PURIFICAREA ORGANISMULUI

PURIFICAREA ORGANISMULUI

Deşi practic nu există boală care să nu îşi aibă leacul în medicina naturistă, mulţi preferă să ocolească încă tratamentele cu plante, alimente, post negru sau rugăciune. După decenii în care bolile produse de efectele toxice ale medicamentelor au devenit din ce în ce mai numeroase, unii oameni naivi mai visează încă la miraculoasa pilulă, care să le rezolve toate problemele de sănătate fără ca ei să facă vreun efort.

Regimurile cu crudităţi, postul negru, plantele puternice, toate generează, într-o primă etapă a terapiei, efecte intense de dezintoxicare a organismului. Acest proces natural poate reprezenta pentru cei neavizaţi o adevărată “probă de foc”, de care unii se feresc, dar care odată ce a fost înţeleasă, acceptată şi trecută devine un veritabil catalizator al proceselor de vindecare.

Ce sunt intoxicarea și impurificarea organismului?

Majoritatea bolilor, mai ales cele grave ori cronice, sunt produse de o incapacitate a organismului de a se a apăra şi de a se autoregla, incapacitate care apare pe fondul acumulării unor adevărate depozite de toxine care stânjenesc desfăşurarea proceselor vitale în organism.

Noţiunile de “toxine” şi “intoxicare” există în diferitele sisteme medicale încă din Antichitate. Medicina modernă a considerat multă vreme drept o superstiţie stupidă concepte cum ar fi “otrăvirea sângelui”, “acumularea de otrăvuri în organism” şi altele de acest gen. Pe măsură însă ce ştiinţa a făcut progrese, s-a constatat, de exemplu, că o evacuare necorespunzătoare a colonului şi încărcarea lui face ca anumite substanţe toxice să fie resorbite în organism, în plus fiind blocat procesul producerii şi asimilării unor vitamine. În ultima vreme se vorbeşte tot mai mult despre radicalii liberi, care sunt fragmente moleculare din sânge care pot înconjura celulele, provocând îmbătrânirea corpului. Aceşti radicali liberi sunt foarte instabili şi tind să întrerupă activitatea normală a celulelor pe care le întâlnesc. Iată că “otrăvirea sângelui” nu este o simplă superstiţie. Din această perspectivă, este firesc ca orice tratament eficient să înceapă prin a elimina mai întâi din organismul pacientului aceste toxine, pentru ca, ulterior, remediile utilizate să atingă un maxim de eficienţă. Un tratament care urmăreşte doar eliminarea simptomelor, fără a avea în vedere eradicarea cauzei bolii şi a diferitelor blocaje determinate de toxinele acumulate în corp, este din start sortit eşecului. După opinia mai multor specialişti naturişti, el nu va face decât să “împingă” boala şi mai profund în corp, generând un alt lanţ de manifestări maladive.

Surse ale impurificării și intoxicării organismului

O întrebare firească ce poate să apară în acest moment este: de unde provin aceste acumulări nocive, în trupurile noastre? Renumitul terapeut naturist american, dr. Richard Anderson, consideră că cei mai importanţi factori generatori de toxine în corp sunt:

– dieta inadecvată: se consumă adesea prea multă carne, prea multe proteine şi alimente generatoare de aciditate în corp. Alimentaţia de tip occidental, bazată pe alimente rafinate şi cu aditivi chimici, sau pe alimente semipreparate şi conservate accelerează foarte mult procesul de încărcare a organismului cu toxine. Dieta improprie este sursa numărul 1 a acumulării de toxine în corp.

– abuzul de medicamente: folosirea în cantităţi mari sau pe perioade lungi a unor medicamente de sinteză, în special antibiotice şi pilule cu acţiune hormonală determină stocarea unor substanţe chimice, greu de eliminat, mai ales la nivelul colonului.

– mediul toxic şi contactul cu elemente chimice dificil de eliminat de către organism: plumbul, mercurul, aluminiul etc. acestea pot proveni uneori şi din apa de băut, ambalajele metalice ale unor alimente, poluarea atmosferică.

– un mod de viaţă dizarmonios, sedentar care conduce la “lenevirea” digestiei şi altor funcţii corporale importante, precum şi a activităţii ficatului (organ cu rol esenţial în purificarea sângelui şi a celorlalte fluide corporale) sau a stomacului.

– stresul şi gândirea pesimistă: stările psihice şi mentale negative, alimentate de un ritm de viaţă tensionant, nu numai că blochează activitatea normală a unor organe, dar este de natură să modifice compoziţia unor fluide corporale şi mai ales a sângelui. S-a constatat că, în cazul celor care întreţin stări frecvente de mânie, supărare, agresivitate, nemulţumire etc, pH-ul sângelui devine mai acid decât este normal. Aceasta determină un lanţ de reacţii nefaste în întregul organism, în final fiind obstrucţionate procesele de eliminare a toxinelor din organism.

Care sunt metodele cele mai eficiente de dezintoxicare?

Cei care constată că organismul lor prezintă semnele unei uzuri accentuate sau care au suferit deja multiple tulburări sau boli de-a lungul vieţii, se află cu siguranţă în situaţia în care au nevoie de un regim de purificare şi dezintoxicare a organismului.

Prezentăm în continuare o listă cu cele mai eficiente tratamente naturiste care generează o dezintoxicare eficientă a organismului:

– Cura cu sucuri şi crudităţi (cu variantele ei bazate doar pe sucuri proaspete, doar pe consumul de mere ori de sucuri de citrice etc.)

– Regimul nr. 7 (cu cereale integrale) al doctorului George Ohsawa (mai ales atunci când este reluat de 7-10 ori, cu 3-5 zile de pauză între cure.

– Postul negru de mai multe zile (ţinut cu apă de izvor sau cu apă distilată)

– Clismele cu cafea aplicate după metoda doctorului Gerson din Statele Unite

– Curele cu plante puternice: spânz, rodul pământului, remf, rostopască care se fac numai sub supravegherea strictă a unui medic competent (datorită toxicității lor).

– Curele cu plantele depurative puternice. Dintre plantele laxative şi depurative puternice, mai cunoscute sunt: fructele de soc (mai ales cele verzi), coaja de cruşin, mutătoarea cu poame negre (este o plantă toxică, cunoscută şi ca împărăteasă), senna (o plantă care intră şi în componenţa biterului suedez şi care a început să se găsească şi în farmaciile noastre), uleiul de ricin, seminţe de lobodă (trebuie administrate cu prudenţă pentru că sunt foarte puternice), trei fraţi pătaţi (macerate la rece consumate în cantităţi mai mari), aloe vera.

– Terapiile de purificare cunoscute în sistemul medical Ayurveda (denumite Panchakarma) – care presupun o purificare adecvată a întregului organism şi în special a tractului digestiv

– Curele hidroterapeutice combinate cu anumite plante medicinale ale preotului german Sebastien Kneipp.

Semnele benefice ale dezintoxicării organismului

Procesul de purificare este însoţit întotdeauna de reacţii şi efecte care ne dovedesc fără îndoială că facem paşi importanţi în sensul reechilibrării şi vindecării organismului. Iată câteva dintre semnele mai importante ale dezintoxicării care pot să apară pe parcursul unor cure naturale:

– culoarea şi textura tenului se modifică vizibil în bine; pielea devine mai netedă şi mai strălucitoare, dispar coşurile şi iritaţiile pielii.

– vitalitatea creşte vertiginos la scurt timp de la declanşarea proceselor de purificare

– procesul de curăţare a organismului se reflectă foarte bine la nivelul ochilor: ei devin mai clari, irisul poate chiar să îşi modifice nuanţa (în general se deschide la culoare)

– focul digestiv devine mai acut; se poate resimţi o stare de uşurare în întreaga fiinţă

– mintea devine mai calmă, apare o predispoziţie spre veselie, relaxare şi destindere

– depunerile albicioase de pe limbă dispar, iar aceasta capătă o culoare roşie, sănătoasă

– eliminarea este îmbunătăţită.

Dezintoxicarea organismului este însoţită, în majoritatea cazurilor şi de alte reacţii specifice, nu întotdeauna agreabile, cunoscute sub numele de reacţii la purificare.

Reacţia la purificare

Atunci când organismul începe să elimine masiv toxinele depozitate în corp, pot să apară reacţii pasagere, cu un caracter mai neobişnuit, dar care nu trebuie niciodată să ne sperie. Aceste reacţii sunt semne clare ale declanşării unor procese naturale de eliminare şi, prin urmare, trebuie privite ca fiind în totalitate benefice. Cele mai întâlnite fenomene sunt:

– amplificarea eliminărilor prin urină şi transpiraţie, care adesea au un miros urât şi persistent, ce se poate menţine zile în şir;

– diaree cu eliminarea de materii întărite din intestin sau scaune prin care se elimină cantităţi foarte mari de fecale de culoare închisă (aceste fenomene pot să apară chiar şi în zilele post negru sau în curele cu sucuri când, aparent, nu ar mai fi nimic de eliminat);

– apariţia unor erupţii pe piele sau a unor reacţii alergice, care dispar de la sine în 1-2 săptămâni;

– uşoare ameţeli (mai ales la ridicarea bruscă de pe scaun), dureri temporare de cap, “ceaţă” mentală

– zgomote în urechi, tuse, uşoare dureri în corp, stări de slăbiciune (care însă nu durează mai mult de 2-3 zile)

– reapariţia unor simptome specifice unor boli mai vechi, pe care cel în cauză le-a avut de-a lungul vieţii

– pot să apară uneori şi fenomene cum ar fi curgerea nasului, strănutul, amplificarea producţiei de cerumen din urechi etc.

În general, aceste fenomene pot fi mult reduse (sau aproape insesizabile) în măsura în care terapia este urmată într-un mod corect, fără exagerările sau graba care pot să apară la unele fiinţe care doresc o vindecare instantanee. Ele sunt fenomene fireşti.

Reacţie de vindecare sau agravarea bolii?

Trebuie precizat faptul că reacţiile la purificare pot fi uneori foarte asemănătoare cu anumite simptome care se datorează unei aplicări greşite a tratamentului sau chiar agravării bolii. Cel care vă poate spune cu exactitate dacă este vorba de simptome de dezintoxicare sau dacă o anumită formă de tratament este adecvată sau nu constituţiei dvs. este medicul naturist competent. Din acest motiv este absolut necesar ca toate tratamentele naturiste intensive să fie aplicate sub control medical strict. În plus, trebuie avut în vedere faptul că apariţia următoarelor simptome trebuie să ne facă să prezentăm o atenţie mărită: scăderea accelerată a vitalităţii, stările de oboseală şi apatie prelungită, slăbirea corporală exagerată însoţită de lipsă de vigoare (pe perioade mai lungi de 7-8 zile), pierderea apetitului pentru perioade lungi de timp, constipaţie şi blocarea proceselor de eliminare prin transpiraţie.

De asemenea, este necesar să avem în vedere faptul că intensitatea reacţiilor la purificare este direct determinată de două elemente: gradul de intoxicare al organismului (intoxicare de care, cel mai adesea, pacientul nu este conştient) şi intensitatea tratamentului.

Un grad mare de intoxicare al organismului va genera boli pe măsură şi prin urmare reacţii mai drastice la tratament. Iată câteva din bolile la care tratamentul naturist generează puternice reacţii de dezintoxicare: fibrom uterin şi mamar, chisturi ovariene, psoriazis şi alte dermatoze grave, cancer cu diverse localizări, ciroză hepatică, leuconevraxită, alergii în forme grave.

În ceea ce priveşte intensitatea tratamentului, în cazul unor tratamente mai blânde, reacţia este mult diminuată şi pacienţii nu se mai confruntă cu stări de slăbiciune, cu pierderile de lichide datorate eliminărilor masive de urină şi fecale etc. Tratamentele foarte puternice sunt necesare totuşi atunci când, în anumite boli timpul este prea scurt pentru tratamentele blânde, boala având o evoluţie galopantă.

Dezintoxicarea psihică şi reacţiile asociate

Procesele fiziologice nu pot fi niciodată separate complet de activităţile mentale şi psihice. Din acest motiv, dezintoxicarea trupului este însoţită, fără excepţie, de fenomene complexe de transformare psihică. Sentimentele chinuitoare, angoasele, anumite rigidităţi şi închistări sunt tot atâtea stări nefaste ce pot fi gradat eliminate, simultan cu uşurarea care apare odată cu dezintoxicarea organismului.

Putem spune fără să greşim că cea mai importantă reacţie de dezintoxicare apare la nivel psihic. Cea mai grea probă pe care o dau pacienţii cu boli grave nu este cea a reacţiilor fizice neplăcute, ci a depăşirii unei întregi palete de gânduri şi emoţii negative cum ar fi descurajarea, pesimismul, teama, suspiciunea, nerăbdarea, iritarea etc. Pe măsură ce medicina psihosomatică face progrese, se constată că factorul psihic este foarte important în procesul îmbolnăvirii şi, mai ales în procesul de vindecare. Eliminarea toxinelor psihomentale durează mai mult şi este mai dificilă decât procesul eliminării toxinelor fizice.

Numai plantele şi regimurile alimentare nu pot ajuta pacientul să depăşească momentele dificile. El trebuie să facă eforturi conştiente de autodepăşire, de reorientare fermă a sufletului şi minţii spre aspectele pozitive. “Armele” în această luptă nevăzută, dar adesea foarte dură, care se dă în timpul dezintoxicării şi vindecării, sunt rugăciunea, sugestia pozitivă, meditaţia, tehnicile de respiraţie şi de relaxare. Toate aceste mijloace urmăresc trezirea în fiinţa umană a unor sentimente binefăcătoare, care joacă rolul unui medicament, cu efecte atât asupra sufletului, cât şi asupra trupului. Sentimentele şi atitudinile care trebuie cultivate în această perioadă sunt credinţa în Dumnezeu şi în vindecare, calmul profund, dragostea de viaţă, deschiderea față de semeni, iubirea de Dumnezeu, luciditatea, simţul umorului… Odată ce această luptă cu tendinţele psihice negative este câştigată, se poate spune că vindecarea mai este doar o problemă de timp şi de răbdare. Cel ce se vindecă descoperă cu uimire în această etapă faptul că starea de boală care era o adevărată frână, s-a transformat acum în factorul mobilizator şi transformator al fiinţei sale.

 

Lasă un comentariu