Iubirea revelează unitatea și unicitatea divină

Ultimele materiale postate sunt în legătură cu tema fundamentală a iubirii și trezirii sufletului. Așa cum este înțeleasă de mulți, iubirea pare a fi un sentiment născut în sufletul celui care iubește ceva sau pe cineva. Și totuși, dacă nu există (sau nu mai există deocamdată) ceva sau cineva care să atragă în jocul iubirii inima noastră, suntem oare sortiți să rămânem în afara cercului iubirii? Și până când vom rămâne așa?

Anunțuri

KARMA, VOINŢA ŞI LIBERUL ARBITRU – Ep. 3

Există un nivel al suferinței determinat de modul în care fiecare dintre noi ”vedem” acest univers. O afirmație profundă a spiritualității orientale susține că fiecare om este creatorul universului său existențial. Poate părea mai greu de înțeles dar să nu uităm că prin modul de funcționare al minții obișnuite, tot ceea ce ea a lăsat să se reflecte prin filtrele sale mai pure sau mai puțin pure (vechi impregnări, convingeri, credințe, dogme, obiceiuri, prejudecăți,etc)  determină acea ființă să vadă și să se raporteze într-un mod specific la acest univers.  Din această perspectivă este evident că opera unui creator reflectă viziunea sa asupra vieții. Dacă acea structură umană se află pe un nivel superior de conștiință, viziunea și raportarea sa la univers se apropie din ce în ce mai mult de arhetipul creator divin. Rezultatul va fi cel al acțiunii inspirate, naturale, libere și aflate mereu în fază cu nivelul armoniei universale. Trăim și acționăm în prezent și prin urmare clipă de clipă am putea să o facem considerând că pe de-o parte, suntem fiecare dintre noi creatorul dar suntem totodată și opera pe care o realizăm în această existență. De ce nu am lucra plini de bucurie și entuziasm la această operă care suntem noi și să construim astfel minunate ”lucrări de artă” care reflectă principiul unității, păcii și armoniei inerente unei creații divine.  De exemplu, dacă am face o analiză asupra gândurilor și emoțiilor noastre predominante, ne putem întreba în ce măsură ele reflectă preponderent bunul simț natural și armonia existenței la acel moment de timp.   

Înzestrați cu conștiință în fiecare moment putem fi mai ”prezenți” la lucrarea de construcție și perfecționare a propriei ființe. Pe măsură ce evoluăm vom remarca din ce în ce mai puține reflexii karmice nefaste în existența noastră.

Tot în acest clip expun și câteva idei cu privire la întâmpinarea acelui moment pe care-l numim moarte. 

A SOCIALIZA NU POATE REPREZENTA UN SCOP ÎN SINE

În această expunere sunt explicate unele tendinţe şi atitudini pe care le manifestăm adeseori spontan unii faţă de alţii. Latura socială a naturii umane se dezvoltă de multe ori în mod artificial fiind expresia unei personalităţi egocentrice. Chiar şi în cazul socializării caritabile cu scopul de a colecta şi distribui resurse, de multe ori există acel interes de a proiecta propria imagine pentru a atrage atenţia, pentru a fi recunoscut şi apreciat, pentru a realiza noi contacte şi relaţii care în viitor să te ajute sa-ţi dezvolţi acţiunile. O fiinţă care trăieşte mult la nivelul egoului simte nevoia afirmării cu orice preţ a propriei imagini şi toţi ceilalţi ar putea reprezenta oglinzi virtuale care să-i amplifice şi să-i reflecte apoi imaginea pe care el doreşte să o impună în mentalitatea comună.

Am subliniat mai multe idei ce ne pot ajuta să înţelegem ce înseamnă a da şi a primi, a ajuta sau a ”face” bine. Una dintre ele este însă esenţială. Nu este cazul să facem din ”a da” lucruri exterioare sau a socializa pentru aşa-zisul bine al oamenilor un scop în sine pentru că s-ar putea ca nici noi să nu ştim care este acel bine.

Pe de altă parte, atunci când are loc o veritabilă trezire a conştiinţei de sine, aceasta duce la necesitatea firească de a intra în comuniune, de a colabora, de a împărtăşi, de a dărui şi de acţiona în spiritul unităţii. Nu există vreun interes sau vreo dorinţă ascunsă de recunoaştere şi apreciere şi spontaneitatea actului este impulsionată de către sufletul trezit al acelei fiinţe. Nu facem acţiuni caritabile pentru a fi sau a deveni cineva. Accentul nu cade pe ”a face” pentru ”a fi”. Este exact invers. Acea stare de ”a fi” centrat, prezent şi conştient simultan de tine şi de ceilalţi te conduce în mod necesar spre acţiona integrat şi armonios ajungând de multe ori să răspunzi intuitiv spontan nevoilor celor din jurul tău.   Ceea ce noi putem oferi cu adevărat celorlalţi prin interacţiune nu poate fi decât darul conştiinţei noastre trezite, o prezenţă vie şi deschisă ce poate reverba sensibil la sufletul celui de lângă noi.

TEHNICI DE TRANSFORMARE: TRANSFIGURAREA CELUILALT PORNIND DE LA UN …TRANDAFIR

Aici este prezentată o tehnică de transfigurare care se poate realiza în doi, fiecare adoptând pe rând rolul de a transfigura şi de a fi transfigurat de celălalt.

Rezultatul: deschidere sufletească, iubire, bunătate, empatie. Toate acestea şi multe altele se revelează gradat în sufletul luminat de frumuseţe al celor doi.

SĂ ÎNVĂŢĂM …

În Rajasthan, India, o şcoală extraordinară învaţă femeile şi bărbaţii din mediul rural (mulţi dintre ei analfabeţi) să devenină ingineri specialişti în exploatarea energiei solare, artizani, stomatologi şi medici în propriile lor sate. Se numeşte Colegiul Barefoot (Desculţ), şi fondatorul ei, Bunker Roy, explică modul în care funcţionează.

CLICK AICI!

 

UN IMBOLD SPRE A FII TU INSUTI

In acest clip este vorba despre necesitatea de a accepta ceea ce tu esti si a porni curajos din punctul in care te afli, fara a mai construi imagini artificiale despre tine insuti.

Cu atat mai mult, respectarea acestui indemn va aduce armonie in plan relational. Fiecaruia, in relatie, ii revine rolul principal in refacerea si mentinerea stabilitatii, iubirii si armoniei, prin ceea ce este el acum. Evident ca pe masura ce vei fii mai atent, mai constient si prezent in relatie lucrurile vor merge mai bine si in viitor. Dar nu merita sacrificat prezentul pentru incertitudinea viitorului.

REAMINTIRI: DARURILE NATURII FEMININE

Un extras dintr-o prelegere sustinuta in cadrul Seminarului : Sanatate, Sexualitate, Spiritualitate desfasurat in cadrul Centrului de Yoga si Meditatie KAMALA. Ca de obicei, în ultimul timp, numarul femeilor participante a fost mai mare. Se confirma, de altfel, observatiile pe care le-am facut nu o data, cu privire la felul diferit de exprimare a cautarii spirituale in cazul barbatilor si femeilor. Prin insasi ”datul” ei, femeia este mult mai sensibila la ceea ce inima ei ii cere ca ”hrana” sufleteasca, dand mai frecvent raspuns acestor cautari.  Intrucat am primit intrebari mai ales de la ele, am considerat necesar sa mai reamintesc cateva aspecte corelate cu modul de exprimare arhetipala a naturii feminine. Barbatii nu trebuie sa ramana nicidecum frustrati ci ar putea, la randul lor sa se deschida si sa intelega minunatele calitati femine pentru a urmari sa le stimuleze manifestarea, daca intentioneaza sa culeaga frumoasele daruri relationale din punct de vedere fizic, energetic, psihic, mental si spiritual cu cele pe care le iubesc.

DARURILE SUFLETULUI TREZIT

Aici, amintesc  calitatile sufletesti care se trezesc pe masura activarii si dinamizarii armonioase a lui Anahata Chakra – centrul afectiv al fiintei.

Asa cum subliniam in clipurile anterioare, deplina activare a acestui centru conduce la trezirea sufletului si atunci minunate virtuti se exprima intr-un mod neconditionat

RELATII DE TIP SUBIECT – OBIECT

O relatie este cu atat mai implinitoare si evolutiva numai in masura in care ea ne hraneste in plan sufletesc. Din acest punct de vedere, relatia trebuie integrata, nu ca reprezentand ”relatia MEA” cu ceilalti, ci ca ”eu FIIND” in relatie. Ori, aceasta presupune, constienta integrarii fiintei prin realitatea care o defineste cu adevarat: constiinta de sine . Numai aici regasim valorizata corect RELATIA prin perceperea a ceea ce te uneste si in acelasi este unit cu tine insati. O relatie te poate ajuta sa regasesti calea fireasca a unitatii (a non-separarii) tale de ceilalti sau poate conduce la amplificarea starii de izolare si inchistare, a sentimentului separarii si, prin urmare, a suferintei prin lipsa.  Vom intelege mai multe in cele ce urmeaza:

TRAIM IN CAMPUL UNIFICAT AL CONSTIINTEI UNIVERSALE

Constientizarea momentului prezent cu tot ceea ce el aduce omului determina conditiile favorabile regasirii de sine si valorizarii a ceea ce este deja existent atat in propria sa faptura cat si in afara sa.

TEORIA CUANTICA SI …RELATIILE DINTRE NOI

Deşi nu suntem conştienti de realitatea câmpului unificator al energiei şi al conştiinţei aceasta nu înseamnă că nu suntem influenţaţi de jocul interacţiunilor şi forţelor permanent dinamice existente în cadrul său. Rostul părţii este de a-şi recunoaşte esenţa şi totodată unicitatea şi de a reflecta în mod specific unitatea care o şi conţine neîncetat.

ALTE REAMINTIRI NECESARE PENTRU FEMEI SI BARBATI

In acest clip reamintesc unele aspecte, poate mai putin cunoscute, legate de integrarea femeii in cadrul cuplului prin ipostaza sa activa. Pe de alta parte, barbatul trebuie sa ajunga sa se deschida cu deplina incredere spre a intelege mesajele pe care femeia i le ofera pentru a-i atrage atentia spre a-i aminti sa nu fie mai putin decat ceea ce el ar putea fi.    

UNELE DESINCRONIZARI IN COMUNICARE, ACTIUNE SI DRAGOSTE

Datorita interesului crescut fată de prezentarile facute in cadrul Seminarului consacrat armonizarii relatilor de cuplu am reluat din nou acest subiect ”cald”. In acest clip continui sa prezint alte aspecte care se produc adeseori in cadrul relatiilor de cuplu. Trebuie sa recunosc ca unele sabloane comportamentale pe care le-am observat la multe cupluri le-am prezentat de asta data intr-un mod putin mai ironic pentru a determina in felul acesta un impuls. Daca am ranit insa sensibilitatea unor persoane va rog sa ma scuzati.

CADRUL EVOLUTIV SPECIFIC FEMININ – MASCULIN

Exista datorita diferentelor dintre barbat si femeie si o ”schema” evolutiva specifica.  Pornind de la asumarea ”rolurilor” si continuand cu modul de a integra viata si relatia de cuplu vom vedea in continuare cum cauta cei doi (barbatul si femeia) sa-si implineasca scopurile.

Un aspect mai putin cunoscut si constientizat il constituie faptul ca barbatul si femeia integreaza intr-un mod specific procesul evolutiv si aceasta determina prin urmare o raportare diferita la celalalt in cadrul relatiei de cuplu.

DIFERENTE DE COMUNICARE

Comunicarea intre oameni si in special cea desfasurata in relatia de cuplu reprezinta un aspect esential prin care cei doi urmaresc sa se faca intelesi unul altuia. Cand nu se produce aceasta este cazul sa ne amintim ca exista diferente mari in modul in care fiecare dintre noi – barbat sau femeie – comunica si este cazul sa producem o modificare. Inteligenta relationala presupune implicit comunicarea (verbala si non-verbala), dialogul si ascultarea reflexiva.  

DE CE BARBATII NU ASCULTA SI FEMEILE NU STIU SA SE UITE LA HARTA

Ii multumesc Cameliei pentru comentariul la articolul anterior Femeia, Barbatul si …Creierul şi pentru linkul oferit.

Allan Pease este un cunoscut expert international in domeniul comunicarii non-verbale. Lucrarile, filmele si casetele sale sunt cunoscute si utilizate de foarte multi oameni, pentru ca el a reusit, intr-un mod adeseori umoristic sa prezinte pentru cei interesati mecanismele si modul de functionare al limbajului verbal si non-verbal optim pe care barbatii si femeile l-ar putea adopta pentru a se face mai bine intelesi. In acest clip, la randul sau scoate in evidenta anumite diferente fundamentale de atitudine si comportament specifice femeii si barbatului.

DESPRE CUM AR PUTEA FI SI CUM SUNT UNELE RELATII DE CUPLU

Reiau in acest clip, tema mult solicitata de catre unii dintre cititorii acestui blog, a relatiilor de cuplu. Cum ar putea fi integrate acestea si cum se manifesta adeseori cei doi in relatie sunt prezentate aici din perspectiva unui determinism cauzal care îi implică in egală măsură.

ARTA DE A IUBI

Este oare iubirea o artă? Dacă este, ea cere cunoaştere şi efort. Ori este doar o senzaţie plăcută, pe care o încerci dacă ai noroc, care „te încearcă” dacă ai această şansă? Articolul de faţă se bazează pe prima premisă, deşi, neîndoielnic, majoritatea oamenilor cred astăzi în cea de a doua.

Nu că oamenii ar considera iubirea lipsită de importanţă. Dimpotrivă, ei tînjesc după iubire; se uită la nenumărate filme despre poveşti fericite sau nefericite de dragoste, ascultă sute de cîntecele de dragoste – şi totuşi aproape nimănui nu-i trece prin minte că ar avea ceva de învăţat despre iubire care presupune efort, înţelegere, acceptare, răbdare şi încă multe altele.

Această stranie atitudine se bazează pe cîteva premise care – luate separat sau puse laolaltă – încearcă să o susţină.

Iată care sunt ele:

1. Cei mai mulţi oameni privesc problema iubirii ca fiind în primul rînd problema de a fi iubiţi ei înşişi şi nu cea de a-i iubi ei pe alţii, nu cea a propriei lor capacităţi de a iubi. Ei se întreabă, aşadar, cum să se facă iubiţi, cum să devină demni de iubire.

Pentru atingerea acestui scop, ei urmează diferite căi. O cale practicată în special de bărbaţi este să ai succes, să fii cît mai puternic şi mai bogat, în limitele permise de poziţia ta socială. O altă cale, practicată mai ales de femei, este să te faci atrăgătoare, îngrijindu-ţi trupul, îmbrăcă­mintea etc. Alte căi de a te face atrăgător, practicate atît de bărbaţi cît şi de femei, sînt: să ai maniere plăcute, să porţi o conversaţie interesantă, să fii săritor, modest, inofensiv. Multe din căile de a te face demn de iubire sînt identice cu cele folosite ca să ai succes, „ca să-ţi cîştigi prieteni şi să capeţi influenţă asupra oamenilor”. De fapt, ceea ce „majoritatea oamenilor din cultura noastră înţeleg prin „demn de a fi iubit” este un amestec între a te bucura de o simpatie generală şi a fi „un bărbat bine” sau „o femeie atră­gătoare”.

2. O a doua premisă care fundamentează atitudinea ce susţine că nu ar exista nimic de învăţat despre iubire este ipoteza că problema iubirii ar fi doar problema unui obiect şi nu a unei aptitudini. Oamenii îşi închipuie că este foarte simplu să iubeşti, că totul este să găseşti obiectul potrivit pe care să-l iubeşti sau care să te iubească. Această atitudine are câteva cauze ce îşi trag rădăcinile din dezvoltarea societăţii moderne. O astfel de cauză este marea schimbare ce a intervenit în secolul al XX-lea în modul de alegere a „obiectului iubirii”. În epoca victoriană, ca în multe culturi tradiţionale, iu­birea nu era – de cele mai multe ori – o trăire personală spontană care să ducă apoi la căsătorie. Dimpotrivă, căsătoria se contracta prin convenţie – fie de către familiile respective, fie de agenţi matrimoniali, fie fără astfel de intermediari, dar oricum pe baza unor considerente sociale -şi se considera că iubirea trebuie să apară după încheierea căsătoriei. De câteva generaţii încoace, în lumea occidentală, conceptul iubirii romantice a devenit aproape universal. În Statele Unite, deşi considerentele de ordin convenţio­nal nu sînt cu totul absente, în marea majoritate a cazurilor, oamenii caută ”iubirea romantică”, trăirea personală a iubirii care să ducă apoi la căsătorie.

Se pare că acest nou concept al libertăţii în iubire a accentuat mult impor­tanţa obiectului, în detrimentul importanţei funcţiei.

În strînsă legătură cu acest factor, intervine şi o altă trăsătură caracte­ristică a culturii contemporane. Întreaga noastră cultură se bazează pe pofta de a cumpăra, pe ideea unui schimb reciproc avantajos. Fericirea omului modern constă în a căuta cu înfrigurare prin vitrinele magazinelor şi în a cumpăra tot ceea ce poate fi cumpărat, cu plată integrală sau în rate. Bărba­tul (sau femeia) privesc oamenii într-un mod asemănător. O fată atrăgătoa­re, respectiv un bărbat atrăgător – iată ce îşi caută ei. ”Atrăgător” înseamnă de regulă un „pachet de calităţi” drăguţe, general apreciate, care au căutare pe piaţa de personalităţi. Ce anume face ca o persoană să fie atrăgătoare depinde de moda zilei, atît pe plan fizic, cît şi pe plan spiritual. În anii ’20, o fată care fuma şi bea, fiind provocatoare şi dură era considerată atrăgă­toare; în timp ce astăzi moda cere mai degrabă spirit casnic şi blîndeţe. La sfîrşitul secolului trecut şi începutul secolului acestuia, bărbatul trebuia să fie agresiv şi ambiţios, pe cînd acum el trebuie să fie sociabil şi tolerant pentru a constitui un „pachet” atrăgător. În orice caz, sentimentul iubirii apare de regulă numai în faţa unor oferte umane ce se încadrează în limitele posibilităţilor de schimb ale fiecăruia. Sînt pe cale să fac un tîrg: obiectul trebuie să fie tentant ca valoare socială şi în acelaşi timp trebuie să fie inte­resat de mine, avînd în vedere toate calităţile şi potenţialităţile mele eviden­te şi ascunse. Astfel, două persoane se îndrăgostesc una de cealaltă cînd simt că au găsit cel mai bun obiect oferit pe piaţă, avînd în vedere limitele propriei lor valori de schimb. Adesea, ca în cazul cumpărării unor proprie­tăţi efective, potenţialităţile ascunse ce pot fi dezvoltate ulterior joacă un rol considerabil în cadrul tîrgului. Într-o cultură în care orientarea spre piaţă este preponderentă şi în care succesul material constituie principala valoare, nu avem motive să fim surprinşi că relaţia umană de iubire urmează ace­leaşi reguli ale schimbului care guvernează şi piaţa produselor şi a muncii.

3. A treia premiză eronată ce duce la ipoteza că nu ar fi nimic de învăţat despre iubire constă în confuzia dintre trăirea iniţială a îndrăgostirii” şi starea permanentă de iubire sau, mai bine zis, menţinerea unei stări permanente de iubire. Dacă doi oameni care au fost străini unul faţă de celălalt, aşa cum sîntem de regulă noi toţi, lasă brusc zidul dintre ei să cadă şi se simt apro­piaţi, se simt „una”, acest moment al uniunii este o trăire dintre cele mai ameţitoare, dintre cele mai pasionante ale vieţii. Şi este cu totul ieşită din comun, de-a dreptul miraculoasă, tocmai pentru persoanele închistate în ele însele, izolate, lipsite de iubire. Acest miracol al apropierii bruşte este adesea înlesnit dacă are în componenţa sa sau dacă are ca punct de plecare atracţia sexuală şi consumarea actului sexual. Totuşi, iubirea de tipul acesta nu poate fi, prin natura sa, de durată. Cele două persoane ajung să se cunoască, iar relaţia lor intimă îşi pierde tot mai mult farmecul, pînă cînd conflictele, dezamăgirile, plictisul ucid în întregime bucuria iniţială. Desi­gur, la început, cei doi nu îşi dau seama de toate acestea: dimpotrivă, ei iau intensitatea orbirii lor, ”nebunia” lor, drept o dovadă a puterii dragostei ce i-a cuprins, cînd aceasta nu dovedeşte, de fapt, decît gradul însingurării lor anterioare.

4. O altă premiză falsă este constituită din atitudinea care susţine că nimic nu ar fi mai simplu decît să iubeşti. Continuă să fie pentru mulţi ideea prevalentă despre iubire, în ciuda copleşi­toarei evidenţe a contrariului. Poate că nici nu mai există pe lume vreo virtute, activitate, sau întreprindere umană, care să fie începută cu atît de enorme speranţe şi-aşteptări şi care să ducă totuşi, cu atîta regularitate, la eşecuri. Dacă acest lucru s-ar întîmpla cu vreo altă activitate, oamenii ar fi interesaţi să cunoască motivele eşecului lor şi ar încerca să afle cum să procedeze mai bine ori, bunăoară, ar renunţa definitiv la acea activitate. Cum în cazul iubirii această ultimă variantă este imposibilă, se pare că există doar o singură cale de a evita eşecurile: cea de a examina cauzele acestor eşecuri şi de a învăţa ce înseamnă iubirea cu adevărat.

Primul pas care trebuie făcut este să devii conştient de faptul că a iubi este o artă, după cum şi a trăi este o artă; dacă vrem să aflăm cum să iubim, trebuie să procedăm aşa cum se procedează cînd vrem să învăţăm orice altă artă, să zicem: muzica, pictura, tîmplăria ori arta medicală sau ingineria.

Care sînt paşii necesari în învăţarea unei arte?

Procesul învăţării unei arte se poate împărţi convenabil în două părţi: una, însuşirea teoriei; cealaltă, însuşirea practicii. Dacă vreau să învăţ arta medicală, trebuie să cunosc mai întîi faptele legate de corpul omenesc şi de diferitele boli. Cînd am toate cunoştinţele acestea teoretice, nu sînt încă, în nici un caz, competent în arta medicală. Voi deveni stăpîn pe această artă abia după o lungă perioadă de exerciţiu, abia după ce, pînă la urmă, rezul­tatele cunoştinţelor mele teoretice şi cele ale exerciţiului meu practic se vor fi contopit într-un singur lucru: intuiţia mea, esenţa stăpînirii unei arte. Dar, pe lîngă teorie şi practică, există şi un al treilea factor necesar pentru ca cineva să devină maestru al unei arte: stăpînirea acelei arte trebuie să aibă pentru el o importanţă maximă, nimic nu trebuie să fie pentru el mai presus decît acea artă. Acest lucru este adevărat pentru muzică, pentru medicină, pentru tîmplărie şi, deopotrivă, pentru iubire. Poate că tocmai aici se ascunde răspunsul la întrebarea: de ce oamenii culturii noastre încearcă atît de rar să înveţe această artă. În ciuda eşecurilor lor  evidente, în ciuda profundei lor însetări de iubire, aproape orice pare să fie mai important pentru ei decît iubirea. Succesul, prestigiul, banii, puterea, aproape toată energia noastră este folosită pentru a învăţa cum să atingem aceste ţeluri şi astfel nu ne mai rămîne aproape deloc energie pentru a învăţa şi arta de a iubi.

Se consideră oare că nu merită să fie învăţate decît acele lucruri cu care se pot cîştiga bani sau se poate obţine prestigiu şi că iubirea, de pe urma căreia profită „doar” sufletul şi care, în sens modern, „nu aduce nici un profit”, este un lux pentru care nu avem dreptul să cheltuim prea multă energie?(Erich F. Arta de a iubi)

În articolele următoare vom mai dezvolta această frumoasă şi sublimă temă. O lecţie evolutivă esenţială pentru fiecare dintre noi.

CATEVA REPERE ASUPRA DETERMINISMULUI RELATIONAL

Sunt prezentate cateva din situatiile cu care se pot confrunta cei care se afla in relatii. De multe ori este dificil de receptat mesajul pe care-l ofera, de exemplu, un conflict relational pentru fiecare din cei doi. De cele mai multe ori sunt facute ”retusuri de suprafata”.  In relatie nu este suficienta doar buna intentie, ci este necesar efortul continuu de a te directiona interior astfel incat adecvarea ta in relatie sa serveasca si celuilalt.

CELE 3 TENDINTE FUNDAMENTALE REFLECTATE IN JOCUL RELATIONAL

In urma solicitarilor, am inceput sa postez extrase din lucrarile seminarului ”Cei 3 S – Sexualitate, Sanatate, Spiritualitate” consacrat studierii si aprofundarii relatiilor intre oameni, cu o aplicatie asupra relatiilor de cuplu. In clipul urmator, va prezint modul in care se reflecta tendintele naturii individuale TAMAS (stagnarea, inertia, pasivitatea), RAJAS (dinamismul, pasionalitatea, activitatea) si SATTVA (puritatea, armonia, echilibrul) asupra relatiilor si veti intelege, poate mai usor, de ce uneori ne este mai usor in doi, iar alteori ne este foarte greu in interactiunea cu ceilalti sau chiar cu cel apropiat. 

ROSTUL

Astazi am primit de la un prieten un mail. Iata continutul sau:

”Draga Liviu, acest text mi-a fost trimis azi pe mail. M-a impresionat foarte mult pentru ca… din pacate este foarte real.
Vi-l impartasesc si voua si poate… il dati si voi mai departe sau macar, poate ne gasim un pic de timp sa ne gandim… Atat . Macar asa sa putem schimba ceva….”

L-am citit si aflandu-i continutul am luat decizia de a da o replica acestui articol.

Inainte de a va prezenta opinia mea cu privire la articolul lui Dan Puric intitulat Rostul o sa vi-l ofer mai intai sa-l parcurgeti. 

Rostul de Dan Puric

Dan Puric / 1-Mai-2010, Romania

Cand te desparti din vina ta, incerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, iti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa intelegi ce s-a intamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.

La fel se intampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, inselat, manios, indurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a intamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.

Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, in orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si inselatorii care nu duc nicaieri.

Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta.

Batranii. Romania ii batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Ii tine in foame si in frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si intelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.

Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant in tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt incurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se intampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile “prietene”.

La noi chestia asta se numeste “agricultura de subzistenta” si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE.
Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot intelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!

Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau in stare sa-l munceasca. Nu stiu ce inseamna pamantul, cata liniste si cata putere iti da, ce povesti iti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat intotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba in sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul ingropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.

Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de imbracat, greu de dat jos, care trebuie impaturit intr-un fel anume si pus la loc in lada de zestre impreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate il va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, in schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si inmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute in graba si cu un “Tatal nostru” spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. “Scuze, domnu parinte, e urgent.”

Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se inmultesc, credinciosii se imputineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .

Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita.
Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.

Suna-ti bunicii, pune o samanta intr-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.

REPLICA:  ROSTUL rostului

Am o alta perspectiva asupra lucrurilor dezbatute in acest articol de Dan Puric. Intentia sa este laudabila, dar maniera de a trata lucrurile este patetica si ineficienta (din punctul meu de vedere). Da, faptele sunt reale. 80 % din intelectuali le vad, unii chiar mai si scriu despre ele. Toti am adunat propriul bagaj de frustrari si nemultumiri cu privire la ce fac sau ce nu fac oamenii, in tara asta sau in alta, sau in lumea larga. Multi am devenit comentatori, analisti si judecatori ai lucrurilor de fapt. Folosul acestui tip de articole este ca sensibilizeaza putin pojghita emotionala, si asa destul de reactiva la intemperiile de suprafata.

In vremurile de azi daca cineva vrea sa trezeasca si sa capteze atentia exista deja o reteta foarte eficienta:

  1. Ei vorbesc despre lucrurile pe care multi le recunoastem.

  2. Evident o vor face intr-un stil personal, poate cat mai bombastic sau moralizator, sau cinico-ironic sau critic si taios.

  3. Atunci multi vor spune: ”Da, este adevarat. Cat adevar este acolo. Si eu stiu aceste lucruri. Si sunt de aceeasi parere”.

  4. In interior, multi sunt mai linistiti putin in orgoliul lor de intelectuali sau chiar si de tarani sau muncitori ca au aceeasi viziune asupra acestor lucruri precum … unele dintre personalitatile care vorbesc despre ele si le analizeaza.

Si acest lucru continua, si continua, si continua pana la saturatie, zi si noapte pe diferitele canale media. Nu trebuie sa ne asteptam sa se schimbe ceva cu genul acesta de analiza simplista a faptelor. Prin aceasta atitudine ne facem partasi la a da apa la moara scandalului si neincrederii, tensiunii si invrajbirii, separarii si alienarii noastre de …restul, de lumea aceasta care, zicem unii dintre noi, ca este sucita cu capul in jos. Ne separam fie prin superioritate, fie prin obida si nemultumire. Rezultatele sunt aceleasi: INEFICIENTA IN SCHIMBAREA PROPRIEI MENTALITATII SI PRIN URMARE RATACIREA NOASTRA CONTINUA.

Nu sunt nici adeptul vreunei Revolutii care sa indrepte lucrurile. Singura atitudine cu adevarat revolutionara, in opinia mea, este aceea care ar putea opera asupra naturii umane interioare pentru a produce transformarea si alchimizarea acelor straturi dense ale personalitatii inclestate prin atasament ideatic de rautate, ura si prostie. Ar putea fi o incercare reusita de a modifica la nivel de individ destinul de alienare si suferinta si ar putea creea in timp premizele unei veritabile transformari globale in planul constiintei. A unui SALT.

Rostul lucrurilor si al fenomenelor trebuie inteles dincolo de caracterul limitat temporal si spatial, filtrat prin viziunea celui nemultumit DE VIATA si care vrea sa traiasca liber si fericit, cu credinta si speranta in perenitatea valorilor fundamentale, dar care este impiedicat ”saracul” sa o faca de cei carora nu le pasa de nimic din toate acestea.

Sunt absolut convins ca cei care au ajuns sa trezeasca in ei fiorul credintei ca omul poarta cu el adevaratul sens si rost al propriei vieti ca participant la sensul si rostul intregii creatii care este dat de Dumnezeu, nu va ramane niciodata amprentat emotional si reactiv la faptele, caderile si rautatile semenilor sai, pana intr-atat incat sa fie intunecat de ne-lumina si ne-adevarul fratilor sai, ajungand sa nu mai vada, in orbirea sa, decat mizeria si prostia, falsitatea si ipocrizia, imoralitatea si decadenta.

NU, nu voi putea adera la genul acesta de cliseu si proiectie generala facuta de toti acesti analisti ai asa-ziselor vremuri de ”criza”, ”apocaliptice”. In incercarea lor de a ”trezi” pe ceilalti ei uita adeseori sa se ”trezeasca” cu adevarat pe ei insisi si sa se orienteze mereu cu fata spre lumina spre a vedea ca exista multa bunatate, iubire, compasiune, frumusete sufleteasca si credinta in semeni si in Dumnezeu.

Cu ce drept distorsioneaza ei rostul si sensul vietii falsificand-ul pe altarul patriotismului si moralei de fatada? De ce continua sa proiecteze aproape obsesiv, nemultumirea lor cu privire la lume, crezand ca se pot erija in formatori de opinii ”adevarate”. De ce nu mai vad acum frumusetea padurii? Nu cumva pentru ca se uita mereu la uscaturile copacilor”.

Cat de frumos spunea Maica Tereza: ”Atunci cand te ocupi sa-i judeci pe oameni, nu mai ai timp sa-i iubesti.”

Da, sunt de acord, traim vremuri ale schimbarii, sunt rascolite toate straturile existentei. Poate niciodata de-a lungul istoriei, nu au fost ”atinsi” atat de multi oameni in acelasi timp de vantul, ca sa nu spun tornada schimbarii.

Este in SENSUL LUCRURILOR ca toate acestea sa existe. Toata istoria vietuirii noastre ca umanitate este compusa de istoria vietuirii noastre ca individ. Prin urmare umanitatea se poate transforma in bine prin transformarea in bine a fiecarui individ. Cauzele produse prin evolutia noastra ca individualitate s-au compus cu ale celorlalti si culegem in mod necesar efectele, mai mult sau mai putin placute.

Mai mult decat atat, nimeni nu poate forta transformarea celorlalti in sensul dorit de el, fara sa atraga fortele ca reactii contrare care, vor fi percepute benefice sau ostile intentiei originale.

Dupa cum vedeti, in articolul lui Dan Puric sunt folosite cuvinte tari care sa capteze atentia: familia (deci implicit neamul), pamantul, (deci implicit valoarea si proprietatea), credinta (deci implicit traditia si morala crestina)

Iata in continuare punctul meu de vedere!

ROSTUL NU DISPARE NICIODATA!

SE TRANSFORMA DOAR PERCEPTIA SAU VIZIUNEA NOASTRA CU PRIVIRE LA ROSTUL SAU SENSUL LUCRURILOR

Poate am ajuns multi sa ne intrebam de ce stau lucrurile asa cum stau. Cu oamenii, cu tara, cu lumea, in general. Poate majoritatea. Va asigur ca si cei care leaga si incurca lucrurile, marii afaceristi, sau politicieni, chiar si ei se intreaba uneori, oare de ce nu le merg afacerile sau politicile (atunci cand nu le merg) si ce sens si rost mai au sa continue. Sau cand se imbolnavesc se intreaba cu ingrijorare ce sens sau ce rost are boala asta care le strica planurile. Sau cand are loc o revolutie, ce rost are nebunia asta care pentru moment le da peste cap afacerea cu multinationala, ca dupa aceea sa speculeze si sa profite de dezordinea si saracia care raman in urma.

Oamenii, fie cei saraci si amarati sau cei bogati si lacomi de putere se intreaba, fiecare pe nivelul lor specific de intelegere, cu privire la rostul si sensul lucrurilor. Dar din doua planuri diferite. De aia se si afirma ca ”bogatul nu crede saracului”. Si asta nu de ieri sau de azi. Este in sensul cautarii si intelegerii rostului, menirii, necesitatii, idealului personal.

Rostul sau sensul lucrurilor trebuie inteles si integrat insa dintr-o dubla perspectiva.

  1. O perspectiva individuala, subiectiva si

  2. O perspectiva globala, universala, divina.

1. Din perspectiva individuala, subiectiva:

Rostul sau sensul lucrurilor este determinat de suma credintelor, convingerilor si valorilor noastre care pot avea sau nu de-a face cu norme morale si spirituale functie de gradul de evolutie individual. Integrate de fiecare in parte, constient sau inconstient, creeaza si determina ATITUDINEA, VIZIUNEA SI MODUL PREDOMINANT DE A GANDI SI ACTIONA.

  1. Din perspectiva globala, universala, divina

Rostul sau sensul lucrurilor este cunoscut numai lui Dumnezeu, dar cu ceva bun simt putem observa ca toate marile traditii spirituale si religioase ale umanitatii impartasesc cu privire la creatie aceeasi viziune. Toate sunt Una ! Totul este interconectat. Chiar si fara sa stim aceasta, traim cu totii in sanul aceleeasi Unitati a Creatiei lui Dumnezeu. Chiar si oamenii de stiinta au inceput sa consimta cu privire la ipoteza existentei Campului Unificat Fundamental de Energie si Constiinta.

Marile traditii spirituale sunt de acord si cu privire la faptul ca divinitatea actioneaza in si prin oameni.

Tinand cont de aceasta dubla perspectiva este mai intelept sa nu ne pripim cu afirmatiile si sa tragem concluzii generale cu privire la o situatie de fapt, chiar daca ne este oarecum familiara.

Din pacate felul in care incearca Dan Puric sa ne trezeasca si sa ne reaminteasca sensul si rostul dintr-o perspectiva globala poarta amprenta si coloratura emotionala a aceluia cantonat intr-o perspectiva individuala si deci subiectiva.

Valorile umane, statutul de OM si ROMAN este perceput intr-un mod usor naiv si nu se indeparteaza de viziunea comuna acelora care sunt nemultumiti de felul in care oamenii din aceasta tara se comporta, ajungand unde au ajuns. Si aici, Dan ne descrie intr-un limbaj adesori ”colorat” ca sa nu spun trivial, comun si pe alocuri ironic faptele si atitudinile altora cu care nu este de acord.

Toti ii putem judeca pe ceilalti. Avem suficiente motive. Mai ales cand am devenit o …voce ascultata ca a sa.

Desi se vrea o analiza inteleapta prin care DP incearca sa ne ajute sa ne reintoarcem la semnificatie, la traditie, la valorile care definesc chiar sufletul neamului romanesc, din punctul meu de vedere este o incercare ratata.

DE CE?

Dan Puric (DP) scrie:

Cand te desparti din vina ta, incerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, iti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa intelegi ce s-a intamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.”

Din acest pasaj rezulta nici mai mult nici mai putin ca tipologia umana descrisa aici este a unui om slab care doar o vreme se lupta cu ceva ce este ireversibil (probabil in natura sa, probabil cu natura celuilalt, probabil cu situatia generala, nu se stie), care se ”lamenteaza de forma si care renunta”. Iar al doilea caz este al unui om care se desparte din vina celuilalt, dar care continua sa se ”chinuie sa priceapa unde lucrurile trebuiau sa apuce pe alt drum”. Deci de la inceput DP priveste aceasta natura umana incapabila saraca sa rezolve situatia unei despartiri. Transpare viziunea lui DP cu privire la neputinta omului de a o rezolva in mod favorabil pentru ca, spune Dan, ”ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum”. Nu lucrurile trebuiau sa apuce pe alt drum, ci ei doi, cei doi care erau in relatie trebuiau sa modifice fiecare in parte si fiecare pentru cuplu si relatie ceea ce era necesar pentru ca cei doi sa mearga mai departe”. Ei doi, impreuna trebuiau sa apuce pe un alt drum decat al esecului relational. Nu fiecare in parte sa dea vina pe celalalt.

Rostul esecului relational este sa corecteze ceva in fiinta celui care traieste esecul.

DP insa din capul locului distorsioneaza enorm proiectand asupra celor doi neputinta, slabiciunea si ireversibilitatea situatiei.

Mai departe DP. extrapoleaza:

”La fel se intampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, inselat, manios, indurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a intamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.”

Afirmatia subîntelege faptul ca te desparti in ipostaza de victima inselata si abuzata, de ”tara ta”. Caci altfel nu?, nu ar fi avut rost despartirea. Deci, te afli in ipostaza aceluia care se desparte din vina celuilalt. Din vina ”tarii”. Cu alte cuvinte, ea, ”tara” nu a fost la inaltime, sau ea ”trebuia sa apuce pe alt drum”. ”Dezamagit, inselat, manios, indurerat, pleci, o parasesti”, spune DP, justificand necesitatea gestului despartirii. Este foarte comod. Iata justificarea celui care paraseste, care fuge din situatie si care se autojustifica: ”celalalt ar fi trebuit sa fie asa si asa pentru ca eu sa raman multumit in relatia cu el.” Poate ca acest argument ar cantari rezonabil in cazul unei relatii intre doi oameni, dar nu poate sta de loc in picioare in situatia ”tristei despartiri” … de tara. Cine e ”tara” si ce a vrut ea cu tine? Ce relatie ati strucurat voi la inceput, ce pact a existat intre cele doua parti ca cei doi ”el” si tara sa se desparta”. Asa cum functioneaza lucrurile intr-o relatie intre doi oameni, ei adera prin angajament adeseori institutionalizat la a convietui impreuna. Cand te-ai nascut, nimeni nu ti-a garantat nimic, nici macar parintii. Cu atat mai putin ”tara”. Ajungi uneori sa te desparti suparat si de parinti, si de copii, si de prieteni si de …tara. Aceasta este adevarata problema. De cele mai multe ori, povestea despartirii tale de oameni, de tara, de lume, are de-a face cu tine. Nu trebuie sa dam vina pe tara pentru ratarile, neputintele si ignoranta noastra. NU ACEASTA ESTE CARACTERISTICA ROMANULUI.

A vorbi la modul general, plin de superioritate, a vorbi in numele ”tarii” care nu a facut ce trebuia, (fir-ar ea sa fie), pentru ca noi sa traim aici, in vatra noastra stramoseasca, vatra pe care, de altfel, o iubim atat de mult incat, o jelim, de pe ”malul celalalt”, este cel putin o incercare de justificare a propriilor neputinte care te fac sa alegi despartirea. Si, asa, saracul roman dez-amagit, luand un aer filozofic se aseaza ”intelept sa cugete: ”ce s-a intamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.” Scuzati-ma, dar lucrurile nu stau asa. Daca DP dorea sa arate ca iubirea de mosie, de glie si de natiune sunt calitati ale sufletului romanului, dupa umila mea parere, exact aceste calitati (daca ar fi existat in sufletul patriotic al romanului fugit sau plecat ) l-ar fi sustinut pe el sa ramana aici mai departe, dincolo de vitregiile prin care trece ”tara”. El, romanul, ar fi fost plin de compasiune si intelegere fata de ea – ”tara” si nu ar fi parasit-o la greu. Cand DP compara relatia romanului cu tara sa, cu relatia dintre doi oameni, asa cum se observa foarte simplu DP da vina pe ”tara”. Ei bine ”tara” nu da vina pe DP si nu da vina pe nici un alt roman. Nu o poate face pentru ca ”tara” este pur si simplu un cuvant. Este doar un concept care poate da o masura integrarii sociale a indivizilor ce traiesc pe un anumit teritoriu si au comunitate de limba si traditie. Deci ”tara” nu poate face nimic omului. Nu-l poate abuza, nu-l poate dezamagi, insela, indurera si parasi. Daca vorbim de oamenii care reprezinta social grupul de interese al unei colectivitati cum este natiunea romana, atunci este altceva. DP trebuie sa recunoasca ca natura umana (in general, nu numai a romanului) reflectata si in relatii a decazut pana acolo incat, oamenii au ajuns sa se abuzeze, sa se insele, sa se tradeze, sa se lupte si sa se desparta. Dar asta nu are de-a face cu ”tara”. Are de-a face cu omul ca individ. Cu luptele, si cu chinurile sale.

Critic aici aceasta lipsa de obiectivitate, mascata prin cuvinte care vor sa arate ca romanul pleaca pentru ca ”tara” l-a inselat. Cei care pleaca o fac din motive subiective justificate mai mult sau mai putin si de o serie intreaga de conditii exterioare. Problema este la oameni. Noi oamenii am ajuns sa nu ne mai suferim, noi ca romani ne certam unii cu altii si ne luptam pentru ”osisorul” nostru de zi cu zi, noi intre noi nu ne mai recunoastem facand parte din aceasi urzeala a sufletului divin creat de acelasi unic Dumnezeu. Caci daca am putea-o face, nu ne-am separa, nu am fugi, nu am trada. Poate am ajunge sa intelegem ca nici nu am avea unde fugi, pentru ca nu poti sa scapi de ceea ce iti revine tie, ca fiinta: sa transformi natura ta interioara, pentru a ajunge sa te simti ”acasa”, oriunde.

Cum isi explica DP ca exista romani care nu au plecat din tara desi ar fi putut sa o faca usor. Este interesant ca si el ar fi putut sa o faca de nenumarate ori si totusi nu a facut-o. Deci inseamna ca accepta sa ramana si sa traiasca aici. Dar ce pacat ca nu observa ca dificultatile oamenilor apar pe fondul ignorantei lor, dovedite de fiecare in parte. Si cand aceste greseli umane se compun sistemic sunt determinate conditiile favorabile aparitiei suferintei, sub orice forma s-ar manifesta aceasta, si evident, la o scara din ce in ce mai mare. Raspunsul aici este de ordin instinctual: ”lupta sau fugi”. Ei bine multi prefera sa fuga. Multi prefera sa lupte. Natura umana instinctuala, adaptativa este la ea acasa, oriunde ne-am cauta acel ”acasa” in exterior. Pentru cel care se regaseste in el insusi ca sens si rost, acel ACASA este localizat oriunde si acolo nu este lupta si fuga pentru ca acolo nu este frica.

Greseala evidenta pentru oricine analizeaza articolul, este ca DP identifica o serie intreaga de ”tare” ale societatii romanesti aflate in criza si apoi generalizeaza intr-un mod simplist, pe un ton grav si aparent moralizator.

Va intreb: ce daca pleaca romanii din tara? O fac pentru ca, intr-un mod superficial, identifica ca si DP conditiile nefericirii lor in faptul ca traiesc in aceasta ”tara”. Cu ce ar mai putea fi ei de folos aici, daca continua sa se lamenteze ca sunt nefericiti, ca se simt tradati si dezamagiti? Daca se inraiesc si daca sufera? Sa plece si sa incerce poate in alta parte sa-si croiasca rostul si sa dea scop vietii lor, daca ei cred ca nu o pot face in Romania. Sunt liberi. Nimeni nu-i impiedica. Dar sa nu fie ipocriti sa-si mascheze neputintele dupa poalele sifonate ale ”tarii”. Cum ca ”tara”, vezi Doamne, tara asta fara rost este de vina ca nu-si mai gasesc si ei rostul.

Care este rostul unei despartiri, fie ea de cineva (persoana) sau de ceva (tara), aceasta iarasi nu poate fi analizat la modul general, cum o face DP.

Iata aici viziunea lui DP cu privire la tara sa:
”Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, in orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si inselatorii care nu duc nicaieri.”

Sunt afirmatii grave. Nu este de loc asa. Nu au de loc acoperire aceste afirmatii decat numai din perspectiva foarte limitata a unui om nemultumit care tinde sa generalizeze si sa proiecteze in exterior ceva din propriile sale deceptii, slabiciuni si vulnerabilitati.

Nu, nu este de loc asa. Daca Romania si-ar fi pierdut rostul, nu ar mai fi existat. Orice tara are un rost prin rostul evolutiei colectivitatilor umane care se asociaza liber pe un terioriu spre a exista comform unor interese comune. Ne intoarcem la problema filozofica: Cine a fost mai intai: oul sau gaina. Intai a existat omul ca individ care a evoluat si a identificat conditii favorabile existentei prin asociere si grupare in colectivitati. Dar aceasta asociere este de multe ori conjuncturala si urmarita din perspectiva interesului personal. Societatile cu adevarat democratice lasa libertatea completa individului pentru asociere si dez-asociere. De altfel, oamenii mai intai se amagesc si apoi se dez-amagesc in mai toate sistemele sociale.

Nu vreau sa ma intelegeti gresit si sa credeti ca incurajez atitudinea de plecare sau parasire a unei comunitati daca interesul personal nu este satisfacut. Dimpotriva. I-as incuraja sa ramana acolo unde s-au nascut pentru ca nu intamplator au ajuns acolo. Le doresc insa tot binele din lume si celor care pleaca si celor care raman, caci toti sunt locuitori ai aceleasi CASE DIVINE. Ca la un moment dat, unul trece dintr-o camera in alta, are mai putina importanta.Ceea ce are insa importanta este cum traiesti.

A TRAI PROFUNDUL SENTIMENT DE ”ACASA” NU TINE DE O LOCATIE PARTICULARA, CI ARE DE-A FACE CU TINE. CUM TRAIESTI CU SI IN TINE INSUTI

ARE DE-A FACE CU OPTIUNEA TA PERMANENTA DE A TE REGASI MEREU SI MEREU PRIN ROSTUL SI SENSUL PE CARE IL OFERI CLIPA DE CLIPA TIE SI LUMI EXTERIOARE SIMULTAN.

ARE DE-A FACE CU STAREA DE CONSTIENTA SI PREZENTA ACTIVA, VIE SI DESCHISA SUFLETESTE, CARE OFERA DARURILE SALE PRIN IUBIRE, INTELEGERE, TOLERANTA, COMPASIUNE TOTALITATII SI UNITATII EXISTENTEI.

ARE DE-A FACE CU FELUL IN CARE TRAIESTI ZI DE ZI MINUNEA DE ”A FII”.

ARE DE A FACE CU LUMINA SPRE CARE TE STRADUIESTI ZI DE ZI, INCA PUTIN SA TE ORIENTEZI INTUIND CA EA ESTE SENSUL SI ROSTUL CARE LEAGA CU IUBIRE TOATE DE TOTUL.

ARE DE-A FACE CU ADEVARUL PE CARE IL DESCOPERI ILUMINANDU-TE PE TINE INSUTI, ADESEORI PRIN EFORT, URMARIND SA TRAIESTI DIN CE IN CE MAI CONSTIENT

ARE DE-A FACE CU RABDAREA SI CU UMILINTA DE A RECUNOASTE CA NU STII INCA DE CE LUCRURILE STAU ASA CUM STAU CU LUMEA EXTERIOARA DAR CA TE STRADUI SA INTELEGI

ARE DE-A FACE CU BUNAVOINTA DE A-I PRIVI PE CEILALTI CA OAMENI CARE POT GRESI SI PE CARE I-AI PUTEA IERTA PENTRU CA SI TU AI MAI GRESIT.

Daca esti o fiinta care nu si-a gasit propriul rost in aceasta lume, care nu a incercat niciodata sa-si raspunda unor intrebari fundamentale cum ar fi ”cine sunt eu in realitate?”, ”sunt eu cu adevarat fericit?”, ”care este scopul existentei mele?”, ”de unde vin si incotro ma indrept”, ”ce se va intampla cu mine dupa moarte?”, ”ce vise si idealuri am si cum incerc sa le implinesc?”, ”ce vreau eu de la lumea aceasta si ce vrea ea de la mine?” desigur ca modul de a trai este conjunctural, adeseori perceput ca o lipsa quasi totala de sens si semnificatie. Nu exista fidelitate pentru ca nu existe idealuri, nu exista rost in existenta altora pentru ca nu iti gasesti propriul rost. Nu gasesti iubirea si compasiunea pentru ca nu le-ai trezit inca in tine, pentru a le recunoaste si in ceilalti, nu esti fericit pentru ca nu visezi sa fii fericit, s.a.m.d.

DP. continua pe un ton din ce in ce mai patetic:

Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta.

Batranii. Romania ii batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Ii tine In foame si in frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si intelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.”

Aici apare o contradictie:

El spune ca ”Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta”. Aici nu se mai intelege nimic. Putin mai inainte spunea ca:

Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, in orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost.”

Acum isi aminteste ca pe undeva, prin lumea asta inteleg, (nu in Romania), exista trei surse salvatoare care ofera ”rostul”. Inteleg ca familia, pamantul si batranii altora, din lumea asta larga sunt sursele de rost. Si poate pentru aceea ar trebui sa plecam de aici. Sa mergem sa le cautam in alta parte. Ar putea fi o intelegere.

Dar nu, nu este asa. DP vorbeste acum despre Batranii Romaniei. De ei saracii, coana ”tara” si-a batut joc mai abitir decat de alte categorii. Ce infama! Nu poti decat sa-i dai vreo doua. Cum se ia ”tara” asta de bietii batrani. ”Cum ii batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Ii tine in foame si in frig.” Da, este corect. Asta da argument. Romanul fara rost deja trebuie sa plece. Este deja prea mult pentru el. Da, imediat trebuie sa plece din marsavia asta. Sa se duca sa-i caute pe cei varstnici in alta parte si sa se bucure de batranii fericiti din lumea larga, sau sa plece macar sa nu-i mai vade cum sufera sub talpa tarii care le striveste grumazurile indoite cu piele incretita. ”Nu nu voi mai suporta si ii voi scoate de aici, din MATRIXUL SUFERINTEI ROMANESTI pe batranii mei”, gandeste acum ”romanul fara rost” sensibilizat de mila contagioasa a lui DP.

Va spun drept ca cel mai mult imi repugna modul in care ii ”vede” DP pe acesti batrani. Complet lipsiti de personalitate, epuizati, degenerati, infantili, animalizati, turma usor de momit la vot, …”vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.” Cu alte cuvinte niste zombi cu o natura umana, vitelina si canina in acelasi timp.

Nu, nu este de loc adevarat. Si va propun sa opriti un batran pe strada si sa-l intrebati daca se recunoaste sub acest portret. Nu, nici o persoana nu se va recunoaste sub acest portret caci este subuman.

De ce pangareste cu aceasta viziune frumusetea sufletului batranilor? Stau si ma intreb? Cat de jos si cat de rau trebuie sa vezi lucrurile, pentru a crede ca daca le prezinti si mai intunecate decat sunt atunci ceva in bine s-ar mai putea transforma.

Nu este suficient ca acesti oameni traiesc in conditii mai grele in Romania, ca au pensii mici, ca media de varsta este scazuta, ca serviciile si asigurarile sociale sunt minimale, nu este suficient deci ca trebuie sa faca fata conditiilor de viata dificile, trebuie sa fie stalcita pana la deformare groteasca chipul batranului din Romania. Asa inteleg unii analisti, sau comentatori sa indrepte lucrurile, si sa imbunatateasca statutul pensionarului batran in Romania. Se poarta aceasta atitudine frecvent in mass-media. Vai saracii! Numai noi ce din media ne gandim la voi cei amarati. Stati cu ochii pe noi sa vedeti ca va vom spune noi cum stau lucrurile. Si unii dintre bietii batrani naivi asteapta promisiunile.

Ii propun lui DP. sa mearga prin tara si sa vada ca ”batranul” sufera dar nu si-a pierdut nicidecum demnitatea. Este activ de multe ori, si la sate tine inca vie flacara vetrei stramosesti.

Sa plangem si sa stoarcem lacrimi de crocodil, sa speculam politic, sa obtinem capital de imagine, sa capatam aplauze jucandu-ne cu emotiile naturii umane obosite de trecerea timpului. Ce jalnici au ajuns unii dintre cei care zic ca lupta pentru trezirea constiintei nationale, a sufletului romanesc, daca au nevoie de schemele astea de sensibilizare.

Sigur, sunt frumoase. Suna bine unele cuvinte, impresioneaza: ” Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.” Citind acestea batranii romani deja isi sterg ochii umeziti. Cineva, si nu oricine se gandeste iata la ei. Cu cata sensibilitate! Nu o fi El salvatorul? O unda de speranta …

Dragii mei, amintiti-va! Unii Batrani au disparut, batranii batranilor sunt de mult la ceruri. Si dupa cum vedeti familiile continua sa existe. Traim acum in prezentul care pana mai ieri era viitor. Existam si continuam sa o facem de sute de mii de ani chiar daca moartea isi cere drepturile. Este o lege universala. Este integrata firesc de univers in ciclul natural al evolutiei sale. Viitorul continua sa existe pentru ca timpul este ceva ce se tese vesnic prin fusul mintii noastre. Da, putem vorbi de calitatea vietii noastre care pierde din stralucire cu fiecare batran care piere. Pentru cine bat atunci clopotele? Pentru fiecare dintre noi intr-u aducere aminte. Toti suntem Unul. Fiecare organism care piere este ca o celula care moare in marele organism al Creatiei. Suntem cu totii responsabili sa dainuim si sa crestem impreuna calitatea vietii noastre si a semenilor nostri. Nimeni nu este mai important. Toti suntem la fel de importanti. Sau la fel de neinsemnati la scara eternitatii.

Dar nu trebuie sa va lasati striviti si redusi la animalitate de cei care mimeaza bunele intentii.

Nu dragii mei nu va amagiti. Salvarea este in fiecare dintre voi. Constientizati ca sunteti responsabili sa ramaneti demni chiar si cand suferiti. Pe cel curajos soarta il va ajuta. Nu ii lasati pe ceilalti sa va speculeze imaginea si sa se joace cu emotiile voastre. Nu este usor sa traiesti in Romania, dar va asigur ca nu asta este solutia de corectare a lucrurilor prin a va lasa imaginea terfelita si aruncata in noroi. Ajutati-va singuri si cerul va va ajuta, spunea un intelept. Ii dau completa dreptate si sunt convins ca intarindu-va in fiecare zi in credinta, Dumnezeu, care lucreaza prin oameni va va ajuta.

Lamentarile, reprosurile si cautarea vinovatului pentru starea actuala de lucruri sunt atitudini care nu va pot imbunatati viata, ci dimpotriva o vor intoxica.

A doua sursa de ”rost” dupa DP este Pamantul.

El spune acum indoindu-se parca de cel afirmate inainte: ”Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant in tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el?”

Deja nu mai este Romania, tara noastra. Este ”tara aia” pe care el o judeca acum cu mintea acelui roman fara rost, dintr-o Romanie fara rost. Atunci ce rost are sa mai scrie. Se pare totusi ca el si-a gasit un rost in tara asta fara rost. Scrie pentru romanii fara rost, unii plecati, unii ramasi. Nu este sigur ca cei plecati si-or fi gasit un rost deci riscul de a scrie fara rost chiar si pentru ei este destul de mare.

Problema Pamantului – o problema spinoasa la romani. Inainte mureau pentru el. Acum, spun unii putin le pasa. Acum nu mai are rost si pleaca. Sunt multi oameni in Romania care au pamant. Evident cei care au stiut valoarea lui. Poate nu mai sunt aceeasi ca inainte dar pamantul care incheaga natia asta romaneasca este tot aici. Felul in care ne raportam la el acum, in aceste vremuri s-a schimbat. Da, recunoastem, tinerii au plecat de la tara, cei care au mai ramas sunt poate putin mai lenesi ca batranii lor, sau mai nestiutori in a le gospodari. Eu personal nu am vazut insa un om harnic si gospodar sa nu sfintesca talpa sa de pamant udand-o cu transpiratie si lacrimi de speranta.

Poate ca exact cei care au mai putin stiu sa aprecieze valoarea a ceea ce au. Si stiu chiar sa lupte pentru drepturile lor. Ei nu ar accepta sa li se planga de mila caci stiu ce au de facut. Stiu ca ei trebui sa continue pentru ca rostul lor este ingemanat cu rostul pamantului mama care i-a hranit. Este acel bun simt natural care il face pe roman sa scoata rodul chiar si din piatra seaca cand viata i-o cere. Acel roman nu se plange. Nu are timp. Caci el are un rost. Sa dainuiasca in fratia sa cu pamantul in care mai devreme sau mai tarziu se va odihni. Din aceasta cauza il respecta si il sfinteste. Acesta este romanul de la tara care si-a gasit rostul.

In alta parte, scrie DP, este mai bine. Pana si in Thailanda este mai bine. Intotdeauna in curtea vecinilor este mai bine, mai mult, mai frumos. Numai acolo, ”pe malul celalalt” sunt cateii cu covrigi in coada. Acolo se face agricultura dom-le nu gluma. Ce ar putea face un roman fara rost, cu pamantul asta fara rost, intr-o tara ca Romania asta fara rost? Evident nimic. Si mai mult decat atat, ii vedem pe capitalistii aia cu rost – fanii tantei Europa -, cum cauta sa acapareze bunurile romanului fara rost, din tara asta fara rost.

Bietul roman fara rost si pauperizat face aici in Romania – tara fara de rost -“agricultura de subzistenta si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE”, spune DP.

Acum stau si ma intreb: Daca tara asta a fost facuta de batjocura de toti si cele cu bune sau nebune intentii, daca este ultima ca saracie si cea mai amarata, motiv pentru care rostul nu mai poate fi gasit pe meleagurile ei, de ce si-ar mai bate capul Tantii Europa de pamantul, de agricultura si mersul ”rostului” in Romania. Deci ea, Europa, o alta ”tanti” poate cam fara rost vrea sa-si faca rostul pe seama tarii asteia fara rost.. Mai ce fraieri sunt ei. Dar nu-i putem de loc lasa in pace. Acum in sfarsit ne gasim si noi un rost: Sa-i criticam ca ne-au stricat rostul. Vin sa ne fure tara sa ne omoare agricultura si sa ne indese pe gura rosii si sorici de acolo de la ei. Asta dom-le, nu mai suportam! Parca sunt pe cale sa-mi gasesc un rost in indignarea asta fata de Tantita UE, cu atat mai mult cu cat am ajuns sa cred ca ei nu vor intelege niciodata valorile mele de om fara rost in aceasta tara fara rost, cu cocosi, Grivei, Ghiti, corcoduse, iazuri cu salcii si broaste, care numai ele au supravietuit cu semnificatia lor de ”rost” pentru a ne mai aminti de Romania. Deodata descopera chiar si DP ca au supravietuit cateva lucruri al caror rost este de a ne aminti de continuitate, de copilarie de bucurie si de joaca plina de candoare. Trebuia insa sa ni le ameninte cu uitarea ”castratii de Bruxelles” ca noi sa ni le reamintim. Si iata ca discursul capata nuante patriotice.

Cata inconsistenta! Cata ipocrizie!  Cat patetism!  Ajunsi aici, nu mai stim foarte exact ce trebui sa facem: se pare ca acum suntem indemnati sa ne gasim rostul de a spune NU, NU NE VINDEM TARA. NU! NU VREM SA DISPAREM NICI NOI, NICI ARHAISMELE NOASTRE BARBARE.

Intrezarind ”rostul” de roman, deja ne cam infierbantam! Hai sa vedem ce mai urmeaza:

DP spune:
”Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau in stare sa-l munceasca. Nu stiu ce inseamna pamantul, cata liniste si cata putere iti da, ce povesti iti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri.”

Aici ne apropiem de descoperirea unei noi surse de rost. ”Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc” Ahaa! Deci ei sunt pricina tuturor relelor. Pe ei fratilor! I-am descoperit, dusmanii au fost si sunt printre noi. Rostul nostru de romani fara rost ar trebui sa fie sa le scoatem rostul lor de conducatori din cap. Caci ei nu stiu ce e munca si ce inseamna pamintul. Numai noi stim, desi nu intelegem ce rost au toate astea in tara asta fara rost.

In continuare ascultam o poveste despre muncitori si puturosi care se urasc de fapt pentru ca unii ii conduc pe altii. Cand auzim aceste lucruri parca suntem obligati sa luam o pozitie. Sa facem o data si odata dreptate in tara asta fara rost. Si uite ca incepem sa intrezarim un rost chiar si in asta. Pai pana cand sa-i mai lasam sa-si dea in petec in tara asta fara rost?

Si a treia sursa de rost dupa DP este:

Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de imbracat, greu de dat jos , care trebuie impaturit intr-un fel anume si pus la loc in lada de zestre impreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate il va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.”

Da, descoperim aici ca nu toti batranii au fost schiloditi in Romania asta fara rost, de oamenii fara rost, in astia 20 de ani fara rost, si unii dintre ei, putini la numar, mai pot sa poarte ”strai vechi, greu de imbracat, greu de dat jos”, dar totusi o fac si asta ne-ar putea convinge ca este un rost in avea o adevarata credinta. Ea ar trebui sa se poarte ca un strai cu care sa te duci la cer. Este o imagine poetica si sensibila care dovedeste si inaltimea la care poate ajunge, atunci cand nu devine patetic DP.

Si mai departe se arata fata cu care se identifica cei multi, si nebatrani. Varianta moderna de credinta.

DP spune:

Avem, in schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si inmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute in graba si cu un “Tatal nostru” spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. “Scuze, domnu parinte, e urgent.”

Ce sa facem acum? Ei sunt mai multi si mai tineri. Nu intelegem prea bine la ce suntem indemnati. Sa fim ca ei sau nu, sa ramanem asa cum suntem noi sau nu?  Sa-i admiram sau nu? Sa-i compatimim: vai saracii pacatosi! Ne mai gandim.

Mai departe portretul societatii de consum, al superficialitatii, al trivialitatii, al optiunilor ”noastre” gregare, imorale si de tot felul se concretizeaza intr-o tirada:

Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se inmultesc, credinciosii se imputineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .

Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita.
Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.”

Este o imagine urata, atat de urata a ceea ce se produce in tara noastra fara rost, ca aproape sunt ”convins” ca asa nu se mai poate continua. Trebuie sa fac ceva:
Si aflu fericit, in cele din urma, ce pot sa fac:
”Suna-ti bunicii, pune o samanta intr-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.”

NU, NU NU ! NU! NU! NU! NU ……………….DE O MIE DE ORI NU!

Va asigur ca asta nu rezolva situatia. Am facut si continui sa fac asta si eu si multi altii. NU SE REZOLVA! NU VA AMAGITI!

Povestea cu REGASIREA ROSTULUI este mai complexa si nu trebuie sa credem ca ea isi va gasi o rezolvare numai prin aceste indemnuri. Chiar daca ele sunt de bun simt.

TOATE ACESTEA LE VOM FACE FIRESC CAND NE VOM FI REGASIT FIECARE INDIVIDUAL CU ADEVARAT ROSTUL.

NU CA TARA, NU CA TARANI, MUNCITORI, POLITICIENI, AFACERISTI, ETC. ROSTUL CA FIINTA UMANA.

ROSTUL NOSTRU CA OM CARE NU CERSESTE INCREDERE PENTRU CA EL ARE SUFICENTA PRIN EL INSUSI

ROSTUL NOSTRU CA OM CARE IUBESTE INAINTE DE A CERE IUBIREA CELORLATI

ROSTUL NOSTRU CA OM CARE IARTA MAI INAINTE DE A CERE IERTARE

ROSTUL NOSTRU CA OM CARE MUNCESTE CINSTIT INDIFERENT DACA UNII NU O FAC

ROSTUL NOSTRU CA OM CARE ESTE LIBER SA ALEAGA

ROSTUL NOSTRU CA OM CARE RESPECTA ADEVARUL SI LEGILE LUI DUMNEZEU CHIAR DACA ALTII NU O FAC

ROSTUL NOSTRU CA OM CARE SE ROAGA CU CREDINTA SI SPERANTA CHIAR DACA ALTII NU O FAC

ROSTUL NOSTRU CA OM CARE CONTINUA SA CAUTE ADEVARUL PREZENTEI LUI DUMNEZEU ATUNCI CAND ALTII SE INDOIESC

ROSTUL NOSTRU CA OM CARE ESTE RESPONSABIL PRIN DECIZIILE PE CARE LE IA PENTRU VIATA SA SI PENTRU VIATA CELORLATI

ROSTUL NOSTRU CA OM CARE CAUTA PLIN DE ASPIRATIE SA DESCOPERE HARURILE CU CARE A FOST INZESTRAT DE DUMNEZEU SI SA LE PERFECTIONEZE

ROSTUL NOSTRU CA OM PENTRU A CONTINUA SA INVATAM CHIAR DACA ALTII NU O MAI FAC

ROSTUL NOSTRU CA OM DE A INDRAZNI SA MERGEM MAI DEPARTE PENTRU A NE DEPASI LIMITELE PURTATI MEREU DE SPERANTA

ROSTUL NOSTRU CA OM CARE PRETUIESTE CEEA CE EL ESTE SI CARE RECUNOASTE SI RESPECTA CEEA CE ALTII SUNT LA RANDUL LOR: COPII AI LUI DUMNEZEU SI FRATI AI SAI.

ROSTUL NOSTRU CA OM DE A DESCOPERI CA LUMEA NU ESTE UN LOC DE SUFERINTA SI CHIN, CI UN LOC UNDE ARE LOC MINUNEA PERMANENTEI REINNOIRI A NATURII EXTERIOARE SI INTERIOARE PRIN VOIA LUI DUMNEZEU

ROSTUL NOSTRU CA OM DE A DESCOPERI CA VOIA LUI DUMNEZEU ESTE GUVERNATA DE LEGI IMPLACABILE CE NU NU POT FI NICIODATA ELUDATE

ROSTUL NOSTRU CA OM DE A INTELEGE SI APLICA REGULA DE AUR DE A FACE CELUILALT CEEA CE NE-AR PLACE CA CELALALT SA NE FACA NOUA SI TOTODATA DE A NU FACE CELUILALT CEEA CE NU AM DORI SA NI SE FACA NOUA

ROSTUL NOSTRU CA OM DE A DESCOPERI CA TOATE SUNT UNUL SI UNUL ESTE IN TOATE PENTRU A SE IMPLINI MIRACOLUL TOTULUI.

Toate acestea se pot produce prin asumarea unui efort constant si constient de auto-transformare care nu are neaparat de-a face cu ceilalti, decat numai in masura in care ne putem ajuta ca unii prin altii sa invatam, sa crestem, sa ne perfectionam, sa ne vindecam, sa ne iubim pentru a putea trai fericiti impreuna.

Pentru a fi mai precis, toate acestea au de-a face cu o practica asumata in sensul cresterii constientei de sine care poate implica sau nu modalitati spirituale traditionale cum ar fi: meditatia, introspectia, contemplarea, rugaciunea, etc. Au de-a face cu intentia de a persevara in efortul de a te perfectiona continuu prin cunoastere si educatie. Au de a face cu ACTIUNEA BINEFACATOARE, CONSTIENTA SI RESPONSABILA prin care participi la viata si armonia universala.

UN MIC INCEPUT

Puneti-va pe cat posibil cat mai des aceasta intrebare, cu ocazia actiunilor dumneavoastra.

Ceea ce eu gandesc, intentionez, vorbesc si fac, precum si atitudinile pe care le am de obicei contribuie binefacator si eficient la a creea lumea mai buna in care imi doresc sa traiesc?

Daca raspunsul sincer pe care vi-l dati este DA atunci CONTINUATI ! Daca este NU, atunci OPRITI-VA ! Reevaluati si transformati mereu si mereu, in sens pozitiv propria existenta, pana ajungeti sa va raspundeti

DA!  ASA ESTE BINE! 

Sperantele mele

Sunt convins că în anii ce vor urma, din ce în ce mai mulți oameni se vor deschide către spiritualitate într-o manieră care să nu mai aibă nimic de-a face cu dogmele religioase, cu pragmatismul social, cu prejudecățile, cu fanatismul și sectarismul și vor opta spre experiența spirituală directă. În acest context, orice cale  autentică care poate retrezi în inimă fiorul sacralității, freamătul emoției mistice în căutarea lui Dumnezeu și accesul la realitatea a ”cine suntem ” va fi abordată cu sinceritate și deschidere chiar și de către români. În ultimă instanță, este vorba de același proces: al decondiționării, al dezmanipulării, al deziluzionării, al autonomizării, al vindecării, al pacificării și al unificării. De astă dată însă, prin regăsirea adevăratei conștiințe de sine, care confera ROST SI SENS propriei existente .

Consider că adevărata criză pe care umanitatea o trăiește este criza spirituală datorată în primul rând pierderii simțului de divin, al sacrului, al uitării de sine. Criza economică și socială pe care umanitatea o traversează la ora actuală și care evident generează suferințe nu este nimic altceva, decât efectul somatizării în acest mare organism planetar a ignoranței individuale, a uitării și alienării.  Și ca o supremă ironie, chiar din această lume pe care oamenii au crezut că pot să o dirijeze, să o controleze, să o exploateze, să o domine în interesul propriu, în planul în care orgoliul demiurgic a atins cotele cele mai înalte, în această lume în care s-au depus atâtea eforturi de cunoaștere și de înțelegere a mecanismelor ei de funcționare, în care ne-am consumat atâtea vieți, exact de aici, din locul ce părea familiar și binecunoscut, iată că apare o tulburătoare   enigmă: de ce această lume fizică concretă pe care am vrut să o cunoaștem și să o înțelegem se întoarce acum parcă împotriva noastră arătându-ne că de fapt nu controlăm nimic, că nu știm nimic. Ar trebui, ajunși aici, să acceptăm faptul că acestei lumi nu i-am înțeles esența și cu adevărat acestei lumi nu i-am cunoscut și nu i-am respectat legile și principiile după care a fost creeată. I-am ignorat constant mesajele, si ceea ce este si mai grav, nu am iubit-o. Să recunoaștem în final că i-am greșit. Să ne iertăm unii pe alţii, şi …poate mai buni să o luăm de la început.

Ceea ce cred că se produce acum în lume și deci și în România, și mă refer acum nu atât la criza mondială, cât la alienarea survenită pe măsura acestei uitări de sine, la acea mutilare a sufletului, la acea deformare a valorilor, la acea supremație a materiei în fața spiritului, conduce la apariția unei tensiuni aproape seismice capabile să disloce prin efectele ei plăcile tectonice ale acestei lumi: inerția și pasivitatea, răutatea și lăcomia, uitarea și neputința, lașitatea și ipocrizia erodând această crustă groasă a egoismului uman și lăsând să apară la suprafață căldura vulcanică a sufletului cel viu. Odată trezit în cât mai mulți oameni, acea pâclă care ne-a opacizat până la rătăcire va fi străpunsă din nou de lumină și ne vom reaminti de ”cine suntem noi” cu adevărat; ne vom recunoște și ne vom accepta cu toleranță și bunăvoință, cu dragoste și încredere…Aşa să ne ajute Dumnezeu!

DESPRE SCEPTICISM SI SUSPICIUNE

Urmatoarele idei vin sa completeze ”portretul” psihologic al multor persoane neincrezatoare in ele si in semenii lor. Aceste aspecte sunt cu atat mai mult adevarate cu cat acele persoane au avut in viata lor parte de mai multe deceptii si dezamagiri de la ceilalti.

DESPRE NEINCREDERE

Atunci cand vrem sa ne evaluam propriile posibilitati este bine sa recunoastem si cat de increzatori sau neincrezatori suntem. Aceasta incredere sau neincredere se poate exprima cu privire la noi sau la universul exterior. Iata aici cateva idei menite sa va clarifice aceste aspecte.

UNELE CAUZE ALE SUFERINTEI IN JOCUL RELATIONAL

Asa cum am promis celor care mi-au cerut, postez acum si raspunsul la intrebarea ”Cum sa facem pentru a-i putea ajuta pe ceilalti fara ca noi sa mai suferim?”

Pentru a intelege contextul este bine sa vedeti si clipul:

DESPRE CUM AJUNGEM SA GRESIM DIN PREA BUNA INTENTIE – Click aici!

DESPRE CUM AJUNGEM SA GRESIM DIN PREA BUNA INTENTIE

In acest clip precum si in urmatorul pe care-l voi posta abordez o tema foarte ”sensibila” in care se regasesc multi dintre cei pe care obisnuim sa-i numim spontan ca fiind buni. 

Am intalnit frecvent oameni buni la suflet. Oameni care se daruiau celorlalti intr-un mod aproape sacrificial. Cand ajungeau sa-mi descrie situatia vietii lor remarcam insa ca priveau in trecut cu o unda de regret, cu o stare de nemultumire si neintelegere cu privire la felul in care ”viata” le rasplatise eforturile. Nu numai ca erau contrariati de faptul ca muncisera si se sacrificasera pentru ceilalti şi nu primisera mai nimic in schimb, dar unii erau chiar deceptionati de aceasta viata, de oamenii care ii tradasera, de felul in care se regaseau acum dupa ani de munca si sacrificii in mijlocul semenilor lor. Undeva, in adancul sufletului lor, recunosteam aparitia acelei indoieli asupra faptului ca procedasera ”bine”. Dar nu reuseau sa inteleaga cauzele acelor experiente neplacute  si chiar dureroase care le marcasera viata pana intr-acolo incat sa ajunga sa recunoasca chiar si ei ca undeva  au gresit.  Voi prezenta si comenta anumite atitudini care le veti recunoaste ca fiind generatoare de esec in planul relatiilor dintre noi.

DE LA …CITITORI – Ep. 9

Adya scrie:

Uneori singuri, uneori impreună…

În interiorul fiinţei umane convieţuiesc – parcă – două nevoi opuse. Nevoia de singurătate şi nevoia de ..altul. Pendulăm între ele, ca schiorii desăvîrşiţi, numai că – spre deosebire de aceştia – nu suntem întotdeauna conştienţi şi nici destul de vigilenţi în a sesiza ce simţim. Nevoia de singurătate, susceptibilă a izvorî din profunzimile Spiritului nostru, se exprimă ca nevoie de intimitate…Nevoia de altul, însă, cu rădăcini în Eul omenesc, cere atenţia, iubirea şi protecţia altuia, ajutorul lui. Spiritul rîvneşte la singurătate. Omul rîvneşte la…alăturare, la însoţire şi la ajutor. Fiecare dintre noi resimţim puternic aceste două tendinţe opuse, de la o clipă la alta, de la o zi la alta, de la un an la altul. Ceva din noi pare a respinge mulţimea şi chiar apropierea celuilalt în anumite momente, iar acest sentiment ne poate speria. Poate da senzaţia că respingem să fim prea aproape “de un altul” sau prea mult timp aproape de el…Şi atunci se consumă în interiorul nostru starea de nestatornicie, însoţită de vinovăţie, derută şi angoasă. Şi, dacă ne simţim singuri, omul din noi ne cheamă cu un dor aprig către celălalt, către un altul, care să ne mîngîie, să ne fie aproape şi să ne iubească…

Oricînd ne trezim în una dintre aceste stări, esenţial este simplul fapt de a şti că ele trec şi se învîrt prin fiecare fiinţă, parcă spre a confirma natura duală din noi. Dacă partenerii noştri de viaţă au nevoie de singurătate atunci cînd noi avem nevoie să fim împreună, lucrurile pot îmbrăca o armură de tip “conflict”! Şi, cum acest lucru se întîmplă adesea, este esenţial să cunoaştem că fiecare dintre aceste trăiri se înscrie în firescul vieţii…A privi spre nevoia de izolare a celuilalt ca spre un bibelou care şade firesc în vitrină, or ca spre autobuzul care trece pe stradă este un pas către înţelepciune şi vindecare a relaţiilor noastre. A privi spre nevoia celuilalt de a fi împreună ca spre ceva la fel de firesc, înseamnă a înţelege profund puterea nevoilor noastre interioare. Căci sufletul omenesc aleargă după singurătate şi izolare ca şi după a fi împreună cu altul, iar acest joc al alternanţelor, al opuşilor ne determină, adesea, să ne înţelegem mai puţin unii pe alţii…Să ne oferim mai puţină libertate nouă înşine şi mai multă suferinţă. Să ne permitem mai puţine alegeri pentru noi înşine şi să-i închidem celuilalt puterea de a-şi alege ce are nevoie să facă, or să trăiască într-un anume moment…Relaţiile noastre ar fi mai mult pline de parfumul iubirii, al iertării şi al bucuriei dacă ne-am permite să vedem firescul acestor două nevoi. Ne-am putea îndepărta de frica de abandon şi de suspiciune, de gelozii şi de conflicte şi am înţelege că respingerea este născută din chemarea spiritului la starea sa de singurătate. Respingem compania celorlalţi atunci cînd din interior suntem chemaţi la comuniunea cu Sinele nostru. Respingem mulţimea şi chiar pe celălalt atunci cînd Sinele divin ne invită să locuim împreună – din nou – în iubirea care nu are condiţii şi nu are nevoie de nimic. Totul este să ştim, să respectăm nevoia proprie şi nevoia altuia şi atunci vom putea fi mai buni cu noi înşine şi mai înţelepţi în relaţiile cu alţii…

MENTALITATEA SPECIFICA NIVELULUI 2 AMPRENTEAZA PROFUND SOCIETATEA

Atunci cand am prezentat principalele tendinte cu care se confrunta fiinta avand o preponderenta perturbatoare a energiilor la nivelul celui de-al doilea centru (Swadhisthana Chakra) subliniam ca multe dintre ele au ajuns sa fie tolerate, acceptate si integrate in substratul mentalitatii societatii umane. Fiind centrul de forta care imprima dinamismul specific in planul sexualitatii, si avand in vedere ca mare parte din relatiile umane se structureaza datorita jocului energiilor polare masculine-feminine, nu este de mirare ca, atunci cand aceste energii sunt perturbate apar grave devieri in comportamentul sexual al oamenilor. Aceste devieri sunt cu atat mai mari cu cat depolarizarea in planul energiilor specifice (la barbat si femeie) este mai grava.   Aici este dezvoltata aceasta idee.

S-ar putea sa va intereseze si articolele conexe pe aceasta tema:

CLICK! BARBATUL … INCOTRO? – Ep. 1

CLICK! BARBATUL … INCOTRO? – Ep.2

DESPRE REACTIVITATE IN NEGARE

In plan relational cand intimpini un ”NU” sau cand, la randul tau, spui ”NU” apare frevent un soc emotional.  Socul si reactivitatea emotionala a celui care este intimpinat cu o ”negare” sau ”refuz” este cu atat mai ”rascolitor” cu cat asteptarile sale sunt mai mari cu privire la persoana care a ales sa spuna ”NU”. Trebuie sa ne amintim ca, de multe ori, si noi am refuzat si am negat parerile altora. Putem acum accepta ca altcineva ne poate refuza sau nega punctul de vedere? Cum reusim sa trecem de suparare, de deceptie, de tradare ? Oare nu putem face nimic pentru a accepta transformarea sau perspectiva noua a celuilalt? De multe ori refuzul nostru de a accepta un alt punct de vedere nu are de-a face cu celălalt. Refuzul arata atasamentul nostru fata de propria viziune, de propriul ”adevar”. Poate arata adesori incapacitatea fiintei noastre de a se deschide spre nou, spre a integra alte perspective.  Orice ”NU” este o invitaţie catre recunoasterea unui posibil ”DA”. Un ”DA” care ne poate deschide noi orizonturi.

BARBATUL … INCOTRO? – Ep. 1

”DESPRE ARMONIZAREA CONDITIEI MASCULINE CAND MAI SCRIETI?”

Este o întrebare care mi-a fost pusă recent de un bărbat care urmăreşte blogul şi care mi-a şi solicitat în particular o consiliere pe probleme de cuplu.

Am avut încă o dată ocazia să-mi reamintesc la acea întâlnire de faptul că semnalul de alarmă tras acum 15 ani în CARTEA BĂRBATULUI apărută la EDITURA KAMALA a rămas la fel de actual. Da, cu excepţia acelor căutători sinceri care au urmărit să integreze viaţa în toate aspectele sale şi să facă din experienţele lor prilej de înţelegere, autocunoaştere şi împărtăşire, mulţi bărbaţi sunt vulnerabilizaţi de ceea ce reprezintă dimensiunea relaţiei de cuplu. De la intimitatea fizică şi fantezii romantice la iubirea împlinitoare şi revelatoare de înţelepciune este o cale adesori foarte lungă pe care multi dintre  oameni ajung să rătăcească.

Sunt mulţi acei bărbaţi care aspiră să trăiască o existenţă fericită, bucurându-se ani mulţi de viaţă. Dacă această aspiraţie ar fi fost suficientă, având în vedere că nu cred că există fiinţe masculine care să nu vrea aceasta, de ce totuşi nu este încă aşa? Pentru că Bărbatul, deşi vrea, încă nu ştie care este rolul care îi revine lui în povestea cu Fericirea. Şi atât timp cât îşi ignoră propriul său rol neasumându-şi cu curaj propria cunoaştere şi perfecţionare, îşi baricadează singur drumul către adevărata existenţă, adevărata fericire. De multe ori, omul şi-a negat statutul de fiu al lui Dumnezeu, a negat şi a amputat prin falsă pudoare şi morală ceea ce de fapt nu vroia să cunoască; dominat de dogme religioase şi condus de idei sociale retrograde, omul a întârziat procesul evoluţiei sale conştiente prin cunoaştere de sine. Sexualitatea pervertită, homosexualitatea, lesbianismul, recrudescenţa violenţei sado-masochiste, violenţa sexuală, bolile venerice, impotenţa psihică şi fizică, SIDA, problemele de cuplu, divorţurile, proliferarea instinctelor animalice, spiritul gregar, de turmă, manipularea perversă a maselor, goana nebunească după satisfacţii efemere, mitul hedonismului, fricile tenebroase, magia neagră, satanismul şi multe alte manifestări au fost făcute cu putinţă datorită ignorării acestui plan al fiinţei umane: PLANUL SEXUAL – locul de întâlnire al instinctului, fiziologicului, impulsului dinamic creator, psihismului şi, în acelaşi timp, al spiritualităţii prin promisiunea împlinirii şi a refacerii TOTULUI în jocul permanent dinamic al contrariilor îmbrăţişate, încarnate în BĂRBAT şi FEMEIE.

Prea mult a întârziat Bărbatul, rătăcind aiurea prin hăţişuri refuzând să admită şi să pătrundă prin înţelegere realitatea acestui nivel, preferând să amputeze silnic o parte din sine sacrificând-o pe altarul falsei morale. Puritanismul habotnic şi dogmatismul religios l-au făcut să-şi piardă luciditatea. Este timpul să se trezească şi să realizeze că propria sa existenţă poate lua o turnură nouă, pozitivă: cea a afirmării prin cunoaştere şi experimentare a realităţilor interioare în care SEXUALITATEA, EROSUL şi IUBIREA sunt într-o strânsă legătură cu SPIRITUALITATEA.

Întotdeauna adevărata masculinitate a avut ca reprezentare generică bărbatul puternic, plin de forţă, care îşi asumă cu curaj misiuni dificile în timpul cărora el dă dovadă de îndrăzneală şi cutezanţă, abnegaţie şi iubire, stăpânire de sine şi sacrificiu – într-un cuvânt – EROISM.

Din perspectiva spirituală acest arhetip al EROULUI îşi regăseşte cea mai înaltă şi luminoasă perspectivă în fiinţa care şi-a asumat cu curaj drumul propriei desăvârşiri. Un drum pe care însă bărbatul nu păşeşte singur. Pe această cale a  auto-împlinirii şi cuceririi sale, veritabila forţă a bărbăţiei sale se manifestă liber şi armonios, şi se revarsă plină de bunătate şi tandreţe asupra Aceleia care l-a sprijinit şi l-a înţeles, lăsându-se de multe ori prea uşor cucerită şi înşelată. Să nu uităm, ca bărbaţi, că existenţa lângă noi a Femeii ne impune nobila atitudine de a oferi, dărui, bucura, împlini acesteia cea mai înaltă aspiraţie a inimii sale: IUBIREA. O realitate spre care sufletul bărbatului păşeşte uneori timid şi de multe ori confuz.

Din această perspectivă, putem înţelege cum este cu putinţă ca acest univers al sexualităţii sublimate şi spiritualizate să deschidă, pentru orice bărbat curajos şi hotărât, porţile unui tărâm luminos a cărui cucerire nu depinde decât de el însuşi: ETERNUL FEMININ – şi prin acesta însăşi VIAŢA.

Adevărata masculinitate, forţa impetuoasă, elanul nestăvilit, spiritul cuceritor, curajul vitejesc, eroismul, temeritatea fără margini să fi ajuns astăzi doar cuvinte fără acoperire?

Ce este acel văl care umbreşte strălucirea glorioasă a celui menit să cucerească Olimpul? Ce-l uzurpă insidios, trădându–l în faţa Naturii pe cel care şi-a propus s-o cucerească? Unde este adevăratul Bărbat? strigă adeseori disperată Femeia.

Ajuns la începutul secolului XXI, Bărbatul, căci de el ne vom ”ocupa” în articolele consacrate acestei categorii, a devenit mai vulnerabil ca oricând de-a lungul istoriei sale. „Sprijinit” de cuceririle ştiinţei, „susţinut” artificial prin hormoni, purtat de curente şi ideologii fără substanţă, demagog, dogmatic, handicapat deseori de vicii, ameninţat de boli incurabile, abrutizat şi trăind fără credinţă, Bărbatul se scufundă. Materialism, ateism, bani, afaceri, sex, alcool, droguri… Aceasta este lumea sa. O iluzie care-l ţine bine agăţat cu ancora plăcerii din care gustă avid, uitând de sine. Se trezeşte uneori din coşmar, dar nu rezistă în faţa realităţii crunte. Vrea să uite şi reuşeşte imediat plonjând din nou – pentru a câta oară? – în SEX. Aici, se scurge repede, strălucind din ce în ce mai pal. Luminile-i din ochi s-au şters. E trist şi obosit. Poate că mâine?


Trecutul l-a marcat puternic. Îndepărtat din ce în ce mai mult de el însuşi, negându-şi perfid forţa virilă prin actul disperat al risipirii fără frână, Bărbatul devine „desfrânatul”. Arătat cu degetul de Papii inchizitori, Bărbatul se retrage în cap, devenind cerebral. Raţiunea îi limitează înflăcărarea, îi topeşte elanul de învingător, riscurile îl sperie, IUBIREA devine un orizont prea îndepărtat a cărui cucerire îi solicită trupu-i vlăguit. Oare să renunţe? Undeva în el, o sclipire încă pâlpâie. Dacă ar putea să o înteţească, să o aprindă, sufletul său rece s-ar mai încălzi. O lacrimă se scurge caldă pe obraz. Oare va reuşi? De undeva, din colţ, Femeia îl priveşte cum se ridică. La rândul ei se ridică. Îl va însoţi.

INFLUENTA ENERGIILOR SUBTILE ALE PAMANTULUI ASUPRA RELATIILOR

În continuarea clipului despre nivelul relational, voi explica acum influenta ”coloraturii”  subtil energetice a elementului ”PĂMÂNT” (care este controlat de primul centru de forta – Muladhara Chakra), asupra acestuia. Se pot explica multe din afinitatile care stau la baza relatiilor umane  daca devenim constienti de nivelul energetic vibrator pe care se structureaza acele relatii.