INTELIGENTA EMOTIONALA

INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ

Inteligenţa emoţională constă în capacitatea de a ne automotiva să facem un anumit lucru şi să-l realizăm în pofida greutăţilor de tot felul, în abilitatea de a controla impulsurile şi de a ne putea detaşa de recompense, de a păstra o minte limpede şi clară, netulburată de emoţii şi sentimente fără a le reprima pe acestea din urmă.

Ce înţelegem prin inteligenţă?

Aparent este simplu să evaluăm înzestrarea noastră intelectuală printr-un test de determinare a IQ-ului (Intelligence Quotient = coeficient de inteligenţă). Studiile făcute timp de mai mult de un deceniu în acest domeniu ne asigură că cei care au un IQ mare au acces la slujbe mai bine plătite spre deosebire de cei care au un IQ mic. Inteligenţa academică (determinată de testele IQ) este deosebit de importantă în educaţia unui tânăr. Cât timp acesta se află pe băncile şcolii, inteligenţa academică este măsura reuşitei. Însă odată ce pregătirea teoretică a luat sfârşit, pus faţă în faţă cu vâltoarea vieţii, tânărul este de multe ori bulversat. Criteriile competenţei cu care s-a obişnuit nu mai sunt suficiente pentru a-l ajuta să reuşească. De ce? Capacitatea de memorare, abilitatea de a stabili conexiuni, perspicacitatea… nu sunt singurele criterii în funcţie de care putem evalua dacă o persoană va reuşi în viaţă sau nu. Lumea în care trăim este o lume atât a intelectului, cât şi a emoţiilor. Mintea şi sufletul, iată doi poli fundamentali ai fiinţei noastre. Adesea, emoţiile sunt mai importante decât intelectul odată ce pregătirea profesională a luat sfârşit, pentru că emoţiile ne determină într-o mare măsură comportamentul, deciziile, alegerile, ne fac simpatici sau antipatici, ne determină starea de spirit, şi nu în ultimul rând sănătatea. De aceea, psihologii au introdus un nou concept: inteligenţa emoţională.

Inteligenţa emoţională ne ajută să reuşim în relaţiile pe care le avem, în modul de a reacţiona în diferite situaţii. Cele două tipuri de inteligenţă nu se influenţează neapărat reciproc: se cunosc destule cazuri de personalităţi ale ştiinţei care au căzut în patimi grave, sau de oameni foarte inteligenţi care sunt aproape lipsiţi de sentimente…

Care sunt caracteristicile inteligenţei emoţionale?

1. Capacitatea de a recunoaşte sentimentele atunci când le trăim în primul rând, şi apoi la semenii noştri constituie baza inteligenţei emoţionale. Atunci când nu suntem capabili de a identifica aceste sentimente, ele ne pot subjuga mai uşor. Există multe persoane care nu sunt capabile să spună ceea ce simt. Şi chiar mai mult, acestea sunt incapabile de a şti ce se petrece cu ele din punct de vedere emoţional. Pentru aceste persoane frustrarea, neliniştea, mânia, îngrijorarea sau anxietatea sunt cam acelaşi lucru.

În societatea actuală vedem cu uşurinţă nenumărate exemple ale acestui fapt. Rata mare a divorţurilor este datorată în special lipsei de comunicare generată parţial de incapacitatea de a recunoaşte anumite sentimente atât la propria persoană, cât şi la cel de lângă noi. Există chiar dicţionare care “traduc” termenii utilizaţi de către soţi în anumite conjuncturi. Ne punem întrebarea firească de ce este nevoie de astfel de dicţionare pentru a ne explica sentimentele? Oare nu este mai uşor să învăţăm să traducem singuri aceste sentimente şi să le exprimăm simplu?

Aborigenii din Australia au o convieţuire socială excepţională. În triburile lor nu există niciodată crime, furturi, certuri gălăgioase. Ei sunt o comunitate de oameni dotaţi cu un înalt grad de inteligenţă emoţională – pentru ei empatia, telepatia sunt fenomene obişnuite. Un antropolog australian care le-a studiat modul de viaţă, trăind printre ei timp de un an, a fost uimit să remarce faptul că atunci când bărbaţii se întorceau de la vânătoare, femeile aveau deja pusă pe foc exact cantitatea de apă şi ingredientele specifice pentru a pregăti exact animalul pe care-l vânaseră ei. Întrebaţi fiind de unde au ştiut, acestea au zâmbit spunând că este ceva obişnuit să comunice fără cuvinte cu soţii lor. Adus în “civilizaţie”, unul dintre aborigeni a întrebat la ce foloseşte cutia “în care se introduce o monedă şi apoi vorbeşti cu un băţ”. Când i s-a explicat ce este un telefon, el a râs şi a spus că ei nu au nevoie de astfel de aparate pentru comunica ceva.

Un alt aspect uimitor în aceeaşi comunitate ţine de educaţia copiilor. Aceasta se face cu multă iubire şi acceptare, şi adesea o privire este suficientă pentru a-i corecta pe cei mici. Copii nu sunt niciodată certaţi sau bătuţi, ci li se educă de mici capacitatea de a se pune permanent în locul celuilalt şi de a înţelege. De aceea copii nu ajung să fie prea alintaţi sau obraznici.

Aplicaţie practică

O modalitate foarte simplă de a ne clarifica sentimentele şi stările în general, identificând emoţiile pe care le simţim, este următoarea:

În momentele de emoţie intensă să ne “oprim”- ca şi când cineva ne-ar spune “Stop!” şi să ne întrebăm cu sinceritatea unui copil: “Ce simt eu acum?” Primul răspuns va fi vag, derutant, adesea însoţit de o anumită nervozitate sau ni se poate părea chiar ridicol. Continuăm cu răbdare să ne întrebăm, reformulând răspunsul până când vom obţine un răspuns complet. Această întrebare este bine să ne-o adresăm în mai multe momente ale zilei. Putem să ne scriem pe oglindă sau pe frigider un mic bilet de genul: “Ce simt acum?” Această întrebare ne ajută să “ieşim” din noi şi să ne observăm cu atenţie, să ne detaşăm de incidentele mărunte ale vieţii şi să ne putem vedea cu alţi ochi – mai obiectivi, mai lucizi, mai înţelegători.

2. Managementul emoţiilor sau, mai simplu spus, gradul în care controlăm emoţiile este măsura în care ne integrăm armonios în societate. Acesta este deseori şi măsura sănătăţii noastre fizice şi psihice. Controlul emoţional este indicele maturităţii. Un sugar îşi manifestă necenzurat, aşa cum poate, toate emoţiile: foame, frică, nelinişte, angoasă…etc. Pe măsură ce ne maturizăm, învăţăm cum să controlăm aceste impulsuri, cum să le exprimăm, gradul în care le exprimăm. Iată ce spune Aristotel despre furie: “A te înfuria este uşor pentru oricine, dar a te înfuria pe cine trebuie, cât trebuie, când trebuie, pentru ce trebuie şi cum trebuie nu este deloc uşor.”

Un cercetător de la o universitate americană a făcut un experiment cu o grupă de copii de 4 ani. A pus pe o masă mai multe bomboane şi le-a spus copiilor că pot lua atunci o bomboană sau dacă mai aşteaptă câteva minute vor primi două bomboane. Unii copii au făcut tot felul de giumbuşlucuri pentru a se putea abţine să nu mănânce bomboana imediat, alţii dimpotrivă, nu au mai avut răbdare. La terminarea liceului, aceşti copii au fost din nou monitorizaţi. Cei care avuseseră răbdare aveau în medie un punctaj cu 200 de puncte mai mult decât colegii lor mai grăbiţi! Managementul emoţiilor este important pentru a reuşi să ne eliberăm de anxietate, mânie, depresie şi a ne păstra un echilibru emoţional sănătos.

3. Automotivarea. Persoanele care îşi stabilesc un scop precis şi reuşesc să-şi controleze emoţiile şi sentimentele, să treacă peste frustrări şi să rămână focalizate asupra scopului propus, reuşesc în viaţă cel mai bine. Motivaţiile diferă de la o persoană la alta:

  • motivaţia de a trăi poate determina o fiinţă să se angajeze într-o luptă pe viaţă şi pe moarte cu o boală şi să facă eforturi uimitoare (de exemplu să ţină post complet timp de 40 de zile, doar cu apă) şi să reuşească, atunci când nimeni nu credea că este posibil

  • la alte fiinţe, o motivaţie foarte intensă este dorinţa senzuală – de exemplu, în dorinţa de a fi cu fiinţa iubită, unele femei se transformă “peste noapte”; chipul şi corpul lor capătă strălucire, în ele se manifestă, aparent din senin, o putere gigantică de acţiune, totul fiind impulsionat de nesfârşita dorinţă de a fi cu iubitul ei;

  • o altă categorie de motivaţii apare la persoanele la care domină simţul onoarei şi respectul de sine – este vorba de fiinţele care renasc, cum se spune, din propria cenuşă pentru a dovedi celor din jur şi lor în primul rând, că în ele există ceva mai puternic, mai strălucitor decât orice slăbiciune umană. Un exemplu în acest sens este cel al lui Pete Strudwick care, deşi s-a născut fără mâini şi fără picioare, a reuşit să alerge 43.000 de km!

  • în fine, există şi fiinţe la care iubirea este mai presus de orice, purtându-le parcă pe aripi spre realizări excepţionale. În acest caz, multe din transformările (adesea miraculoase) se produc dintr-un nesfârşit elan de a dărui într-o formă sau alta iubire, de a se implica activ în acţiuni caritabile.

  • o categorie cu totul aparte este aceea a persoanelor care au o orientare intuitivă foarte puternică spre ceea ce este firesc, armonios, frumos, transformarea lor în sens benefic fiind cel mai adesea spontană şi aparent fără prea mari eforturi. Din această categorie fac parte inventatorii, oamenii de ştiinţă, vindecătorii care au intuiţia unei idei pe care o simt adevărată şi valabilă şi se dedică trup şi suflet studierii şi punerii în practică a acelei inspiraţii.

  • Mai rar apare motivaţia spirituală. Impulsul de a fi un adevărat Om, de a descoperi scânteia de divinitate din propria fiinţă este profund înrădăcinat în fiecare dintre noi, dar numai anumiţi oameni sunt suficient de mult motivaţi de acest impuls divin transformator

4. Abilitatea de a avea relaţii frumoase cu ceilalţi oameni

Această calitate se bazează în primul rând pe capacitatea de a empatiza cu cei din jur, de a fi receptivi la nevoile lor, de a le veni în întâmpinare. De exemplu, se ştie că arta conversaţiei este deţinută în primul rând de către cei care ştiu să asculte!

O altă calitate esenţială este capacitatea de a-ţi cunoaşte şi exprima propriile sentimente. Această artă de a şti când, cum, faţă de cine şi cum să reacţionăm poartă numele de tact. Tactul este calitatea esenţială în relaţiile sociale şi se bazează pe un anumit simţ bun interior care, de exemplu, ne ghidează şi ne “spune” să nu reacţionăm plini de voie bună şi veselie în compania unei persoane care tocmai a suferit un şoc emoţional.

Tot din arta de a stabili relaţii armonioase face parte abilitatea de a crea şi coordona grupuri de oameni, de a negocia în anumite situaţii de criză, etc. Aceasta este, pe scurt, arta de a trăi împreună cu ceilalţi.

Cele două tipuri de inteligenţă – cea academică (IQ) şi cea emoţională (EQ)- nu se află în relaţie de adversitate sau opoziţie, ci mai degrabă se completează, şi pot fi amplificate şi chiar “antrenate” prin metode specifice. În acest sens, cercetările în domeniul inteligenţei emoţionale aduc mari speranţe în ceea ce priveşte transformarea sistemului educaţional. Se urmăreşte pregătirea copiilor nu doar pentru o meserie anume, ci pregătirea lor pentru viaţă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s