REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 3

Panaceul verde – MLĂDIŢELE DE GRÂU

Gândiţi-vă doar o clipă: puteţi să obţineţi viaţă şi energie din ceva ce este lipsit de puterea vieţii? Aţi văzut vreodată ca cineva să pună un medicament sintetic în pământ şi din el să răsară ceva? Diferenţa între alimentele proaspete, crudităţi, alimentele vii, şi cele preparate prin fierbere sau alte metode de încălzire poate fi asemănată analogic cu aceea dintre un om plin de vigoare şi vitalitate şi un om care nu se poate mişca, dar totuşi respiră încă…

Vom prezenta în continuare efectele extrem de puternice asupra organismului uman, atât hrănitoare, cât şi vindecătoare, ale unui adevărat panaceu din laboratorul Naturii: mlădiţele proaspete de grâu.

Puterea ascunsă a vegetalelor crude

De-a lungul timpului, oamenii au căutat remedii cu efecte excepţionale, remineralizante, tonice, hrănitoare şi vitalizante, care vindecă şi numeroase tulburări organice. Un astfel de remediu mult dorit nu a fost găsit însă nici în laboratoarele chimiştilor, nici printre ultimele descoperiri ale industriei farmaceutice sau ale industriei alimentare. El nu poate fi găsit în altă parte decât în vastul „laborator” al Naturii; este ieftin, uşor de obţinut, uşor de utilizat şi totodată accesibil în cantităţi mari; este plin de energia Vieţii şi prin urmare poate să susţină în mod ideal procesele vitale. Este vorba despre mlădiţele verzi ale unor plante, şi în special cele de grâu şi de orz. Ele reprezintă unul dintre remediile cele mai vechi şi mai valoroase în acelaşi timp, utilizate pentru purificarea, vindecarea şi tonifierea întregului organism.

Majoritatea oamenilor au auzit deja de efectele terapeutice deosebite ale alimentaţiei bazate pe crudităţi. Există numeroase mărturii ale celor care s-au vindecat de boli grave cu ajutorul regimurilor de crudităţi, prin curele cu sucuri de legume sau, cu alte cuvinte, prin alimentaţia fără foc.

Redăm în continuare, drept exemplu, câteva fragmente dintr-o scrisoare impresionantă primită la redacţia Editurii KAMALA, din partea unei doamne în vârstă de 68 de ani, prin care ea dorea să ne împărtăşească una dintre experienţele fundamentale ale vieţii sale.

“(…) În jurul vârstei de 50 de ani, mă simţeam deja foarte îmbătrânită, părul îmi albise în mare măsură, sufeream de o colită puternică ce mă făcea să nu mai suport aproape nici un aliment fără să am grave tulburări digestive şi întreaga mea viaţă părea o suferinţă fără de sfârşit. În plus, în pofida stării de slăbiciune care apărea în corp, eram mai agitată ca niciodată; ajunsesem să fiu incapabilă să mă concentrez asupra unui subiect mai mult de 10-15 minute, iar să citesc o carte nici nu mai putea fi vorba. În această stare de disperare, fiind pe punctul de a mă retrage din orice activitate, soluţia a venit prin sfatul unui prieten: el mi-a spus să nu mai mănânc nici un aliment trecut prin foc, ci doar crudităţi, alimente vii, germeni şi mai ales sucurile naturale din ovăz şi grâu. Din clipa în care am început noul regim, viaţa mi s-a schimbat radical. După doar 3 săptămâni, digestia mea a început să îşi revină la normal. După alte câteva săptămâni, mi-am recăpătat puterea de muncă şi entuziasmul, oboseala cronică cu care mă confruntam a dispărut ca prin farmec, iar după încă 6 luni părul a început (în mod şocant pentru mine) să îşi modifice culoarea, redevenind negru… Acum, la aproape 70 de ani, mă simt încă plină de putere, sunt mereu activă şi pot să susţin numeroase întâlniri şi discuţii în fiecare zi. Pot spune fără să ezit că acest regim viu m-a făcut alt om şi merită ca el să fie cunoscut de către toţi cei ce suferă.”

Într-adevăr, alimentele vii, şi în special mlădiţele verzi de grâu, posedă o abilitate aproape miraculoasă în ceea ce priveşte puterea de regenerare şi chiar de reîntinerire a organismului uman. Cele mai nutritive şi mai vitalizante alimente pe care le putem găsi nu sunt, aşa cum unii ar putea crede în mod eronat, ouăle, carnea sau brânzeturile. Ele sunt tocmai acele alimente care au capacitatea de a înmagazina cel mai mult din energia solară pentru a o transfera apoi trupului. Aceste alimente vii, foarte bogate în vitamine, minerale, enzime şi energie a vieţii, creează toate condiţiile pentru menţinerea unei sănătăţii perfecte a organismului.

În ce constă însă puterea ascunsă a vegetalelor crude şi în special a germenilor şi mlădiţelor unor plante? Iată în continuare câteva rezultate ale studiilor realizate de-a lungul timpului de oameni de ştiinţă de pe diferite meridiane asupra mlădiţelor verzi de grâu.

 

Dovezi ale ştiinţei în favoarea folosirii mlădiţelor verzi de grâu

1. Cele mai importante substanţe conţinute de mlădiţele verzi sunt numeroasele enzime (de ordinul sutelor!) care au rolul de a amplifica activitatea şi forţa enzimelor produse de organismul uman. Cele mai importante enzime care au fost izolate din mlădiţele verzi de grâu sunt: citocrom oxidaza (un antioxidant necesar respiraţiei celulare), lipaza (o enzimă care ajută la metabolismul grăsimilor), proteaza (care contribuie la asimilarea proteinelor), amilaza (care facilitează digestia amidonului), catalaza (care catalizează descompunerea peroxidului de oxigen în apă şi oxigen, la nivelul sângelui şi al ţesuturilor corpului), peroxidaza (care are un efect similar catalazei, la nivel celular), transhidrogenaza (care ajută la menţinerea tonusului muşchilor cardiaci) şi superoxid dismulaza.

În mod obişnuit, în organismul uman aceste enzime îşi diminuează forţa şi activitatea odată cu înaintarea în vârstă, micşorând astfel capacitatea organismului de a asimila grăsimile, proteinele şi caloriile în exces. Acest fapt determină apariţia frecventelor cazuri de obezitate şi îmbătrânire prematură (care afectează atât de mulţi oameni în ziua de azi). Prin consumul constant al mlădiţelor verzi, primim în organismul nostru enzimele vii care împiedică apariţia acestor probleme de sănătate.

2. Sucul proaspăt din mlădiţe de grâu conţine la fel de multă vitamina C ca şi sucul de portocale, conţine mai multă provitamina A decât majoritatea legumelor (varza, salata, roşiile), şi reprezintă o sursă importantă de vitamina B şi vitamina E. Vitamina C este importantă pentru menţinerea sănătăţii pielii, dinţilor, ochilor, muşchilor şi ligamentelor, pentru procesele de creştere, acţionând totodată ca antioxidant. Vitamina A este esenţială pentru creşterea şi dezvoltarea normală a organismului, pentru menţinerea unei vederi bune şi pentru reproducere. Vitamina B facilitează folosirea carbohidraţilor pentru producerea de energie necesară organismului, şi contribuie la buna funcţionare a sistemului nervos şi a celui digestiv. Ea este de asemenea esenţială pentru dezvoltarea normală a creierului şi a corpului, şi întreţine activitatea armonioasă a glandelor suprarenale. Vitamina E este o substanţă antioxidantă, necesară pentru fertilitate, care protejează inima, iar cea care se găseşte în mlădiţele verzi este de zece ori mai uşor asimilată de organism decât vitamina E sintetică.

3. Mlădiţele verzi reprezintă, de asemenea, o sursă foarte bogată în calciu: ele conţin aproape la fel de mult calciu ca şi laptele. Aproape 99% din calciul pe care îl ingerăm se depozitează în oase şi dinţi, dar cu toate acestea el nu poate fi asimilat în absenţa altor minerale esenţiale pentru organismul nostru. O asemenea combinaţie uşor asimilabilă de calciu cu minerale se găseşte însă în grâul verde. Mlădiţele proaspete conţine şi cantităţi impresionante de sodiu, potasiu, magneziu, fier şi microminerale: seleniu, zinc etc.

4. 17 aminoacizi, inclusiv cei 8 esenţiali, au fost identificaţi în compoziţia chimică a mlădiţelor proaspete. Cei opt aminoacizi esenţiali sunt: lizina (factor antiîmbătrânire, contribuie la creşterea organismului şi la circulaţia sângelui, menţine activitatea sistemului imunitar), leucina (oferă o mare cantitate de energie), triptofanul (esenţial pentru menţinerea unei bune digestii şi pentru funcţionarea adecvată a sistemului nervos), fenilalanina (susţine activitatea tiroidei), treonina (controlează metabolismul), valina (activează activitatea cerebrală, contribuie la coordonarea musculară, calmează nervii), metionina (contrinuie la purificarea şi regenerarea celulelor rinichilor şi ale ficatului). Mlădiţele verzi mai conţin alanină, arginină, acid aspartic, acid glutamic, glicină, histidină, prolină, serină şi tirozină.

5. Mlădiţele proaspete de grâu conţin oxigen într-o formă lichidă. Acesta este un ingredient vital pentru multe dintre procesele fiziologice: el stimulează digestia, ajută la dezvoltarea unei minţi lucide, ajută la o foarte bună circulaţie a sângelui, facilitând prin urmare hrănirea celulară. Laureatul Premiului Nobel, dr. Otto Warburg, biochimist de origine germană, a observat că celulele maligne, canceroase, nu se pot dezvolta în prezenţa oxigenului. Prin urmare, consumul constant de mlădiţe verzi împiedică apariţia cancerului.

6. În urma a numeroase experimente, clorofila (care se găseşte în cantităţi mari în mlădiţele verzi) s-a dovedit extrem de eficientă în tratarea anemiei. Pentru a preveni degradarea stării de sănătate şi instalarea anemiei este necesar un aport prin intermediul alimentaţiei de vitamina B12, acid folic, minerale (fier, cupru, potasiu), şi de asemenea, de proteine. Este greu de crezut că acestea ar putea fi obţinute în condiţiile unui consum excesiv şi aproape exclusiv de alimente prelucrate: făină şi pâine albă, cartofi, vegetale fierte îndelung, carne conservată, etc. Pe lângă faptul că acestea conţin un minimum din elementele nutritive de bază, chiar şi acestea devin foarte greu de asimilat sau chiar neasimilabile, ca urmare a fierberii, prăjirii şi altor prelucrări.

În plus, conform studiilor realizate de dr. Hughs şi dr. Latner, clorofila naturală în stare proaspătă are capacitatea să crească într-un mod surprinzător cantitatea de hemoglobină din sânge într-o scurtă perioadă de timp.

Clorofila are un efect deosebit de puternic şi asupra ficatului, prin stimularea şi regenerarea acestuia. Prin efectul său profund purificator, sucul din mlădiţe elimină efectele nocive ale poluării alimentare şi din mediu (inclusiv a celei cu fluor, clor, metale grele sau ca urmare a radiaţiilor electromagnetice).

Un alt efect de excepţie al clorofilei este cel dezodorizant, care poate fi constatat în urma consumului de minimum 100 mg. O asemenea doză folosită intern (prin intermediul vegetalelor crude şi în special al mlădiţelor proaspete) este cel puţin la fel de eficientă ca orice alt preparat deodorant. Este redus rapid mirosul fecalelor, al transpiraţiei, precum mirosul neplăcut al gurii.

Dr. Yasuo Hotta, biolog la Universitatea din San Diego, a reuşit să izoleze un compus de excepţie, care se poate găsi (după actualele constatări), doar în mlădiţele tinere ale unor plante verzi. Denumit provizoriu P4D1, această substanţă s-a dovedit un stimulent al producerii şi „reparării” naturale a celulelor spermatice şi a ADN – ului. Rezultatele experimentale obţinute de acest medic au relevat faptul că substanţele conţinute în mlădiţele verzi amplifică foarte mult capacitatea de refacere a ADN-ului celular care a fost anterior afectat ca urmare a expunerii la diferite tipuri de radiaţii sau ca urmare a contactului cu substanţe chimice. Astfel, este evidentă capacitatea excepţională a mlădiţelor verzi de a creşte potenţa şi capacitatea de reproducere. (va urma)

Lasă un comentariu