Pentru mulți oameni, ritualul religios este cel care, de multe ori, îi inspiră și înalță sufletul în acel spațiu sacru de unde el se reîntoarce mai apoi primenit și regenerat. Le construim și apoi vizităm biserici, catedrale, moschei, temple participând sau nu la ritualuri și continuăm să facem aceasta de mii de ani. Ne-am pierdut de multe ori în contemplare, venerație și admirație spre a ne regăsi apoi mai umili și sfioși în fața grandiozității și sublimului marilor opere umane care au încercat să se apropie de opera divină. Am crezut și credem in continuare, mulți dintre noi, că ne este mai ușor să-L simțim pe Dumnezeu în diferite locașuri de cult și mai ales cu ocazia sărbătorilor.
Marile pelerinaje constituie, pentru mulți alții, momente privilegiate de reconectare a sufletului la divinitate. Drumul pelerinului este parcurs cu venerație, iubire și recunoștință, fiecare pas făcut fiind trăit cu speranța apropierii de Dumnezeu.
Unele ființe al căror suflet este trezit trăiesc bucuria recunoașterii sacralității în marele templu al naturii acolo unde lumina revelează frumusețe, echilibru, armonie și înțelepciune.
Ne-am regăsit așadar, de multe ori pacea și liniștea în aceste spații exterioare contemplând sublima creativitate a divinității și manifestarea ei exterioară.
Dar de ce numai așa? De ce să nu extindem acest câmp al regăsirii și recunoașterii divinității pretutindeni și oricând? Cum am putea face acest lucru? Oficiind clipă de clipă în templul Inimii, la altarul Iubirii. De unde altundeva ne-am putea adresa invocațiile și cântecele de dor de Dumnezeu dacă nu de aici? Spre ce zări și spre ce piscuri ar trebui să ne îndreptăm spre a ne ”apropia” și a fi mai bine ”auziți” de EL, dacă nu urcăm în cerul Inimii noastre, pentru a cânta de aici Cântarea Cântărilor? Cărui Dumnezeu să-i oferim cu iubire ofrande și minunate daruri dacă nu celui care este aici și acum, mereu prezent și căruia Inima îi poartă întreaga asemănare?
Unde să mai mergem și pe cine să iubim și să servim în lumea asta, dacă nu divinității din noi, din semenii noștri și de pretutindeni, căci celelalte căi le-am mai parcurs? Să întoarcem așadar ochiul inimii și către adevăratul nostru Sine și să-L recunoaștem pe Dumnezeu, în tăcere și pace, aici și acum în rugăciunea sau meditația noastră.
Amintește-ți de Sine! 