Ne amintim momente în care am trait un deosebit sentiment de libertate, declansat fie de o priveliste extraordinar de frumoasa, de o întalnire emotionanta, de nasterea unui copil sau de un gest de tandrete. În acele clipe ne simtim “scosi” din noi însine si vedem lucrurile fara prejudecatile si dogmele care ne blocheaza cel mai adesea mintea. Atunci, “ferestrele perceptiei sunt curate si vedem lucrurile asa cum sunt – adica infinite”, afirma vizionarul poet William Blake. Ne simtim mult mai treji, traind mult mai mult în prezent, nemaifiind pierduti în ganduri si preocupari inutile. Apare sentimentul de veneratie si minunare si simtim o legatura profunda cu noi însine, cu ceilalti, cu Natura, si chiar cu întreaga creatie. Simtim în acele momente ce înseamna sa fim cu adevarat vii.
Aceste momente de libertate sunt atat de diferite de starea noastra obisnuita de veghe, încat pare ca exista un prag, o delimitare mentala. De o parte a acestui prag suntem prinsi de propria minte: de gandurile, nelinistile, judecatile si fricile noastre. Putem recunoaste uneori ca aceste stari nu ne sunt absolut deloc necesare si ca ele ne îndeparteaza de trairea în clipa prezenta, dar asemenea întelegeri sunt prea rare pentru a ne putea elibera mintea din capcana propriilor conditionari. Atat de profunde sunt atasamentele noastre fata de ceea ce credem ca ar trebui sa fim sau sa facem, încat ni se pare ca nu exista nimic altceva decat aceasta realitate. În majoritatea timpului, uitam complet ca exista si un alt mod, superior, de a trai.
Dar atunci cand, dintr-un motiv sau altul, ne gasim de cealalta parte a pragului, totul ne apare a fi extrem de simplu. Ne este clar atunci ca nu trebuie sa facem nici un efort special pentru a fi plini de fericire si de pace. Stim atunci cu adevarat ca, în esenta fiintei noastre, am fost si suntem întotdeauna fericiti. Stim ca nimic nu poate alunga acea pace din sufletul nostru pentru ca ea este o calitate intrinseca a vietii, si nu o stare care poate fi creata sau distrusa.
În aceasta stare speciala de constiinta, întelegem adevaratul sens al detasarii. Aceasta nu este, asa cum se considera deseori în mod gresit, o îndepartare de viata, o lipsa de preocupare, o lipsa de responsabilitate sau o lipsa de simtire. Pur si simplu nu mai suntem atasati de lucruri sau de evenimente care au o anumita desfasurare, si trecem dincolo de convingerea ca starea noastra de fericire este influentata de conditiile exterioare determinate de ele. Mahatma Gandhi spunea foarte clar: “Detasarea nu înseamna apatie sau indiferenta. Este o conditie preliminara pentru o actiune eficienta. Deseori, ceea ce noi credem ca este bine pentru ceilalti este influentat de atasamentul nostru fata de propriile opinii: vrem ca ceilalti sa fie fericiti în modul în care noi credem ca ei ar trebui sa fie fericiti. Numai atunci cand nu dorim nimic pentru noi însine vom fi capabili sa observam clar necesitatile celorlalti si sa întelegem cum sa îi ajutam.”
O tainica Realitate
Textele spirituale autentice afirma acelasi lucru. De exemplu, în Bhagavad Gita (tratat spiritual indian fundamental) se afirma ca suferintele si ratacirile noastre apar datorita conflictelor determinate de atasamentul fata de fructele actiunilor noastre. Intentiile noastre sunt impregnate de dorinte interioare neîmplinite, care ne conduc la implicarea personala pentru a determina o anumita desfasurare a evenimentelor. Pe de alta parte, înteleptul este liber de asemenea preocupari. El nu se plange de greutatile vietii si nici nu se bucura de fericiri efemere, ci îsi pastreaza un echilibru interior fata de pierderile sau castigurile lumesti.
Toate marile traditii spirituale ale acestei planete urmaresc sa ne arate aceasta tainica Realitate. Ele o pot descrie în termeni diferiti, o pot prezenta în diferite doctrine, pot folosi diferite metafore si se pot apropia de ea prin practici diferite, dar toate au acelasi scop: de a ne trece dincolo de dorintele egoiste, de a ne elibera de atasamentele fata de conditionarile materiale si de prejudecatile noastre despre cum ar trebui sa fie sau sa nu fie lucrurile. Scopul lor este acela de a ne ridica deasupra suferintei, de a ne deschide mintea si sufletul fata de o întelepciune superioara si de a ne reuni cu esenta Vietii. Aceste învataturi nu depind de epoca sau de cultura, desi acestea le pot influenta forma si expresia, ci sunt determinate de natura esentiala a fiintei noastre, care este aceeasi acum, ca si în urma cu mii de ani.
Înapoi în prezent
Exista si un alt punct de vedere din care poate fi considerata aceasta întelepciune eterna, si anume transcenderea timpului. Aceasta ne elibereaza de constrangerile trecutului si ale viitorului, si ne aduce înapoi în pacea momentului prezent. Misticul crestin din secolul al XIII-lea, Meister Eckart descrie cum în aceste momente de profunda liniste interioara “exista numai momentul prezent… un Acum etern si fara sfarsit… nu mai exista nici ieri, nici maine, ci numai Acum, asa cum a fost si în urma cu o mie de ani, asa cum va fi peste o mie de ani…”
Sase sute de ani mai tarziu, Richard Jefferies scria: “Acum este eternitatea, ma aflu în centrul ei. Este în jurul meu la rasaritul soarelui, eu sunt în ea la fel ca fluturele care zboara în aerul plin de lumina. Nimic nu se va mai petrece, totul este acum. Acum este eternitatea; acum este viata nemuritoare.”
Într-un anume sens, cu totii suntem în prezent. Trecutul ni-l cunoastem din amintiri, dar aceste amintiri sunt traite în prezent, asa cum si viitorul ni-l imaginam în prezent. Orice am face sau am gandi se petrece acum. Chiar si atunci cand suntem total absorbiti în ganduri despre trecut sau viitor, gandurile apar tot “acum”. Atunci cand spunem ca nu suntem în prezent, de fapt obiectul atentiei noastre nu este în momentul prezent. Privim înapoi spre trecut sau înainte în viitor. A ne întoarce în momentul prezent înseamna a ne întoarce atentia catre ceea ce se petrece aici si acum. O minte care este atenta la momentul prezent este o minte libera de monologul interior despre ce s-a petrecut sau nu, sau despre ce ar putea sau nu sa se petreaca.
O minte care traieste în momentul prezent este libera sa experimenteze “ce este”. Aceasta nu înseamna sa nu ne 
mai amintim nimic din trecut sau sa nu ne preocupe viitorul. Înseamna ca putem învata din trecut, si ca exista nenumarate cai de a ne influenta viitorul si de a ne îmbunatati atat propria viata, cat si pe a celorlalti. Diferenta este aceea ca, dupa ce este trezita din starea de adormire, mintea nu mai este pierduta în analize inutile despre lucrurile care s-au petrecut si nici nu mai este prinsa de nelinistile fata de viitor. În loc de acestea, ne putem focaliza mult mai bine asupra actiunii din acest moment.
O minte libera de preocupari si de griji este o minte plina de pace. Aici, în momentul prezent, noi putem gasi ceea ce am cautat de-a lungul timpului. Nu este “undeva afara”, în anumite circumstante, ci chiar aici, în noi însine, în inima fiintei noastre. Tot ceea ce e necesar este sa îndepartam sabloanele mintii si sa întelegem ca fericirea profunda si pacea interioara sunt, asa cum au fost dintotdeauna si întotdeauna vor fi, chiar aici si acum.
Marturii
Margaret Isherwood îsi aminteste de o experienta traita la varsta de 9 ani: “Atunci s-a petrecut acel fenomen (Miracolul) care, asa cum oricine stie, nu poate fi descris în cuvinte. Afirmatia biblica “Atunci am vazut cerurile deschizandu-se” poate descrie foarte bine ce am simtit atunci. Îmi amintesc ca îmi spuneam în gand, plina de veneratie si extaz: acum stiu, stiu cum este paradisul, acum stiu!”
Poetul indian Rabindranath Tagore privea rasaritul soarelui pe o strada din Calcutta cand “Brusc, într-o clipa, un val parea ca s-a ridicat de pe ochii mei… Norul dens de mahnire care îmi coplesea inima a fost strapuns din nou si din nou de Lumina Lumii. Nu exista nici un lucru si nici o fiinta pe care sa nu o iubesc în acel moment.” Iar Warner Allen, în cartea sa “Clipa în afara timpului”, descrie un moment de iluminare care a aparut în timpul auditiei Simfoniei a 7-a a lui Beethoven. Ca si altii, nici el nu a gasit cuvintele potrivite pentru a descrie acea experienta: “ Pot sa redau o descriere palida a acelei stari exceptionale doar printr-un amestec de afirmatii incoerente: mi s-a petrecut ceva – sunt coplesit – Acesta este oare Dumnezeu? – dar este prea simplu – am stiut dintotdeauna! – este ca si cum mi-as aminti un vechi secret uitat de mult – ma simt ca si cum am ajuns acasa – nu mai sunt “eu”, nu mai sunt “eu care gandesc” – nu exista moarte – aceasta pace transcende orice întelegere.”
Nenumarate exemple de asemenea momente exceptionale pot fi întalnite în poezii, autobiografii si lucrari spirituale din întreaga lume. Astfel, istoricul Kenneth Clark povesteste: “S-a petrecut în biserica din San Lorenzo, dar nu parea sa aiba vreo legatura cu frumusetea si armonia arhitecturii acesteia. Pot doar sa spun ca, timp de cateva minute, întreaga mea fiinta a fost inundata de un fel de fericire paradisiaca, cu mult mai intensa decat orice alta stare de fericire pe care o cunoscusem pana în acel moment… pot spune doar ca atunci am simtit “mana lui Dumnezeu”. Sunt absolut sigur de ea si, desi amintirea acelui moment s-a mai estompat, m-a ajutat sa înteleg fericirea sfintilor.”
Amintește-ți de Sine! 