PERCEPTIA SACRALIZATA SI UNIFICATOARE A INIMII SPIRITUALE

Lumina inflorind Aici este un extras dintr-o prelegere susţinută cu ocazia unei retrageri pentru meditatia de revelare a Inimii Spirituale.
Modul în care percepem lumea fenomenală este diferit pentru fiecare dintre noi. Şi totuşi…V-aţi putea imagina posibilitatea de a percepe lumea ca făcând permanent parte din voi? Că fericirea şi nefericirea voastră este totodata şi a lumii şi că frumuseţea lumii este şi a voastră? Mai mult decât atât: Că fiecare suntem parte din sufletul acestei lumi?

Prin ce este deosebit sufletul misticului care contemplă lumea de cel al unui om obişnuit?

Conştienţa larg deschisă şi atenţia spontan integratoare a unei fiinţe evoluate spiritual facilitează o stare naturală de reverbaţie în sufletul său trezit a tot ceea ce există şi astfel întreaga lume i se revelează ca fiind sacră. Universul ghidează astfel în mod înţelept pe cel ce ştie să-şi asculte …vocea inimii…spre a recunoaşte armonia sa intrinsecă.

Şi tot din inimă irumpe şi iese la suprafaţă prin cutele sufletului toate acele aspiraţii şi doruri de cunoaştere şi înălţare. 

Ai scris vreodată despre frumuseţea şi gingăşia vreunei flori, ai cântat tu vreodată piscurilor, ţi-ai ridicat vreodată braţele spontan spre ceruri spre a le aduce ofrandă inimii tale trezite? Ai rămas să asculţi înfiorat tăcerea infinitului stelar ? Te-ai aplecat vreodată să săruţi acest pământ pentru toate câte le suportă? Ai rămas câteva clipe fără respiraţie când soarele naşte din nou zările spre a le împăca? 

Dacă încă nu ai făcut nimic din toate acestea, începe de acum privind în interior şi uimindu-te mai întâi de …minunea care eşti…

2 comentarii

Lasă un comentariu