CRITERIILE EXCELENȚEI

CRITERIILE EXCELENȚEI

“Soarta omului valorează atât cât el şi-o evaluează singur.” H. de Balzac

Ce trebuie să urmărim?

Mulţi oameni au tendinţa de a abandona orice luptă în faţa greutăţilor cu care se confruntă în viaţă. Există însă şi o altă categorie de oameni – cea a luptătorilor am putea spune – care aproape întotdeauna, datorită curajului şi hotărârii cu care abordează orice problemă, se bucură de succes în tot ceea ce întreprind. Reuşitele lor fac parte din acele aşa-numite performanţe de vârf, datorate unei depline stăpâniri şi cunoaşteri de sine, unei organizări adecvate a tuturor activităţilor lor, precum şi capacităţii lor de adaptare în faţa oricăror eventuale schimbări survenite, care, departe de a fi respinse, sunt întotdeauna întâmpinate cu bucurie. Eroii acestor performanţe (care aşa cum arată cercetările în materie sunt persoane deplin conştiente, care îşi cunosc sentimentele şi îşi înţeleg motivaţiile) sunt stăpânii deplini ai propriei lor vieţi, în care reuşesc să menţină permanent, cu multă măiestrie, un perfect echilibru.

Distingem în cazul acestor ”performeri de vârf” anumite caracteristici specifice:

A) Claritate în direcţionarea interioară

a) oamenii de succes sunt deplin conştienţi de propriile lor sentimente şi necesităţi;

b) îşi stabilesc cu claritate ţelurile;

c) simt că fac întotdeauna ceea ce doresc;

d) îşi stabilesc idealuri clare, concrete şi realiste;

e) trăiesc un profund sentiment interior al scopului vizat şi al capacităţii de a-l realiza, care îi conduce adeseori cu uşurinţă dincolo de aşteptări;

f) nu se tem niciodată să realizeze ceea ce nu au mai realizat înainte;

g) nu sunt niciodată descurajaţi şi nici blocaţi de circumstanţe limitatoare, de ceea ce nu pot deocamdată să realizeze, de ceea ce organizarea sau mijloacele nu permit, de modul în care se desfăşoară lucrurile. Dimpotrivă, ei văd în orice lucru care intervine ceva din care pot învăţa, ceva care merită să fie cunoscut şi depăşit;

h) sunt mult mai preocupaţi de rezultatele şi împlinirea ce le-o va aduce lucrul pe care îl realizează, decât de modul în care vor fi percepute şi înţelese acele performanţe de către ceilalţi.

B) Orientarea către acţiune

a) ei privesc întotdeauna înainte, fiind atenţi la lucrurile din care pot învăţa sau pe care le pot realiza în viitor;

b) nu se complac într-o stagnare în “zona confortabilă, călduţă”, ci dimpotrivă, caută permanent noi schimbări, noi şanse;

c) nu se tem niciodată de eşec;

d) îşi cunosc întotdeauna priorităţile;

e) urmăresc să obţină rezultate excelente în priorităţile majore, nu risipesc însă o cantitate preţioasă de energie şi de timp pentru sarcini având o importanţă secundară;

f) nu se fixează şi nu-şi construiesc acel tulburător complex al eşecului în cazul greşelilor sau erorilor.

C) Echilibrul

a) lucrează foarte mult (din greu), dar se opresc atunci când simt că este necesar, pentru a se juca şi a se destinde;

b) ştiu să se relaxeze;

c) au încredere într-o relaţie personală împlinită, dăruindu-se plini de iubire familiei şi prietenilor, preocupându-se totodată de regenerarea şi creşterea lor interioară.

Aceste etape, odată puse în practică, vor conduce la rezultate remarcabile, generând profunde schimbări în bine, ajutându-ne să formăm şi să impunem o nouă faţetă, o nouă imagine despre noi înşine. Astfel vom deveni o adevărată forţă triumfătoare şi totodată un sprijin preţios pentru semenii noştri.

Portretul” ființei excepționale în viziunea psihologiei … și nu numai

“Trebuie să fii nu cel dintâi, ci unicul.”       J. Renard
„Intuitia perfectiunii ofera imboldul cautarii si realizarii ei.”    G.M.Li-viu

Cu siguranţă că toţi oamenii care au realizat ceva măreţ în viaţă au urmărit într-un mod sau altul perfecţiunea. În definitiv, aceasta este chiar menirea omului şi ea transpare adesea chiar şi în cele mai mărunte activităţi. De altfel R. Descartes spunea că: “Omul e ceva nedesăvârşit, care tinde necontenit la ceva mai mare şi mai bun decât el însuşi.”

Fiinţa dornică de auto-perfecţionare, aşa cum o descrie psihologul american A. Maslow, este o persoană care:

a) este suficient de sănătoasă;

b) este mulţumită şi fericită dacă îşi are împlinite necesităţile de bază, utilizându-şi talentele şi capacităţile în sens pozitiv;

c) este motivată de nişte valori către care tinde şi cărora le este loială.

În afară de aceste caracteristici enumerăm aici câteva dintre principalele “propoziţii de testare” enunţate tot de A. Maslow, pentru a vedea în ce măsură ne apropiem de o stare ideală.

1. Toţi oamenii care se perfecţionează sunt dăruiţi unei meniri, chemări, vocaţii, având pasiunea muncii detaşate, realizate nu numai pentru scopuri personale, ci având motivaţii altruiste.

“În general” aşa cum observa A. Maslow “devoţiunea şi devotamentul sunt astfel conturate încât e mai corect să utilizăm vechile cuvinte: chemare, vocaţie sau misiune pentru a descrie sentimentul pasiunii altruiste şi profunde pentru “munca” spirituală a unei asemenea persoane.”

Putem spune chiar că o asemenea fiinţă va tinde mai devreme sau mai târziu să procedeze astfel în viaţa sa, căci este vorba despre o chemare interioară, un destin, o menire.

2. În cazul ideal, tendinţele interioare coincid cu tendinţele exterioare. “Eu vreau” coincide cu “Eu trebuie”, aceasta concordanţă rezultând dintr-o armonie cu Natura şi Voinţa Divină. Libertatea este deci Voinţa Divină simţită şi înţeleasă.

3. Oamenii care se autoperfecţionează au un puternic sentiment al şansei deosebite de a se afla în această situaţie ideală, de noroc, de graţie, de veneraţie faţă de acest miracol, sau de uimire că ei au fost cei aleşi.

4. La acest nivel, distincţia între muncă şi distracţie este transcensă (slujba, hobby-urile şi chiar vacanţele trebuie redefinite la un nivel mai înalt, căci ajung să capete toate o integrare spirituală.

Dr. Maslow spune: “Este evident că în cazul acestor oameni distincţia obişnuită între muncă şi distracţie este în totalitate transcensă” … “dacă o personă îşi iubeşte munca, care îi place mai mult decât orice altă activitate din lume şi este nerăbdătore să înceapă să o realizeze şi să se întoarcă la ea după orice întrerupere, atunci cum putem vorbi de “muncă” în sensul a ceva ce omul este forţat să facă împotriva voinţei sale? Această energie, această chemare creatoare vine atunci când fiinţa nu o face pentru un salariu mare sau pentru onoruri, ci dintr-un elan care vine chiar de la Divin”.

5. Astfel de indivizi devotaţi vocaţiei lor tind să se identifice cu calea lor evolutivă şi să o transforme într-o caracteristică definitorie a propriei lor fiinţe.

Dacă cineva întreabă o persoană obişnuită “Cine eşti tu?”, aceasta va avea tendinţa să răspunsă în termenii integrării sale sociale, de exemplu: “Sunt avocat”, “Sunt psiholog”, etc. În cazul fiinţelor de excepţie ce se autoperfecţionează mereu vocaţia lor tinde către transcendere, ea fiind percepută ca o caracteristică definitorie a fiinţei perfecte, care are revelaţia naturii sale divine, profunde. Acesta devine atunci aspectul fundamental al existenţei sale.

6. Această introvertire aparentă înseamnă că eul profund al fiinţei s-a dilatat pentru a include aspectele exterioare ale lumii şi de aceea distincţia între eu şi non-eu, între interior şi exterior, a fost transcensă.

Dr. Maslow afirma: “Cu siguranţă egoismul este în asemenea cazuri depăşit, şi urmează implicit o rafinare la nivelele mai înalte ale fiinţei. Astfel, o personă cu un mare talent într-un anumit gen de creaţie, poate să creeze mereu şi mereu ca şi când ar avea o profesie în care, în mod simultan ar fi şi n-ar fi el însuşi. Astfel, el devine propriul său creator.

Carl Rogers, în lucrarea sa “A deveni o Personalitate” îşi bazează, de asemenea, conceptul de personalitate completă, împlinită, sau care se autoperfecţionează, mai degrabă pe observaţii personale şi clinice, considerând creativitatea ca una dintre cele mai importante implicaţii ale unei personalităţi complete. El consideră că aceste personalităţi de exceptie se îndreaptă către următoarele scopuri:

a) o deschidere mărită către viaţă şi experienţă, aceasta presupunând o reducere şi chiar o anulare a temerilor faţă de oameni şi împrejurările vieţii;

b) un interes crescut pentru aspectele vieţii ce ţin de valoarea eternă a clipei prezente;

c) o mai bună cunoaştere atât a aspectului exterior, cât şi a celui interior al fiecărei noi experienţe; de fapt, o capacitate mărită de cunoaştere a tot ceea ce înconjoară fiinţa.

În final, caracteristicile enumerate în continuare:

– creativitate;

– integrare, integritate, unificare a personalităţii;

– identitate fermă, autonomie, ghidare interioară;

– cunoaştere cuprinzătoare, plină de discernământ atât interioară, cât şi exterioară;

– spontaneitate, expresivitate, dinamism, un simţ dezvoltat al umorului, prezenţă de spirit;

– detaşare, obiectivitate;

– capacitate profundă de a iubi;

– percepţie clară şi eficientă a realităţii, fără iluzii;

sunt comune atât la Carl Rogers cât şi la Dr. Maslow. Se pare că, de aceea, calea autoperfecţionării este totuşi suficient de largă şi accesibilă pentru foarte multe tipuri diferite de oameni. Pentru unii aceasta va însemna un ciclu continuu de flash-uri creative ocazionale, urmate de odihnă; pentru alţii experienţe de vârf autentice, însoţite de o creştere interioară şi de o mare vitalitate şi creativitate, aceasta implicând totodată o deschidere a porţilor de legătură dintre conştient şi subconştient, şi accesul la tărâmul nebănuit al propriilor noastre potenţialităţi latente.

Extras din lucrarea ”Inteligență și transformare” – EDITURA KAMALA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s