rînd de tine depinde să cauţi şi să transpui în practică acele modalităţi care îţi permit o regenerare rapidă şi eficientă, uneori chiar în timp ce realizezi activităţile obişnuite. De ce să nu înveţi să redevi tânără şi puternică, capabilă de a te dărui atât la servici, cât şi acasă, fără a-ţi mai epuiza resursele. Aminteşte-ţi că uneori, bărbatul nu apreciază cât de obositoare sunt activităţile casnice pentru o femeie obişnuită, care nu cunoaşte anumite secrete ale puterii sale. Şi atunci, el vede doar că mereu şi mereu  iubita sau soţia sa este obosită, lipsită de veselie şi fără chef de joacă, tocmai când vine seara şi mai este timp de dezmierdări şi apropieri intime pline de tandreţe. El nu este vinovat că tu ai uitat secretul unei nesfârşite puteri pe care Dumnezeu ţi-a dăruit-o. Face parte din menirea ta în această lume să te regăseşti pe tine şi comoara sufletului tău care tăinuieşte atâtea puteri. Fă din viaţa ta o victorie, o necontenită încununare, astfel încât fiecare zi să-ţi aducă noi bucurii.

Starea de împlinire şi de forţă a unei femei care dispune de resurse vitale poate fi amplificată şi prin comuniunea intimă cu bărbatul iubit. Chiar dacă nu găsim întotdeauna timp pentru o fuziune amoroasă completă, putem uneori doar să ne jucăm cu fiinţa iubită, sărutându-ne şi acoperindu-ne cu delicate mângâieri, urmărind să împărtăşim iubitului starea noastră de bucurie şi calm, să-i alungăm oboseala, să-i luminăm sufletul şi mintea. Apropierea generatoare de efervescenţă erotică, de dorinţă aprinsă, creează în cei doi îndrăgostiţi un dinamism regenerator care îndepărtează ca prin farmec oboseala şi le umple inima de un preaplin al bucuriei. Astfel, ei se reîntorc în lumea exterioară plini de forţă, puritate şi fericire, cu chipurile strălucitoare, atrăgând privirile celorlalţi care şoptesc uimiţi: “uite, cât de fericiţi sunt!”

Aşa este deocamdată: doi oameni debordând de fericire şi iubire constituie pentru ceilalţi un prilej de uimire, în loc să  fie ceva firesc. Trăim într-o lume decăzută spiritual, care a uitat să se bucure de ea însăşi, în inima lui Dumnezeu. Firesc ar fi să ne mirăm când vedem doi oameni indiferenţi unul faţă de celălalt, sau doi oameni supăraţi; ar trebui să fie un eveniment atât de rar, încât ei să-şi dea imediat seama că e ceva în neregulă cu ei şi să se lase molipsiţi de fericirea entuziastă a tuturor. Dar mai e ceva timp până la o asemenea transformare a lumii. Oricum, fiecare dintre noi poate contribui la acest sublim ideal de armonie a umanităţii, urmărind să ne transformăm pe noi înşine mai întâi.

O femeie plină de bunătate şi spirit de sacrificiu, dacă se cunoaşte bine pe ea însăşi, astfel încât să fie mereu puternică, este pe această lume un focar de sfinţenie, care purifică şi înalţă tot ceea ce atinge, priveşte sau gândeşte. Ea transformă lucrurile şi fiinţele într-un mod tainic şi eficient, influenţând mereu în bine conjuncturile şi deciziile oamenilor în mijlocul cărora trăieşte.

Femeia poate trezi în ea însăşi o putere uluitoare prin care să orienteze spre bine şi armonie foarte mulţi oameni, ajutându-i astfel fără ca ei măcar să bănuiască. Despre aceste taine şi puteri ascunse vorbesc vechile tradiţii spirituale ale Orientului cum ar fi Tantrismul şi Taoismul. Aceste vechi tradiţii ne amintesc de arhetipul suprem al Energiei creatoare a lui Dumnezeu ipostaziat în sufletul femeii.

Când se generează în vâltoarea evenimentelor zilnice un conflict aprins, prezenţa iubitoare şi plină de farmec a unei femei puternice şi elevate poate dirija energia perturbată spre nivele superioare, făcând astfel încât fiecare să manifeste în prezenţa ei numai aspectele superioare, rafinate ale fiinţei şi, aşa cum nu te poţi certa în prezenţa unui înger, pentru că el generează doar bucurie şi pace, în mod asemănător, te poţi controla sau transforma în bine datorită prezenţei Femeii.

Multe din proiectele de transformare a lumii s-au hrănit din puterea femeilor. Această putere a voinţei generează începuturi care cuprind în ele, în mod tainic, o energie uriaşă capabilă să trezească şi să focalizeze entuziasmul multor fiinţe către o anumită acţiune. Chiar dacă bărbatul este cel care găseşte un nou drum, printr-o inspiraţie genială, totuşi femeia este cea care îl inspiră plină de iubire şi îl susţine de-a lungul noului său drum. O femeie plină de entuziasm şi dinamism creează mai mereu în jurul ei o efervescenţă a vieţii trăite din plin, ca o flacără ce îşi dăruie permanent lumina şi căldura.

Aminteşte-ţi că tu eşti Iubirea. Femeia este iubirea. Ea se hrăneşte din iubire, rezistă prin iubire, se luptă prin iubire şi îşi savurează victoria iubind. Când sufletul tău este plin de iubire, trăieşti senzaţia delicioasă de a fi îndrăgostită; şi atunci comoara din sufletul tău străluceşte răspândindu-şi razele pline de fericire nu doar asupra fiinţei iubite, ci pretutindeni, tot timpul, ca o splendoare luminoasă ce există pentru tine în toate lucrurile şi toate fiinţele, încât îţi vine să îmbrăţişezi copacii şi cerul, să mângâi iarba şi frunzele pomilor, să râzi în sufletele tuturor copiilor, să cânţi şi să zbori ca păsările, să umpli de bunătate inima bătrânilor; simţi nevoia să pătrunzi pretutindeni şi să impregnezi totul cu bucuria ta nestăvilită care nu mai încape nicăieri şi creşte mereu.

O, tu, fiinţă preafericită, soarele străluceşte acum în sufletul tău şi cerul întreg este cuprins în tine! Chipul tău luminează şi puterea ta este fără margini, căci nimic nu poate opri  iubirea nestăvilită a unei fiinţe îndrăgostite. Bucură-te, mireasă, care te-ai îmbrăcat în albul fericirii cereşti şi ţine inima ta trează în focul iubirii! Îndrăgosteşte-te în fiecare zi de iubitul tău, de lumina soarelui, de copilul tău, de inimile oamenilor, de cerul nesfârşit, de sufletul poeţilor, îndrăgosteşte-te!

Iubeşte din tot sufletul tău ceea ce miroşi, ceea ce guşti, ceea ce vezi, ceea ce atingi, ceea ce crezi sau visezi, căci viaţa ta se va sfinţi prin iubire şi te vei asemăna îngerilor. Prezenţa ta în această lume este poarta spre paradis: tu eşti legătura dintre om şi Dumnezeu, ca o rază strălucitoare ce uneşte inima omului cu iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu.

Aşa cum un măr îşi împlineşte menirea abia când e copt, dulce şi plin de savoare, tot astfel tu te apropii de menirea ta dintru începuturi atunci când deschizi ochii spre desăvârşire. Când o femeie trăieşte plină de inocenţă şi candoare, chipul şi trupul ei emană prospeţimea copilăriei. Veselia ei, aparent fără motiv, seamănă cu bucuria copilului care începe o nouă zi, cu gândul la joacă, lipsit de griji şi ocrotit. Bărbatul care se îndrăgosteşte de femeia-înger, dar şi cel care doar în treacăt o admiră, se umple de puritate şi gingăşie, exprimând chiar fără să ştie tot ceea ce este rafinat în sufletul său. Cel mai sigur mijloc de a transforma, în timp, fiinţele apropiate, este acela de a trezi copilul din tine; manifestându-te astfel plină de spontaneitate, jucăuşă, făcând ca orice supărare să se stingă imediat, topindu-se în râs sau glumă. Şi astfel, prin joc şi zîmbet, vei modela caracterul şi obişnuinţele celor dragi, aşa cum un copil transformă familia în care apare; el nu face nici un efort conştient în acest sens, şi totuşi, entuziasmul şi puritatea lui molipsitoare contaminează pe toţi ai casei. Dar tu, ca femeie cu suflet de copil şi aripi de înger vei face un efort conştient plin de blândeţe şi dragoste care, asociat cu radiaţia spontană de copil, să transforme mediul tău apropiat într-o lume cerească.

Aminteşte-ţi de Sinele tău Divin, căci acolo este Dumnezeu, şi lasă-te măcar cîteva minute pe zi să te scufunzi în pacea din adâncurile Sinelui pentru a extrage de acolo, direct de la sursă, frumuseţea, iubirea şi lumina. Şi astfel darurile pe care le vei oferi lumii prin viaţa ta, nu se vor sfârşi niciodată. Aşa să-ţi ajute Dumnezeu!

SOAPTELE INIMII – CE AS MAI PUTEA FACE ?

Ce as mai putea face?

Este o intrebare pe care mi-am pus-o intr-un moment de fericire. Eram intr-o perioada de retragere in care meditam mai mult. Intr-una din aceste meditatii inima mea a explodat de bucurie. Totul se topise in zambetul ei impacat. Lacrimi de dor si de fericire inteteau focul inimii mele si ascultam de acum tacut soaptele ei de taina.

Din acest Centru al fiintei mele, sufletul mi s-a inaltat si a sorbit din cupa mereu plina a extazului iubirii.

Cu adevarat, nu mai era nimic de facut.

Dupa aceea perioada, am scris la scurt timp un volum de poezii: „Soaptele Inimii” care a aparut la Editura KAMALA.

Iata primele dintre ele:


CLICK aici:      Ce as mai putea face? – Vraja –  Stare pura