Tendinta de a ne proiecta propriile judecati de valoare sau chiar plasmuirile noastre imaginative asupra celorlalti este un mecanism automat in cazul marii majoritati a oamenilor. Toti ne dorim ca punctul nostru de vedere sa fie acceptat si dorim mereu sa ne facem ascultati de catre ceilalti. Felul in care ne comportam cu ceilalti, felul in care comunicam incercand sa ne facem intelesi, modalitatile de actiune integrate de noi in planul relational exprima fara nici un dubiu, nivelul de constiinta la care ne aflam. Putem urmari sa fim mai atenti, propunandu-ne, de ce nu, sa fim mult mai constienti in interactiunea cu semenii nostrii. Sa ne punem frecvent aceste intrebari: ”Oare relatia mea cu X nu se mai poate transforma in bine? Felul in care ma comport si ma exprim, parerea pe care o am despre X este de natura sa imbunatateasca relatia noastra? Il ajuta pe X modul in care ma raportez la el? Felul in care comunic si relationez cu X ma ajuta personal spre a ma face clar inteles spre a putea avea o colaborare cat mai buna cu el? Si daca constat ca relatia cu X ”scartaie”ce ar trebui sa modific eu in planul comportamantului fata de el pentru a o imbunatati? Sunt contient ca daca vreau sa fie mai bine cu X, de mine depinde pentru a face primii pasi in aceasta directie?”
Veti vedea ca daca veti recurge la genul acesta de auto-interogare cu privire la cei cu care vreti sa relationati, veti putea surprinde felul in care pana acum v-ati ”complacut” in acele relatii. Veti putea iesi mai repede din propriile frustrari si deceptii legate de X sau Y. Si mai mult decat atat, veti reusi sa va clarificati si sa deveniti mai eficient in procesul transformarii launtrice necesare pentru a imbunatati relatiile cu semenii vostri.
Amintește-ți de Sine! 
Am constatat, în repetate rânduri, modul în care anumite frustrări sau reacţii de nemulţumire faţă de modul în care eu însămi mă comportam/simţeam/fiinţam, erau reflectate de persoane din anturajul meu.Pe moment poate nu eram pregătită să accept că o „urâţenie” percepută era, de fapt, ca în oglinzile acelea ciudate din jocul unui labirint, o accentuată deformare a propriei „infirmităţi „caracteriale/comportamentale.
Acum chiar mă amuză, uşor, când remarc faze similare şi îmi zic: „Măi Gheorghe măi-aşa mă „cert eu cu mine însămi”, iar o dai în bară şi uite cât poţi fi de caraghios!”
Din zi în zi, chiar în momente deosebit de grele, mă simt tot mai bine cu Sinele meu, mai mereu încrezător, puternic,senin şi conştient de EXISTENŢA TOTULUI, de vizibilul şi invizibilul care ne uneşte.