CUVINTE DIN LUMINĂ – NESTEMATE ALE MISTICII ORIENTALE – Ep. 5

Swami Sivananda

1887-1963

Swami Sivananda s-a născut pe data de 8 septembrie 1887, la Pattamadai în sudul Indiei. A primit numele de Kuppuswamy. A fost un şcolar silitor şi a urmat, după colegiu, Institutul Medical din Tanjore devenind astfel medic. A lucrat multă vreme ca doctor, conducând un spital în Malaesia. În 1923, fiind în vârstă de 36 de ani, renunţând la viaţa pe care a dus-o până atunci a devenit un călugăr rătăcitor. Ajuns la Benares el are viziunea lui Shiva şi îşi începe astfel ”aventura” spirituală care va duce la răspândirea ştiinţei yoghine în întreaga lume. În 1924 se stabileşte la Rishikesh, pe care îl simte ca fiind locul de destinaţie al călătoriei sale. Acolo primeşte de la guru-l său iniţierea şi odată cu ea o mare forţă spirituală.

Iată cum descrie în Autobiografia sa modul în care i s-a transformat viaţa sub influenţa experienţelor spirituale:

“Cum a intrat Dumnezeu în viaţa mea? Ar fi uşor să scap de întrebare spunând: După o lungă perioadă de tapas-uri şi meditaţii, pe când locuiam la Swargashram şi aveam graţia de a fi în preajma unor mari înţelepţi, fiind binecuvântat de prezenţa lor, Dumnezeu mi s-a arătat sub forma lui Sri Krishna”. Dar acesta nu ar fi întregul adevăr şi nici un răspuns suficient la o întrebare care se referă la Dumnezeu, care este infinit, nelimitat, dincolo de cuvinte şi de minte.

Starea de Conştiinţă Cosmică (SAMADHI) nu poate fi experimentată accidental. Ea este capătul unei scări cu trepte alunecoase pe care am urcat-o treaptă cu treaptă. Însă la fiecare etapă l-am simţit pe Dumnezeu alături de mine.

Tatăl meu realiza constant un ritual de adorare a Divinului, iar eu eram încântat să-l ajut la acest ceremonial, aducându-i flori şi alte obiecte de veneraţie. Satisfacţia interioară obţinută de amândoi prin acest ritual, mi-a inoculat în inimă convingerea că într-adevăr Dumnezeu trebuie adorat în acest mod de către cei care-l iubesc. Astfel a apărut El pentru prima oară în viaţa mea şi astfel am păşit pe prima treaptă a scării spirituale.

Când am mai crescut, îmi făceau plăcere gimnastica şi exerciţiile fizice. De aceea am vrut să învăţ scrima de la un profesor care însă aparţinea unei caste inferioare. Am putut merge la el doar câteva zile, până când am fost făcut să înţeleg că nu se cuvine unui Brahman să fie elevul unui paria. M-am gândit intens la aceasta şi deodată am simţit că Dumnezeul pe care-l veneram a trecut brusc în inima acestui paria. Aşa că am mers imediat la el cu flori, dulciuri, postavuri şi l-am împodobit, i-am pus florile la picioare şi m-am prosternat în faţa lui. Astfel a venit Dumnezeu în viaţa mea să îndepărteze vălul diferenţelor dintre caste.

Cât de valoros a fost acest pas am realizat curând după aceea, când am devenit medic, profesie care ar fi fost o parodie dacă aş fi păstrat această diferenţiere. Odată această ceaţă împrăştiată de lumina Divinului, mi-a fost uşor şi natural să ajut pe oricine avea nevoie.

Apoi în Malaesia, Dumnezeu mi-a apărut sub forma bolii şi a suferinţei. Pentru unii viaţa înseamnă aşteptarea morţii. Pentru alţii moartea este mai binevenită decât viaţa. Oamenii sunt bolnavi atât fizic cât şi mental şi sufleteşte. Aspiraţia mea spirituală a crescut şi am înţeles că Dumnezeu nu a făcut această lume pentru ca oamenii să sufere şi intuiam că trebuie să existe ceva diferit de această existenţă mizeră şi neajutorată, ceva care trebuie să fie bine cunoscut şi experimentat.

În acest moment crucial al vieţii mele Dumnezeu mi-a apărut sub forma unui călugăr cerşetor care mi-a dat prima lecţie despre Vedanta. Am înţeles atunci aspectele benefice ale creaţiei, ce este cu adevărat moartea şi care este ţelul vieţii omeneşti. Aceasta m-a determinat să plec spre Himalaya. Acum Dumnezeu s-a manifestat sub forma unei aspiraţii ardente de a-l realiza înăuntrul meu, ca Sine Suprem.

Practicam cu fervoare meditaţia şi devoţiunea şi astfel am avut numeroase experienţe spirituale. Corpul, simţurile şi mintea au fost transcense şi întregul univers a strălucit de Lumina lui Dumnezeu. Această Lumină, din care totul capătă o formă divină, mi-a revelat faptul că durerea şi suferinţa se datorează stării de ignoranţă în care oamenii se încăpăţânează să rămână.

Altă dată Dumnezeu a venit la mine sub forma unui atacator pe jumătate nebun, care a deranjat meditaţia de noapte de la Ashram. Încercarea lui a dat greş. M-am închinat în faţa lui, l-am venerat şi l-am trimis acasă. Răul există pentru a glorifica binele şi este o manifestare necesară pentru a descoperi binele. Dincolo de vălul iluziei, singur doar Sinele străluceşte în tot ceea ce există.

În întreaga mea evoluţie, nimic din ceea ce am câştigat într-o etapă anterioară nu a fost pierdut în întregime în etapele următoare. Una este înglobată în următoarea şi fructul este yoga sintezelor. Simţeam imperios nevoia de a împărtăşi această cunoaştere şi această misiune a devenit cu timpul o parte integrantă a fiinţei mele.

În 1951 am făcut turul întregii Indii şi atunci Dumnezeu a venit la mine sub forma mulţimii de discipoli, nerăbdători să afle şi să transpună în practică principiile vieţii divine. În fiecare cuvânt pe care l-am rostit am simţit prezenţa lui Dumnezeu şi El însuşi, în forma lui cosmică, mi s-a arătat sub forma mulţimii, ascultându-mă. A cântat cu mine, s-a rugat cu mine şi de asemenea a ascultat. Cu adevărat, totul este Brahman.

Tânăr fiind aş putea spune că printr-o iluminare bruscă am ajuns la concluzia că viaţa omenească nu este complet definită de fenomenele observabile şi că există ceva, dincolo de percepţia umană obişnuită, care controlează şi susţine tot ceea ce este vizibil. Şi astfel, am început să percep realitatea din spatele a ceea ce noi numim viaţă pe pământ. Dorinţa permanentă de transformare care caracterizează viaţa omului obişnuit prevesteşte un ţel mai înalt la care el trebuie să ajungă mai devreme sau mai târziu.

Când omul este prins în mrejele egoismului, lăcomiei, urii şi dorinţelor, el uită ceea ce este dincolo de aparenţe. Materialismul şi scepticismul îl acaparează cu totul. Se enervează din nimicuri şi începe să se lupte şi să se certe cu ceilalţi. Pe scurt, ajunge să sufere.

Profesia de medic m-a făcut să cunosc cele mai mari suferinţe ale acestei lumi şi am căpătat astfel o nouă perspectivă asupra vieţii. Am devenit convins că trebuie să existe un loc, o minunată reşedinţă a purităţii imaculate şi a splendorii divine, unde pot fi trăite veşnic pacea şi fericirea. De aceea am renunţat la lume şi atunci am simţit că aparţin lumii întregi.

Autodisciplina şi tapas-urile m-au înzestrat cu destulă putere ca să trec nevătămat prin vicisitudinile lumii fenomenale. Am început astfel să simt marele bine pe care l-aş putea face umanităţii dacă aş putea dărui această viziune tuturor. Instrumentul prin care am realizat aceasta s-a numit “Societatea ‘Viaţa Divină’” (The Divine Life Society).

Unul după altul, evenimentele tragice de la începutul secolului XX au trezit multe întrebări în minţile oamenilor inteligenţi. Nu era greu de observat că durerile şi suferinţele oamenilor erau provocate de propriile lor acţiuni. Necesitatea care se impunea atunci oamenilor era conştientizarea erorilor şi schimbarea în bine a atitudinilor mentale, astfel încât ei să-şi folosească viaţa pentru atingerea scopului Suprem.

Religia nu poate fi învăţată sau înţeleasă prin simple discuţii sau citirea unor cărţi. Este necesară prezenţa unei fiinţe elevate spiritual, sau o capacitate înnăscută de a simţi profunzimea şi vastitatea Existenţei. Ceea ce se cere este o înţelegere reală a Creaţiei.

Consider că adevărata religie este cea a inimii. Mai întâi trebuie purificată inima. Adevărul, iubirea şi puritatea sunt bazele adevăratei religii. Controlul asupra naturii instinctuale, cucerirea minţii, cultivarea calităţilor divine, servirea detaşată a umanităţii, bunăvoinţa, prietenia, constituie fundamentele adevăratei religii.

Cel care caută Adevărul fără a fi ghidat de o fiinţă care L-a realizat în propria sa fiinţă, poate fi adeseori înşelat de capriciile minţii. O fiinţă care păşeşte pe calea spirituală este supusă la multe încercări, înainte de a ajunge la capătul călătoriei. Ea este de obicei tentată să-şi micşoreze eforturile la jumătatea drumului. Multe sunt capcanele, dar acela care munceşte din greu, constant, va atinge ţelul suprem al vieţii: universalizarea fiinţei, cunoaşterea şi beatitudinea.

Am înţeles că îndatorirea fundamentală a omului este să înveţe să dăruiască, să dăruiască cu compasiune şi detaşare, să dăruiască mult, să dăruiască cu iubire, fără a aştepta vreo răsplată, deoarece nu pierde nimic dăruind şi pe de altă parte celui care dăruieşte i se va da înapoi înmiit.

Consider de asemenea că a acţiona cu bunătate este temelia vieţii omeneşti. Prin bunătate înţeleg capacitatea de a fi alături de ceilalţi când au nevoie, de a-i percepe empatic şi de a fi capabil să acţionezi astfel încât să nu faci rău nimănui prin faptele tale. Bunătatea este oglinda credinţei în Dumnezeu. Cred că a fi bun cu adevărat, până în cele mai adânci cotloane ale inimii, nu este deloc uşor deşi poate părea simplu la prima vedere. Este unul dintre cele mai dificile lucruri de pe pământ, dacă eşti sincer cu tine însuţi.

Pentru mine nu există lumea fizică. Ceea ce eu văd este manifestarea glorioasă a lui Dumnezeu. Când ajut pe cineva, acela este chiar El. Învăţ să fiu umil în faţa atotputernicei Existenţe. Filozofia pe care o urmez nu este o doctrină care să infirme natura reală a existenţei lumii. Ea revelează realitatea prezenţei divinităţii în univers, eternitatea sufletului omenesc, unitatea creaţiei cu Absolutul, pentru că aceasta este singura doctrină care merită să fie luată în considerare.

O sănătate foarte bună, putere de discriminare, o cunoaştere profundă, o voinţă pură şi puternică, integritate morală şi spirituală, aceste sunt necesare pentru a realiza idealul divin.

Să fii maleabil, să te adaptezi la orice condiţii, să-l vezi pe Dumnezeu în orice lucru, să cunoşti şi să foloseşti principiile naturii în procesul evoluţiei către Realizarea Sinelui, sunt unii dintre factorii principali care contribuie la formarea unei filozofii de viaţă. Pentru mine, filozofia nu este numai iubirea de înţelepciune, ci chiar deţinerea ei.

Să-l descopăr pe Dumnezeu în orice fiinţă sau formă, să-l simt peste tot, în orice moment şi în orice condiţii ale vieţii. Să văd, să aud, să gust şi să simt totul ca fiind Dumnezeu, acesta este ţelul meu.

Să trăiesc în Dumnezeu, să mă topesc în Dumnezeu şi să fiu una cu El, acesta este ţelul meu.

Trăind într-o astfel de uniune, să-mi folosesc mintea, simţurile şi corpul în folosul umanităţii, să cânt numele Domnului, să dau instrucţiunile necesare aspiranţilor sinceri  şi să răspândesc adevărata cunoaştere în lume, acesta este ţelul vieţii mele.

Să fiu un prieten al tuturor fiinţelor şi un binefăcător al lor, un prieten al săracilor, al celor oropsiţi şi neajutoraţi, al celor decăzuţi, acesta este ţelul meu.

Crezul meu sfânt este să-i servesc pe cei bolnavi, să-i îngrijesc cu compasiune şi dragoste, să-i înveselesc pe cei trişti, să răspândesc putere şi bucurie în toţi, să simt identitatea în esenţă cu fiecare şi să-i tratez pe toţi egal.

Eu nu fac diferenţe: nu există nici ţărani, nici regi, nici cerşetori, nici împăraţi, nici bărbaţi, nici femei, nici învăţători, nici elevi.

Mă rog ca acest ideal divin să fie prezent în viaţa fiecărei fiinţe umane. Mă rog ca pământul să devină un adevărat paradis şi aceasta nu este doar o simplă dorinţă, ci este o posibilitate reală. Se va realiza când majoritatea oamenilor vor înţelege că viaţa înseamnă evoluţie spirituală.

CUVINTE DIN LUMINĂ

DUMNEZEU EXISTĂ !

Totul este tranzitoriu în această lume. Cu toate acestea, oamenii cumpără terenuri întinse, construiesc case sau blocuri cu 100 de etaje. Ei vor să trăiască etern în acest univers al simţurilor. Aceasta arată totuşi că în esenţă omul este nemuritor. În pofida cunoaşterii că va muri, omul crede că va trăi etern, realizând toate aceste lucruri ca şi cum va trăi aici pentru totdeauna. Nimeni nu vrea să moară, toţi vor să trăiască şi de aceea atunci când se îmbolnăvesc se tratează cheltuind pentru aceasta oricât de mulţi bani. Prin urmare, natura esenţială a fiinţei umane este existenţa eternă.

Chiar şi un prost se crede înţelept. Toţi vor să arate că ştiu mai mult decât alţii. Nimănui nu-i place să fie numit “prost”. Copii le pun părinţilor tot felul de întrebări. Dorinţa de a cunoaşte este înnăscută. Aceasta arată că natura noastră esenţială este cunoaşterea.

Când un om râde sau este fericit, puţini îl vor întreba de ce. Însă atunci când el plânge şi strigă, aproape toţi îl vor întreba de ce. Aceasta arată că natura noastră esenţială este beatitudinea, fericirea. Nimeni nu vrea să sufere şi toţi vor să fie fericiţi. Toate acţiunile pe care un om le face sunt orientate spre dobândirea fericirii. Şi aceasta dovedeşte că adevărata noastră natură este beatitudinea. În timpul somnului profund, când nu mai există obiecte, simţuri sau  gânduri, noi trăim starea de beatitudine. Din acest motiv natura noastră esenţială este fericirea. Tot acesta este motivul pentru care oamenii care suferă de boli grave, care provoacă multă suferinţă, îşi doresc uneori să renunţe la corpul lor pentru a scăpa astfel de durere.

Dacă toţi avem ca natură existenţa, cunoaşterea şi fericirea, atunci trebuie să existe un principiu care să aibă aceste caracteristici şi să fie diferit de acest corp fizic trecător, inert şi aducător de suferinţă. Acesta este Brahman, sau Dumnezeu a cărui natură este Pura Existenţă, Pura Cunoaştere şi Pura Beatitudine (Sat-Chit-Ananda).

Există întotdeauna sentimentul că ne lipseşte ceva, oricâte lucruri am avea. Nu există niciodată o stare de împlinire lăuntrică continuă. Doar dacă este dobândit Cel Omniprezent şi Atoate-Cuprinzător, va fi trăită starea supremă de împlinire.

Atunci când realizezi o acţiune greşită, îţi este teamă. Conştiinţa te apasă şi ai remuşcări. Aceasta dovedeşte de asemeni că Dumnezeu există şi este martorul tuturor gândurilor şi acţiunilor tale.

A-l defini pe Brahman înseamnă a-l nega pe Brahman. Singurul mod de a-l descrie pe Brahman este un şir de negaţii. Acesta este motivul pentru care Yajnavalkya spune în Brihadaranyaka Upanishad despre Brahman: Neti, Neti (Nu este aceasta, nici aceasta). Semnificaţia este că după ce au fost eliminate toate atributele şi formele, ceea ce rămâne este Brahman.

Existenţa lui Brahman, a Sinelui, sau a lui Dumnezeu Imanent, nu poate fi demonstrată, pentru că el este dincolo de capacitatea de percepţie a simţurilor şi de puterea de cuprindere a minţii; însă aceasta  poate fi dedusă prin anumite experienţe obişnuite din viaţa de zi cu zi.

Uneori eşti într-o mare dilemă sau eşti presat de o anumită problemă financiară. Ajutorul îţi vine atunci într-un mod misterios şi vei avea banii exact la timp. Cei mai mulţi oameni au avut această experienţă. Atunci ai exclamat plin de bucurie: “Misterioase şi necunoscute sunt căile lui Dumnezeu”.

Un avocat nu credea în existenţa Absolutului Divin. S-a îmbolnăvit de o dublă pneumonie. Respiraţia şi pulsul i s-au oprit. Soţia, fiul şi rudele au început atunci să plângă. Însă el a avut atunci o experienţă misterioasă. Mesagerii lui Yama l-au luat şi l-au dus la palatul acestuia. Însă Yama le-a spus îngerilor morţii: “Nu acesta este omul pe care îl vreau. Aţi adus o altă persoană. Trimiteţi-l înapoi”. Atunci avocatul a început să respire din nou. El a avut experienţa părăsirii corpului fizic, a călătoriei până la palatul lui Yama, zeul morţii, şi a revenit apoi în corpul fizic. Această uimitoare experienţă i-a transformat întreaga existenţă.

Altă persoană a avut o experienţă similară, cu câteva mici diferenţe. Sufletul său a fost dus de îngerii morţii la palatul lui Yama. Atunci acest om l-a rugat pe Yama: “Încă nu mi-am terminat treburile în planul fizic. Trebuie să mai fac încă multe lucruri folositoare. Te rog trimite-mă înapoi”. Viaţa i-a fost dăruită din nou. El a fost foarte uimit de această experienţă şi s-a schimbat profund. Şi-a părăsit imediat serviciul pe care-l avea şi şi-a dedicat restul vieţii pentru acţiuni altruiste şi meditaţie.

Vei vedea că nici cei mai faimoşi doctori nu reuşesc să vindece un rege aflat pe patul de moarte. Ai auzit probabil şi de multe cazuri în care oameni suferind de boli incurabile s-au vindecat miraculos, chiar şi atunci când toţi doctorii au declarat cazul lor lipsit de orice speranţă. Aceasta arată cu claritate că există o mână divină în spatele tuturor vindecărilor.

Uneori vrei să fii singur. Vei merge într-un loc liniştit, într-un parc sau pe malul unui râu, şi te vei bucura de pacea interioară. Aceasta îţi indică că tu eşti în esenţă o încarnare a păcii supreme, că tu eşti singur şi prin aceasta identic cu Brahman.

Unii oameni mor la 80 de ani, alţii mor în pântecele mamelor lor. Unii mor la 20 de ani, alţii la 40. Care este cauza acestor diferenţe? Cine este cel care a fixat durata vieţii fiecăruia? Aceasta dovedeşte cu claritate teoria Karma-ei şi faptul că există o Fiinţă Omniscientă  care este cea care dăruieşte fructele acţiunilor lor tuturor fiinţelor şi care fixează durata vieţii lor în conformitate cu natura Karma-ei lor sau a acţiunilor pe care ele le-au realizat. Această Fiinţă cunoaşte exact relaţia între acţiuni şi fructele lor.

Fie că bufniţa acceptă prezenţa luminii sau nu, aceasta va exista întotdeauna. Fie că accepţi sau nu accepţi existenţa lui Dumnezeu, EL va exista întotdeauna. El exista înainte ca tu să porneşti în căutarea Lui. El este mai aproape de tine decât respiraţia ta.

Tot ceea ce vezi este Dumnezeu. Tot ceea ce auzi este Dumnezeu. Tot ceea ce savurezi este Dumnezeu. Tot ceea ce miroşi şi tot ceea ce atingi este Dumnezeu. Acesta este aspectul lui manifestat. Corpul fizic aparţine universului. Corpul astral aparţine Inteligenţei Universale (Hiranyagarbha). Corpul cauzal aparţine Realităţii absolute împreună cu puterea sa de a oculta. De unde provine atunci sentimentul de “Eu”?

Emerson spunea: “Puţină atenţie asupra a ceea ce se produce în jurul nostru în fiecare zi, ne va arăta că o lege mai presus de voinţa noastră ordonează evenimentele; că de multe ori munca noastră plină de suferinţă este nenecesară şi lipsită de finalitate; că doar în acţiunile pe care le realizăm cu uşurinţă, simplu, spontan suntem cu adevărat puternici şi fiind mereu mulţumiţi şi umili vom deveni divini. Credinţa şi iubirea ne vor aduce multe bucurii. Dumnezeu există! Există un Suflet în centrul naturii şi deasupra voinţei omeneşti, astfel încât nimic nu poate să fie greşit în univers. El şi-a pus pecetea încântării sale în întregul univers, astfel încât toate lucrurile vor merge bine dacă îi vom accepta ghidarea. Iar atunci când vom vrea să facem rău vreuneia din creaţiile sale, mâinile noastre vor rămâne nemişcate. Întregul curs al vieţii vrea să ne înveţe ce este credinţa”.

Puteţi să-mi spuneţi dacă există cineva pe acest pământ care să nu se teamă de moarte? Există cineva care să nu-l cheme pe Dumnezeu atunci când este în dificultate, când viaţa lui se află în joc sau când se află pe moarte? De ce mai este negată existenţa lui Dumnezeu? Tu însuţi admiţi existenţa lui Dumnezeu atunci când eşti în dificultate. Datorită pervertirii minţii şi influenţei nefaste a lumii materiale, te-ai transformat într-un ateu, cu toate că nu poţi dovedi că Dumnezeu nu există. Aminteşte-ţi de El, atingând astfel nemurirea şi pacea eternă.

Existenţa lui Dumnezeu nu poate fi dovedită prin experimentele ştiinţei actuale. Este mai mult o problemă de credinţă şi se referă la latura intuitivă a fiinţei umane.

Aspiraţia cea mai profundă a fiinţei umane este dobândirea fericirii eterne, cunoaşterii absolute şi Adevărului etern. Însă pentru aceasta ea trebuie să caute o realitate supranaturală care să-i poată împlini această aspiraţie.

Pentru că totul în Natură este explicat prin legea cauzei şi a efectului, tot astfel ar trebui explicată şi Natura privită ca un întreg. Ea trebuie să aibă o cauză şi această cauză trebuie să fie diferită de efectul pe care îl produce. Aceasta implică prezenţa unei realităţi supra-naturale, cu alte cuvinte Dumnezeu.

Natura nu este numai o colecţie întâmplătoare de evenimente, o simplă succesiune de accidente, ci este o manifestare ordonată. Planetele se mişcă în mod ordonat pe orbitele lor, seminţele se transformă în conformitate cu o anumită ordine, în copaci, anotimpurile se succed unul după altul în ordine. Însă Natura nu se poate ordona singură. Ea necesită acţiunea unei Inteligenţe superioare pentru a o ordona. Chiar Einstein, marele om de ştiinţă, era ferm convins că acest univers este creaţia unei Inteligenţe Supreme.

Totul în Natură are un anumit scop, sau împlineşte o anumită funcţie. Cu siguranţă însă că nici un obiect nu îşi poate alege singur rolul pe care îl va juca în cadrul Naturii. Toate acestea par a fi aranjate şi programate de o singură Fiinţă inteligentă, care este Dumnezeu.

Ateii vor dovezi despre existenţa lui Dumnezeu. Pot însă ei să dovedească inexistenţa lui Dumnezeu? Nimeni până acum nu a reuşit să demonstreze că Dumnezeu nu există.

Orice om care a primit o educaţie materialistă şi atee poate să spună că Dumnezeu nu există, că totul în această lume se desfăşoară şi evoluează pe baza unor legi bine stabilite. Însă aceste legi au apărut singure? Ar putea o lege să apară din nimic? Cu siguranţă că trebuie să existe o cauză ultimă şi aceasta este Dumnezeu. Aceasta este Brahman sau Absolutul. El este omnipotent, omniscient şi plin de bunătate.

Noţiunea de Dumnezeu implică o fiinţă absolut perfectă. O fiinţă absolut perfectă trebuie să aibă toate calităţile şi inclusiv cea de a exista. De aceea Dumnezeu trebuie să existe.

Credinţa în Dumnezeu şi cunoaşterea lui Dumnezeu ne vor dărui pacea supremă. În această pace supremă se topesc toate durerile şi suferinţele. Nu vom mai fi niciodată tulburaţi. Vom fi eliberaţi de înlănţuirea creată de acţiune. Vom deveni nemuritori. Vom obţine Înţelepciunea divină şi eternă. Vom ajunge într-un loc din care nu mai există întoarcere în această lume a suferinţei, păcatele noastre fiind arse de Înţelepciunea Divină. Mintea noastră va fi mereu echilibrată. Nu ne vom mai bucura obţinând ceea ce este plăcut şi nici nu ne vom mai întrista când vom trăi evenimente neplăcute. Vom trăi starea de detaşare. Vom fi stabiliţi pentru totdeauna în Conştiinţa Divină. Vom deveni una cu Dumnezeu trăind beatitudinea eternă, infinită şi supremă. Vom dobândi Akshaya Sukha, Fericirea care nu scade niciodată şi Atindriya Sukha, Fericirea de dincolo de simţuri.

Fericirea şi Pacea Supremă pot fi atinse numai în Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care aspiranţii sensibili şi inteligenţi urmăresc să-l cunoască.  Cunoaşterea lui Dumnezeu poate pune capăt roţii naşterii şi morţii, dăruind suprema fericire. Această lume este cu adevărat numai un vis foarte, foarte lung. Ea este într-adevăr numai o iluzie produsă de Maya. Cele cinci simţuri creează iluzia clipă de clipă. Deschideţi-vă ochii şi învăţaţi discriminarea. Înţelegeţi misterele Lui. Simţiţi Prezenţa Lui peste tot şi de asemeni apropierea Lui. El îşi are reşedinţa în cea mai secretă cameră a inimii voastre. El este martorul tăcut al minţii voastre. Căutaţi-l în inimă şi obţine-ţi graţia Lui. Numai atunci vă veţi trăi cu adevărat viaţa. Numai atunci veţi fi cu adevărat oameni. Numai atunci sunteţi cu adevărat înţelepţi. Nu există nici un minut de pierdut, nici o clipă de întârziere. Acum este momentul, sau nu va mai fi niciodată.

Anunțuri

Un comentariu la “CUVINTE DIN LUMINĂ – NESTEMATE ALE MISTICII ORIENTALE – Ep. 5

  1. „Dorinţa permanentă de transformare care caracterizează viaţa omului obişnuit prevesteşte un ţel mai înalt la care el trebuie să ajungă mai devreme sau mai târziu.”
    Din experienţele trăite până acum, individual sau într-un grup, nu am ajuns la concluzia că TRANSFORMAREA este o urmare firească a DORINŢEI permanente a omului obişnuit;sunt şi oameni care se transformă în urma unor evenimente, fără
    a-şi dori acest lucru, care erau mulţumiţi de ei înşişi şi de condiţia lor,(neştiind ce înseamnă ne-condiţionarea) dar pe care valurile vieţii i-au obligat să înveţe să „înoate”,iar flăcările unor situaţii extreme i-au făcut chiar să treacă prin foc, transformându-i, vrând-nevrând. Asumarea conştientă a TRANSFORMĂRII cred că ţine deja de un alt pas evolutiv.

    „Cred că a fi bun cu adevărat, până în cele mai adânci cotloane ale inimii, nu este deloc uşor deşi poate părea simplu la prima vedere. Este unul dintre cele mai dificile lucruri de pe pământ, dacă eşti sincer cu tine însuţi.”
    Sunt întru totul de acord cu această afirmaţie;de câte ori ne putem păcăli că suntem buni,când de fapt BUNĂTATEA o gândim/manifestăm doar la nivelul nostru de conştiinţă, noi ne „vedem” buni, în timp ce alţii pot avea o cu totul altă părere…Pare simplu, pt. că ne spunem :nu fac RĂU, deci sunt BUN.
    „CE E RĂU ŞI CE E BINE, TU TE-NTREABĂ, TE SOCOATE…” scria Eminescu.De mare „socotinţă” este nevoie, ca să nu ne lăsăm înşelaţi de aparenţe, adică de ceea ce ne „pare ” a fi bunătate, la un moment dat şi de care ne putem dezice, ulterior.
    A manifesta acea bunătate nepieritoare, cu caracter universal, cere să înveţi DISCRIMINAREA, cum spui, cere oglindirea chipului lui Dumnezeu :PURA EXISTENŢĂ, PURA CONŞTIINŢA, PURA BEATITUDINE.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s