DE LA …CITITORI – Ep. 10

Ma bucur sa constat ca unii dintre cititori au ajuns sa inteleaga unele mecanisme si strategii de autocomplacere intr-o existenta ce se deruleaza aparent fara a i te putea opune. Multe dintre erorile repetate se datoreaza acelorasi scheme si mecanisme de intampinare a situatiilor vietii fara a se fi produs un salt profund in planul intentiei de a modifica ceva in propria fiinta.

Georgeta scrie cu privire la clipul anterior ACCEPTA PROVOCARILE VIETII! :

Îndrăznesc să afirm că provocările prezentate în clip, ca şi stările antagonice sunt „VALIDATE” DE EXPERIENŢĂ”.
Auto-complacerea, întoarcerea din drum sau stagnarea, pentru a-i ajuta pe alţii, turnarea „apei peste foc”, etc. sunt curse în care cel „căldicel” e aproape nerăbdător să cadă pentru că nu are, de fapt, răbdarea de a merge statornic pe drumul lui, sau motivaţia transformării, sau pur şi simplu, cum spuneai, pentru că fuge de efort, pentru că „a mers şi aşa”…; până într-o zi, când VIAŢA nu mai are răbdare cu tine şi te provoacă ea, dacă tu, deşi ţi-ai asumat „calea”, uiţi sau preferi să uiţi…

Zice o vorbă românească, dură dar dreaptă, că „leneşul moare de foame, iar prostul de grija altuia”.Oricât nu te-ai vrea „prost”, nici tocmai deştept, adică „treaz” nu eşti, risipind ceea ce nu ai semănat încă în terenul tău. Cultivarea perseverentă a bunelor obiceiuri până dau „rod” cred că e singura metodă care te ajută şi pe tine, ca persoană cu un ideal şi pe ceilalţi, prin puterea exemplului, în realizarea ALCHIMIZĂRII FIINŢEI. E nevoie doar de un CLIC, iar acesta poate fi dat de un Ghid cu experienţă în „impulsionări”.

Nu este necesar intotdeauna ”un GHID cu experienţă în „impulsionări””. Daca veti gandi asa, riscati sa ramaneti frustrati unii, ca in viata dumneavoastra nu a aparut inca ”Acela” care stie ce ar trebui sa faceti si care v-ar putea ”ghida” sau ”impulsiona”.  Ceea ce este necesar, cu adevarat, este sa deveniti constient ca ceea ce vi se produce s-a mai produs pe fondul acelorasi atitudini gresite si apoi sa vreti cu multa determinare sa schimbati modul de a gandi si reactiona la ceea ce vi se intampla ”nefavorabil” in viata. Si, de aici, incepe propria actiune de asumare constienta a transformarii. Ajutorul si impulsionarea vor apare si din exterior, ca urmare a … primului pas facut corect de dumneavoastra.

Lasă un comentariu